Missing you

Mi-e dor de tine!!!! Mi-e dor de ceea ce eram cand eram in tine, cu tine si langa tine...Nu tu mi lipsesti in realitate, ci frumusetea si zambetul cald pe care le avem cand erai langa mine...Nu dupa tine plang de fapt ....plang dupa acel eu care a disparut o data cu tine...te caut in tot: stele, oameni, nori, adieri de vand, saruturi, lacrimi, vise...te caut pentru ca acolo unde esti tu acolo sunt si eu, acea eu pierduta o data cu tine....Nu esti nicaieri....esti pierdut pentru eternitate, pe vecie si ma ingrozeste gandul ca nu ma voi mai reintalni cu mine insami...Nimeni si nimc nu mai imi poate aduce inapoi acel eu pe care tu l-ai adus la lumina zilei, acel eu renascut din cenusa unei existente fade si reci, pierdute in intunericul propriei dureri...Ma cautam de ani de zile prin diferite moduri si modalitati nestiind ca nu eu ma pot regasi, ca nu imi e scris sa ma renasc singura, nestiind ca demiurgul meu pe acest pamant esti tu...ca numai prin tine eu ma voi putea gasi...Mi-ai facut cunsotiinta cu acel eu la care doar visam sa il am, mi l-ai redat si mi l-ai dezvaluit....asemeni unui copil m-am retras intr-un colt tinandu-l strans in brate si sorbindu-l din priviri...privandu-te din cand in cand cu ochi mari si vii in semn de multumire....ai vrut sa imi aci un dar, darul cel mai de pret pe care orice om si-l doreste in aceasta viata..propriul EU...nestiind ca acel eu nu traieste decat in simbioza cu tine, ca nu poate trai decat alaturi de tine si ca intre demiurg si gazda te va alege pe tine....Plecand mi-ai rapit din nou darul, lasandu-ma rece si trista intr-o cautare oarba si rece a lui a fost...

THE END -inguri

Sfarsit...Totul are un sfarsit, un final....orice inceput devine in timp un a fost ce se termina. Sfarsiturile sunt grele, sfasietoare ...ne secatuiesc, ne transpun si ne modifica genetic sufletul, marcandu-ne pe nesimtite firea interioara...Sfarsitul inseamna cutremurarea dorintelor, a credintelor....a totului din care ne consideram parte...sfarsitul inseamna ruptura,pierdere...mutilare sufleteasca...

Uneori finalurile ne surprind asemeni unor tornate ravasindu-ne si intorcandu-ne universulcu susul intors...alteori le hotaram noi momentulalegand sa spunem STOP si de la capat. de cele mai multe ori nu reusim sa gasim capatul, intorcandu-ne zi de zi , clipa de clipa la ceea ce tocmai s-a sfarsit, sfartecand totul in mii de bucatele, traindu-le over and over de teama sa nu le uitam. Sfarsiturile sunt tragice fie ca ne sunt date fie ca ne sunt alese..ele aduc durere si rupturi sufletesti. Orice final aduce cu sine introspectie, regrete, incapacitatea de a mai vedea calea de iesire, pierderea in trecut, dorinta de a deveni Dumnezeu si de a aduce trecutul inapoi...Sfarsitul ne aminteste ca suntem muritori si orice niciodata devine brusc doar odata, orice nicicand devine brusc atunci cand...Sfarsiturile ne amintesc de timpul uman, un tmp ce are inceput si sfarsit...Oricine are un sfarsit si orice se termina intr-un final.

Urasc sfarsiturile, mai ales cand nu le aleg si cand ma surprind, atunci cand se intampla sa se sfarseasca lucruri pe care le iubesc si care ma fac fericita...Urasc sa imi iau adio, sa constintizez imposibilitatea lui va mai mai fi, sa numesc fiecare gest sau vorba ca fiind ultimul....Urasc sfarsiturile fiindca ma secatuesc de tot ce am mai mfrumos in mine, rup parti umane dintr-un suflet impietrit lasandu-l rece ca un sloi de gheata...Orice sfarsit inseamna adio, ultima oara, ultimul gand, ultimul gest....ultimul adio si aparitia rece si surda a lui NICIODATA...Un niciodata care face acel sfarsit implacabil, de neschimbat, care intoarce cutitul despartirii in rana lui adio...

