Idei despre cuvinte

Intre EU si CEILALTI

2011-07-31T01:50:00.000-07:00

Ficare zi ne pune intre paranteze propria individualitate, suspendand-o parca in atemporal. In fiecare zi ne pierdem in miile de individualitati dezvoltate de-a lungul vietii, in miile de imagini create parca in functie de reflectiile oglinziilor tinute de ceilalti. Individualitatea noastra se pierde in fiecare dimineata in masti mai mult sau mai putin reale. Purtam haine si masti mascandu-ne goliciunea si naturaletea trupului si a sufletului pana cand, orbiti de propriile chipuri si personaje ne vom regasi doar in imagini.
Nu sustin goliciunea, nu ma plang de eticheta, nu judec mastile...as fi o ipocrita, tocmai eu care am o colectie de masti si personalitati distincte pe care le etalez cu mandrie zi de zi in peripluul meu social. E doar pur sisimplu o idee...e pur si simplu un gand despre cum ne pierdem, putin cate putin in "dulapul de masti", pana cand, intr-o buna zi, vom uita care ne e adevarata fara, adevaratul eu ...pana cand intr-o buna zi ne vom trezi singuri printre imagini.
Atunci incepe tragedia, disperarea, nevoia de noi insine...atunci incepem sa cautam printre masti, incercand sa o gasim pe prima, in speranta ca ne va conduce la acel eu vechi si ponosit pe care l-am tot acoperit cu mii de straturi asemeni unei actrite de cabaret fardata iar si iar cu mii de straturi de pudra...De atunci incepe regasirea, sau mai precis intentia de regasire, nascuta din nevoia egoista de a nu mai fi singuri, a avea o identitate proprie... de a fi deosebiti de ceilalti.Dar eu-l nu va mai fi niciodata acelasi ca cel din spatele primei masti...zi de zi, clipa de clipa, fara sa ne dea de stire, el a fost acolo, in spatele fiecarei masti, imprumutand cate putin din fiecare rol, regasindu-se putin cate putin in fiecare personaj, pentru ca, intr-un final, sa nu fie decat un cumul de masti...

Puterea cuvantului rostit din suflet

2011-07-25T09:43:00.000-07:00

Sunt o vorbareata...intotdeauna mi-a placut sa vorbesc cu oricine despre orice, dar mai ales despre suflet, viata si emotii. Am un hobby: sentimentele si emotiile umane, gandurile si trairile interioare. Si ca orice pasionat am inceput cercetarile in domeniu pe mine insami, analizandu-ma si re-analizandu-ma in ganduri, in meotii, in manisfestari, in zambete si in lacrimi...in tot, spunandu-mi ca niciodata nu voi putea intelege puterea din celalalt daca nu o inteleg pe cea din mine...Nu detest aspectul, nu hulesc ambalajul, nu ma dezic de fizic, de frumosul vizual sau de cuvinte frumoase...caut insa intotdeauna sensul tuturor informatiilor venite prin intermediul simturilor...In spatele fiecarui sunet, al fiecarui cuvant, zambet, tipat sau om auzit se afla un suflet, se afla o poveste si un amalgam de trairi. In fond si la urma urmei viata inseamna suma tuturor trairilor si emotiilor traite de un om de-alungul existentei sale. Nu ne amintim niciodata culoarea masinii in care am simtit ca zburam, ci doar senzatia de zbor traita...nu ne amintim intai ziua, locul si ora primului sarut ci doar fluturii din stomac...nu ne amintim cauzele...ci doar efectele din sufletul nostru....
In ciuda talentului meu de vorbareata mi-au trebuit ani de zile sa invat sa ma exprim pe mine insami in fata celorlati...dialogul dintre eu si mine sebloca intre peretii propriului meu trup, ramand prinsi asemeni unor pprizonieri intre limitele tematoare ale mintii mele...Cuvintele mureau inainte de a fi rostite, ramand doar la stadiul de ganduri...multi ani m-am simtit o neinteleasa, un paria incapabil de a se integra in societate...nimic din ceea ce vroiam eu nu se intampla, nimic din ce gandeam eu nu se intelegeam. Totul devenea, de la zi la zi, o mare dezamagire: dorintele mureau in mine, visele se stingeau inainte de a fi visate transformandu-ma intr-un om singur, neinteles, ne-iubit, un monstru al unei taceri apasatoare si dureroase...Tarziu am realizat ca vorbeam dar cuvintele erau mute, neputand exprima nimic din ceea ce eram eu cu adevarat, din ceea ce gandeam si simteam....Eram, fara sa stiu, maestra in arta disimularii, o arta pe care unii o studiaza ani la rand fara a deveni vreodata cu adevarat experti...Eu...eu o detineam din nastere nestiind cum sa o folosesc, vazandu-i partile proaste si neajunsurile...Sufletul copilului din mine nu vroia decat sa tipe, ir tipatul sa ii fie auzit. Cu greu, timid, incet am invatat primii pasi ai vorbirii din suflet....Am invatat sa spun ceea ce simt si gandesc indiferent cat de mult ma degrada in ochii celorlalti...am invatat sa ma "port" cu mandrie si in fata celorlalti, nu doar in fata mea, sa fiu mandra de ceea ce simt si ce gandesc indiferent cat de oribile, hidoase sau inspaimantatoare pareau toate pentru interlocutori....Am invatat sa ma vindec prin vorbire descarcand sacul sufletului din cand in cand in fata celorlalti...

Cunoaste-te pe tine insuti…

2011-04-12T12:20:00.000-07:00

Cunoaste-te pe tine insuti a fost, sute de ani, un scop suprem, si uneori de neatens, pentru multi oameni. Unii l-au transformat in scop supreme, altii l-au ignorant dupa o perioda iar altii l-au analizat ca simplu inscris al frontispiciului din Delphi. Indiferent de varsta, profesie sau statut social, dincolo de timp si de granite, idealul unei cunoasteri a misteriosului INSUTI a incretit multe frunti, a consumat multe nopti nedormite si a framantat ani la rand sufletele insetate de cunoastere. Pentru multi lupta suprema a cunoasterii a devenit geniu, transformand niste biete suflete chinuite in nume ale posteritatii. Pentru altii a insemnat doar o viata fada si neinsemnata pentru analele istoriei; o viata chinuita de eterne intrebari fara raspuns si de carari intortocheate prin padurea deasa si intunecata a sentimentelor. Pentru cei mai putin fericiti a insemnat propria moarte intr-o imensa descumpanire…intr-un lamentabil sir de intrebari existentiale fara raspuns. Cunoaste-te pe tine insuti e doar o incercare eterna de a gasi scopul, mijloacele si personajul care sa infaptuiasca maretul act al trairii fiintei umane…De ce ul filosofic, atat de comentat in cartile de specialitate, se manifesta, de cele mai multe ori, in toata splendoare lui, in niste fiinte aparent insipide si neinsemnate, care, din teama, nestiinta sau uneori chiar propria dorinta, isi tin tumulturile sufletesti inchise in cufarul propriului eu, nelasand la suprafata niciun semn al luptei pentru aflarea sinelui.

Constient sau nu, fiecare dintre noi incearca sa se cunoasca pe el insusi. Stapanirea de sine, taria de character, corectitudinea, increderea, tenacitatea si chiar pasiunea au la baza o buna cunoastere a celui mai important instrument de lucru pe care il putem folosi: noi insine. Cunoasterea de sine este treapta intermediara dintre cunoasterea empirica a realitatii, bazata pe simturi, si cunoasterea prin intuire a lui Dumnezeu. Cunoasterea se dezvolta intr-o serie intreaga de forme si de etape.

Prima forma de cunoastere este cea bazata pe simturi- asa zisele instinctele animale. Apoi, forma mai evoluata de cunoastere combina simturile cu gandirea, reusind astfel sa cunoasca fenomene, lucruri si stari. A treia forma de cunoastere este cea pur rationala, total separata de simturi, asa zisa cunoastere logica sau teoretica. Toate aceste trei forme ale cunoasterii vizeaza mediul exterior sinelui. Este prima forma de alienare a sinelui: cunoasterea exterioara…Fiecare forma de cunoastere transpune personajul interior in ceea ce cunoastem. Aceasta alienare este imperativ necesara pentru a trece la forma superioara de cunoastere, si anume cunoasterea de sine. Este o cunoastere pur introspectiva, a interiorului. Acum alienarea se face in sens invers: realitatea exterioara este suspendata intr-un timp si spatiu inexistent, singurul univers de exploatat ramand cel al sinelui interior. Ultima treapta a cunoasterii este cea a divinitatii. Forma pura si suprema a cunoasterii umane o reprezinta cunoasterea prin lume si prin sine insusi a zeului suprem. Este o cunoastere ce utilizeaza ca instrumente intuitia, sentimentul si uneori iubirea. Simturile exterioare si ratiunea sunt si ele suspendate in neant.

Pentru a ajunge insa la un nivel satisfacator de cunostiinte sunt necesari ani de sacrificiu, de auto-mutilare, de auto-autopsiere sufleteasca si psihica si nu in ultimul rand de vointa. Trebuie sa inveti sa te divizi in judecator si judecat, in medic si cadavru, in calau si condamnat, sa nu ierti, sa nu uiti, sa nu tolerezi. Trebuie sa inveti sa te renegi pe tine insuti pentru a invata sa fii obiectiv. Trebuie sa te desprinzi asemeni cojii de copac de pe trunchi, bucata cu bucata, pana cand trunchiul ramane dezgolit, viu si curat…apoi, incet , incet sa te indepartezi pana cand vezi trunchiul in ansamblu, urmand ca apoi sa scrijelesti scoarta vie, pana la seva, gaurind-o si racaind-o pana la sangerare…

Cunoasterea de sine este un proces greu, dureros si umilitor. Iti pune in fata un suflet plin de griji, de temeri si de rautati, te face sa recunosti slabiciuni si frustari, rautati si invidii, mizerii si abjectii. Iti arata un scenariu al grotescului, al bizarului si al pacatului animat de invidii, gelozii, blesteme si sadisme al carui unic actor si beneficiar esti chiar tu…Asa incepi sa te urasti, sa te dispretuiesti si sa te renegi. Asta este prima etapa…dedublarea. Renegandu-te te lepezi de tot ceea ce inseamna acel eu uman, plin de vini si de defecte, acel eu pe care fiecare din noi incearca s ail ascunda, s ail innece, nestiind ca, asemeni unei fiare pe care incerci sa o inchizi intr-o cusca, acesta revine mai aprig si mai puternic de fiecare data. Renegarea aduce cu sine o oarecare desprindere de tot, lasand loc obiectivitatii…Dezgustul dispare, incetul cu incetul, pe masura ce ne obisnuim cu animalul uman ce salasluieste in noi, si incepem s ail toleram ca pe un copil bolnav. Apoi, din curiozitate, incepem s ail cercetam mai atent, de la distanta, incercand s ail intelegem prin observatie, ca intr-un laborator. Tacuti, retrasi, cu un gust amar si cu un suflet gol, dar minte lucida, noi cei desprinsi de trunchi, ne vom indrepta ochii spre mica bruta. Intelegand-o, incepem sa o acceptam…acceptand-o, incepem sa ne-o atasam….atasandune-o incepem sa ne-o insusim, pana cand mica bruta devine parte integranta din noi, o parte acceptata si inteleasa. Mica bruta devine, astfel, din monstrul neinteles, un fragment din noi insine…

FRUSTRARI- SPOVEDANII

2010-11-04T12:27:00.000-07:00

Prin natura, zodie, fire si mostenire sunt o introvertita intr-un fel ciudat. Extrovertit la prima vedere, prietenul tuturor, umarul de sters toate lacrimile necajitilor, mana de ajutor permanent intinsa...inlauntrul eu zace unul dintre cei mai secretosi oameni cu putinta.
Nu spun niciodata ce simt sau ce gandesc si rarele cazuri in care se intampla sunt scapari datorate unor descarcari nervoase. Nu tac pentru ca vreau sau ca ii place sa fiu interesanta...tac pentru ca mi-e rusine de propriile mele trairi, mi-e teama de ceea ce cei din jurul meu ar putea gandi despre ine...Mi-e teama sa ma dezvalui celorlalti ca nu cumva candva sa a umileasca sau sa ma jicneasca facand referire la vreo slabiciune de -a mea...Mi-e teama de fapt de vulnerabilitatea in fata celorlalti, de refuzul sau abandonul celorlalti. Este proabil o lipsa de incredere in mine insami....a probabil ncredere doar in imaginea de pe retinele celor din jur...

Nu suport umilinta, nu suport rusinea, critica sau bataia de joc...nu imi place infrangerea, esecul sau inchisul usii in nas...nu suport sa plang in fata altora...am o ciudata nevoie de intelegere si de prieteni dar o permanenta reticenta fata de ei. Sufar de fobia singuratatii combinata in mod paradoxal cu fobia de oameni...Plang in coltul meu in fiecare noapte dorindu-mi sa ma pierd fara griji in bratele unui prieten care sa imi spuna: a incredere in tine, totul va fi bine...care sa imi sopteasca incet la ureche...ridica-te, mai ai de urcat pana in varf...in acelasi timp orice mana intinsa sau orice usa deschisa spre marea prietenie este respinsa gratios, cu tact si lipsa de timp....refuz mana intinsa cu un zambet dragut si vinovat, ca peste 10 minute sa regret amarnic decizia refuzului.....

despre TE IUBESC!

2010-11-04T11:31:00.000-07:00

Te iubesc...iti spun din cand in cand, iti spui din cand in cand...imi spui din cand in cand..te iubesc prin definitie trimite la sentimente, la o stare suprema de beatitudine, la un transcendental in care eul devine celalalt prin transferul iubirii din unul in altul, alcatuindu-l impreuna pe acel "ei"...un promotor al EULUI Universal in care eul fiecaruia se transpune in altul fiecaruia, si toti ipreuna formeaza impreuna TOTUL...

Te iubesc este traire intensa, intima, speciala...este ceva personal, ceva ce se intampla doar inlauntrul nostru...te iubesc este doar o forma pala prin care explozia de sentiente si trairi din noi vrea sa iasa afara...e doar un semn, o licarire....un semnal pe care incerca sa il tragem anuntand parca un eveniment maiestuos...Te iubesc este un strigat disperat al propriului nostru eu prin care ne anuntam victoria impotriva izolarii, a egocentrismului, a narcisismului si a teamei de altul...Prin te iubesc deveni deschisi spre alteritatate, spre dvinitate, spre noi vazuti din exterior, spre daruire, spre contopire...T e iubesc este biletul de iesire spre marele Alter Ego, este dovada propriei noastre umanitati.

te iubesc nu este doar un simplu cuvant, o simpla declaratie, un cuvant spus la intamplare...in te iubesc ne regasim pe noi insine, il regasim pe celalalt si ii regasim pe altii. El reprezinta dovada unei maturitati sufletesti, o maturitate ce presupune asumarea unor trairi ce ne depasesc logica, ce ne inving ratiunea...trairi ce au ca actor principal sufletul...

te iubesc inseamna fuga in bratele celuilalt, abandonarea in fata necunoscutului, a visarii, a elancoliei si a sperantei...prin te iubesc invatam sa renunta la cenzura dura a materialului si a rationalului...Te iubesc anunta depasirea si stergerea tuturor barierelor sociale, etnice, religioase, sociale...lingvistice si oricare altele...Cand spunem te iubesc nu avem varsta, culoare sau religie....nu tinem cont de nimic material ci ne rezumam doar la spiritual.

Prin te iubesc ma recunosc pe ine ca eu, ca entitate ...te recunosc pe tine, celalalt, atat de diferit si totusi atat de asemanator...prin te iubesc iti declar ca eu acela atat de unic si special ma deschid catre tine, acela atat de unic si de special ...noi acei doi unici vo deveni unul, puntea noastra de legatura fiind acest simplu TE IUBESC.

TE IUBESC este poarta spre un nou univers...un univers in care unul devine doi, in care unicitatea se dubleaza dand nastere alteritatii si nascandu-se in acelasi timp din alteritate. Un simplu te iubesc reprezinta un nou inceput, o viata noua....o alta sansa...inseamna renasterea, speranta. viitorul...te iuesc aduce cu sine noul si necunoscutul, riscul si esecul...te iubesc inseamna dezgolirea de imagine si invelirea in eu insumi.

Iubim zi de zi mai mult, azi mai mult ca ieri, maine mai mult ca azi...permanent intr-o cautare de mai mult, mai intens...ne dorim in taina sa spunem acel te iubesc atat de eliberator si sa auzim la randul nostru deschiderea celuilalt printr-un acelasi te iubesc...visa intr-un vis ascuns pana si de ochii nostri ageri la un te iubesc permanent, la un gol peranent in stomac....la fluturi colorati si artificii de sentimente vesele..visam ascuns la beatitudinea unui atat de simplu si atat de coplex te iubesc..

