duminică, 31 iulie 2011

Intre EU si CEILALTI

Ficare zi ne pune intre paranteze propria individualitate, suspendand-o parca in atemporal. In fiecare zi ne pierdem in miile de individualitati dezvoltate de-a lungul vietii, in miile de imagini create parca in functie de reflectiile oglinziilor tinute de ceilalti. Individualitatea noastra se pierde in fiecare dimineata in masti mai mult sau mai putin reale. Purtam haine si masti mascandu-ne goliciunea si naturaletea trupului si a sufletului pana cand, orbiti de propriile chipuri si personaje ne vom regasi doar in imagini.
Nu sustin goliciunea, nu ma plang de eticheta, nu judec mastile...as fi o ipocrita, tocmai eu care am o colectie de masti si personalitati distincte pe care le etalez cu mandrie zi de zi in peripluul meu social. E doar pur sisimplu o idee...e pur si simplu un gand despre cum ne pierdem, putin cate putin in "dulapul de masti", pana cand, intr-o buna zi, vom uita care ne e adevarata fara, adevaratul eu ...pana cand intr-o buna zi ne vom trezi singuri printre imagini.
Atunci incepe tragedia, disperarea, nevoia de noi insine...atunci incepem sa cautam printre masti, incercand sa o gasim pe prima, in speranta ca ne va conduce la acel eu vechi si ponosit pe care l-am tot acoperit cu mii de straturi asemeni unei actrite de cabaret fardata iar si iar cu mii de straturi de pudra...De atunci incepe regasirea, sau mai precis intentia de regasire, nascuta din nevoia egoista de a nu mai fi singuri, a avea o identitate proprie... de a fi deosebiti de ceilalti.Dar eu-l nu va mai fi niciodata acelasi ca cel din spatele primei masti...zi de zi, clipa de clipa, fara sa ne dea de stire, el a fost acolo, in spatele fiecarei masti, imprumutand cate putin din fiecare rol, regasindu-se putin cate putin in fiecare personaj, pentru ca, intr-un final, sa nu fie decat un cumul de masti...

luni, 25 iulie 2011

Puterea cuvantului rostit din suflet

Sunt o vorbareata...intotdeauna mi-a placut sa vorbesc cu oricine despre orice, dar mai ales despre suflet, viata si emotii. Am un hobby: sentimentele si emotiile umane, gandurile si trairile interioare. Si ca orice pasionat am inceput cercetarile in domeniu pe mine insami, analizandu-ma si re-analizandu-ma in ganduri, in meotii, in manisfestari, in zambete si in lacrimi...in tot, spunandu-mi ca niciodata nu voi putea intelege puterea din celalalt daca nu o inteleg pe cea din mine...Nu detest aspectul, nu hulesc ambalajul, nu ma dezic de fizic, de frumosul vizual sau de cuvinte frumoase...caut insa intotdeauna sensul tuturor informatiilor venite prin intermediul simturilor...In spatele fiecarui sunet, al fiecarui cuvant, zambet, tipat sau om auzit se afla un suflet, se afla o poveste si un amalgam de trairi. In fond si la urma urmei viata inseamna suma tuturor trairilor si emotiilor traite de un om de-alungul existentei sale. Nu ne amintim niciodata culoarea masinii in care am simtit ca zburam, ci doar senzatia de zbor traita...nu ne amintim intai ziua, locul si ora primului sarut ci doar fluturii din stomac...nu ne amintim cauzele...ci doar efectele din sufletul nostru....
In ciuda talentului meu de vorbareata mi-au trebuit ani de zile sa invat sa ma exprim pe mine insami in fata celorlati...dialogul dintre eu si mine sebloca intre peretii propriului meu trup, ramand prinsi asemeni unor pprizonieri intre limitele tematoare ale mintii mele...Cuvintele mureau inainte de a fi rostite, ramand doar la stadiul de ganduri...multi ani m-am simtit o neinteleasa, un paria incapabil de a se integra in societate...nimic din ceea ce vroiam eu nu se intampla, nimic din ce gandeam eu nu se intelegeam. Totul devenea, de la zi la zi, o mare dezamagire: dorintele mureau in mine, visele se stingeau inainte de a fi visate transformandu-ma intr-un om singur, neinteles, ne-iubit, un monstru al unei taceri apasatoare si dureroase...Tarziu am realizat ca vorbeam dar cuvintele erau mute, neputand exprima nimic din ceea ce eram eu cu adevarat, din ceea ce gandeam si simteam....Eram, fara sa stiu, maestra in arta disimularii, o arta pe care unii o studiaza ani la rand fara a deveni vreodata cu adevarat experti...Eu...eu o detineam din nastere nestiind cum sa o folosesc, vazandu-i partile proaste si neajunsurile...Sufletul copilului din mine nu vroia decat sa tipe, ir tipatul sa ii fie auzit. Cu greu, timid, incet am invatat primii pasi ai vorbirii din suflet....Am invatat sa spun ceea ce simt si gandesc indiferent cat de mult ma degrada in ochii celorlalti...am invatat sa ma "port" cu mandrie si in fata celorlalti, nu doar in fata mea, sa fiu mandra de ceea ce simt si ce gandesc indiferent cat de oribile, hidoase sau inspaimantatoare pareau toate pentru interlocutori....Am invatat sa ma vindec prin vorbire descarcand sacul sufletului din cand in cand in fata celorlalti...