mustrari de constiinta

Stii..uneori imi urasc atat de mult partea mea rationala incat as fi in stare, daca s-ar putea, sa o dau la schimb in targ pe inca o jumatate de om, o jumatate strict senzoriala....Am mania asta a categorisirilor, a jumatatilor si a paradoxurilor, si oricat as incerca sa ma abtin, nu pot scapa de ea....Parca intreaga mea gandire e construita pe schema paradoxului sinonim, sau a principiului coincidentei opuselor. In fine...am deci mania asta si uneori ma "interpretez" ca pe ojumatate rationala si una umana....un tot din asta ciudat de amalgam si haos, in care se intalnesc parca un copil si un batran intelept....Cand unul oboseste sa se dea in spectacol celalalt devine actor principal in scena vietii mele...Si uite asa eu trec dintr-o pasa intr-alta, dintr-o stare pur vesela, de copil naiv si curios, intr-una serioasa, grava...de intelept infrant in lupta cu misterul filosofic....Am realizat insa ca nu macinarile interne ne dau esenta vietii...ca nu de ce urile nesfarsite care ne mananca noptile ne dau valoarea clipei, ca nu a gandi estesingura caracteristica a omului.....Putem rade, alerga, risca....putem chiar actiona fara sa calculam fiecare pas, doar de dragul adrenalinei...Putem trai viata si fara a incerca sa o intelegem, putem simti timpul si fara a-l transforma in fomule de calcul...putem iubi si plange fara a cauta misterul si definitiile lor....
Vezi tu....oare unde si cand vom mai avea noi oamenii sansa vietii? Dupa atatea de ce uri filosofice si framantari sufletesti am relizat ca in jurul meu e o lume pe care refuz sa o accept....sa o cunosc si sa o simt....Mi-am refuzat latura umana atat de mult incat acum ma simt asemeni unui orb din nastere care incepe sa vada pentru prima oara....descopar o lume in care ar trebui sa ma "pierd" traindu-ma si traind-o in loc sa o reneg si sa o critic, retrasa in coltul meu sigur...Sufletul il voi avea tot timpul cu mine...lumea fizica, senzitiva...mirosurile, culorile, chipurile....soarele sau ploaia sunt insa doar aici...in lumea asta...Am avut sansa de a fi un om normal....insa normalitatea m-a speriat atat de tare incat am ales sa ma alienez singura printre mistere de neelucidat.....Oare ce vroiam? sa cunosc intai esenta vietii ca apoi sa o pot trai???Pai nu stiam eu oare ca nici o suta de vieti nu sunt de ajuns pntru a descifra misterele umane???
Vezi tu...logica si orgoliul nu prea sunt prieteni buni in cazul meu....iar inteligenta e o "curva" cu doua fete care incearca sa fie prietena amandurora.....Si uite asa ....am ajuns eu sa imi doresc sa se inventeze "BAZARUL CU JUMATATI UMANE".....

Rataciri...

Printre mii de ganduri si critici, printre mii de planuri si strategii legate de viitorul si viata mea, printre suparari si stresul cotidian...printre toate aceste cioburi brute ale realitatii m-am trezit brusc ratacita in FRUMOS....Nicuna din definitiile date frumosului de-alungul timpului de luminati ai omenirii nu pot descrie sentimentul inalt de umplere pe care il simt inundandu-mi sufletul cand ascult o anumita muzica....Poate sunt de moda veche, o adepta a oldiesurilor in materie de muzica, insa putin imi pasa catalogarea altora in privinta gusturilor mele muicale...Ce conteaza e ca eu ating FRUMOSUL propriului meu suflet prin muzica...Sublimul, Frumosul, Diafanul, Divinul...toate se regasesc in inima mea prin intr-un mod misterios printr-o simpla "aglomeratie" de sunete.....Ce msiter uman, ce mister al vietii....asta da mister...Muzica. Cum sa imi explic oare ca o melodie ca November Rain sau Vreau sa am steaua mea ( laura Stoica) sau Ochii tai ( Holograf) sau Dust In The Wind (Kansas) sau Too Much Love Will Kill You (Queen) sau Richard Clayderman...sau Jon Bon Jovi...sau cate si cate alte melodii reusesc sa ma faca sa plutesc, rupta de orice grija sau de orice macinare sufleteasca....Pai e simplu....nu incerc sa imi explic....Pentru prima oara imi refuz natura curioasa si pur si simplu nu imi pasa de DE CE-UL ce m-a macinat nopti intregi....Nu vreau sa stiu prin ce procedee sau ce puncte sensibile imi ating mie acele sunete atat de diafan unite...Nu mai vreau sa ma pierd in explicatii si in cautari si sa pierd tocmai FRUMOSUL din mine....Ma las doar "metamorfozata" de aceste sunete, ma las tratata de muzica abandonandu-mi ratiunea intr-un colt intunecat....unde ar mai fi farmecul vietii fara aceste stari de beatitudine pe care ma fac aceste sunete sa le traiesc??? unde as ajunge cautandu-ma si autopsiindu-mi psihicul si sufletul???
Asadar, uneori trebuie sa ne abandonam Frumosului tocmai pentru a-l si a ne intelege...