UITAREA DE SINE

2010-10-29T15:14:00.000-07:00

Unii oameni se pierd de ei insisi in bautura...altii in droguri...altii in vise...eu ma pierd in obsesii. Fie ca sunt work-hoolic ori love-hoolic, tot osesie se numeste. Viata mea pare de cele mai multe ori un carusel cu doua niveluri: sus si jos ce uneori stationeaza ca apoi sa coboare vertiginos sau sa urce, dupa caz....Totul pare asemenei unei roti care se invarte la nesfarsit, trecand periodic pin aceleasi locuri, atingang mereu aceleasi puncte si facandu-mi viata un adevrat sir de deja vu-uri.

Mi-a luat mult timp sa imi pot vedea viata din afara asemeni unui simplu spectato,r, sa ma pot detasata punct cu punct, particula cu particula de ceea ce eram EU. Mi-a luat mult timp nu desprinderea propriuzisa ci pozitionarea in afara mea, a tot ceea ce tinea de mine si ma reprezena ntr-un fel sau altul...Detasarea de mne nici nu cred ca s-a intamplat cu adevarat vreodata...nu te poti detasa de ceva de care nu te-ai apropiat nicioata...de ceva cu care nu ai fost niciodata contopit..Si de fapt obsesiile mele nu au fost decat scuze si motive de a fugi de mare contopire cu mine nsami...mi-am cautat intotdeauna motive sa nu mai uit la mine, sa nu fiu disponibila niciodata...mi-am ocupat agenda fie cu iubiri si pasiuni obsesive fata de barbati, fie cu pasiuni ucigase fata de activitati, fiecare dintre ele absorbindu-ma pas cu pas, si facandu-ma sa uit de mine insami...Fiecare obsesie ma consuma si ma omora incet, lin....asemeni unui drog ce imi creea iluzia ca sunt vie cand de fapt ma ucidea lent si sigur...Fiecare noua provocare insemna un nou motiv de a trai, fiecare inceput insemna o noua nastere cu o moarte sigura...M-am pierdut incetul cu incetul consumandu-mi esenta in tot ceea ce am facut, lasand cate un pic din eul meu atat de disperat sa ma intalneasca...mocnea pasiunea in mine....dar eu am aruncat-o in afara mea...cu o ura inconstienta...cu o ciuda sadica ..Fiecare inceput era o intrecere cu mine insami, un pariu pe care trebuia sa il castig printr-o moarte cat mai rapida si mai dureroasa a inca unei parti din acel EU....

Sunt un personaj obsesiv si nu am nevoie de nicio hatie oficiala care sa imi ateste acest lucru...propriile mele actiuni repetate sunt dovada vie..argumentele unui diagnostic inspaimantator pentru multi. pentru mine insa este un mare pas spre mine nsami...puterea de a-mi recunoaste defectele, minusurile...de a ma vedea asa cum sunt...lasa, obsesiva....tematoare...singura, egoista...uitata de mine insami

Missing you

2010-06-20T06:39:00.000-07:00

Mi-e dor de tine!!!! Mi-e dor de ceea ce eram cand eram in tine, cu tine si langa tine...Nu tu mi lipsesti in realitate, ci frumusetea si zambetul cald pe care le avem cand erai langa mine...Nu dupa tine plang de fapt ....plang dupa acel eu care a disparut o data cu tine...te caut in tot: stele, oameni, nori, adieri de vand, saruturi, lacrimi, vise...te caut pentru ca acolo unde esti tu acolo sunt si eu, acea eu pierduta o data cu tine....Nu esti nicaieri....esti pierdut pentru eternitate, pe vecie si ma ingrozeste gandul ca nu ma voi mai reintalni cu mine insami...Nimeni si nimc nu mai imi poate aduce inapoi acel eu pe care tu l-ai adus la lumina zilei, acel eu renascut din cenusa unei existente fade si reci, pierdute in intunericul propriei dureri...Ma cautam de ani de zile prin diferite moduri si modalitati nestiind ca nu eu ma pot regasi, ca nu imi e scris sa ma renasc singura, nestiind ca demiurgul meu pe acest pamant esti tu...ca numai prin tine eu ma voi putea gasi...Mi-ai facut cunsotiinta cu acel eu la care doar visam sa il am, mi l-ai redat si mi l-ai dezvaluit....asemeni unui copil m-am retras intr-un colt tinandu-l strans in brate si sorbindu-l din priviri...privandu-te din cand in cand cu ochi mari si vii in semn de multumire....ai vrut sa imi aci un dar, darul cel mai de pret pe care orice om si-l doreste in aceasta viata..propriul EU...nestiind ca acel eu nu traieste decat in simbioza cu tine, ca nu poate trai decat alaturi de tine si ca intre demiurg si gazda te va alege pe tine....Plecand mi-ai rapit din nou darul, lasandu-ma rece si trista intr-o cautare oarba si rece a lui a fost...

THE END -inguri

2010-06-20T06:27:00.000-07:00

Sfarsit...Totul are un sfarsit, un final....orice inceput devine in timp un a fost ce se termina. Sfarsiturile sunt grele, sfasietoare ...ne secatuiesc, ne transpun si ne modifica genetic sufletul, marcandu-ne pe nesimtite firea interioara...Sfarsitul inseamna cutremurarea dorintelor, a credintelor....a totului din care ne consideram parte...sfarsitul inseamna ruptura,pierdere...mutilare sufleteasca...

Uneori finalurile ne surprind asemeni unor tornate ravasindu-ne si intorcandu-ne universulcu susul intors...alteori le hotaram noi momentulalegand sa spunem STOP si de la capat. de cele mai multe ori nu reusim sa gasim capatul, intorcandu-ne zi de zi , clipa de clipa la ceea ce tocmai s-a sfarsit, sfartecand totul in mii de bucatele, traindu-le over and over de teama sa nu le uitam. Sfarsiturile sunt tragice fie ca ne sunt date fie ca ne sunt alese..ele aduc durere si rupturi sufletesti. Orice final aduce cu sine introspectie, regrete, incapacitatea de a mai vedea calea de iesire, pierderea in trecut, dorinta de a deveni Dumnezeu si de a aduce trecutul inapoi...Sfarsitul ne aminteste ca suntem muritori si orice niciodata devine brusc doar odata, orice nicicand devine brusc atunci cand...Sfarsiturile ne amintesc de timpul uman, un tmp ce are inceput si sfarsit...Oricine are un sfarsit si orice se termina intr-un final.

Urasc sfarsiturile, mai ales cand nu le aleg si cand ma surprind, atunci cand se intampla sa se sfarseasca lucruri pe care le iubesc si care ma fac fericita...Urasc sa imi iau adio, sa constintizez imposibilitatea lui va mai mai fi, sa numesc fiecare gest sau vorba ca fiind ultimul....Urasc sfarsiturile fiindca ma secatuesc de tot ce am mai mfrumos in mine, rup parti umane dintr-un suflet impietrit lasandu-l rece ca un sloi de gheata...Orice sfarsit inseamna adio, ultima oara, ultimul gand, ultimul gest....ultimul adio si aparitia rece si surda a lui NICIODATA...Un niciodata care face acel sfarsit implacabil, de neschimbat, care intoarce cutitul despartirii in rana lui adio...

GENIUL SI GENIILE

2010-06-14T11:13:00.000-07:00

Genialitatea a devenit cunoscuta in istorie prin nume precum Mozart sau Eistein....Galeria numelor geniale din istoria omenirii este clar ca nu se rezuma doar la aceste doua nume...si nici cunostiintele mele...Genialitate este tot ceea ce depasseste limitele normalului, ce transcende puterile muritorilor de rand ...tot ceea ce inseamna excelent, foarte bine, peste medie, nemaintalnit, este numit genial. Genialitatea tinde astfel sa devina un semizeu...geniul nu este nici muritor de rand, deoarece depaseste limitele conditiei umane normale, dar nici Dumnezeu, deoarece nu se defineste prin perfectiune pe toate planurile...El este la jumatatea drumului pe care muritorul il strabate pana la Dumnezeu. Este mai bun decat muritorul, fiind o varianta imbunatatita a acestuia, dar mai putin bun decat Dumnezeu fiind doar o pala imitatie a perfectiunii divine. Geniul prin excelenta este omul extremelor, desi prin statut este conditia echilibrului, al imbinarii dintre fiinta umana si cea divina. Geniul nu intruneste conditia perfectiunii multilateral dezvoltate, el exceland de cele mai multe ori intr-unul sau doua domenii....ceea ce este curios este faptul ca mare parte din genii au apartinut unor domenii precum muzica, pictura, poezia, stiinta. Geniile stiintifice s-au afirmat prin inovatie, prin prespective futuriste si capacitati de medii intuind evolutia societatii umane. Acestea sunt exceptiile si reprezinta o forma mai evoluata a conceptului de geniu, dezvoltandu-se ulterior geniului artistic. Daca acum genialitatea se manifesta in multiple domenii, acum 1000 sau chiar 500 de ani, genialitatea stiintifica era catalogata drept eretism, nebunie sau chiar vrajitorie.Geniul stiintific era ereticc in timp ce cel artistic era doar geniu.
Am observat ca procentajul genialitatii a scazut dramatic in ultimile decenii, iar explicatia est euna relativ simpla. Evolutia si progresul se intampla de o mie de ori mai repede decat acum cateva sute de ani, motiv pentru care genialitatea latenta nu mai are timp sa se afirme. Totul se intampla cu viteza luminii, stiinta este mult mai dezvoltata si mai avansata, curiozitatea umana mai crescuta iar dorinta de a cuceri macar la nivel de idei universul din ce in ca mai puternica.
Ajung astfel la doua ipoteze: fie genialitatea din epocile trecute a fost genialitate doar pentru ca nu a existat un progres stiintific rapid, fie oamenii zilele noastre sunt mai ageri, mai dezvoltati intelectual...am ajuns asadar a concluzia ca statutul de geniu este din ce in ce mai greu de obtinut intr-o lume atat de avansata si de rapida ca ce a in care traim si ca mediul cel mai propice pentru afirmarea geniilor a apus demult, o data cu progresul stiintific.

Deci....dorinta mea de a ma face geniu cand voi fi mare pare din ce in ce mai greu de indeplinit...E o meserie usor de dobandit insa enorm de greu, poate chiar imposibil de practicat si de facut cariera.....

Idei despre cuvinte: eseuri de indragostit

2010-06-14T10:59:00.000-07:00

Idei despre cuvinte: eseuri de indragostit

teama de ceilalti

2010-06-13T13:43:00.000-07:00

Intotdeauna m-am intrebat ce ii motiveaza pe oameni in actiunile lor? Sunt constienta ca mare parte din motivatie este una de natura subiectiva, ca suntem uneltele propriilor dorinti ascunse sau neascunse, ca in fiecare din noi zace intr-o forma mai mult sau mai putin latenta dorinta de a deveni mici zei, insa nu cred ca este doar atat. Fiecare gest, privire, gand sau actiune are o motivatie extrem de puternica si de clara chiar daca poate uneori nici noi, proprii autori nu o putem descifra in totalitate. Sunt convinsa ca nu exista blank moments, cel putin nu in cazul oamenilor normali...poate doar la bolnavii de Parkinson.Cu toate astea daca as face un sondaj bazat pe sinceritate, sunt convinsa ca mare parte din intervivati vor recunoaste doar 50% din actiuni ca fiind constiente, lasand cealalta jumatate pe fondul intamplarii, al neprevazutului, blank moments urilor, neatentiei sau chiar a betiei. Si totusi, motivatia exista chiar daca uneori nu vrem, inconstient sa o recunoastem....Si aici tot de motivatie este vorba...Se schimba doar fondul discutiei si subiectul intrebarii: ce ii face pe oameni sa nu recunoasca sau sa isi ascunda pana si de ei insisi motivatiile propriilor actiuni..Sa fie oare teama de critica sociala, teama de excluziune, teama de propria uratenie sufleteasca, teama de a nu fi judecat, teama de a nu reusi....toate se reduc la teama, dupa parerea mea....Ne ascundem de noi insine si de ceilalti din teama de a nu fi altfel decat dorim sa parem

IERI, AZI SI MAINE

2010-06-13T11:11:00.000-07:00

Mi-aduc aminte cum, copil fiind, eram intrebata ce vreau sa ma fac cand voi fi mare..iar eu raspundeam inocenta si visatoare la viitoarea mea meserie...GENIU!!! Poate acum, intr-o era a internetului si multifunctionalismului, intr-un libertinaj excesiv, genialitatea nu pare a avea nimic incriminator, insa atunci, intr-o epoca comunista si cenzurata, visul meu trezea crispari pe fetele musafirilor....Maicamea nu si-a putut explica niciodata de unde auzisem mirabolantul cuvant insa dupa o perioada renuntase sa mai cerceteze...incapatanarea cu care imi promovam viitoarea melodie o speria mai tare decat cuvantul si modul in care mi-l insusisem...Mai tarziu, prin adolescenta, m trezeam afirmand ca eu nu am venit pe lumea asta doar sa fac o umbra plapanda pamantului...ci o adevarata eclipsa...Ai mei saracii ramaneau inmarmuriti de cate ori cineva imi punea cate o intrebare mai cu substrat...raspunsurile veneau intotdeauna ca un trasnet asupra auditorului. Cu toate astea niciodata nu au incercat sa imi ingradeasca libertatea de exprimare, ma lasau sa ma exprim conform traznailor ce imi zburau prin minte, fiind adeptii unei educatii libertine. ca au facut bine sau rau doar istoria propriei mele persoane o poate demonstra.
Imi amintesc de timiditatea si ciudatenia ce ma caracteriza pana in adolescenta...un copil mic, bondoc chiar supraponderal, cu pielea ciocolatie, ochi mari si curiosi si sprancene ce pareau permanent ca se mira...un copil urat, asa ma caracterizam...urat si singur. Mai tarziu am descoperit rand pe rand misterele vietii si caile umanului....frumusetea nu statea in buze ci in suras, simpatia nu statea in trasaturile fetei ci in caldura ochilor....prietenia nu se regasea in frumusetea exterioara ci in interior...uratenia mi-a dat lectia umanitatii. Am invatat sa fiu umana, sociabila si prietenoasa din fire si nu din aspect...pentru ca atat aveam, caracterul...Rand pe rand, la intervale de timp imi schimbam propriile conceptii de viata...i n functie de evenimentele ce mi se intamplau. Asa am ajuns la concluzia ca nimic nu este intamplator in viata, ca totul are o semnificatie karmica, indiferent daca noi o descifram sau nu. Si plecand de la premisa asta am inceput sa imi analizez trecututl, sa caut semne karmice pe care mai apoi sa incerc sa le transform in semne, pilde, povete, lectii de viata...DE CE ul a devenit al doilea meu eu.
Uneori ni se intampla lucruri pe care le catalogam drept inexplicabile, alteori intamplatoare, alteori noroc alteori ghinion...insa de prea putine ori le spunm karmice, de prea putine ori incercam sa le aflam subintelesul....Le primi ca atare si mergem mai departe incercand sa le uitam sau sa le savuram, dupa caz, uitand sa luam din ele ce este mai important: simbolul. Traim intr-o lume plina de mister desi de multe ori pare imposibil. Insusi propriul nostru trup este un mecanism ce functioneaza dupa legi pe care nicio stiinta nu le-a putut descifra in intregime. Purtam misterul in noi, cu noi, pretutindeni. a devenit atat de impregnat in propria noastra fiinta incat am inceput sa o ignoram pana la uitare...
Poate daca am acorda mai multe importanta propriei vieti si propriilor evenimente am putea sa ne apropiem mai mult de noi insine...poate o simpla privire in urma din cand in cand ne-ar ajuta sa ne descifram propriul drum in viata. Poate ar trebui sa reinventam psihanaliza intr-o forma mai umana, fara hipnoza sau simboluri sexuale, fara frustrari sau secrete ascunse bine in colturile mintii...poate ar trebui redenumita...ego-analiza si nu psihanaliza....poate ar trebui sa ne intalnim mai des cu noi insine prin intermediul amintirilor despre noi insine, sa ne analizam cele doua imagini: de atunci si de acum, si sa ajungem la adevarata esenta. Poate ca ne focusam prea mult pe maine si acum de teama de a nu deveni prizonierii lui ieri...din teama ignoram ieri ul uitandu-l, fugind de el ca de o naluca. Poate ca ieri, azi si maine au fost inventate pentru a trai in echilibru. Ignorand una din parti echilibrul se distruge transformandu-se in haos...si uite asa ajungem simpli robotei...stresati, nervosi..uraciosi, tematori, singuri si rataciti...
Am inceput povestea cu o scena din copilaria mea, in semn de exercitiu...mi-am propus ca in fiecare zi sa imi dedic o jumatate de ora pentru a-mi reaminti ceva din viata mea...Poate ca am mai ratacit semne pe drum si paote ca reintorcandu-ma, le voi regasi...Nu am venit degeaba pe aceasta lume...vreau sa fac mai mult decat o simpla umbra pamantului...poate nu o eclipsa cum spunea copilul din mine, dar macar voi incerca....sa mentin echilibrul dintre IERI, AZI SI MAINE...Ieri m-am nascut....azi cresc...maine voi muri....Ieri, azi si maine sunt toate trei la un loc, EU...Nu vreau sa pierd nimic din mine!

