joi, 5 noiembrie 2009

geniul...


Genialitatea a devenit cunoscuta in istorie prin nume precum Mozart sau Eistein....Galeria numelor geniale din istoria omenirii este clar ca nu se rezuma doar la aceste doua nume...si nici cunostiintele mele...Genialitate este tot ceea ce depasseste limitele normalului, ce transcende puterile muritorilor de rand ...tot ceea ce inseamna excelent, foarte bine, peste medie, nemaintalnit, este numit genial. Genialitatea tinde astfel sa devina un semizeu...geniul nu este nici muritor de rand, deoarece depaseste limitele conditiei umane normale, dar nici Dumnezeu, deoarece nu se defineste prin perfectiune pe toate planurile...El este la jumatatea drumului pe care muritorul il strabate pana la Dumnezeu. Este mai bun decat muritorul, fiind o varianta imbunatatita a acestuia, dar mai putin bun decat Dumnezeu fiind doar o pala imitatie a perfectiunii divine. Geniul prin excelenta este omul extremelor, desi prin statut este conditia echilibrului, al imbinarii dintre fiinta umana si cea divina. Geniul nu intruneste conditia perfectiunii multilateral dezvoltate, el exceland de cele mai multe ori intr-unul sau doua domenii....ceea ce este curios este faptul ca mare parte din genii au apartinut unor domenii precum muzica, pictura, poezia, stiinta. Geniile stiintifice s-au afirmat prin inovatie, prin prespective futuriste si capacitati de medii intuind evolutia societatii umane. Acestea sunt exceptiile si reprezinta o forma mai evoluata a conceptului de geniu, dezvoltandu-se ulterior geniului artistic. Daca acum genialitatea se manifesta in multiple domenii, acum 1000 sau chiar 500 de ani, genialitatea stiintifica era catalogata drept eretism, nebunie sau chiar vrajitorie.Geniul stiintific era ereticc in timp ce cel artistic era doar geniu.
Am observat ca procentajul genialitatii a scazut dramatic in ultimile decenii, iar explicatia est euna relativ simpla. Evolutia si progresul se intampla de o mie de ori mai repede decat acum cateva sute de ani, motiv pentru care genialitatea latenta nu mai are timp sa se afirme. Totul se intampla cu viteza luminii, stiinta este mult mai dezvoltata si mai avansata, curiozitatea umana mai crescuta iar dorinta de a cuceri macar la nivel de idei universul din ce in ca mai puternica.
Ajung astfel la doua ipoteze: fie genialitatea din epocile trecute a fost genialitate doar pentru ca nu a existat un progres stiintific rapid, fie oamenii zilele noastre sunt mai ageri, mai dezvoltati intelectual...am ajuns asadar a concluzia ca statutul de geniu este din ce in ce mai greu de obtinut intr-o lume atat de avansata si de rapida ca ce a in care traim si ca mediul cel mai propice pentru afirmarea geniilor a apus demult, o data cu progresul stiintific.

Deci....dorinta mea de a ma face geniu cand voi fi mare pare din ce in ce mai greu de indeplinit...E o meserie usor de dobandit insa enorm de greu, poate chiar imposibil de practicat si de facut cariera.....

miercuri, 4 noiembrie 2009

Lost in sand

In haul mintii mele se aude intr-una acelasi ecou l unei voci stinse si guturale...Viata e scurta...e scuuurta...scuuurtaa....rtaaa...Fiecare repetare parca imi scurteaza propria viata si mai mult...parca fiecare litera din adevarul apoteotic vine sa imi incece clipele eterntatii iluzorii...Imi scutur capul nervoasa, aproape isterica, incercand parca sa alung naluca profetica ce vine sa imi deschida ochii orbiti de puterea simturilor...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona...Nu pot asadar doar cu simturile, domnule Descartes...ratiunea o am, din moment ce analizez totul cu o logica de gheata...si totusi ...trupul il am...il vad in oglinda propriilor ochi...stiu ca este intreg, ca e in jurul gandurilor mele....

Ma trezesc speriata din cosmarul infiorator pe care as putea sa jur si acum, dupa atatia ani ca l-am trait cu adevarat...afara e nopate...desi stiam ca m-am culcat imediat dupa examen, undeva pe la 9 dimineata...ma uit la ceas....e 4 dimineata....3 zile de la examen!!!! Deschid derutata televizorul in speranta ca aceasta cutie minunata care fura vieti si transforma entitatile in mase ma va ajuta si pe mine macar o data sa ma luminez....calculez ziua, data..totul pare sa demonstreze acelasi lucru....3 zile de somn continuu, singura, la 600 de km de casa, intr-un oras strain...dupa un cosmar ce parea sa nu se mai termine...Brusc mi-am lasat trupul sa alunece la loc in asternuturi, trantndu-mi capul pe perna....mintea mea avea nevoie de liniste ca sa poata procesa informatiile, sa poate analiza si extrage o concluzie...Am ramas cu privirea fixata pe tavanul de un alb galbui al dormitorului incercand sa fiu lucida si sa alung teama si sperietura....Logica speram sa ma ajute sa ma indepartez incet, incet, de terifiantul gand ca ceva ce nu pot controla, vedea sau cunoaste mi-ar putea invada viata....Simteam cum gandurile mele se bat cap in cap, impingandu-se unul pe celalalt, incercand sa se anihileze reciproc pentru a ma convinge, rand pe rand ba de una ba de alta.....

Gata....mi s-au uscat buzele si as avea nevoie de o gura de aer si un fum...Si ma pregatesc sa ma ridic din pat, dar...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona......