miercuri, 22 iulie 2009

dor de viata...

Nu stiu cum se face ca imi amintesc de acest blog in clipele de puritate sufleteasca, atunci cand eu ma intorc cu fata spre mine insami si mai trec in revista ultimile modificari survenite in pustiul sufletesc....Ce neam spurcat oi fi, nu stiu....dar sigur sunt unul dintre cei mai de seama....Dumnezeu mi-a dat atatea calitati, atatea oportunitati si atata minte, incat eu, ca sa nu il dezamagesc as fi putut avea bunul simt sa le si folosesc...In schimb eu cad, clipa de clipa, prada nevoilor mele egoiste, dorintelor surde ce-mi inunda mintea in fiecare noapte, visarilor de romantic incurabil...preferand sa imi rumeg lipsurile si nefericirea, in loc sa mi-o cladesc....Tot timpul sunt nemultumita si goala, pustiita de focul pasiunilor nestinse...caut idealuri ce nici mama idealistilor nu cred ca ar indrazni sa si le imagineze....ca apoi, cand deschid intr-un final ochii si vad ca nu este posibil sa le ating, sa devin trista si deprimata....Pai cum asa, mai Any mai, tu fata desteapta, educata si cu pretentii rationale, te lasi subjugata de niste iluzii...de vise....pai astea te omoara incet-incet, secunda cu secunda....si moartea te va suprinde la fel ca in prima zi de viata....fara nimic trait....De ce???Cum??? Cand??? mi-am pierdut simtul ratiunii...unde mi-a scapat mintea .....de am ramas doar cu doagoarea sufletului??? NU mai vreau sa simt...ci vreau doar sa GANDESCCCCCCCCC....o, tu Descartes, unde esti sa imi despici glanda Hipofiza si sa-mi arunci sentimentalismele la gunoi....>???!!???

duminică, 12 iulie 2009

Buna Dimineata, ANY!

Buna Dimineata, Any! Te-ai trezit din ceata unor iluzii ce pana mai ieri aveau caracter de adevaruri absolute? Oare de cate ori in viata asta scurta ne e dat sa ne confruntam cu silogismele propriilor principii, cu erorile propriei logici? Curios...paradoxal cum viata este ca o carte scrisa parca intr-o limba pe care oricat am incerca sa o invatam si sa o stapanim niciodata nu reusim...Cand credem ca detinem cheia, ca stapanim limbajul si ca am reusit sa o invatam, atunci ea parca se schimba total, asemeni unui cameleon si cuvintele isi pierd sensul cunoscut...Totul este semn in jurul nostru, totul este cod si semnificatie...tot ceea ce ne ramane este sa gasim codul pentru a putea interpreta corect...dar codul pare a nu fi nicaieri...pare doar un ideal pe care noi il tot cautam, haituiti de speranta gasirii...ne pierdem in semnificatii incercand sa le dam un sens propriu...incercand sa ne regasim pe noi insine...de parca intreg universul s-ar rezuma doar la noi, la dorintele si visele noastre...la sperantele si iluziile noastre....Oare daca n-ar exista dointa...vsarea si egoismul de a gasi fericirea...oare ne-am mai simtii pustiiti? Sau poate ca noi suntem, intr-adevar arhitectii propriei mizerii sufletesti...poate noi suntem singurii raspunzatori...Poate ca stoiciii au gasit cheia fericirii umane...totul cu masura...poate ca yin si yang este lectia vietii umane....poate ca echilibrul trebuie cautat in tot si in primul rand in noi insine....poate ca ne pierdem in propria noastra logica ...intr-o logica bolnava si eronata, bazata pr principii mincinoase, menite sa ne induca in eroare....poate ca ne nastem cu un destin...si oricat am incerca sa il ocolim, doar pentru ca ne face nefericiti, nu ne putem feri din calea lui...poate ca implacailul este principalul adjectiv ce ne caracterizeaza existenta....

vineri, 10 iulie 2009

rememorari....