FOREVER FRIENDS SAU ILUZIA PRIETENIEI

2010-05-04T10:14:00.000-07:00

Omul m-a fascinat dintotdeauna, indiferent de culoare, aspect, sex sau mai stiu eu ce semne materiale si fizice...m-a fascinat atat de tare incat am incercat sa il studiez de fiecare data cand l-am intalnit, atent, lucid, logic...Fascinatia misterelor descoperite s-a transformat incet incet in obsesie, in atasament, ca mai apoi sa cada in panta rece si aspra a dezamagirii. Si asta clipa de clipa, asemeni unui perpetuum mobile al tradarii umane, fara sa renunt la obiectul studiului meu, indiferent cat de tare ma facuse sa alunec pe panta durereroasa a tradarii. Nu omul ma ranise, nu omul ma raneste, si nu omul ma va rani...propriul meu orgoliu, propria mea pretentie de autostiutor...egoul uman care prefera mai degraba sa isi proiecteze visele in iluzii ce poarta chipul oamenilor din jur, decat sa se erijeze in conducatorul propriului destin.
Cu totii trecem prin momente de fascinatie si atractie mai mult sau mai putin erotica fara de semenii nostrii...cu totii incercam marea prieteniei si a deschiderii cu degetul nesigurantei ca mai apoi sa inotam exuberanti in oceanul atasamentului si al prieteniei vesnice....apoi cei mai multi dintre noi naufragiaza pe insula singuratatii aruncati de valurile ignorantei si ale tradarii...Cu totii am fost macar o data tradati de un prieten...
Cu toate astea lectia invatarii de minte nu functioneaza prea bine la marea majoritate a oamenilor...ca daca ar functiona am fi o planeta de straini si singuratici, inchistati asemenea unor salbatici...am muri in cel mult 10 ani de viata din pricina frustrarilor si gandurilor neexprimate, in lipsa dialogului deschis cu un semen....Noi oamenii avem darul asta fascinant al descrierii celui mai mare mister din lume...sufletul. darul vorbirii nu ne-a fost dat pentru a ne diferentia de animale...ci pentru a ne ajuta sa ne de descoperim sufletul prin dialog sau monolog, dupa caz.
Exista totusi un ceva anume care nu ne lasa sa ne insinguram, instinctul de turma care ne leaga invizibil de semeni, ne cheama spre ceilalti. Si oricat de multe lectii despre increderea tradata am primi tot nu putem renunta la darul prietenie, intr-o nebuna naivitate ca nimic nu este pierdut.

Am cunoscut darul prieteniei si l-am venerat ani la rand ridicandu-l la grad de cult. poate unde pentru ca am fost un copil singur la parinti fara copii in jur. Poate singuratatea unei copilarii petrecuta in povesti si basme mi-au dezvolat o teama de singuratate si au transformat-o, la adolescenta, intr-o dragoste de oameni exacerbata...poate ca asta sau poate nevoia mea de a fi ascultata si inteleasa...sau poate nevoia de a simti ca exista cineva caruia ii pasa de mine...sau pasiunea mea pentru caracterele umane...sau nevoia de a cunoaste oamenii in masura in care intr-o inconstienta nesimtita imi cautam chipul din oglinda...cine stie de ce...cert e ca dintr-o nevoie de ceva am inceput sa practic religia prieteniei. Si ori mi-a dat Dumnezeu darul prieteniei la nastere ori mi l-am slefuit si dezvoltat pe parcurs, cert este ca am trait adevarate vieti de om alaturi de prietenii mei.

Mi-am respectat prietenii, incercand sa pun intotdeauna pe primul plan prietenul si nu orgoliul meu, sa inteleg ou si conjunctura, sa ajut neconditionat...sa iau in brate un suflet trist sa mangai un obraz plans...sa ain o inima ranita, sa ajut un trup bolnav sau sarac...sa impart, sa daruiesc, sa ascult si sa inteleg...am invatat sa ma daruiesc cu o fidelitate demna de invidiat...sa ma lupt i sa castig pentru prietenii mei....au fost multi, fiecare mi-a oferit o viata de om, un zambet si satisfactia de a ma simti cu adevarat iubit. Fiecare a avut ceva special, doar al lui, un ceva ce ne lega ca un fir invizibil. Fiecare a stiut sa imi aprecieze prietenia si sa nu ma faca sa imi regret daruirea. de la fiecare am invatat cate ceva, fiecare m-a marcat intr-un anumit fel...ajungand ceea ce sunt astazi...

Destinul a facut ca de cativ ani sa fiu singura si izolata, ascunsa in vagauna propriului meu eu, neizonita de nimeni decat de mine...Toti au plecat dusi de valtoarea unei vieti mai bune, iar eu golita m-am refugiat in mine petrecand cate o zi din an cu fiecare in mintea si in gandul meu...Ceea ce eram cu ani in urma a ramas o amintire...si asta nu pentru ca mi-e frica de prieteni...mi-e frica de durererea de a-i pierde. Paradoxal...fug de potentialii noi prieteni in ideea ca ma voi feri de durerea unei pierderi ina nu fac decat sa nasc o nou durere...durerea singuratatii...

Singuratatea e unul dintre cele mai crunte blesteme care se pot abate asupra unui om...Neputinta de a-ti goli sufletul duce de multe ori la depresii si la transformari radicale si vesnice in sufletul unui om...Absenta unui om caruia sa i te dedici, de care sa iti pese si care sa fie alaturi de tine neconditionat, care si pe care sa nu il judeci si sa nu il alungi doar pentru ca nu este in limitele impuse de societate...un umar pe care sa plangi, un obraz plans pe care sa stergi...un zambet caruia sa ii raspunzi...un trup cazut pe care sa il ridici, un glas soptit pe care sa il ajuti sa strige...toate astea nu sunt semne ale unei iubiri erotice ci doar semne ale unei prietenii....

ARTA DE A IUBI

2010-04-21T09:40:00.000-07:00

Am crezut in Dumnezeu de mica si am incercat sa ma eresc cat de mult am putut de intrebri de genul Cine e? Unde e? cum arata?. Am fugit de orice motiv de indoiala asupra existentei lu incercand sa ma ascund de cate ori se discuta de existenta lui...orice urma sau semn de ateism ma facea sa fug...Nu usor mi-a fost in anii de facultate cat am studiat filosofia, pasiune enorm de mare pentru mine. Incercam sa raman lucida si sa ma concentrez doar la logica argumentarii fara sa ma las in vreun fel atinsa de adevarul sau falsitatea existentei LUI. Nu mi-am putut explica niciodata credinta asta oarba a mea si lupta crancena uneori pe care am dus-o doar ca sa imi mentin credinta nezdruncinata..Totul pana in ziua in care mi-am cunoscut iubirea vietii mele...o zi atat de indepartata in calendarul secolului nostru dar atat de proaspata in calendarul sufletului meu. Am experimentat cu adevarat mitul androginului, al jumatatii sufletesti. Am cunoscut iubirea aia eterna si diafana pe care numai in versurile marilor poeti ai omenirii o mai gaseam...Destinul, Dumnezeu sau viata nu au vrut sa o am permanent langa mine, asa ca obiectul iubirii mele a trebuit sa dispara din universul meu fizic. Cu toate astea, an de ani il iubesc mai mult, zi de zi il venerez mai mult. Iubesc asadar o amintire, o ilzie ...un vis ce nu poate fi atins, pipait, simtit. Iubesc ceva ce nimeni din jurul meu nu poate vedea...iubesc peste timpul omenesc...peste spatiu...peste in si deasupra a tot ceea ce omul a impus ca si bariera...Iubesc fara regret, fara ura, fara remuscari, pareri de rau sau melancolie...iubesc ca si cum iubirea sunt chiar eu.

Asa am inteles cum poate fi iubit Dumnezeu...cum exista credinta fara dovezi...asa am inteles ca iubirea pentru Dumnezeu nu este deloc diferita de iubirea dintre oameni...Asa am inteles ce inseamna cu adevarat iubirea...nu bucurie, nu entuziasm, nu sex, nu atractie fizica...nu ura sau resentimente, nu lacrimi, ciuda, gelozie ....Iubirea este sentimentul de liniste si pace pe care il gaseste sufletul....inseamna incetarea fugii de sine insusi.

De cand iubesc, si sunt multi ani de atunci, totul pare ca o primavara continuua....in fiecare dimneata infloresc ciresii in sufletul meu si soarele rasare. Permanent ma simt ca un camp verde plin de maci rosii...Nu plang, nu urasc...nu blestem.....imi vrea iubitul inapoi in brate dar asta nu se mai poate...iubind am invatat sa ma bucur de ceea ce am si nu sa ma supar pentru ceea ce nu am. Iubind am invatat sa imi fiu cel mai bun prieten si sa pretuiesc cel mai scump si mai de pret dar pe care mi l-a facut Dumnezeu...ARTA de A STI SA IUBESC....
Nu oricine stie sa iubeasca pentru eternitate si nu oricine are sansa sa isi exerseze acest dar. Cu totii avem jumatatile noastre, insa uneori destinul mai greseste calculele si nu reusim sa le intalnim...alteori le intalnim doar ca sa ne convingem ca exista ca apoi ele sa ne fie luate...Alteori jumatatile ne sunt scoase in cale pentru a ne salva de furia oarba a disperarii, pentru a ne da speranta si a putea merge mai departe...Alteori ele apar pentru a ne ajuta sa ne cunoastem mai bine...alteori pentru a ne implini destinul....Oricum, oriunde si indiferent de motivele pentru care apar, ar trebui sa ne faca mai buni, mai veseli, mai linistiti si mai impacati cu propriul suflet....Cati dintre noi au avut norocul sa isi intalneasca jumatatea....o jumatate pentru eternitate pe care sa o iubeasca pana la moarte, fara resentimente egoiste...cATI NU AU CREZUT CA SI-AU INTALNIT JUMATATEA, ca mai apoi sa se dovedeasca a fi doar o scurta rafala de pasiune pe lunga carare a cautarii???...Timpul si imposibilitatea de a avea parte de iubirea ta pe deplin iti poate dovedi daca este sau nu iubirea eterna.....

NISIP DE NORI

2009-12-22T10:02:00.000-08:00

Ma uit impietrita spre norii pufosi si albi ...jinduiesc asemeni unui orfan la parintii copiilor norocosi spre acel eden mult visat...Vreau sa ating absoluul unei linisti profunde si al unei impacari cu mine insami...Permanent sunt intr-o fuga continuua spre acel mine insumi ...fugarita din urma paradoxal de acelasi MINE INSUMI....Ma caut pierduta in TOT si in TOTI, intr-o inconstienta demn de oligofreni...ma abandonez rand pe rand in tot ceea ce cunosc si vad lasand cate un pic din mine in fiecare...daruind cate un loc in mintea mea fiecarei farame din viata mea...memoria mea nu e altceva decat o istorie latenta a lui mine insumi...o istorie ce asemeni Troiei refuza sa se piarda pentru eternitate...Oare avantajul uitarii umane nu mi-a fost daruit la nastere??!!?? Oare indiferenta nu intra in adn ul meu spiritual??? Oare asta inseamna sa traiesti cu adevarat??? sa te pierzi incet incet in tot ceea ce te inconjoara pentru a te regasi apoi in amalgamul de istorii latente ale veacurilor fiintei tale? Atata curiozitate...atata nemultumire si visare....atata suflet de imprastiat prin colturile lumii...atatea suflete in care ma pierd ....oare vrea sa ma irosesc in tot sau sa ma transpun in tot? ...De ce nu pot sa fiu ca piatra...tacuta si inceata dar permanenta si de neclintit? de ce trebuie sa fiu fiinta umana cu atatea chinuri spirituale??? oare de ce nu invat lectia iubirii de sine prin sine fara a mai urma calea anevoioasa a iubirii de sine prin ceilalti....oare de ce nu se transforma lumea intr-o imensa oglinda in care sa ma intalnesc doar cu mine insami....de ce trebuie sa ne pierdem unicitatea in diferentele enorme ....DE.....OARE...CE?

SCRISOARE CATRE DUMNEZEU

2009-12-19T02:30:00.001-08:00

Scrisoare catre Dumnezeu…

E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!

Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…

Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…

Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…

Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….

Sarbatori fericite!

SCRISOARE CATRE DUMNEZEU

2009-12-19T02:30:00.000-08:00

LOST IN WORDS OR SAVED FROM HELL?

2009-12-10T11:17:00.000-08:00

Cuvintele gandurilor mele seamana uneori cu un mare furnicar...mntea mea este metropola in care salasluiesc milioane de suflete...toate invizibile si incredibil de puternice...ele pot distruge sau reinvia, ma pot eroda dar si intari....ele sunt GANDURILE MELE...cu voci grave sau soptite, cu glas lin si suav sau cu tipete crunte si repetitive imi inunda intreg universul mental...Nu aud voci...ci doar ganduri...sau vocile propriului meu EU care ratacit si incremenit de spaima propriului paradox se desprinde, rand pe rand in mii si mii de personalitati invizibile, ce se lupta intre ele pentru a detine controlul unui trup sfrijid de cotidian...Ele au propriul lor univers, un univers ce de multe ori il inunda pe al meu, al meu propriu si personal, incercand sa ma rataceasca, sa ma dezbine si sa i mi distraga atentia...
Imi plac gandurile mele atata timp cat sunt niste elevi silitori si ascultatori care nu se cearta si nu vorbesc unul peste celelalalr, atata timp cat respecta sefia propriului meu EU...Cand insa disciplina dispare si ele incep sa se ingane haosul mental inecepe sa ma pandeasca si mintea mea devine campul unei batalii...batalia eurilor-umbre. Le numesc euri umbre in analogie cu sintagma platoniciana a Ideilor....din simplul motiv ca este vorba doar de umbre ale eului real, doar imitatii pierdute si pale ce incearca fara succes sa cucereasca reduta unicitatii mele...Sunt simplii ucenici ce intr-o zi s-au hotarat sa devina maestrii convinsi fiind ca detin toate datele...

sa fiu oare o norocoasa ca am atatia prieteni si dusmani in mine insami, ca niciodata nu sunt singura si astfel nebunia singuraratatii nu ma poate cuprinde??? sau sa fie doar primele semne ale unei nebunii ce in timp are toate sansele sa devina boala psihica....Sunt oare gandurile mele semne ale iadului psihc ce ma pandeste sau doar o binecuvantare??!!?....

geniul...

2009-11-05T11:28:00.000-08:00

Lost in sand

2009-11-04T12:37:00.000-08:00

In haul mintii mele se aude intr-una acelasi ecou l unei voci stinse si guturale...Viata e scurta...e scuuurta...scuuurtaa....rtaaa...Fiecare repetare parca imi scurteaza propria viata si mai mult...parca fiecare litera din adevarul apoteotic vine sa imi incece clipele eterntatii iluzorii...Imi scutur capul nervoasa, aproape isterica, incercand parca sa alung naluca profetica ce vine sa imi deschida ochii orbiti de puterea simturilor...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona...Nu pot asadar doar cu simturile, domnule Descartes...ratiunea o am, din moment ce analizez totul cu o logica de gheata...si totusi ...trupul il am...il vad in oglinda propriilor ochi...stiu ca este intreg, ca e in jurul gandurilor mele....

Ma trezesc speriata din cosmarul infiorator pe care as putea sa jur si acum, dupa atatia ani ca l-am trait cu adevarat...afara e nopate...desi stiam ca m-am culcat imediat dupa examen, undeva pe la 9 dimineata...ma uit la ceas....e 4 dimineata....3 zile de la examen!!!! Deschid derutata televizorul in speranta ca aceasta cutie minunata care fura vieti si transforma entitatile in mase ma va ajuta si pe mine macar o data sa ma luminez....calculez ziua, data..totul pare sa demonstreze acelasi lucru....3 zile de somn continuu, singura, la 600 de km de casa, intr-un oras strain...dupa un cosmar ce parea sa nu se mai termine...Brusc mi-am lasat trupul sa alunece la loc in asternuturi, trantndu-mi capul pe perna....mintea mea avea nevoie de liniste ca sa poata procesa informatiile, sa poate analiza si extrage o concluzie...Am ramas cu privirea fixata pe tavanul de un alb galbui al dormitorului incercand sa fiu lucida si sa alung teama si sperietura....Logica speram sa ma ajute sa ma indepartez incet, incet, de terifiantul gand ca ceva ce nu pot controla, vedea sau cunoaste mi-ar putea invada viata....Simteam cum gandurile mele se bat cap in cap, impingandu-se unul pe celalalt, incercand sa se anihileze reciproc pentru a ma convinge, rand pe rand ba de una ba de alta.....

Gata....mi s-au uscat buzele si as avea nevoie de o gura de aer si un fum...Si ma pregatesc sa ma ridic din pat, dar...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona......