GENIUL SI GENIILE

Genialitatea a devenit cunoscuta in istorie prin nume precum Mozart sau Eistein....Galeria numelor geniale din istoria omenirii este clar ca nu se rezuma doar la aceste doua nume...si nici cunostiintele mele...Genialitate este tot ceea ce depasseste limitele normalului, ce transcende puterile muritorilor de rand ...tot ceea ce inseamna excelent, foarte bine, peste medie, nemaintalnit, este numit genial. Genialitatea tinde astfel sa devina un semizeu...geniul nu este nici muritor de rand, deoarece depaseste limitele conditiei umane normale, dar nici Dumnezeu, deoarece nu se defineste prin perfectiune pe toate planurile...El este la jumatatea drumului pe care muritorul il strabate pana la Dumnezeu. Este mai bun decat muritorul, fiind o varianta imbunatatita a acestuia, dar mai putin bun decat Dumnezeu fiind doar o pala imitatie a perfectiunii divine. Geniul prin excelenta este omul extremelor, desi prin statut este conditia echilibrului, al imbinarii dintre fiinta umana si cea divina. Geniul nu intruneste conditia perfectiunii multilateral dezvoltate, el exceland de cele mai multe ori intr-unul sau doua domenii....ceea ce este curios este faptul ca mare parte din genii au apartinut unor domenii precum muzica, pictura, poezia, stiinta. Geniile stiintifice s-au afirmat prin inovatie, prin prespective futuriste si capacitati de medii intuind evolutia societatii umane. Acestea sunt exceptiile si reprezinta o forma mai evoluata a conceptului de geniu, dezvoltandu-se ulterior geniului artistic. Daca acum genialitatea se manifesta in multiple domenii, acum 1000 sau chiar 500 de ani, genialitatea stiintifica era catalogata drept eretism, nebunie sau chiar vrajitorie.Geniul stiintific era ereticc in timp ce cel artistic era doar geniu.
Am observat ca procentajul genialitatii a scazut dramatic in ultimile decenii, iar explicatia est euna relativ simpla. Evolutia si progresul se intampla de o mie de ori mai repede decat acum cateva sute de ani, motiv pentru care genialitatea latenta nu mai are timp sa se afirme. Totul se intampla cu viteza luminii, stiinta este mult mai dezvoltata si mai avansata, curiozitatea umana mai crescuta iar dorinta de a cuceri macar la nivel de idei universul din ce in ca mai puternica.
Ajung astfel la doua ipoteze: fie genialitatea din epocile trecute a fost genialitate doar pentru ca nu a existat un progres stiintific rapid, fie oamenii zilele noastre sunt mai ageri, mai dezvoltati intelectual...am ajuns asadar a concluzia ca statutul de geniu este din ce in ce mai greu de obtinut intr-o lume atat de avansata si de rapida ca ce a in care traim si ca mediul cel mai propice pentru afirmarea geniilor a apus demult, o data cu progresul stiintific.

Deci....dorinta mea de a ma face geniu cand voi fi mare pare din ce in ce mai greu de indeplinit...E o meserie usor de dobandit insa enorm de greu, poate chiar imposibil de practicat si de facut cariera.....

Idei despre cuvinte: eseuri de indragostit

Idei despre cuvinte: eseuri de indragostit

teama de ceilalti

Intotdeauna m-am intrebat ce ii motiveaza pe oameni in actiunile lor? Sunt constienta ca mare parte din motivatie este una de natura subiectiva, ca suntem uneltele propriilor dorinti ascunse sau neascunse, ca in fiecare din noi zace intr-o forma mai mult sau mai putin latenta dorinta de a deveni mici zei, insa nu cred ca este doar atat. Fiecare gest, privire, gand sau actiune are o motivatie extrem de puternica si de clara chiar daca poate uneori nici noi, proprii autori nu o putem descifra in totalitate. Sunt convinsa ca nu exista blank moments, cel putin nu in cazul oamenilor normali...poate doar la bolnavii de Parkinson.Cu toate astea daca as face un sondaj bazat pe sinceritate, sunt convinsa ca mare parte din intervivati vor recunoaste doar 50% din actiuni ca fiind constiente, lasand cealalta jumatate pe fondul intamplarii, al neprevazutului, blank moments urilor, neatentiei sau chiar a betiei. Si totusi, motivatia exista chiar daca uneori nu vrem, inconstient sa o recunoastem....Si aici tot de motivatie este vorba...Se schimba doar fondul discutiei si subiectul intrebarii: ce ii face pe oameni sa nu recunoasca sau sa isi ascunda pana si de ei insisi motivatiile propriilor actiuni..Sa fie oare teama de critica sociala, teama de excluziune, teama de propria uratenie sufleteasca, teama de a nu fi judecat, teama de a nu reusi....toate se reduc la teama, dupa parerea mea....Ne ascundem de noi insine si de ceilalti din teama de a nu fi altfel decat dorim sa parem