FILOSOFIA...AMANTA FIDELA SAU IUBITA ABANDONATA?!

Ma lupt cu ceea ce constituie pasiunea vietii mele, filosofia...intr-o lume in care ea a murt de mult....M-am nascut prea tarziu pentr ao iubi, si prea devreme pentru a o abandona....Ma lupt intre doua lumi, incercand sa regasesc un echilbru intre ele....din dorinta egoista de a ma impaca pe mine insami cu mine insami....
Voi transforma "pasiunea" mea pentru filosofie intr-o ciudata idila, cu tenta sexuala, aducand-o la nivelul omului si nu al fiintei umane. Voi incerca asadar sa o rup de subectul ei de baza, OMUL, si sa o trnspun in lumea in care acel OM se materializeaza...
"Fie ca iti place, fie ca nu, draga mea iubita te voi forta sa intri in lumea in care eu traiesc, sub o forma materiala, numita trup. Poate asa ma vei intelege si nu ma vei mai ura pentru desele mele absente din Palatul de Clestar Al Intelepciunii...poate ca asa nu vei mai numi lipsa mea "dovada vie a insalaciunii"...a cautarii iubirii in alta parte...Poate asa nu ma vei mai acuza ca te parasesc pentr o lume mai buna....poate ca asa nu voi mai fi eu monstrul cel insensibil care te abandoneaza cu anii in singuratatea Palatului ta, uitand sa mai treaca pe la tine...Iti voi arata motivul absentei mele...iti voi arata "monstrii" care ma ataca si lumeapentru care crezi ca te abandonez....Te voi transfoma in femeie si te voi numi Sophia...vei avea trup si chip de zeita fara insa ca nimni sa stie ca esti adevarata zeita a Intelepciunii...Aici, in lumea trupurilor...a fi zeita intelepciunii nu este o lauda....aici este un defect, un rau...o boala incrabila ce ti-ar putea aduce renegarea semenilor...Aici vei fi doar Sophia...Aici vei cunoaste suferinta si umilinta, denigrarea si abuzul...aici barbatii te vor dori pentru visele pe care le generezi in "mintea lor hormonala" i nu pentru ceea ce vei spune, face sau gandi...aici e o lume total opusa celei din palatul de Clestar, deci tot ceea ce acolo considerai frumos, aici va deveni urat si viceversa....aici, tot ceea ce considerai moral va deveni imoral, si tot asa cu iubirea, cu ratiunea, cu pasiunea, cu dragostea fata de semeni, cu iubirea fata de intelepciune....si tot asa....toate principiile tale se resfrang aici, in lumea trupurilor, ca intr-o oglinda ditorsionata....Sa nu te lupti....sa nu incerci sa schmbi ceva...sa nu incerci sa salvezi...sa nu disperi....caci te vei distruge....
Acum...ca ai vazut unde "dispar"....spune-mi ...ma mai urasti ca te parasesc din cand in cand?!?
-Nu dragul meu...nu te urasc, ci te compatimesc....daca pana acum iti deplangeam absenta aici, acum ti deplang prezenta acolo...."

CRIZA..noua pandemie

Cine a zis ca pandemia inseamna neaparat extinderea unei boli contagioase pe un teritoriu foarte mare?!? Pai cum cine? Dictionarul insusi: "pandemie - PANDEMÍE, pandemii, s.f. Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare. – Din fr. pandémie. ", in conditiile in care acelasi dictionar defineste Epidemia drept "(fr. épidémie, lat. epidemia) este extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc. (Sinonim: molimă)". Asadar, pandemia a fost definita de-alungul timpului drept o boala contagioasa ce se extinde pe un teritoriu foarte mare. Trecand insa peste "introducerea" cu iz "academic" revenim la ideea de baza, si anume modificarea sensului termenului "pandemie" in contextul geo-politic cu radacini economice ce ne marcheaza secolul contemporan.
am ajuns la concluzia ca omenirea s-a schimbat odata cu trecerea de punctus terminus, respectiv anul 2000, inssusi termenii si oamenii cunoscund reale modificari. iata deci ca, pe fondul actualei crize economice putem vorbi de un nou sens al "pandemiei", o noua boala ce actioneaza la nivel de psihic, de societate, care ataca "valorile fundamentale" ale omenirii din ultimele decenii. Criza ideplneste astfel toate conditiile pentru a putea fi numita pandemie: s-a extins cu repeziciune, pe un teritoriu imens, acoperind in totalitate intregul Pamant, este contagioasa, transmitandu-se prin cuvant, prin viul grai al vorbitului si are efecte devastatoare ducand uneori chiar la moartea fizica. Este adevarat ca de cele mai multe ori cel afectat este psihicul pamanteanului, pandemia "criza" avand ca si simptome principale: teama, disperarea, anti-sociabilitatea, inchiderea in sine, incertitudinea, insomnia, depresia, care in cele din urma pot afecta intregulorganism uman provocand "distrugeri" ireaparabile.
Cu toate aceste "calitati" demne de un virus fara antivirus, ca orice rau, si aceasta pandemie-criza ar trebui sa se incadreze in definitia "raului", avand si parti bune, si parti rele. Cheia succesului in cazul pandemie-crize, cred eu, consta in capacitatea persoanelor infectate, de a vedea si partile bune. Avantajul in cazul pandemie-crize, spre deosebire de pandemia clasica, il reprezinta chiar :"posibilitatea" mortii fizice. Ea nu este imuabila, ci poate fi evitata, prin viclesuguri demne doar de Marea Maestra-Ratiunea Umana. Prin instrumentulsau specific, logica, Marea Maestra-Ratiunea poate vedea si partile bune ale pandemie - criza si le poate fructifica pe termen lung.
Putem asadar, vedea in efcetele acestei pandemii chiar valorile afectate, valori precum consumatorismul excesiv, luxul exacerbat, nevoia irationala de acumulare, pierderea moralitatii s a eticii, dorinta de imbogatire prin eforturi de grad variabil intre 0 si 2, concentrarea doar pe latura materiala si tactila a vietii, uitarea de sine, ignorarea statutului de muritor, trecerea lui Dumnezeu la capitolul mit. O astfel de "radiografie" a pamanteanului, total diferit de cel de acum 400 sau chiar 2000 de ani de exemplu nu reprezinta neaparat gradul avansat al dezvoltarii sale, ci mai degraba o alienare a principiilor umane.
Ca urmare a acestor realitati "pamanteanul" si-ar putea lasa Marea Maestra- Ratiunea, sa preia conducerea, convocand de asemenea si sufletul la acest mare Summit, si sa isi reevalueze "valorile" afectate de pandemie. Paote asa va intelege ca Totul este cu masura, ca fara echilibrul dintre cele doua "coincidentia oppossitorum" nimicul il reprezinta chiar el, omul. Poate ca este momentul "transformarii" si re-inventarii valorilor supreme, vechi de mii de ani, printr-o simbioza cu cerintele si conditiile secolului contemporan. poate ca vom invata sa ne pretuim munca si altfel decat prin acumularea de bunuri in exces, poate vom invata ca daca vecinulmoare nu inseamna ca noi devenimnemuritori, poate vom invata ca raul facut azi nu inseamna neaparat binele vesnic, ca poate acolo sus, la judecata de apoi, vom fi cu totii egali, fara lux sau conturi bancare. poate ar trebui sa ne maginam in fiecare secunda in care interactionam cu semenii ca nu stim ce inseamna bani sau lux si sa plecam de la premisa ca suntem egali. Poate asa comportamentul si actele noastre se or modela dupa "credinta egalitatii" si nu dupa "criteriul portofelului"..Poate ca sunt doar "rataciri" de vineri seara ale unui "contagios" sau poate ca acum mi-am lasat Marea Maestra - ratiunea sa-mi cnduca discursul...Nimeni nu poate stii care este adevarul, dar dupa principiul "echilibrului" acesta ar trebui sa se situeze undeva la mijloc...