NEVOIA DE IUBIRE

2009-10-27T11:20:00.002-07:00

Sunete, culori, imagini...muzica, pictura, fotografia si vederea unui rasarit de soare pe malul marii sunt momentele sufletului meu...Daca pana acum credeam ca ating extazul spiritual doar prin prisma iubirii am descoperit ca nu este asa...sunetele unei melodii preferate, campii verzi si nemarginite patate parca de un pictor imens ca pete galbene si rosii, toate sub cupola azurie a unui cer de iulie dogoritor...un cer rosiatic spre portocaliu, asemeni unei mari mingii care pare sa se topeasca in valurile line si blande ale marii intr-o dimineata de iunie...un apus de soare privit intr-o padure...asemeni unui mare dragon ascuns parca printre copaci si din care se vad doar limbile de foc...o padure alba, acoperita de nameti in amiaza unei zile de decembrie...un tablou cu un chip angelic...un cal pascand linistit in verdele unei campii...un pian ale carui sunete inalta spiritului cu fiecare nota mai aproape de cer...o vioara ce plange parca duios dupa o mare iubire...un nai ce vine, asemeni unui inger sa mangaie un suflet ratacit...o poezie profunda si enigmatica printre ale carei versuri vezi parca intregul destin uman...Tot acest mare univers este universul in care sufletul meu se linisteste, se impaca cu el insusi, se ridica parca pe un nor moale, pana sus, la ABSOLUT....In astfel de momente materialitatea dispare ca un fum, lasand loc purului...In astfel de momente simturile sunt doar stimuli....nimic din ceea ce este palpabil si material nu mai conteaza...nu mai exista....aceasta este linistea sufleteasca pe care toata lumea pare sa o caute constient sau inconstent, direct sau indirect....

Am crezut mult timp ca numai prin iubire o pot atinge...numai iubind asa cum iubesc eu de felul meu, fara margini, fara limite, fara masura, fara corporal, strict spiritual, pasional, nebuneste uneori, fara ratiune, simplu si naiv dar in acelasi timp profund pot gasi acea implinirea sufleteasca, pot atinge acel extaz spiritual, acel moment de beatitudine in care plutesc pe nori fara sa ma mai intereseze ceva din jurul meu...De fiecare data cand obiectul iubirii disparea sau eu pur si simplu ma stingeam asemeni unor carbuni in bataia unei furtuni, aparea regretul...dorul dupa acel sentiment de caldura sufleteasca pe care il simteam inundandu-mi tot corpul...

Eu nu cautam ubirea in altii...eu cautam prin altii calea spre iubire....eu iubesc ideile...principiile...si asa cum simturile ma ajuta sa ma inund de bucurie sufleteasca, asa si ceilalti ma ajuta sa ajung la acea stare....

Concluzia....cautam iubirea, indiferent de forme, de mijloace...indiferent de timp, de varsta, de educatie, religie sau statut social....cautam iubirea prin ceilalti, prin dragoste, prin sex, prin flirt, prin pasiuni trecatoare sau aventuri de noapte....cautam ubirea prin copii, prin obiecte de lux...nu vrem decat sa detinem controlul sperand ca astfel ne vom putea controla pe noi insine...nu vrem decat sa iubim in speranta ca cei pe care ii iubim ne vor iubi si ei pe noi....cu cat un om iubeste mai mult si mai neconditionat cu atat nevoia lui de iubire este mai mare....el iubeste egoist, fara calcul, fara ratiune sau logica....el iubeste dintr-o nevoie suprema de iubire, o nevoie oarba....

speaking with myself

2009-10-04T03:04:00.000-07:00

Au trecut 27 de ani de cand Dumnezeu mi-a incredintat misiunea de a fi om. 27 de ani ce pentru unii par multi, pentru altii putini..pentru mine uneori par o eternitate, un lung sir de lacrimi si zbuciumari interioare, o fuga nesfarsita de mine insami inspre mine insami...Alteori par clipe nesfarsite de zambete si extas, o intreaga beatitudine fara sfarsit..acesti ani, formati din franturi, din cioburi ale sufletului meu, din ganduri, lacrimi, dezamagiri si excese de fericire, din optimism excesiv si pesimism dus la extreme, din oamen ce mi-au trecut pragul sufletului, din dureri nesfarsite si mici inaltari spirituale sunt tot ceea ce am eu pana acum....Amintirea acestor ani reprezinta singura avere a Omului din mine...

Ratiune si simtire sau arta echilibrului

2009-08-25T01:56:00.000-07:00

Despre paradoxul uman s-au scris si spus atat de multe incat ma simt jenant sa incerc sa mai scriu si eu...Ceea ce ma surprinde insa referitor la acest paradox este constanta lui...indiferent de eopci, de secole, de nationalitati, zodii sau sex el ramane acelasi....In ciuda tuturor diferentelor dintre oameni esenta pare a fi aceeasi, ceea ce ma face sa cred ca avem cu totii un eu comun, care transcende timpul si spatiul la nivel fizic...e un eu atemporal, impersonal ce se manifesta in diverse forme, culori si principii, ramanand insa acelasi in esenta....Uite de exemplu, iubirea, este simtita la fel si de Romeo si Julieta dar si de un cuplu din SUA de pilda, in anii 2000...Tristan si Isolda, fie ca au existat in realitate fie ca au fost transpuneri ale autorului, au simtit aceiasi fiori ai dragostei...Sentimente precum teama, durerea sau iubirea raman constante de-alungul timpului dovedin astfel natura noastra comuna...simtim la fel, gandim dupa aceleasi principii si conexiuni logice...avem aceleasi nevoi si aceleasi probleme indiferent de tara, epoca sau infatisare...Suntem fete ale aceluiasi zar, dar traim in iluzia unicitatii totale...Oare de ce ne re-gasim in altii??? Nu tocmai pentru ca ne asemenam cu ei??? De ce nu iubim oameni care ne seamana fizic, ci doar pe cei care ni se aseamana sufleteste?? De ce iubirea nu are varste si nu cunoaste limite?? Nu tocmai pentru ca este stabilita dupa niste coordonate transcedentale si atemporale??? Am citit undeva ca de fapt sentimentele nu au nicio o legatura cu inima...ci ca ele se nasc si persista la nivel de creier...si totusi...simtim, fizic, chiar, cu inima...ce sa inteleg eu de aici?? ca am un creier atat de smecher incat ma induce in eroare, facandu-ma sa cred ca simt cu inima, ca sa ma razbun pe ea??? Lasand gluma la o parte, ceea ce ma surprinde in lumea asta este tendinta catre individualism si unicitate pe care o tot vad, din ce in ce mai pregnant, in ultimii ani, peste tot in jurul meu....EU a devenit subiect principal in aproape toate domeniile...desi nu are nicio legatura cu egoul sau cu eul principial, ci doar cu manifestarile materiale, exterioare, ale unui eu personificat intr-o persoana...

libertatea de a trai...

2009-08-20T05:32:00.000-07:00

Ani la rand m-am regasit in ceilalti...am cautat sa fiu cea tare si puternica pentru cei din jurul meu, sperand, inconstient, ca asa ma voi regasi...Ani la rand mi-am intunecat sufletul si mintea cu intrebari si mistere pur umane, incercand parca sa descifrez misterul sufletesc....si am uitat sa imi traiesc viata de zi cu zi, viata cu zambete si nervi, cu stress si bucurii, cu esecuri si victorii, cu batalii si curse de castigat...m-am refulat intr-un suflet surd si frustrat uitand ca sunt OM, format din trup si suflet si ca a fi in viata inseamna a gasi echilibrul dintre interior si exterior...Acum simt ca ma trezesc, desi peste ceva ani s-ar putea sa consider aceasta trezire o greseala adolescentina...dar nu mai conteaza...am invatat ca trebuie intotdeauna sa fac ceea ce simt, ce vreau, ce visez, sau macar sa incerc sa fac...sa invat sa ma iubesc pe mine si sa ma respect, sa ma alint si sa ma dadacesc....sa zambesc in fiecare dimineata catre mine insami si sa imi propun sa am o zi mai buna ca ieri si mai putin buna ca maine....Am invatat sa ma ascult fara sa incerc sa ma limitez in canoane, principii sau reguli etice...sa vorbesc cu mine fara sa ma critic sau sa ma cert...sa ma accept asa cum sunt ...sensibila, vesela, firava, incapatanata, vulcanica si puternica in acelasi timp...sa imi accept paradoxurile fara sa incerc sa le sterg sau sa le anihilez....am invata sa fiu eu, cea parasita si uitata de mine insami in ultimii ani...

dor de viata...

2009-07-22T05:40:00.000-07:00

Nu stiu cum se face ca imi amintesc de acest blog in clipele de puritate sufleteasca, atunci cand eu ma intorc cu fata spre mine insami si mai trec in revista ultimile modificari survenite in pustiul sufletesc....Ce neam spurcat oi fi, nu stiu....dar sigur sunt unul dintre cei mai de seama....Dumnezeu mi-a dat atatea calitati, atatea oportunitati si atata minte, incat eu, ca sa nu il dezamagesc as fi putut avea bunul simt sa le si folosesc...In schimb eu cad, clipa de clipa, prada nevoilor mele egoiste, dorintelor surde ce-mi inunda mintea in fiecare noapte, visarilor de romantic incurabil...preferand sa imi rumeg lipsurile si nefericirea, in loc sa mi-o cladesc....Tot timpul sunt nemultumita si goala, pustiita de focul pasiunilor nestinse...caut idealuri ce nici mama idealistilor nu cred ca ar indrazni sa si le imagineze....ca apoi, cand deschid intr-un final ochii si vad ca nu este posibil sa le ating, sa devin trista si deprimata....Pai cum asa, mai Any mai, tu fata desteapta, educata si cu pretentii rationale, te lasi subjugata de niste iluzii...de vise....pai astea te omoara incet-incet, secunda cu secunda....si moartea te va suprinde la fel ca in prima zi de viata....fara nimic trait....De ce???Cum??? Cand??? mi-am pierdut simtul ratiunii...unde mi-a scapat mintea .....de am ramas doar cu doagoarea sufletului??? NU mai vreau sa simt...ci vreau doar sa GANDESCCCCCCCCC....o, tu Descartes, unde esti sa imi despici glanda Hipofiza si sa-mi arunci sentimentalismele la gunoi....>???!!???

Buna Dimineata, ANY!

2009-07-12T02:52:00.000-07:00

Buna Dimineata, Any! Te-ai trezit din ceata unor iluzii ce pana mai ieri aveau caracter de adevaruri absolute? Oare de cate ori in viata asta scurta ne e dat sa ne confruntam cu silogismele propriilor principii, cu erorile propriei logici? Curios...paradoxal cum viata este ca o carte scrisa parca intr-o limba pe care oricat am incerca sa o invatam si sa o stapanim niciodata nu reusim...Cand credem ca detinem cheia, ca stapanim limbajul si ca am reusit sa o invatam, atunci ea parca se schimba total, asemeni unui cameleon si cuvintele isi pierd sensul cunoscut...Totul este semn in jurul nostru, totul este cod si semnificatie...tot ceea ce ne ramane este sa gasim codul pentru a putea interpreta corect...dar codul pare a nu fi nicaieri...pare doar un ideal pe care noi il tot cautam, haituiti de speranta gasirii...ne pierdem in semnificatii incercand sa le dam un sens propriu...incercand sa ne regasim pe noi insine...de parca intreg universul s-ar rezuma doar la noi, la dorintele si visele noastre...la sperantele si iluziile noastre....Oare daca n-ar exista dointa...vsarea si egoismul de a gasi fericirea...oare ne-am mai simtii pustiiti? Sau poate ca noi suntem, intr-adevar arhitectii propriei mizerii sufletesti...poate noi suntem singurii raspunzatori...Poate ca stoiciii au gasit cheia fericirii umane...totul cu masura...poate ca yin si yang este lectia vietii umane....poate ca echilibrul trebuie cautat in tot si in primul rand in noi insine....poate ca ne pierdem in propria noastra logica ...intr-o logica bolnava si eronata, bazata pr principii mincinoase, menite sa ne induca in eroare....poate ca ne nastem cu un destin...si oricat am incerca sa il ocolim, doar pentru ca ne face nefericiti, nu ne putem feri din calea lui...poate ca implacailul este principalul adjectiv ce ne caracterizeaza existenta....

rememorari....

2009-07-10T07:24:00.000-07:00

Curios cum viata iti ofera lectii...minuni si miracole exact in momentele in care ti-ai pierdut speranta si te simti neputincios...Citeam mai devreme o postare din 8 aprilie, in care vorbeam de reinventat, de un nou rol al aceluiasi actor, eu, pe o noua scena, cu alti spectatori...Si asa a fost...Curios cum cu doar ceva timp in urma de acest moment m-a cuprins disperarea realitatii unei vieti surde...lipsite de sens si de bucuria de a trai...cum ma simteam ratacita intr-o viata ce nu imi apartinea, cum nu mai regaseam esenta propriului meu suflet...cum totul in jurul meu parea a fi din piatra....si atunci, intr-o clipa de disperare am strigat, din tot sufletul meu spre Dumnezeu implorandu-l sa ma lumineze...sa imi dea o sansa...un drum...sa imi dea si mie o viata ...o sansa la bucurie...la fericire, sa cunosc si eu sublimul la care atatia ani am visat ...pe care atata timp l-am cautat in umbre ...consolandu-ma doar cu falsuri brutale ale idealului meu sufletesc....si Dumnezeu mi l-a dat cand deja uitasem ce-l rugasem, cand deja imi pierdusem si umbra de speranta...si nici n-am realizat ca mi l-a dat pana nu l-am mai avut...povestea vietii mele este mai mult decat paradoxala si dramatica...cu toate astea, secundele de fericire sublima imi lumineaza toti anii de umbra...si reusesc sa ma ridic zambind dulce la amintirea clipelor de fericire...

emptiness...

2009-07-10T03:00:00.000-07:00

Iubirea poate parea un ideal greu de atins pentru cei mai multi...iubirea pura, fara principii si fara prejudecati, fara chipuri si diferente...doar cu suflete...A gasi fericirea intr-un zambet...intr-un gand...printr-o simpla imbratisare...a te uita in ochii celuilalt si a vedea intregul univers...a te multumi cu un suras si cu o licarire....a te simti cel mai puternic om din lume doar pentru ca ochii celuilalt lucesc cand te vad, ca zambetul lui apare doar cand te vede...ca vocea ii tremura cand iti rosteste numele....a atinge fericirea printr-o simpla sarutare, usoara si fina ....a sterge tot trecutul si viitorul si a suspenda eternitatea intr-o clipa...clipa cand va priviti ochi in chi si va strageti mainile de parca nu a-ti mai vrea sa va scapati unul pe celalalt....a-ti dori sa inspiri intreaga fiinta a celuilalt doar pentru a nu pierde nimic din el...si sa nu mai vrei sa expiri niciodata doar ca sa nu-l pierzi...a-ti dori sa reinventezi androginul doar ca sa puteti fii voi doi o singura fiinta....nu e un ideal de neatins ci doar o clipa de realitate

miracolul de dupa azi..

2009-07-07T05:24:00.000-07:00

Miracolul de dupa azi

Eseistica mi s-a parut intotdeauna un mod elegant de a tine propiul jurnal…un jurnal ce iti ofera avantajul de a intercala printer realitati si opinii proprii vise si dorinte iluzorii. Eseul pare a fi usa catre propria refulare..o metoda de spalare a creierului de rezidurile de zi cu zi, de durerile accumulate ani la rand..Totusi, nu odata mi s-a dovedit in viata ca propriile opinii si principii sunt trecatoare, ca cineva acolo sus imi demonstreaza, din timp in timp, ca nu eu detin adevarul suprem in ceea ce ma priveste si nici controlul a ceea ce mi se intampla..Ani la rand mi-am scris propria poveste de viata in propria-mi minte, modificand-o dupa caz, dupa vreme sau pur si simplu dupa moft…Povestea insa ramanea intotdeauna poveste iar eu ma concentram din ce in ce mai mult pe ea…uitand practice ca trebuie sa o transpun in realitate…Fantasticul propriei imaginatii m-a furat pe nesimtite lasandu-ma singura intr-o lume si o viata in care nu m-am mai regasit nici macar fizic..Sunt multe blesteme pe lumea asta…toate dureroase, dar parca trezirea intr-o viata care nu iti apartine si in care nut e regasesti nici macar 1 la suta tinde sa devina cap de lista in materie de blesteme ale omului…

PRIMAVARA RENASTERII

2009-04-08T04:37:00.000-07:00

Deci...a venit mult visata si dorita primavara....Ador aotimpurile calde, motiv pentru care toata viata mi-am dorit sa traiesc intr-o zona cu clima mediteraneana…Ghinionul meu insa a fost san u am curajul schimbarilor radicale, motiv pentru care am ramas in Romania…Cu toate astea renasc in fiecare an in luna aprilie….Renasterea, manifestata in cazul meu pe absolute toate planurile adduce in schimb mari “framantari” interne….In fiecare an, primavara, imi doresc sa –mi re fac viata, sa-mi redesenez destinul…sa devin altcineva, altundeva….Curios cum ma simt asemeni unui actor care, in fiecare primavara incepe o alta stagiune….cu un nou rol de interpretat….