IERI, AZI SI MAINE

Mi-aduc aminte cum, copil fiind, eram intrebata ce vreau sa ma fac cand voi fi mare..iar eu raspundeam inocenta si visatoare la viitoarea mea meserie...GENIU!!! Poate acum, intr-o era a internetului si multifunctionalismului, intr-un libertinaj excesiv, genialitatea nu pare a avea nimic incriminator, insa atunci, intr-o epoca comunista si cenzurata, visul meu trezea crispari pe fetele musafirilor....Maicamea nu si-a putut explica niciodata de unde auzisem mirabolantul cuvant insa dupa o perioada renuntase sa mai cerceteze...incapatanarea cu care imi promovam viitoarea melodie o speria mai tare decat cuvantul si modul in care mi-l insusisem...Mai tarziu, prin adolescenta, m trezeam afirmand ca eu nu am venit pe lumea asta doar sa fac o umbra plapanda pamantului...ci o adevarata eclipsa...Ai mei saracii ramaneau inmarmuriti de cate ori cineva imi punea cate o intrebare mai cu substrat...raspunsurile veneau intotdeauna ca un trasnet asupra auditorului. Cu toate astea niciodata nu au incercat sa imi ingradeasca libertatea de exprimare, ma lasau sa ma exprim conform traznailor ce imi zburau prin minte, fiind adeptii unei educatii libertine. ca au facut bine sau rau doar istoria propriei mele persoane o poate demonstra.
Imi amintesc de timiditatea si ciudatenia ce ma caracteriza pana in adolescenta...un copil mic, bondoc chiar supraponderal, cu pielea ciocolatie, ochi mari si curiosi si sprancene ce pareau permanent ca se mira...un copil urat, asa ma caracterizam...urat si singur. Mai tarziu am descoperit rand pe rand misterele vietii si caile umanului....frumusetea nu statea in buze ci in suras, simpatia nu statea in trasaturile fetei ci in caldura ochilor....prietenia nu se regasea in frumusetea exterioara ci in interior...uratenia mi-a dat lectia umanitatii. Am invatat sa fiu umana, sociabila si prietenoasa din fire si nu din aspect...pentru ca atat aveam, caracterul...Rand pe rand, la intervale de timp imi schimbam propriile conceptii de viata...i n functie de evenimentele ce mi se intamplau. Asa am ajuns la concluzia ca nimic nu este intamplator in viata, ca totul are o semnificatie karmica, indiferent daca noi o descifram sau nu. Si plecand de la premisa asta am inceput sa imi analizez trecututl, sa caut semne karmice pe care mai apoi sa incerc sa le transform in semne, pilde, povete, lectii de viata...DE CE ul a devenit al doilea meu eu.
Uneori ni se intampla lucruri pe care le catalogam drept inexplicabile, alteori intamplatoare, alteori noroc alteori ghinion...insa de prea putine ori le spunm karmice, de prea putine ori incercam sa le aflam subintelesul....Le primi ca atare si mergem mai departe incercand sa le uitam sau sa le savuram, dupa caz, uitand sa luam din ele ce este mai important: simbolul. Traim intr-o lume plina de mister desi de multe ori pare imposibil. Insusi propriul nostru trup este un mecanism ce functioneaza dupa legi pe care nicio stiinta nu le-a putut descifra in intregime. Purtam misterul in noi, cu noi, pretutindeni. a devenit atat de impregnat in propria noastra fiinta incat am inceput sa o ignoram pana la uitare...
Poate daca am acorda mai multe importanta propriei vieti si propriilor evenimente am putea sa ne apropiem mai mult de noi insine...poate o simpla privire in urma din cand in cand ne-ar ajuta sa ne descifram propriul drum in viata. Poate ar trebui sa reinventam psihanaliza intr-o forma mai umana, fara hipnoza sau simboluri sexuale, fara frustrari sau secrete ascunse bine in colturile mintii...poate ar trebui redenumita...ego-analiza si nu psihanaliza....poate ar trebui sa ne intalnim mai des cu noi insine prin intermediul amintirilor despre noi insine, sa ne analizam cele doua imagini: de atunci si de acum, si sa ajungem la adevarata esenta. Poate ca ne focusam prea mult pe maine si acum de teama de a nu deveni prizonierii lui ieri...din teama ignoram ieri ul uitandu-l, fugind de el ca de o naluca. Poate ca ieri, azi si maine au fost inventate pentru a trai in echilibru. Ignorand una din parti echilibrul se distruge transformandu-se in haos...si uite asa ajungem simpli robotei...stresati, nervosi..uraciosi, tematori, singuri si rataciti...
Am inceput povestea cu o scena din copilaria mea, in semn de exercitiu...mi-am propus ca in fiecare zi sa imi dedic o jumatate de ora pentru a-mi reaminti ceva din viata mea...Poate ca am mai ratacit semne pe drum si paote ca reintorcandu-ma, le voi regasi...Nu am venit degeaba pe aceasta lume...vreau sa fac mai mult decat o simpla umbra pamantului...poate nu o eclipsa cum spunea copilul din mine, dar macar voi incerca....sa mentin echilibrul dintre IERI, AZI SI MAINE...Ieri m-am nascut....azi cresc...maine voi muri....Ieri, azi si maine sunt toate trei la un loc, EU...Nu vreau sa pierd nimic din mine!