rememorari....

Curios cum viata iti ofera lectii...minuni si miracole exact in momentele in care ti-ai pierdut speranta si te simti neputincios...Citeam mai devreme o postare din 8 aprilie, in care vorbeam de reinventat, de un nou rol al aceluiasi actor, eu, pe o noua scena, cu alti spectatori...Si asa a fost...Curios cum cu doar ceva timp in urma de acest moment m-a cuprins disperarea realitatii unei vieti surde...lipsite de sens si de bucuria de a trai...cum ma simteam ratacita intr-o viata ce nu imi apartinea, cum nu mai regaseam esenta propriului meu suflet...cum totul in jurul meu parea a fi din piatra....si atunci, intr-o clipa de disperare am strigat, din tot sufletul meu spre Dumnezeu implorandu-l sa ma lumineze...sa imi dea o sansa...un drum...sa imi dea si mie o viata ...o sansa la bucurie...la fericire, sa cunosc si eu sublimul la care atatia ani am visat ...pe care atata timp l-am cautat in umbre ...consolandu-ma doar cu falsuri brutale ale idealului meu sufletesc....si Dumnezeu mi l-a dat cand deja uitasem ce-l rugasem, cand deja imi pierdusem si umbra de speranta...si nici n-am realizat ca mi l-a dat pana nu l-am mai avut...povestea vietii mele este mai mult decat paradoxala si dramatica...cu toate astea, secundele de fericire sublima imi lumineaza toti anii de umbra...si reusesc sa ma ridic zambind dulce la amintirea clipelor de fericire...