Tara, Tara...vrem ostasi!!!

2009-04-01T10:33:00.000-07:00

Asadar traim in Romania...si vorba lui Badea..."asta ne ocupa tot timpul!"...as zice eu ca asta devina sinonima cu "frecat mentei", "pierdere de timp"..."irosire de sanse"....Uneori mi-as dori sa fiu mai "oarba" si sa nu mai "constientizez" haosul legislativ si administrativ care domneste in tara in care m-am nascut si in care am visat sa imi indeplinesc visele...Uneori as vrea sa nu stiu nimic despre alte tari....nu as mai avea cu ce sa fac comparatie si Romanica mea mi s-ar parea cea mai tare tarishoara de pe "Earth"...uite, vezi, Occidentul e de vina ca imi critic tara...El mi-a aratat ca se poate trai si mai bine, ca se poate sa ai si sanse, nu doar pile...ca a "trage tare"poate insemna de multe ori reusita....Uite vezi cum Occidentul cu exemplele lui mi-a daramat mie sistemul "ramanescului pila-spaga-manareli"??!!?? N-a fost Ceausescu prost degeaba...stia el ce stia inchizandu-ne intr-un cerc invizibil de tari de nivelul nostru....Fin cunoscator al psihologiei romanuli, el intuise ca o "eventuala" conexiune cu occidentul l-ar face pe roman "avar" de libertati si dezmat....Noi suntem exact ca-n proverbul ala ...culmea, romanesc..."cand pisica nu-i acasa...soarecii joaca pe masa!!!". Uite mai ca democratia si capitalismul nu fac ntotdeauna bine....Cred ca suntem sngurul popor incapabil sa isi insuseasca democratia pe de-aintregul...sa isi asume rolul de capitalist cap-coada....noi ne-am nascut "shmecheri" si, asemeni lui "fat-Frumos"...crestem intr-un an cati altii in 20, sarind treptele esentiale....

mustrari de constiinta

2009-03-31T11:11:00.000-07:00

Stii..uneori imi urasc atat de mult partea mea rationala incat as fi in stare, daca s-ar putea, sa o dau la schimb in targ pe inca o jumatate de om, o jumatate strict senzoriala....Am mania asta a categorisirilor, a jumatatilor si a paradoxurilor, si oricat as incerca sa ma abtin, nu pot scapa de ea....Parca intreaga mea gandire e construita pe schema paradoxului sinonim, sau a principiului coincidentei opuselor. In fine...am deci mania asta si uneori ma "interpretez" ca pe ojumatate rationala si una umana....un tot din asta ciudat de amalgam si haos, in care se intalnesc parca un copil si un batran intelept....Cand unul oboseste sa se dea in spectacol celalalt devine actor principal in scena vietii mele...Si uite asa eu trec dintr-o pasa intr-alta, dintr-o stare pur vesela, de copil naiv si curios, intr-una serioasa, grava...de intelept infrant in lupta cu misterul filosofic....Am realizat insa ca nu macinarile interne ne dau esenta vietii...ca nu de ce urile nesfarsite care ne mananca noptile ne dau valoarea clipei, ca nu a gandi estesingura caracteristica a omului.....Putem rade, alerga, risca....putem chiar actiona fara sa calculam fiecare pas, doar de dragul adrenalinei...Putem trai viata si fara a incerca sa o intelegem, putem simti timpul si fara a-l transforma in fomule de calcul...putem iubi si plange fara a cauta misterul si definitiile lor....
Vezi tu....oare unde si cand vom mai avea noi oamenii sansa vietii? Dupa atatea de ce uri filosofice si framantari sufletesti am relizat ca in jurul meu e o lume pe care refuz sa o accept....sa o cunosc si sa o simt....Mi-am refuzat latura umana atat de mult incat acum ma simt asemeni unui orb din nastere care incepe sa vada pentru prima oara....descopar o lume in care ar trebui sa ma "pierd" traindu-ma si traind-o in loc sa o reneg si sa o critic, retrasa in coltul meu sigur...Sufletul il voi avea tot timpul cu mine...lumea fizica, senzitiva...mirosurile, culorile, chipurile....soarele sau ploaia sunt insa doar aici...in lumea asta...Am avut sansa de a fi un om normal....insa normalitatea m-a speriat atat de tare incat am ales sa ma alienez singura printre mistere de neelucidat.....Oare ce vroiam? sa cunosc intai esenta vietii ca apoi sa o pot trai???Pai nu stiam eu oare ca nici o suta de vieti nu sunt de ajuns pntru a descifra misterele umane???
Vezi tu...logica si orgoliul nu prea sunt prieteni buni in cazul meu....iar inteligenta e o "curva" cu doua fete care incearca sa fie prietena amandurora.....Si uite asa ....am ajuns eu sa imi doresc sa se inventeze "BAZARUL CU JUMATATI UMANE".....

Rataciri...

2009-03-26T09:58:00.001-07:00

Printre mii de ganduri si critici, printre mii de planuri si strategii legate de viitorul si viata mea, printre suparari si stresul cotidian...printre toate aceste cioburi brute ale realitatii m-am trezit brusc ratacita in FRUMOS....Nicuna din definitiile date frumosului de-alungul timpului de luminati ai omenirii nu pot descrie sentimentul inalt de umplere pe care il simt inundandu-mi sufletul cand ascult o anumita muzica....Poate sunt de moda veche, o adepta a oldiesurilor in materie de muzica, insa putin imi pasa catalogarea altora in privinta gusturilor mele muicale...Ce conteaza e ca eu ating FRUMOSUL propriului meu suflet prin muzica...Sublimul, Frumosul, Diafanul, Divinul...toate se regasesc in inima mea prin intr-un mod misterios printr-o simpla "aglomeratie" de sunete.....Ce msiter uman, ce mister al vietii....asta da mister...Muzica. Cum sa imi explic oare ca o melodie ca November Rain sau Vreau sa am steaua mea ( laura Stoica) sau Ochii tai ( Holograf) sau Dust In The Wind (Kansas) sau Too Much Love Will Kill You (Queen) sau Richard Clayderman...sau Jon Bon Jovi...sau cate si cate alte melodii reusesc sa ma faca sa plutesc, rupta de orice grija sau de orice macinare sufleteasca....Pai e simplu....nu incerc sa imi explic....Pentru prima oara imi refuz natura curioasa si pur si simplu nu imi pasa de DE CE-UL ce m-a macinat nopti intregi....Nu vreau sa stiu prin ce procedee sau ce puncte sensibile imi ating mie acele sunete atat de diafan unite...Nu mai vreau sa ma pierd in explicatii si in cautari si sa pierd tocmai FRUMOSUL din mine....Ma las doar "metamorfozata" de aceste sunete, ma las tratata de muzica abandonandu-mi ratiunea intr-un colt intunecat....unde ar mai fi farmecul vietii fara aceste stari de beatitudine pe care ma fac aceste sunete sa le traiesc??? unde as ajunge cautandu-ma si autopsiindu-mi psihicul si sufletul???
Asadar, uneori trebuie sa ne abandonam Frumosului tocmai pentru a-l si a ne intelege...

FILOSOFIA...AMANTA FIDELA SAU IUBITA ABANDONATA?!

2009-03-20T13:57:00.000-07:00

Ma lupt cu ceea ce constituie pasiunea vietii mele, filosofia...intr-o lume in care ea a murt de mult....M-am nascut prea tarziu pentr ao iubi, si prea devreme pentru a o abandona....Ma lupt intre doua lumi, incercand sa regasesc un echilbru intre ele....din dorinta egoista de a ma impaca pe mine insami cu mine insami....
Voi transforma "pasiunea" mea pentru filosofie intr-o ciudata idila, cu tenta sexuala, aducand-o la nivelul omului si nu al fiintei umane. Voi incerca asadar sa o rup de subectul ei de baza, OMUL, si sa o trnspun in lumea in care acel OM se materializeaza...
"Fie ca iti place, fie ca nu, draga mea iubita te voi forta sa intri in lumea in care eu traiesc, sub o forma materiala, numita trup. Poate asa ma vei intelege si nu ma vei mai ura pentru desele mele absente din Palatul de Clestar Al Intelepciunii...poate ca asa nu vei mai numi lipsa mea "dovada vie a insalaciunii"...a cautarii iubirii in alta parte...Poate asa nu ma vei mai acuza ca te parasesc pentr o lume mai buna....poate ca asa nu voi mai fi eu monstrul cel insensibil care te abandoneaza cu anii in singuratatea Palatului ta, uitand sa mai treaca pe la tine...Iti voi arata motivul absentei mele...iti voi arata "monstrii" care ma ataca si lumeapentru care crezi ca te abandonez....Te voi transfoma in femeie si te voi numi Sophia...vei avea trup si chip de zeita fara insa ca nimni sa stie ca esti adevarata zeita a Intelepciunii...Aici, in lumea trupurilor...a fi zeita intelepciunii nu este o lauda....aici este un defect, un rau...o boala incrabila ce ti-ar putea aduce renegarea semenilor...Aici vei fi doar Sophia...Aici vei cunoaste suferinta si umilinta, denigrarea si abuzul...aici barbatii te vor dori pentru visele pe care le generezi in "mintea lor hormonala" i nu pentru ceea ce vei spune, face sau gandi...aici e o lume total opusa celei din palatul de Clestar, deci tot ceea ce acolo considerai frumos, aici va deveni urat si viceversa....aici, tot ceea ce considerai moral va deveni imoral, si tot asa cu iubirea, cu ratiunea, cu pasiunea, cu dragostea fata de semeni, cu iubirea fata de intelepciune....si tot asa....toate principiile tale se resfrang aici, in lumea trupurilor, ca intr-o oglinda ditorsionata....Sa nu te lupti....sa nu incerci sa schmbi ceva...sa nu incerci sa salvezi...sa nu disperi....caci te vei distruge....
Acum...ca ai vazut unde "dispar"....spune-mi ...ma mai urasti ca te parasesc din cand in cand?!?
-Nu dragul meu...nu te urasc, ci te compatimesc....daca pana acum iti deplangeam absenta aici, acum ti deplang prezenta acolo...."

CRIZA..noua pandemie

2009-03-20T12:03:00.000-07:00

Cine a zis ca pandemia inseamna neaparat extinderea unei boli contagioase pe un teritoriu foarte mare?!? Pai cum cine? Dictionarul insusi: "pandemie - PANDEMÍE, pandemii, s.f. Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare. – Din fr. pandémie. ", in conditiile in care acelasi dictionar defineste Epidemia drept "(fr. épidémie, lat. epidemia) este extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc. (Sinonim: molimă)". Asadar, pandemia a fost definita de-alungul timpului drept o boala contagioasa ce se extinde pe un teritoriu foarte mare. Trecand insa peste "introducerea" cu iz "academic" revenim la ideea de baza, si anume modificarea sensului termenului "pandemie" in contextul geo-politic cu radacini economice ce ne marcheaza secolul contemporan.
am ajuns la concluzia ca omenirea s-a schimbat odata cu trecerea de punctus terminus, respectiv anul 2000, inssusi termenii si oamenii cunoscund reale modificari. iata deci ca, pe fondul actualei crize economice putem vorbi de un nou sens al "pandemiei", o noua boala ce actioneaza la nivel de psihic, de societate, care ataca "valorile fundamentale" ale omenirii din ultimele decenii. Criza ideplneste astfel toate conditiile pentru a putea fi numita pandemie: s-a extins cu repeziciune, pe un teritoriu imens, acoperind in totalitate intregul Pamant, este contagioasa, transmitandu-se prin cuvant, prin viul grai al vorbitului si are efecte devastatoare ducand uneori chiar la moartea fizica. Este adevarat ca de cele mai multe ori cel afectat este psihicul pamanteanului, pandemia "criza" avand ca si simptome principale: teama, disperarea, anti-sociabilitatea, inchiderea in sine, incertitudinea, insomnia, depresia, care in cele din urma pot afecta intregulorganism uman provocand "distrugeri" ireaparabile.
Cu toate aceste "calitati" demne de un virus fara antivirus, ca orice rau, si aceasta pandemie-criza ar trebui sa se incadreze in definitia "raului", avand si parti bune, si parti rele. Cheia succesului in cazul pandemie-crize, cred eu, consta in capacitatea persoanelor infectate, de a vedea si partile bune. Avantajul in cazul pandemie-crize, spre deosebire de pandemia clasica, il reprezinta chiar :"posibilitatea" mortii fizice. Ea nu este imuabila, ci poate fi evitata, prin viclesuguri demne doar de Marea Maestra-Ratiunea Umana. Prin instrumentulsau specific, logica, Marea Maestra-Ratiunea poate vedea si partile bune ale pandemie - criza si le poate fructifica pe termen lung.
Putem asadar, vedea in efcetele acestei pandemii chiar valorile afectate, valori precum consumatorismul excesiv, luxul exacerbat, nevoia irationala de acumulare, pierderea moralitatii s a eticii, dorinta de imbogatire prin eforturi de grad variabil intre 0 si 2, concentrarea doar pe latura materiala si tactila a vietii, uitarea de sine, ignorarea statutului de muritor, trecerea lui Dumnezeu la capitolul mit. O astfel de "radiografie" a pamanteanului, total diferit de cel de acum 400 sau chiar 2000 de ani de exemplu nu reprezinta neaparat gradul avansat al dezvoltarii sale, ci mai degraba o alienare a principiilor umane.
Ca urmare a acestor realitati "pamanteanul" si-ar putea lasa Marea Maestra- Ratiunea, sa preia conducerea, convocand de asemenea si sufletul la acest mare Summit, si sa isi reevalueze "valorile" afectate de pandemie. Paote asa va intelege ca Totul este cu masura, ca fara echilibrul dintre cele doua "coincidentia oppossitorum" nimicul il reprezinta chiar el, omul. Poate ca este momentul "transformarii" si re-inventarii valorilor supreme, vechi de mii de ani, printr-o simbioza cu cerintele si conditiile secolului contemporan. poate ca vom invata sa ne pretuim munca si altfel decat prin acumularea de bunuri in exces, poate vom invata ca daca vecinulmoare nu inseamna ca noi devenimnemuritori, poate vom invata ca raul facut azi nu inseamna neaparat binele vesnic, ca poate acolo sus, la judecata de apoi, vom fi cu totii egali, fara lux sau conturi bancare. poate ar trebui sa ne maginam in fiecare secunda in care interactionam cu semenii ca nu stim ce inseamna bani sau lux si sa plecam de la premisa ca suntem egali. Poate asa comportamentul si actele noastre se or modela dupa "credinta egalitatii" si nu dupa "criteriul portofelului"..Poate ca sunt doar "rataciri" de vineri seara ale unui "contagios" sau poate ca acum mi-am lasat Marea Maestra - ratiunea sa-mi cnduca discursul...Nimeni nu poate stii care este adevarul, dar dupa principiul "echilibrului" acesta ar trebui sa se situeze undeva la mijloc...

confesiunile unui frustrat

2009-03-20T03:14:00.000-07:00

da, recunosc, sunt si ma comport ca o frustrata...Sunt frustrata professional si social prin prisma haosului de nedescris pe care, pe z ice trece, il descopar a fi si mai haotic….Stitile atat din presa scrisa, on line si audio-video ma ajuta sa imi intaresc opiniile cu privire la statutul de haos al tarii in care traiesc…Nu am nimic cu nimeni, nu caut vinovati pentru neimplinirile mele profesionale sau sociale, insa pur si simplu incep sac red ca, daca m-as fi nascut intr-o tara mai avansata economic si social decat Romania, poate ca mi-ar fi fost mult mai bine acum…
Totusi, nu as vrea sa pastrez un ton caracteristic lamentarilor si sa alunec pe panta concluziilor subiective, motiv pentru care tot incerc sa gasesc cauze rationale ale situatiei deranjante pe care o vad in tara asta...Explicatii s-au dat si se dau in continuare, mare parte din ele fiind oferite de somitati in domeniile analizelor economico-politico-sociale...Cu toate astea ramane insa aceeasi problema: daca am identificat cauzele, de ce oare nu reusim sa identificam si "antidotul" pentru ele...de ce oare nu aplicam principiile logice pentru a ajunge, de la cauze la concluzii benefice, de ce nu gasim metode de a anihila acele cauze sau de a le modifica, cumva...Timp, am avut din '89 si pana acum destul...cu toate astea "evolutiile" in planurile majore ale Romaniei par destul de modeste comparabil cu perioada de 20 de ani si cu ajutorul, sub o forma sau alta oferit de Uniunea Europeana...