confesiunile unui frustrat

da, recunosc, sunt si ma comport ca o frustrata...Sunt frustrata professional si social prin prisma haosului de nedescris pe care, pe z ice trece, il descopar a fi si mai haotic….Stitile atat din presa scrisa, on line si audio-video ma ajuta sa imi intaresc opiniile cu privire la statutul de haos al tarii in care traiesc…Nu am nimic cu nimeni, nu caut vinovati pentru neimplinirile mele profesionale sau sociale, insa pur si simplu incep sac red ca, daca m-as fi nascut intr-o tara mai avansata economic si social decat Romania, poate ca mi-ar fi fost mult mai bine acum…
Totusi, nu as vrea sa pastrez un ton caracteristic lamentarilor si sa alunec pe panta concluziilor subiective, motiv pentru care tot incerc sa gasesc cauze rationale ale situatiei deranjante pe care o vad in tara asta...Explicatii s-au dat si se dau in continuare, mare parte din ele fiind oferite de somitati in domeniile analizelor economico-politico-sociale...Cu toate astea ramane insa aceeasi problema: daca am identificat cauzele, de ce oare nu reusim sa identificam si "antidotul" pentru ele...de ce oare nu aplicam principiile logice pentru a ajunge, de la cauze la concluzii benefice, de ce nu gasim metode de a anihila acele cauze sau de a le modifica, cumva...Timp, am avut din '89 si pana acum destul...cu toate astea "evolutiile" in planurile majore ale Romaniei par destul de modeste comparabil cu perioada de 20 de ani si cu ajutorul, sub o forma sau alta oferit de Uniunea Europeana...

Pagini de jurnal

Nu sunt o fire prea deschisa in ceea ce ma priveste, desi multa lume m-ar caracteriza extrem de sociabila si volubila. Cu toate astea "deschiderea" este pur una de suprafata...Nu spun niciodata ce ma roade in adancul vulcanului din mine...nu ma destuinui si nu las sa mi se vada pe chip zbuciumarile sufletesti...Cu toate astea am niste asteptari nebune de la cei din jur, ca si cum mi-as dori sa fiu vesnic inconjurata de oameni care sa ma intuiasca, sa citeasca dincolo de cuvinte si de gesturi. Cum ceea ce imi doresc eu ar pute fi posibil doar intr-un scenariu cu oameni cu capacitati de medium (si nici asa nu cred ca ar deveni posibila "ambitia mea egoista") ma confrunt regulat cu sindromul "geniului neinteles", care in incapacitatea sa de a-si exprima visarile asteapta sa i le exprime ceilalti....Asadar am parte destul de des de ceea ce numim sui-generis "dezamagiri" - sociale as adauga eu, deoarece aceste dezamagiri apar in cadrul interactiunilor sociale de cele mai multe ori...Si uite asa, eu, in propria-mi "mutenie" incep sa ma simt frustrata si "neinteleasa"...si parca , parca imi e lehamte de oameni...si parca-parca nu mai cred in prietenii si in suflete pereche....si uite asa intregul meu edificiu de iluzii pana mai ieri realitati se naruieste....Dar vezi tu...prostia se cuibareste uneori pana si in cele mai iscoditoare minti...Pai cum sa poti intelege un mut care refuza sa se exprime, care refuza sa incerce macar si care, pe deasupra mai face si pe imbufnatul luand un aer de "geniu neinteles"??!!!?? de ce oare ne place sa da vina pe ceilalti cand singurii vinovati si raspunzaori pentru ceea ce ni se intampla suntem noi si ideile nastre preconcepute de fiinte-inteligente?!!??
Curios cum intotdeauna visele ne pacalesc intr-un mod marsav facandu-be sa le ridicam la grad de realitati...curios cum ne place sa ne cladim viata si valorile pe minciuni ticluite inteligent de propriul ego, care dornic sa acceada la tronul regelui suprem, nu se da in laturi de la nicio iluzie...Curios cum noi...fiinte rationale, inzestrate cu darul logicii si al inteligentei, cu capacitati lingvistice si interpreative ne suprimam toate aceste daruri doar pentru ca...pentru o secunda sa ne ridicam pe soclul "geniului neinteles"...