Curios cum viata iti ofera lectii...minuni si miracole exact in momentele in care ti-ai pierdut speranta si te simti neputincios...Citeam mai devreme o postare din 8 aprilie, in care vorbeam de reinventat, de un nou rol al aceluiasi actor, eu, pe o noua scena, cu alti spectatori...Si asa a fost...Curios cum cu doar ceva timp in urma de acest moment m-a cuprins disperarea realitatii unei vieti surde...lipsite de sens si de bucuria de a trai...cum ma simteam ratacita intr-o viata ce nu imi apartinea, cum nu mai regaseam esenta propriului meu suflet...cum totul in jurul meu parea a fi din piatra....si atunci, intr-o clipa de disperare am strigat, din tot sufletul meu spre Dumnezeu implorandu-l sa ma lumineze...sa imi dea o sansa...un drum...sa imi dea si mie o viata ...o sansa la bucurie...la fericire, sa cunosc si eu sublimul la care atatia ani am visat ...pe care atata timp l-am cautat in umbre ...consolandu-ma doar cu falsuri brutale ale idealului meu sufletesc....si Dumnezeu mi l-a dat cand deja uitasem ce-l rugasem, cand deja imi pierdusem si umbra de speranta...si nici n-am realizat ca mi l-a dat pana nu l-am mai avut...povestea vietii mele este mai mult decat paradoxala si dramatica...cu toate astea, secundele de fericire sublima imi lumineaza toti anii de umbra...si reusesc sa ma ridic zambind dulce la amintirea clipelor de fericire...

emptiness...

Iubirea poate parea un ideal greu de atins pentru cei mai multi...iubirea pura, fara principii si fara prejudecati, fara chipuri si diferente...doar cu suflete...A gasi fericirea intr-un zambet...intr-un gand...printr-o simpla imbratisare...a te uita in ochii celuilalt si a vedea intregul univers...a te multumi cu un suras si cu o licarire....a te simti cel mai puternic om din lume doar pentru ca ochii celuilalt lucesc cand te vad, ca zambetul lui apare doar cand te vede...ca vocea ii tremura cand iti rosteste numele....a atinge fericirea printr-o simpla sarutare, usoara si fina ....a sterge tot trecutul si viitorul si a suspenda eternitatea intr-o clipa...clipa cand va priviti ochi in chi si va strageti mainile de parca nu a-ti mai vrea sa va scapati unul pe celalalt....a-ti dori sa inspiri intreaga fiinta a celuilalt doar pentru a nu pierde nimic din el...si sa nu mai vrei sa expiri niciodata doar ca sa nu-l pierzi...a-ti dori sa reinventezi androginul doar ca sa puteti fii voi doi o singura fiinta....nu e un ideal de neatins ci doar o clipa de realitate

marți, 7 iulie 2009

miracolul de dupa azi..

Miracolul de dupa azi


Eseistica mi s-a parut intotdeauna un mod elegant de a tine propiul jurnal…un jurnal ce iti ofera avantajul de a intercala printer realitati si opinii proprii vise si dorinte iluzorii. Eseul pare a fi usa catre propria refulare..o metoda de spalare a creierului de rezidurile de zi cu zi, de durerile accumulate ani la rand..Totusi, nu odata mi s-a dovedit in viata ca propriile opinii si principii sunt trecatoare, ca cineva acolo sus imi demonstreaza, din timp in timp, ca nu eu detin adevarul suprem in ceea ce ma priveste si nici controlul a ceea ce mi se intampla..Ani la rand mi-am scris propria poveste de viata in propria-mi minte, modificand-o dupa caz, dupa vreme sau pur si simplu dupa moft…Povestea insa ramanea intotdeauna poveste iar eu ma concentram din ce in ce mai mult pe ea…uitand practice ca trebuie sa o transpun in realitate…Fantasticul propriei imaginatii m-a furat pe nesimtite lasandu-ma singura intr-o lume si o viata in care nu m-am mai regasit nici macar fizic..Sunt multe blesteme pe lumea asta…toate dureroase, dar parca trezirea intr-o viata care nu iti apartine si in care nut e regasesti nici macar 1 la suta tinde sa devina cap de lista in materie de blesteme ale omului…