Pagini de jurnal

2009-03-12T10:11:00.000-07:00

Nu sunt o fire prea deschisa in ceea ce ma priveste, desi multa lume m-ar caracteriza extrem de sociabila si volubila. Cu toate astea "deschiderea" este pur una de suprafata...Nu spun niciodata ce ma roade in adancul vulcanului din mine...nu ma destuinui si nu las sa mi se vada pe chip zbuciumarile sufletesti...Cu toate astea am niste asteptari nebune de la cei din jur, ca si cum mi-as dori sa fiu vesnic inconjurata de oameni care sa ma intuiasca, sa citeasca dincolo de cuvinte si de gesturi. Cum ceea ce imi doresc eu ar pute fi posibil doar intr-un scenariu cu oameni cu capacitati de medium (si nici asa nu cred ca ar deveni posibila "ambitia mea egoista") ma confrunt regulat cu sindromul "geniului neinteles", care in incapacitatea sa de a-si exprima visarile asteapta sa i le exprime ceilalti....Asadar am parte destul de des de ceea ce numim sui-generis "dezamagiri" - sociale as adauga eu, deoarece aceste dezamagiri apar in cadrul interactiunilor sociale de cele mai multe ori...Si uite asa, eu, in propria-mi "mutenie" incep sa ma simt frustrata si "neinteleasa"...si parca , parca imi e lehamte de oameni...si parca-parca nu mai cred in prietenii si in suflete pereche....si uite asa intregul meu edificiu de iluzii pana mai ieri realitati se naruieste....Dar vezi tu...prostia se cuibareste uneori pana si in cele mai iscoditoare minti...Pai cum sa poti intelege un mut care refuza sa se exprime, care refuza sa incerce macar si care, pe deasupra mai face si pe imbufnatul luand un aer de "geniu neinteles"??!!!?? de ce oare ne place sa da vina pe ceilalti cand singurii vinovati si raspunzaori pentru ceea ce ni se intampla suntem noi si ideile nastre preconcepute de fiinte-inteligente?!!??
Curios cum intotdeauna visele ne pacalesc intr-un mod marsav facandu-be sa le ridicam la grad de realitati...curios cum ne place sa ne cladim viata si valorile pe minciuni ticluite inteligent de propriul ego, care dornic sa acceada la tronul regelui suprem, nu se da in laturi de la nicio iluzie...Curios cum noi...fiinte rationale, inzestrate cu darul logicii si al inteligentei, cu capacitati lingvistice si interpreative ne suprimam toate aceste daruri doar pentru ca...pentru o secunda sa ne ridicam pe soclul "geniului neinteles"...

CV de visator

2009-03-11T05:30:00.000-07:00

"Ador" cv-urile de mor. Insusi conceptul de a ma rezuma intr-o pagina, eu cu intreaga mea viata ma dispera. Cum Dumnezeu sa ma sintetizez pe mine insami in 30 de randuri cand eu nu am fost in stare sa ma definesc in 27 de ani de existenta..??!!?? Ba mai mult, nu numai ca mi se cere sa ma "surprind" in esenta actiunilor si "calitatilor" mele, ba mai mult chiar, trebuie sa stiu sa ma si vand. Stiu, e si asta o stiinta din care unii chiar fac bani frumosi, insa nu asta ma preocupa acum....Asadar, obsedata si terorizata de principiile definitorii ale conceptului de CV, am hotarat sa imi creez propriul CV, dupa propriile mele "coordonate"
CURRICULUM VITAE
NUME SI PRENUME: Daca l-as spune ar conta ?? M-ai defini prin prisma unor simple nume?? Nu prea cred, deci vom spune ca sunt Dna X
Data nasterii: Doar Dumnezeu stie cand mi-a creat sufletul
Domiciliul: In propriul meu Sine
Varsta: Milenara
Aspiratii si Idealuri: Regasirea de Sine, Cunosterea Esentei Umane, Crearea unei proprii Academii de Studiere si Analiza a Omului
Postul dorit: OM
Experienta: Lupta cu propriile-mi vicii si defecte: 27 de ani
Calitati: Hmmm...apai daca le aveam nu cred ca mai apucam sa ma "cercetez" atat de intens...
Defecte: Cred ca nu-mi ajunge blogul....dar hai sa incerc...
1. Idealism
2. Empatie
3. Sensibilitate
4. Preocupari Morale
5. Interes fata de etica
6. Seriozitate
7. Obsesie pentru perfectiune
8. Preocupare fata de semeni
9. Pasionata de cunoastere
10. Inutila pentru secolul a-moral in care m-am nascut

EU=CEILATI+DUMNEZEU+LUMEA

2009-03-09T11:26:00.000-07:00

Mi-am omorat gandurile nopti la rand pentru a ma regasi. Ce anume cautam si caut inca nici eu nu stiu, doar ca la un moment dat, undeva prin anul I de filosofie m-am hatarat, sub influenta unor texte filosofice, sa il numesc SINELE MEU, sau mai "mioritic" spus, pe mine insami. Asa am inceput eu sa inot prin noianuri de ganduri si idei, de cele mai multe ori chiar tampite, pentru a ajunge la un mal numit propriul sine. Habar nu am ce ar putea sa insemne pentru mine ragasirea de sine sau daca viata mea se va schimba in vreun fel o data cu regasirea lui...Cert e ca ma mana o bolnava ambitie de a-l cauta...Nu iti imagina insa ca visez toata ziua cu ochii deschisi cu gandurile aiurea si trupul levitand...Sub nicio forma...Nu...aceasta cautare nebuna se da undeva in subconstient, permanent, fara oprire...uneori uit de aceasta obsesie ca apoi sa o regasesc, la fel de incrancenata...E ca si cum as avea un prieten bun celocuieste in mintea mea si cu care ma mai intalnesc din cand in cand...si de fiecare data raspunsul la ce mai faci e acelasi: "caut!!!".
Asadar mi-am acceptat aceasta "boala vicioasa" cu piosenia celui ce se stie pacatos si intelegerea copilului ce constientizeaza necesitatea unui rau.
Am incercat, in rarele momente de luciditate ale "bolii" sa caut remedii, cai si "leacuri" pentru vindecare. Intr-un final am dat peste un scriitor ce pana acu vreo 4 ani ne-a fost contemporan...Paul Riccoeur, ce propunea o interpretare a sinelui prin diverse metode, printre care si cea psihanalitica. O munca titanica din partea "geniului", o munca ce cu greu putea fi citita, daramite inteleasa....Cu toate astea am reusit sa ii inteleg efortul, scopul suprem in numele caruia scrisese atata amar de text....din fiecare metoda de interpretare lua cate ceva, ceva ce il transforma intr-o metoda proprie....Ideea de baza ramanea aceeasi, indiferent de metoda propusa sau utilizata: sinele se regaseste pe sine doar dupa ce se detaseaza de el insusi, se pierde in ceilalti, ca apoi, prin experienta interpretarii celorlati sa se poata regasi pe sine. Ceea ce m-a surprins intr-un mod placut a fost regasirea, intr-un demers atat de complex si de titanic a unui principiu vechi de cand lumea: doar prin suprimarea unui bun, calitate sau o putem sa ii apreciem valoarea. Asadar, eu am inteles, in propriul meu subiectivism, ca trebuie sa ii inteleg pe ceilalti pentru a ma putea intelege pe mine, ca trebuie sa ii accept pe cilalti pentru a invata sa ma accept pe mine, ca trebuie sa ii iubesc pe ceilalti pentru a invata sa ma iubesc pe mine....u ceilalti dau masura propriei mele valori, ci eu, prin ceilalti, invat sa imi redescopar propria-mi valoare...Asadar eu, acel sine pe care ani la rand l-am disecat in fel si chip asemeni unui monstru, eram doar suma lumii, a lui dumnezu si a celorlati....M-am luptat cu mine insami, m-am renegat si m-am ostracizat, asemeni unui condamnat la moarte, cand nu trebuia decat sa ma las sa "zburd" liber printre ceilalti...

A FI SAU A NU FI

2009-03-06T04:03:00.000-08:00

Intotdeauna am avut o viziune un pic diferita asupra vietii...de retinut ca diferita nu inseamna nici unica nici ciudata, ci doar diferita de majoritate. E...o astfel de viziune, a litlle bit deferent ca sa fiu in ton cu trend-ul globalist ce pare sa marcheze societatea in care traiesc, am avut-o si asupra vietii. Poate inclinatiile filosofice sau poate firea mai romantica m-au transformat intr-o idealista. Pentru mine totul trebuie sa aibe un scop, un tel, un ideal....un SENS. Dar intr-o societate precum cea romaneasca in care traiesc sensul pare a fi unul strict empiric..financiar...de suprafata...Sensul devine doar imagine, doar impresie transformandu-se din sens in iluzie. Si uite asa, dorindu-mi idealuri intelectuale, dorindu-mi sa urc pe piramide spirituale si sa dau un sens vietii mele incep sa ma simt ca un fugar ce rataceste printre fantomele marketingului global, haituit de necesitati si cifre, de facturi si neajunsuri...Oare unde am gresit...oare ce ar trebui sa fiu sau sa fac ca sa imi gasesc un sens care sa-mi impace trupul cu sufletul,...Eu caut idealuri intelectuale, caut sa creez si sa ma implic....insa aceste tipuri de idealuri par a se afla intr-o ciudata antagonie cu supravietuirea fizica....Incep sa urasc conceptul de capitalism in conditiile n care, combinat cu democratia oarba a romanului scapat din cusca comunista da nastere unor paradoxuri demne de cartea recordurilor....Ce societate e asta in care promovam prostia, smecheria si iluzia in detrimentul muncii, al pasiunii si al idealurilor??!!?? Ce animale fizice si monetare am reusit sa inventam in doar 20 de ani de democratie romaneasca?? !!?? Da...se pare ca noi romanii am reusit sa inventam un nou tip de democratie, o democratie de tip negativ, in care nu regasim decat principii si urme ale democratiei conceptuale...Noi am inventat democratia saraciei, a prostiei si a incompetentei, intemnitand pe vecie idealurile, profesionalismul, cultura si civilizatia in sens clasic...Noua nu ne place nici comunismul strict, nici capitalismul american, nici democratia occidentala...noua ne plac doar libertatile lor nu si obligatiile....Noi alegem doar suprafata lasandu-le lor esenta...Nu stim sa fim "smecheri" intr-un sens inteligent si sa "furam" ideile lor pentru a le aplica la noi, nu stim sa furam din experientele lor pentru a ni le insusi...nu, noi stim sa furam de la noi ...Suntem oare o tara saraca??!!?? PAi bani sunt...doar ca nu sunt egal sau proportional distribuiti....Cum ma uit eu la un profesor de istorie care imi spune ca are un salariu de 7 milioane?? Si cum ma uit eu la "pitipoancele' din CAncan care isi etaleaza feminitatea in forma cea mai naturala??!!?? Unde-i dreptatea, unde-i meritocratia....unde-i sensul vietii si unde-i idealul uman?? Daca scopul omului pe Pamant e sa se inmulteasca si sa manance(fiecare dupa posibilitati), atunci cu ce scop ne-a mai fost dat darul ratiunii???!!!??
Ce ma surprinde e faptul ca parca nimeni nu-si mai ridica astfel de intrebari....toti suntem ca niste fiare turbate ce fug din calea saraciei cum si pe unde apuca....de teama sa nu ajunga in ghearele ei...
Raman ingandurata si cu un gust amar, dorindu-mi parca sa scap de blestemul ratiunii...intrebandu-ma in continuare...."AFI om sau A NU FI OM in secolul meu"??!!??...(...) aceasta-i intrebarea...

Inventarul sufletului

2008-12-22T04:07:00.000-08:00

Dragul meu, fie ca-ti place am ajuns si in punctul asta. Stiu ca este tare dureros pentru tine sa stai asemeni unui miel la taiere, lasandu-ma sa iti rascolesc printre toate cotloanele. Stiu ca nu iti place sa e cercetez din simplul fapt ca te-as putea cunoase mai bine, iar o cunoastere mai buna e-ar face vulnerabil in fata mea....Te simti gol si secatuit, fara nici un fel de atu in mana, singur si natural, tu in toata splendoarea ta trebuie sa mi te nfatisezi in toata puritatea ta...Te voi intoarce si te voi analiza in toata istoria ta de suflet zbuciumat...iti voi re-memora toate durerile si frustrarile, te voi face sa iti recunosti pacatele si te voi obliga sa plangi pentru toate...iti voi inventaria bucuriile si zambetele si iti voi numara lacrimile....Te voi lasa sa te privesti pe tine insuti si oate sufletele in care te-ai ratacit de-alungul timpului....Te voi surprinde suspinand urmarindu-ti povestile de dragoste, esecurile si succesele....Te voi lasa sa iti citesti singur gandurile in timp ce te voi judeca...e voi lasa sa disperi uitandu-ma rece la suferinta ta...Vei cunoaste chinurile iadului in tine insuti pentru a te purifica singur, prin adevar....Va trebui sa e accepi asa singur, trist, lipit de alinare si neinteles cum esti...va trebui sa te alini singur si sa inveti din greseli, sa te cunsti si sa e iubesti pe tine fara sa te mai pierzi in ocolul anevoios prin ceilalti...Va trebui sa inveti ca iubirea la care aspiri o poti gasi in tine si prin tine, ca linistea este doar a ta, in tine si pentru tine....ca vei muri la fel de singur cum te-ai nascut...ca tu esti masura tuturor lucrurilor vazute si nevazute, ca daca tu nu te accepti in solitudinea ta nimeni nu o va face.

Te voi chinui pentru binele tau, pentru linistea ta ....te voi chinui pentru a-mi fie mie mai bine.....

HOMO VIRTUALUS- omul de maine sau ultimul om?

2008-12-17T23:46:00.000-08:00

Sunt 10 ore pe zi, 5 zile pe saptamana intr-o permanenta conexiune la google. Imi petrec 12 ore in lumea viirtuala a siteurilor, e-commerce-ului si e-marketing…Imi petrec clipele libera citind can-can uri in editiile online ale ziarelor de scandal. Imi fac mare parte din documentari prin biblioteci virtuale…Mi-e teama insa ca intr-o buna z m-as putea pierde in aceasta lume a www-urilor si nu vor mai ramane din mine decat un simplu user name si o parola. Dar oare daca scenariul s-ar extinde la oameni in general…daca ceea ce credeam ca inseamna o binecuvantare ar putea insemna sfarsitul…
Aparent antinomice, filosofia si tehnologia par a fi totusi doua fete ale aceluiasi intreg: lumea. Desi mult timp, de-alungul istoriei omenirii a staruit ca punct de plecare eterna intrebare de ce?, cheia misterului uman pare a sta insa in alta intrebare, si anume in CUM? Secole intregi luminati de diferite religii si origini au incercat sa inteleaga, sa explice cauza tuturor fenomenelor globale si spirituale. Din de ce ul fenomenelor globale s-a nascut stiinta per total, din de ce ul fenomenelor spirituale filosofia. Si uite asa a aparut dualitatea fiintei umane: materie si spirit, vazut si nevazut, uneori dusmani, alteori prieteni. Mergand mai inspre origini, am putea spune ca toate s-au nascut din ceea ce azi numim generic om. Problema misterului uman pare a fi una de fond si nu de forma, una de atitudine, de viziune. Nu cauza trebuie sa o identificam; cauza este una singura Dumnezeu, iar pe Dumnzeu, fie ca il numim Alah, Dumnezeu sau Budha, este prin el insusi de neexplicat, de nedefinit prin prisma logicii umane; el este creatorul nostru si al lumii, fiinta suprema care este pretutindeni intotdeauna. Ratiunea umana este doar o parte din ratiunea divina, si partea nu va putea niciodata sa cuprinda intregul ci doar eventual sa il reflecte. Ar putea insa, satula sa incerce la nesfarsit sa dezlege misterul, sa se erijeze in demiurg, sa se reinventeze pe sine, pe om si lume. Aceasta reinventare pare sa o fi reusit, ratiunea umana prin intermediul internetului. Internetul pare sa fi oferit omului terenul fertil pentru sadirea unui nou univers, pentru crearea unei noi lumi si implicit a unui tip de om. Daca initial am fost tentata sa aseman lumea virtuala cu lumea ideilor prezentata de Socrate intr-un din dialogurile Platoniciene ( Mitul Pesterii), ulterior, la o analiza mai atenta a fenomenului virtual am realizat ca as fi intr-o grava eroare. Lumea ideilor de care vorbea Platon era o lume pura, a conceptelor si ideilor pure, a Binelui si Frumosului suprem, un soi de Rai in conceptia crestin ortodocsilor. In schimb lumea virtuala pare a fi doar o palida copie a lumii reale in care traim. Intr-o ierarhie a lumilor am putea-o situa eventual pe locul 3, dupa lumea Ideilor si Lumea Reala. Aceasta ierarhie nu se vrea insa una a lumilor bune sau rele. Ea are doar scopul de a evidentia gradul de universalitate.
Internetul, cu tot ceea ce presupune el, reprezintă cea mai evoluată formă de libertate a individului de până acum. Vorbim de libertatea de exprimare, de manifestare, de informare. Omul este liber să devină orice şi oricine vrea el, binenţeles, într-o formă virtuală. Această libertate însă presupune şi neajunsuri, ca orice inovaţie din istorie.