CV de visator

"Ador" cv-urile de mor. Insusi conceptul de a ma rezuma intr-o pagina, eu cu intreaga mea viata ma dispera. Cum Dumnezeu sa ma sintetizez pe mine insami in 30 de randuri cand eu nu am fost in stare sa ma definesc in 27 de ani de existenta..??!!?? Ba mai mult, nu numai ca mi se cere sa ma "surprind" in esenta actiunilor si "calitatilor" mele, ba mai mult chiar, trebuie sa stiu sa ma si vand. Stiu, e si asta o stiinta din care unii chiar fac bani frumosi, insa nu asta ma preocupa acum....Asadar, obsedata si terorizata de principiile definitorii ale conceptului de CV, am hotarat sa imi creez propriul CV, dupa propriile mele "coordonate"
CURRICULUM VITAE
NUME SI PRENUME: Daca l-as spune ar conta ?? M-ai defini prin prisma unor simple nume?? Nu prea cred, deci vom spune ca sunt Dna X
Data nasterii: Doar Dumnezeu stie cand mi-a creat sufletul
Domiciliul: In propriul meu Sine
Varsta: Milenara
Aspiratii si Idealuri: Regasirea de Sine, Cunosterea Esentei Umane, Crearea unei proprii Academii de Studiere si Analiza a Omului
Postul dorit: OM
Experienta: Lupta cu propriile-mi vicii si defecte: 27 de ani
Calitati: Hmmm...apai daca le aveam nu cred ca mai apucam sa ma "cercetez" atat de intens...
Defecte: Cred ca nu-mi ajunge blogul....dar hai sa incerc...
1. Idealism
2. Empatie
3. Sensibilitate
4. Preocupari Morale
5. Interes fata de etica
6. Seriozitate
7. Obsesie pentru perfectiune
8. Preocupare fata de semeni
9. Pasionata de cunoastere
10. Inutila pentru secolul a-moral in care m-am nascut

EU=CEILATI+DUMNEZEU+LUMEA

Mi-am omorat gandurile nopti la rand pentru a ma regasi. Ce anume cautam si caut inca nici eu nu stiu, doar ca la un moment dat, undeva prin anul I de filosofie m-am hatarat, sub influenta unor texte filosofice, sa il numesc SINELE MEU, sau mai "mioritic" spus, pe mine insami. Asa am inceput eu sa inot prin noianuri de ganduri si idei, de cele mai multe ori chiar tampite, pentru a ajunge la un mal numit propriul sine. Habar nu am ce ar putea sa insemne pentru mine ragasirea de sine sau daca viata mea se va schimba in vreun fel o data cu regasirea lui...Cert e ca ma mana o bolnava ambitie de a-l cauta...Nu iti imagina insa ca visez toata ziua cu ochii deschisi cu gandurile aiurea si trupul levitand...Sub nicio forma...Nu...aceasta cautare nebuna se da undeva in subconstient, permanent, fara oprire...uneori uit de aceasta obsesie ca apoi sa o regasesc, la fel de incrancenata...E ca si cum as avea un prieten bun celocuieste in mintea mea si cu care ma mai intalnesc din cand in cand...si de fiecare data raspunsul la ce mai faci e acelasi: "caut!!!".
Asadar mi-am acceptat aceasta "boala vicioasa" cu piosenia celui ce se stie pacatos si intelegerea copilului ce constientizeaza necesitatea unui rau.
Am incercat, in rarele momente de luciditate ale "bolii" sa caut remedii, cai si "leacuri" pentru vindecare. Intr-un final am dat peste un scriitor ce pana acu vreo 4 ani ne-a fost contemporan...Paul Riccoeur, ce propunea o interpretare a sinelui prin diverse metode, printre care si cea psihanalitica. O munca titanica din partea "geniului", o munca ce cu greu putea fi citita, daramite inteleasa....Cu toate astea am reusit sa ii inteleg efortul, scopul suprem in numele caruia scrisese atata amar de text....din fiecare metoda de interpretare lua cate ceva, ceva ce il transforma intr-o metoda proprie....Ideea de baza ramanea aceeasi, indiferent de metoda propusa sau utilizata: sinele se regaseste pe sine doar dupa ce se detaseaza de el insusi, se pierde in ceilalti, ca apoi, prin experienta interpretarii celorlati sa se poata regasi pe sine. Ceea ce m-a surprins intr-un mod placut a fost regasirea, intr-un demers atat de complex si de titanic a unui principiu vechi de cand lumea: doar prin suprimarea unui bun, calitate sau o putem sa ii apreciem valoarea. Asadar, eu am inteles, in propriul meu subiectivism, ca trebuie sa ii inteleg pe ceilalti pentru a ma putea intelege pe mine, ca trebuie sa ii accept pe cilalti pentru a invata sa ma accept pe mine, ca trebuie sa ii iubesc pe ceilalti pentru a invata sa ma iubesc pe mine....u ceilalti dau masura propriei mele valori, ci eu, prin ceilalti, invat sa imi redescopar propria-mi valoare...Asadar eu, acel sine pe care ani la rand l-am disecat in fel si chip asemeni unui monstru, eram doar suma lumii, a lui dumnezu si a celorlati....M-am luptat cu mine insami, m-am renegat si m-am ostracizat, asemeni unui condamnat la moarte, cand nu trebuia decat sa ma las sa "zburd" liber printre ceilalti...