Ideea unor lumi paralele sau alternative nu este noua. Conceptul ca atare este mentionat inca din Biblie, unde regasim Raiul, sub forma Paradisului pierdut. In majoritatea basmelor populare apare conceptual unui taram de dincolo, unei lumi paralele. Sa ne emintim de exemplu Greuceanu. Ideea unei lumi paralele o intalnim si in filosofia de sorginte platoniciana. Socrate intr-unul dintre dialoguri, prezinta prin mitul pesterii teoria Lumii Ideilor. Toate aceste lumi au ca puncte commune posibilitatea unui bine supreme, promisiunea unei lumi mai bune, mai inalte, mai aproape de principiile inalte ale umanitatii. Retragerea in lumi paralele este deci o caracteristica a omului. Tendinta refugierii in universuri paralele lumii reale nu este noua; psihanaliza a demonstrat ca insusi psihicul uman este stucturat pe mai multe nivele ce pot fi identificate drept universuri paralele.
Noua lume virtuala ce ni se infatiseaza prin intermediul tehnologiei este o lume pur umana, bazata pe imaginatia si fantezia fiecarui utilizator. Structura ei pare, la prima vedere asemanatoare lumii pamantesti de natura materiala. Diferenta principala ce apare intre cele doua lumi este una strict legata de localizare; lumea fizica este localizata pe baze materiale, pe continente, tari, orase si case, in timp ce lumea virtuala se desfasoara intr-un spatiu tehnologic, nevazut, nepalpabil. Ca si indivizi, ne regasim in universuri proprii in care suntem proprii nostrii creatori, in care interactionam strict la nivel de limbaj si idei. Infatisarea, rasa, sexul sau etnia sau alte diferente devin in lumea virtuala, bariere invizibile, aproape inexistente. Lumea virtuala nu cunoaste astfel de clasificari. Individualitatile virtuale se reduc la IP-uri, combinatii de numere. Nu mai suntem nume si prenume, personalitati distincte ce-si poarta intreaga istorie in spate, ci simple ID uri si IP uri ce se reinventeaza in fiecare moment. Democratia isi atinge apogeul in cadrul lumii virtuale, devenind dintr-un sistem imperfect, asa cum se prezinta in lumea reala, un adevarat paradis democratic. Fiecare spune ce si cum vrea, unde si cui vrea fara niciun fel de bariere sau restrictii. Libertatea de exprimare este la ea acasa pe taramul virtual. Internetul ofera omului ceea ce putine regimuri politice pot oferi cu adevarat: egalitate, libertate deplina, posibilitatea crearii si a creatiei, dreptul la cunoastere si la informare.
Avem de-aface asadar, cu o lume paralela celei fizice, o lume ce nu se rezuma doar la existenta unui univers intim al psihicului uman. Stim ca fiinta umana, omul ca si psihic are un univers interior al gandurilor in care se retrage sau cu care coexista, dupa caz, in functie de structura sa psihica. Apare insa o alternative la lumea fizica, materiala in care coexistam, o lume virtuala in care omul este el insusi demiurg. Intr-o astfel de lume regasim locul spunerii lui Nietzche: “ Dumnezeu a murit”, si intr-o astfel de lume regasim sensul sfarsitului istoriei lui Fukuyama. In lumea fizica a secolului in care traim regasim ultimul om ca structura milenara. Regasim ultimul om proiectat strict sa existe pe doua planuri: cel interior sic el material al lumii fizice, pamantesti. Apare deci o a treia lume, o a treia alternativa o lume strict umana ca si creatie.
Omul virtual este omul cameleon, cu identitati diferite, uneori total opuse care se creaza si se recreaza permanent prin nick-name-uri si imagini de multe ori fara legatura cu realitatea. El este propriul lui creator, care printr-un simplu click isi transpune visele in plan virtual.Internetul ofera acestui om posibilitatea exprimarii libere, necenzurate, dupa bunul sau plac, dar si iluzia controlului. Universul virtual reprezinta astfel taramul tuturor posibilitatilor, posibilitatea manifestarii fara restrictii a celor mai perfide sau ciudate ganduri si dorinte. Lumea virtuala este, prin definitie, o lume a iluziilor, a imaginilor si a gandurilor. Totul se poate transpune in 3D, chiar si lumea reala in care traim. Exemplul elocvent in acest sens il constituie faimosul joc Second Life, in care individul capata o identitate si se poate manifesta exact ca in viata reala in spatii si locuri din lumea reala transpuse in virtual prin tehnologia 3d.
Omul virtual este omul nascut din frustrari din incapacitatea sau imposibilitatea implinirii dorintelor in plan real. Lumea virtuala ii ofera astfel refugiul, locul in care si un simplu sclav poate deveni rege, in care diferentele etnice, sociale sau religioase dispar in neant. Omul virtual se naste din dorinta de a fi mai bun sau mai mare, mai bogat sau mai frumos, din dorinta de putere si de afirmare sau din singuratate. El devine deci urmarea unor frustrari acumulate pe fondul unei lumi reale prea rapide, prea dure si prea stresante. Din acest punct de vedere lumea virtuala devine lumea paralela celei globale, o lume a retragerii.
Omul virtual, este, in acelasi timp un malformat, un monstru nascut tocmai pe fondul procesului de globalizare. El are potentialul devenirii unui homo robotus, a unui sclav al tehnologiei si al universului iluzoriu oferit de internet. Este un om nascut din frica fata de viata, de realitate si de greutati, un inadaptat al societatii globale. Poate fi in acelasi timp un revoltat, un geniu neinteles care, constient de urmarile procesului de globalizare prefera sa se refugieze, sa nu ia parte la acest proces. Poate, de asemenea fi nascut pe fondul fricii pentru propriul viitor, un ratacit in increngatura economico-politica in care traim.
Lumea virtuala ofera apropae totul, la un nivel virtual, bineinteles, fara costuri mari. Pretul pentru un asemenea univers virtual este relativ mic ( aprox. 10 euro pe luna, costul unui abonament la internet ). Si mai mult, uneori acest univers poate produce bani. A se vedea in acest sens cazurile adolescentilor sau casnicelor care au castigat cu investitii minime, mii si zeci de mii de euro de pe urma unor situri. Din acest punct de vedere omul virtual este un inovator, un advarat om de afaceri care cu investitii si eforturi minime isi asigura existenta dar si libertatea gandurilor. Omul virtual poate fi si promotorul omului actual, un deschizator de drumuri spre noua era a omenirii, cea virtuala
Pe de alta parte, lumea virtuala, consumata, daca putem spune asa, intr-o cantitate moderata are rolul de a destresa, de a da individului acea gura de aer necesara intr-o lume atat de impregnata de global. Daca si cum vom reusi sa ne impartim viata intre virtual si real, fara sa ne pierdem intr-una din lumi, ramane de vazut...

Alienari sufletesti …sau spaimele filosofiei

2008-12-17T05:04:00.000-08:00

Imi place sa cred ca aparentele lamentari pseudo-pesimistice sunt de fapt constatari realiste…ca nu sunt pasibila de deprimare sau de pessimism, ci ca doar sunt realista…Acum ca stau sa analizez din nou aceasta “inclinatie”, realizez ca realitatea la care ma raportez este simpla iluzie…mare parte din ceea ce ma inconjoara se poate distruge intr-o singura secunda. Aproape intreaga realitate din jurul meu, o realitate de secol XXI, extra tehnologizata, pare rupta din desene animate…Fara pic de substanta, de esenta, de principiu…parca a fost proiectata de un personaj caruia ii functioneaza doar emisfera dreapta, care dupa cum se stie se ocupa cu spatialitatea, concretetea, recunoasterea fetelor si procesarea fina a imaginilor spre deosebire de cea stanga care are “in subordine” tot ceea ce tine de logica, matematica si secventialitate. Ma simt asadar prizoniera unei lumi create din imagini si iluzii, din materialism si present…Uneori simt ca sunt prizoniera propriilor mele dorinte si frustrari, ca sunt prinsa in capcana unei lumi goale in care acum si aici au puteri imperative, unde eu devine zeu supreme iar trupul principalul subiect…Ma simt asemeni ultimului om pe pamant, insa numai in momentele mele de “luciditate”…in rest ma amestec cu imaginile surde ale secolului minune in care m-am nascut.
Poate pare un pic, sau chiar mai mult, a lamentatie, insa chiar cred ca lumea asta in care traim este una de supravata, in care tindem san e afundam din ce in ce mai mult….Se spune ca daca omul in general isi canalizeaza atentia pe un anumit segment, el tinde sa isi “atrofieze” posibilitatile de extindere si se reduce la nivelul in care este canalizat…In cazul asta, exista posibilitati destul de mari san e reducem intreg universal spiritual la o lume a iluziilor, a virtualului, materialului…simturilor in general…Tindem sa adoptam ca filosofie de viata stilul hedonist sis a ne abandonam latura spirituala…Din ce in ce mai multe suflete par sa se piarda in bucatele mici, neintelese si raslete, sa tinda catre statutul de proscrisi din simplul motiv ca nu isi neaga dualitatea spirit-trup.
In cazul asta toate marile si eternele principii filosofice, acel misterios "cunoaste-te pe tine insuti", intreaga munca de cautari si deslusiri ale misterului uman depusa de randuri si randuride ganditori par in van...e ca si cum ciclul misterului uman s-ar fi inchis undeva, lasand locul materialismului...iluziilor si imaginilor...Tindem sa devenim cutii goale, papusi de portelan poleite cu aur in care vidul se instaleaza...

Regasiri printre iluzii….

2008-12-15T04:01:00.001-08:00

Am o bolnavicioasa teama de singuratate…dar nu de singuratatea fizica…si parka uneori nici de cea sufleteasca…ma simt bine in mine insami cu mine insami. Cel care este singur este insa psihicul meu…mintea mea isi cauta cutii in care sa isi impacheteze frumos cuvintele pentru a le face cadou altor suflete….Ideile mele vor sa isi gaseasca jumatatea…intregul meu se cauta pe sine in bucati mici de oglinzi sparte. Ma regasesc uneori in cuvintele altora…prea putin insa…Cu toate astea momentele de regasire sunt asemeni eternitatiii…Sufletul meu le percepe ca pe niste clipe a-temporale ce s-au comprimat din calea timpului…In astfel de regasiri razlete, de cele mai multe ori in niste cuvinte fara chip, simt ca re-nasc si , asemeni unor flashuri imi revin in memoria sufletului clipe din viata mea…Acea viata pierduta printre randurile realitatii, o viata din illo tempore, o viata netraita fizic si inexistenta isotric….o ciudatenie a memoriei mele sufletesti…E ca si cum m-as fi reincarnate printre reincarnate, ca si cum as fi fost aruncata intr-o gaura neagra a universului pentru a-mi regasi bucatile de suflet in chipuri fara vorbe si in cuvinte fara chipuri….Orbecai prin bezna unui secol XXI, cautand intr-o istorie an-istoricul, cautand in oameni divinul….Nu caut unde trebuie si nici cand trebuie….Cu toate astea, micile cioburi in care ma oglindesc o fractiune de secunda, sufletele ce imi soptesc povesti ne-traite imi creaza un sentiment ciudat de implinire…

eseuri de indragostit

2008-12-01T09:45:00.000-08:00

Sunt o romantica incurabila...doar ca nu las sa se vada decat in zambetul timid al ochilor...Nu plang dupa lucruri ...ci doar dupa oameni...si dupa experienta dobandita prin intermediul lor. Pe de alta parte sunt insa o fire extrem de pragmatica...Visez cu ochii deschisi, dar doar noaptea cand ar trebui sa dorm...in rest traiesc cu ochii deschisi, ancorandu-ma strans in realitate. Sunt om, ca toti ceilalti, cu defecte si calitati cu balente si contra-balante, cu lumini si umbre, bune si rele..Gandesc, visez, traiesc, vorbesc si rad...plang si meditez, analizez si uneori ma prabusesc in plasa umbrelor. Alteori ma inalt cu viteza unui bumerang...Am insa o pasiune nebuna pentru filosofie...atat de nebuna incat 5 ani mi i-am dedicat, zi de zi, secunda cu secunda ei si misterelor ei. M-am indragostit subit, scurt, intr-o clipa. Eliade ne-a facut cunostiinta cu al sau Roman de adolescent miop. Cum ma mai ademenea el atunci ca pot fi propriul meu "papusar", ca nu trebuie decat sa ma dedic unui lucru in intregime pentru a-l avea. Cum imi demonstra el, fila cu fila, ca teoria vointei pe post de tiran se poate adeveri printr-un personaj asemeni lui...De aici a venit motivatia, ambitia de a-mi insusi aceasta femeie misterioasa cu nume de muza, ce combina doua idei aparent opuse: iubirea si intelepciunea....Cine a vazut indragostiti intelepti, rationali si cu picioarele pe pamant...Toti sunt pierduti in lumea viselor, a norilor...Si cine a mai intalnit intelepti care sa fie indragostiti...antiteza clor doua se pastreaza insa doar la o analiza pur empirica si chiar puerila as putea spune, in care conceptele nu au universalitatea sensului ci doar se pliaza pe anumite imagini preconcepute. Apoi a venit augustin si mi s-a confesat...Imi povestea parca viata...si imi promitea linistea si impacarea cu propriul meu suflet....Exista asadar iertare si dupa pacat, regasirea si dupa pierzanie...trebuia doar sa imi doresc....Augustin mi-a dat pasiunea, promisiunea unei impacari cu mine insami, mi-a oferit iluzia unei intalniri cu propriul meu eu pe care il cautasem indelung peste tot, numai in mine insami nu....Apoi a venit Pascal care mi-a rasturnat mitul unicitatii, spunandu-mi ceea ce inteleptii stiau de mult, dar eu nu....asa e omul...nu asa e Ana...Misterul sufletului meu era un mister universal si apartinea tuturor....Suflet aveau toti oamenii, in cantitati mai mari sau mai mici...in cautarea lor mai pornisera si altii, cu mult inaintea mea...Acum erau doar oale si ulcele...Si uite asa, pas cu pas, fila cu fila, am inceput sa cad in mrejele celui mai puternic afrodisiac...PASIUNEA. M-am indragostit nebuneste de cheile pe care le gaseam prin intermediul zeitei Sophia, de misterele pe care mi le dezlega si de lumile pe care mi le deschidea. Descopeream universul, bucata cu bucata...Apoi omul, apoi fiinte, apoi subectul, cuvantul sau gandul...ideile, patosurile, principiile si conceptele au devenit prietenii mei de baza...Noaptea nu mai era neagra , rece si surda ca in trecut...era plina de lumina, de idei, vie. Totul parea a avea un sens,un principu si un scop....
As putea fi numita intr-un fel nu prea onorant daca as spune ca am cunoscut foarte multi barbati. dar cei care m-ar numi asa s-ar cam grabi in a trage concluzii, pentru ca eu am cunoscut cu adevat, pana in strafundul sufletului o multime de filosofi, care spre marea mea surprindere s-au dovedit a fi toti barbati. Asa am ajuns sa imi dau seama ce inseamna sa cunosti cu adevarat un om; sa ii traiesti gandurile, sa ii simti chinurile sufletesti, sa ii re-traiesti experienta sufleteasca pentru a-l asimila si a-l contopi cu tine.
Poate nu am avut prea multe experienta in viata din care sa povestesc si altora...poate nu am vazut atat de multe locuri incat sa povestesc despre cascade si tigri, despre lux si oameni...insa am avut cea mai frumoasa experienta traind o poveste de dragoste cu cea ce cei mai multi numesc simplu...FILOSOFIE. Am re-trait experienta semenilor mei prin cuvant, care a devenit legatura mea cu universalitatea si cu istoria. Si daca unii ureaza fericire, altii noroc sau bani, altii sanatate si bucrie sau copii multi, eu urez tuturor o intalnire cu misterele filosofiei....

Despre minciuna si existenta

2008-12-01T06:03:00.000-08:00

Azi e 1 Decembrie, ziua nationala a Romaniei. Nu vreau sa "meditez" asupra acestei zle din n motive. Unul ar fi ca nu simt nimic, deci as abera fara sens. E doar o zi libera sau semi-libera in cazul meu, in care armata romana se da in "spectacol". Stiu, urat din partea mea sa imi fac "cunoscuta" insensiblitatea nationala, insa asta-i realitatea. De ce sa si sa ma mint ca simt furnicaturi pe spate sau fluturi in stomac de ziua tarii mele? Minciuna are intotdeauna efectul de lipsa. Stiu ca ce nu stii nu te poate afecta, insa a nu stii ceva inseamna lipsa acelei probleme sau infomatii din mintea ta. Cum nu stii ceva nu ai nici solutii pentru acel ceva si nici informatii. Acel ceva nu exista pentru tine, prin simplul act al minciunii. Curios cum o simpla minciuna poate anula existenta unor oameni sau a unor evenimente. Minciuna are capacitatea de a crea si de a omora, de a da suflul existentei si de a-l anihila. Daca eu mint de exemplu, ca am un prieten sau un sot, acel prieten, respectiv sot este inexistent pentru persoanele pe care le mint despre existenta lui. Bineinteles, si reciproca este valabil...prin prisma minciunii cum ca am un prieten pot crea o fiinta ce in realitate nu exista. De multe ori exprimata prin omitere sau fantezie, minciuna ramane tot minciuna indiferent de numele pe care i-l dam. In definitv, putem afirma ca noi ca fiinte existam fizic doar pentru ca cei din jurul nostru stiu ca existam. Locuitorii unei insule din Pacific de exemplu, ar putea fi inexistenti secole la rand daca nimeni nu ar stii de existenta lor. La fel si cu locurile. Pe vremea lui Cristofor Columb de exemplu, lumea se rezuma la 1-2 continente. La fel si oamenii. Universul, in ansamblu, este doar cel de existenta caruia esti constient. Daca maine, de exemplu, cercetatorii de la NASA ne-ar spune ca nu exista alte planete in sistemul solar in care Pamantul este situat, ne-ar fi greu sa ii credem deoarece am fost martori ai primului pas pe luna si infiecare noapte vedem stele pe cer, care se spune ca ar fi planete luminate de Soare. Cu toate astea, omul isi bazeaza exsitenta pe mai mult decat cunoasterea lui de catre cei din jur. Asta o stim cu totii...nu existam doar prin ochii altora, ci existam noi ca entitati de sine statatoare. Totusi, daca maine as ramane ultimul om de pe Terra, existenta mea ar fi stirbita. As inceta sa exist din anumite puncte de vedere, si totusi sa fiu o fiinta care este, traieste si respira. Sa fie oare societatea cea care ne facesa fim fiinte existente pe toate planurile?

viata ca prin vis

2008-11-26T09:47:00.000-08:00

Ador filmele...asta bineinteles dupa carti. Imi plac povestile in general, fie ele in imagini sau in cuvinte. Nu conteaza cum mi se infatiseaza...conteaza ca le aflu. Imi plac povestile poate pentru ca imi doresc sa traiesc o viata de poveste, poate pentru ca ma simt prizoniera intr-o fiinta ce nu ma reprezinta si nu ma satisface. Poate ca ador sa ma pierd in personaje dramatice, sentimentale, care inving intotdeauna raul si traiesc fericite pana la adanci batraneti tocmai pentru ca nu pot fi in realitate niciunul din aceste personaje. Poate ca realitatea mi se pare atat de cruda si de rece incat simt nevoia unui refugiu, nevoia unui univers pe care sa il manevrez doar cu puterea gandului. poate ca imi doresc prea mult sa fiu propriul meu creator ( fara nicio legatura cu Dumnezeu-cratorul). Poate ca nevoia mea de frumos nu e satisfacuta de cusca banalitatii de zi cu zi si fug intr-un scenariu de film. Poate ca lumea in care traiesc ma ingretoseaza si ma sperie in acelasi timp, si ma refugiez in Parisul balzacian. Poate ca oamenii sunt prea rai pentru firea mea angelica si ma refugiez in prietenia total neinteresata a celor 7 pitici. Poate ca mi-e teama sa imi traiesc propria viata de teama esecului si ma refugiez in vata altora. Poate ca sunt prea lasa ca sa fiu eu insami printre oameni, si atunci aleg sa fiu eu insami printre imagini si personaje de povesti...Poate ca eu insami sunt un personaj dintr-o poveste cu "voyajoristi", poate ca tocmai viata prin altii este miterul propriei mele vieti...Oare daca m-as uita la filmul vietii mele m-as regasi in propriul meu personaj?

banalul rutinei

2008-11-26T09:03:00.000-08:00

Oare ce-si doresc oamenii? Daca am face un sondaj avand ca public tinta intreaga populatie a globului la ora actuala, oare care ar fi rezultatul? Ce si-ar dori oare oamenii sa realizeze in viata? Uneori eu imi doresc sa fiu doar spirit, sa ma detasez de rutina zilnica si de stresul existentei fizice....insa stiu ca nu se poate...Sau poate se poate, dar doar la manastire...Istoria propriei mele vieti mi-e demonstrat ca nu ma pot refugia intr-o singura sfera...Trebuie sa caut echilibrul, sa armonizez materialul cu spiritualul, fara sa alunec dintr-o parte in alta. Cu toate astea mi-e greu sa imi scriu propriul destin. Oare cati oameni au un plan pe viata, un destin creionat dinainte pe care sa il parcurga pas cu pas, asemeni unui labirint? Rutina zilnica ne cuprinde intr-un asemenea "hal" incat pierdem din vedere "capatul". Cred ca ne pierdem, noi ca umanitate, in banalul "carpe diem" fara sa integram aceste clipe intr-un mare scenariu. S-a demonstrat ca "planul de acasa de cele mai multe ori nu se potriveste cu cel din targ", insa oare e mai bine sa ne propunem, macar la nivel de schita, un plan pe viata? Sau oare e mai indicat sa asteptam urmarile clipelor traite zi de zi? Mi-as dori uneori sa gasesc printre ghidurile si sfaturile practice ale marilor specialisti si un ghid despre cum sa iti planifici viata, cum sa te dezvolti atat spiritual cat si material. De ce trebuie sa descoperim singuri, de cele mai multe ori in preajma sfarsitului vietii, drumul cel bun pentru noi?

Sfarsit de lum€?

2008-11-26T04:25:00.000-08:00

Sa fie oare perioada asta declinul capitalismului? Ne indrepatm oare spre un nou inceput, atat politic cat si eonomic? Poate ca a veni momentul sa incheem perioada monopolului american si a capitalismului si sa deschidem o noua fil in cartea umanitatii...Care sa fie aceea nu cred ca stiu nici specialistii...cert e ca cel mai la moda si cel mai uzitat in acelasi timp cuvant la ora actuala este CRIZA FINANCIARA, SAU GLOBALA, dupa caz...Criza financiara este noua pandemie a umanitatii, noua ciuma care par sa afecteze tot ceea ce reprezinta omul modern...Masini, tehnologie, lux, inventii....mofturi. Tot ceea ce poate deveni dispensabil este dat la o parte, redus sau dupa caz eliminat din viata de zi cu zi...Nu ne mai vindem viitorul sub forma de credite pentru ca nu prea mai avem viitorul...Ne-am amanetat probabil munca pe toata viata pentru case, masini, vacante sau haine, pentru operatii estetice sau bijuterii. Acum nu mai avem ce amaneta, drept dovada ca nici bancile nu mai acorda credite...de unde bani? Banii au ajuns oare la capatul existentei lor? Sa fie asta oare SFARSITUL LUMII capitaliste? Dar oare cu ce am putea-o inlocui, ce rau mai putin rau si in acelasi timp salvator poate inlocui ciclul istoric al capitalismului....Suntem oare la sfarsitul unei istorii asa cum spunea Fukuyama? Vrem sau nu sa recunoastem, avem sau nu cunostiinele necesare pentru a intelege, criza asta trebuie sa reprezinte ceva mai mult decat o simpla lipsa de lichiditati....poate e momentul ca noi oamenii sa ne uitam mai mult spre viitor, sa ne preocupam de el si nu sa il aanetam in credite pentru bunuri...Sfarsit de lume? DA..nu neapart sfarsitul lumii noastre, cea in care tram , gandim, simtim, ne nastem si murim, nu lumea asta fizica, pamaneasca....Sfarsitul lumii ca sistem ...Trebuie sa ne reinventam ca elemente ale sistemului global si sa incepem sa invartim rotitele...

frustrari de spirit

2008-11-20T10:34:00.000-08:00

Ti s-a intamplat vreodata sa crezi ca nu apartii epocii in care traiesti? Sa fii dezgustat de lumea asta mare in care tu esti atat de mic? Uneori am impresia ca sunt doar un simplu peste intr-un foarte mare ocean ale carui vise se vor ineca inainte de a fi articulate ca dorinte...Vreau....atat de multe , si nu ma refer neaparat la material....vreau sa creez, sa influentez, sa nvat sa devin umana...De ce? Habar nu am ...Dintr-un egoism de sorginte narcisista pobabil...sau ca sa ma admire ceilalti...sau ca sa ma simt eu bine in propria-mi piele, sau ca sa nu zic ca am trait degeaba pe lumea asta...sau pentru ca sunt plictisita si debusolata....Nu stiu de ce, dar am ajuns la concluzia ca daca am eradica actul voitului din structura psihica a omului am fi mai fericiti...Daca nu ai dorinte, daca nu vrei ceva, nu ai cum sa suferi ca nu le dobandesti...Sa luam de exemplu, mitul asta al jumatatii sufletesti la care mare parte din noi ne "inchinam" constient sau nu...Daca nu avem o jumatate langa noi ne innecam in munca sau in alte vicii doar ca sa nu simtim lipsa acuta a unei persoane in care sa ne regasim....Visam, speram si cautam un om in care sa ne pierdem si in acelasi timp sa ne regasim...Daca nu ilavem sau nu il gasim devenim frustrati...goi, singuri si rai....Cazuri sunt berechet pentru a ptea demonstra cele sustinute mai sus...Dar daca de exemplu nu ne-am dori asa ceva? Lipsa lui sau a ei nu ne-ar mai afecta.....Si exemplele pot continua la toate nivelurile si domeniile....Toata nefericirea noastra decurge din propria noastra structura psihica.....Noi singuri suntem proprii nostrii dusmani....

CRIZA SI CRIZATII

2008-11-20T10:09:00.000-08:00

Uite cum se aseaza lucrurile in lumea atat de inumana si pamantul devine locul celor mai mari frustrari si crize de personalitate. Trebuia sa ne dam seama de la curentul EMO ca nu se mai poarta normaltatea anilor 60-80...Ne transformam si noi ca fiinte si incepem sa devenim un "metis" de animal si robot. Da de ce am conduce noi lumea prin ratiune si spirit, cand ne putem lasa condusi de bani, de ura, de credite, de spaime si de stress? De ce sa ne folosim noi de atuurile cu care dumnezeu ne-a inzestrat la facerea lumii? De ce sa fim oameni cand putem fii animale bipede cu capacitatea articularii cuvintelor? De ce sa creem cand putem distruge?? Patetic, dezolant si trist....insa intr-o lume a banilor si a crizelor, in care toata lumea are o singura obsesie, banul, ne mai trebuie si semnale de alarma....Ca nu le trage nimeni atat de tare incat sa se auda in intreaga lume globalizata este altceva...Sau poate ca nu mai avem urechi sa auzim decat clinketul banilor, fosnaitul bancnotelor si stirile despre criza....Joburi nu-s, mancare nu, aer ...devine si asta din ce in ce mai rar...si mai poluat....mancam tampenii ...vorbim tampenii, gandim tampenii si simtim doar ceea ce psihologii numesc sentimente negative. Ne-am transformat in brute si nu putem da vina pe nimeni....V-ati gandit vreodata ca sfarsitul lumii, acea Apocalipsa de care vorbeste Biblia, nu trebui sa fie neaparat sub forma unui potop de apa? Nu trebie neaparat sa sfarsim prin vreun cataclism, prin vreo forta a naturii "ordonata" de Dumnezeu...Putem disparea de pe acest Pamant si altfel....si nu rand pe rand prin moarte naturala, ci toti odata...Ne pot omora chiar banii ...gandurile negative, ura si indolenta sau nepasarea....V-ti gandit vreodata ca poate in anul 2000 Dumneeu ne pregatise o "urgie " naturala sa ne duca sus la El? Da poate ne-o fi lasat sa ne omoram singuri, in timp..Acum suntem in criza chiar daca nu ne putem lauda multi dintre noi cu un trecut lipsit de crize...Adica in criza de bani, de joburi, de vacante sau de lux eram in inainte....si acum 2-3 ani si nu era nicio criza financiara...Acum ar trebui amercanii sa ia lectii de la romani...Sa invete cum e sa traiesti intr-o permanenta criza si teama pentru ziua de maine...Sa vina la noi s le dam lectii...pe bani bineineles, ca doar e criza...Sa ii trainuim in supravietuirea pe timp de criza...sa le dam "tipsuri" despre cum sa iti imparti banii intre mai multe facturi, fara ca macar sa ii ai....Sa vina in Romania si sa invete sa traiasca ca romanii...Si ca respect le vom arata ca ne-am insusit bine lectia capitalista si le vom inchiria blocuri gri si mizere cu camere de 3/3 metri in care sa poata exersa mai bine criza financiara...fara apa calda si cu podele murdare...pentru un training mai bun...Da, romanii au un nou job: TRAINERI IN SUPRAVIETUIREA PE TIMP DE CRIZA!!!!

ESEUL CARCOTASULUI VIRTUAL

2008-11-05T13:25:00.000-08:00

dialogul sufletelor

2008-11-05T12:51:00.000-08:00

Dintotdeauna am avut strania senzatie ca in mine, ca si trup, sunt doua fiinte, doua suflete. stiu suna ciudat si chiar inspaimantator...insa, asa cum viata ne-a invatat deja, si cum batranii o spun deja de mult, sub forma de proverb, aparentele insala...Nu am de gand sa scriu despre nu stiu ce simbioza dintre doua lumi sau mai stiu eu ce aberatii de genul...ci doar despre una din trairile mele. Nu stiu catora s-a mai intamplat ciudatul sentiment insa mie mi-a luat ani de zile sa deslusesc misterul geamanului din mine...In marea majoritate a timpului eu gandesc...nu intotdeauna inteligent, dar am aflat eu la scoala ca tot gandit se numeste, deci eu gandesc in cuvinte, adika intotdeauna articulez in gand...fiecare gand...Adica...e ca atunci cand dupa ce ai trecut de cititul cu voce tare, din clasa I, treci la etapa superioara a cititului in gand..Cam asa as descrie eu acest articulat in gand a gandurilor....Bun deci ar putea fi numit monolog n gand, insa....gandurile mele au intotdeauna un raspuns...afirmativ sau nu...intotdeauna apar teze si antiteze, argumente pro sau contra...asemeni unui ecou....distorsionat insa de o logica imbatabila...Sunt constienta ca multe din lucrurile care nu sunt palpabile, vizibile chiar numai constituie interes pentru marea majoritate, insa nu-mi pasa...sistemul economic si social al lumii umane a fost cladit pe particular, nu pe general....adica fiecare cu ale lui. despre orice lucru, idee sau om gasim un public tinta, anumiti adepti...si chiar daca o idee nu isi gaseste ecou in randul celorlalti asta nu inseamna ca trebuie sortita tacerii. Uneori ma intristeaza acest dezinteres aproape total asupra misterului uman....Ceea ce la vechii greci era o dovada de mare intelepciune, este astazi dovada de mare prostie...sau eventual simbol al miscarii EMO, sau mai stiu eu ce tampenii. Am incetat, noi ca rasa umana sa ne mai preocupa de spiritual...din smplul motiv ca spiritul nu produce bani....materialul insa....produce sau macar are potential. Cu toat astea...muncesc si eu pe si pentru bani, invat pe branci tot in speranta unor venituri mai mari si mai usoare...Cu toate astea insa...noaptea, cand imi inchid ochii....incerc sa imi deslusesc misterul propriei mele fiinte....Cu cine vorbesc oare gandurilemele? Cu cine se cearta si se tot contrazic pana cand ajung la concluzia cea mai buna??? Incotro ne indreptam noi ca oameni, ca spirite? Si uite asa, intrebari ce par a fi eterne mistere uitate in biblioteci imi macina noapte de noapte mintea...pentru ca a doua zi sa lase loc materialului.

Spirit si lume virtuala

2008-10-30T14:59:00.000-07:00

Toamna anului 2008...Romania...sunt singura in casa...fara priteni sau rude prin jur...departe de ei si de casa mea, si totusi ma pot exprima, pot vorbi fara sa ma denunte vecinii la nebuni sau la politie ca aberez singura prin casa ...Singuratatea mea a devenit una pur fizica...materiala, depasind bariera solitudinii spirituale...Vreau sa spun atat de multe insa nu am cui, sau nu amtimp...sau nici una nici alta...si uite asa gandurile dispar asemeni fumului de tigara in neant, lasand loc altora noi ce sunt si elesortite unei morti rapide...Nu m-a inzestrat Dumnezeu cu memorie de calculator ca sa imi pot retine toate gandurile...si oricum mi-ar fi trebuit o memorie foarte mare la cate ganduri imi trec prin cap in fiecare secunda...Cert e ca, in egoismul si narcisismul meu exacerbat am considerat ca imi irosesc gandurile lasandu-le sa moara asa de tinere, si ca ar fi cazul sa le las cumva posteritatii....As fi putut sa le inregistraz sau sa le notez intr-un jurnal...Oricum ma voi plictisi de multe dintre ele inca dinainte de a le avea, asa ca m-am gandit sa le pun pe blog...nu de alta dar cine stie..poate voi reusi in zilele morocanoase de iarna gri sa le "omor" cumva timpul plictisitilor de la birouri, la fel cum mi -l omoara mie altii....si uite asa miraolul numit tehnologie imi imortalizeza mie gandurile....numindu-se blogspot..