A FI SAU A NU FI

Intotdeauna am avut o viziune un pic diferita asupra vietii...de retinut ca diferita nu inseamna nici unica nici ciudata, ci doar diferita de majoritate. E...o astfel de viziune, a litlle bit deferent ca sa fiu in ton cu trend-ul globalist ce pare sa marcheze societatea in care traiesc, am avut-o si asupra vietii. Poate inclinatiile filosofice sau poate firea mai romantica m-au transformat intr-o idealista. Pentru mine totul trebuie sa aibe un scop, un tel, un ideal....un SENS. Dar intr-o societate precum cea romaneasca in care traiesc sensul pare a fi unul strict empiric..financiar...de suprafata...Sensul devine doar imagine, doar impresie transformandu-se din sens in iluzie. Si uite asa, dorindu-mi idealuri intelectuale, dorindu-mi sa urc pe piramide spirituale si sa dau un sens vietii mele incep sa ma simt ca un fugar ce rataceste printre fantomele marketingului global, haituit de necesitati si cifre, de facturi si neajunsuri...Oare unde am gresit...oare ce ar trebui sa fiu sau sa fac ca sa imi gasesc un sens care sa-mi impace trupul cu sufletul,...Eu caut idealuri intelectuale, caut sa creez si sa ma implic....insa aceste tipuri de idealuri par a se afla intr-o ciudata antagonie cu supravietuirea fizica....Incep sa urasc conceptul de capitalism in conditiile n care, combinat cu democratia oarba a romanului scapat din cusca comunista da nastere unor paradoxuri demne de cartea recordurilor....Ce societate e asta in care promovam prostia, smecheria si iluzia in detrimentul muncii, al pasiunii si al idealurilor??!!?? Ce animale fizice si monetare am reusit sa inventam in doar 20 de ani de democratie romaneasca?? !!?? Da...se pare ca noi romanii am reusit sa inventam un nou tip de democratie, o democratie de tip negativ, in care nu regasim decat principii si urme ale democratiei conceptuale...Noi am inventat democratia saraciei, a prostiei si a incompetentei, intemnitand pe vecie idealurile, profesionalismul, cultura si civilizatia in sens clasic...Noua nu ne place nici comunismul strict, nici capitalismul american, nici democratia occidentala...noua ne plac doar libertatile lor nu si obligatiile....Noi alegem doar suprafata lasandu-le lor esenta...Nu stim sa fim "smecheri" intr-un sens inteligent si sa "furam" ideile lor pentru a le aplica la noi, nu stim sa furam din experientele lor pentru a ni le insusi...nu, noi stim sa furam de la noi ...Suntem oare o tara saraca??!!?? PAi bani sunt...doar ca nu sunt egal sau proportional distribuiti....Cum ma uit eu la un profesor de istorie care imi spune ca are un salariu de 7 milioane?? Si cum ma uit eu la "pitipoancele' din CAncan care isi etaleaza feminitatea in forma cea mai naturala??!!?? Unde-i dreptatea, unde-i meritocratia....unde-i sensul vietii si unde-i idealul uman?? Daca scopul omului pe Pamant e sa se inmulteasca si sa manance(fiecare dupa posibilitati), atunci cu ce scop ne-a mai fost dat darul ratiunii???!!!??
Ce ma surprinde e faptul ca parca nimeni nu-si mai ridica astfel de intrebari....toti suntem ca niste fiare turbate ce fug din calea saraciei cum si pe unde apuca....de teama sa nu ajunga in ghearele ei...
Raman ingandurata si cu un gust amar, dorindu-mi parca sa scap de blestemul ratiunii...intrebandu-ma in continuare...."AFI om sau A NU FI OM in secolul meu"??!!??...(...) aceasta-i intrebarea...