Intre EU si CEILALTI

Ficare zi ne pune intre paranteze propria individualitate, suspendand-o parca in atemporal. In fiecare zi ne pierdem in miile de individualitati dezvoltate de-a lungul vietii, in miile de imagini create parca in functie de reflectiile oglinziilor tinute de ceilalti. Individualitatea noastra se pierde in fiecare dimineata in masti mai mult sau mai putin reale. Purtam haine si masti mascandu-ne goliciunea si naturaletea trupului si a sufletului pana cand, orbiti de propriile chipuri si personaje ne vom regasi doar in imagini.
Nu sustin goliciunea, nu ma plang de eticheta, nu judec mastile...as fi o ipocrita, tocmai eu care am o colectie de masti si personalitati distincte pe care le etalez cu mandrie zi de zi in peripluul meu social. E doar pur sisimplu o idee...e pur si simplu un gand despre cum ne pierdem, putin cate putin in "dulapul de masti", pana cand, intr-o buna zi, vom uita care ne e adevarata fara, adevaratul eu ...pana cand intr-o buna zi ne vom trezi singuri printre imagini.
Atunci incepe tragedia, disperarea, nevoia de noi insine...atunci incepem sa cautam printre masti, incercand sa o gasim pe prima, in speranta ca ne va conduce la acel eu vechi si ponosit pe care l-am tot acoperit cu mii de straturi asemeni unei actrite de cabaret fardata iar si iar cu mii de straturi de pudra...De atunci incepe regasirea, sau mai precis intentia de regasire, nascuta din nevoia egoista de a nu mai fi singuri, a avea o identitate proprie... de a fi deosebiti de ceilalti.Dar eu-l nu va mai fi niciodata acelasi ca cel din spatele primei masti...zi de zi, clipa de clipa, fara sa ne dea de stire, el a fost acolo, in spatele fiecarei masti, imprumutand cate putin din fiecare rol, regasindu-se putin cate putin in fiecare personaj, pentru ca, intr-un final, sa nu fie decat un cumul de masti...

Puterea cuvantului rostit din suflet

Sunt o vorbareata...intotdeauna mi-a placut sa vorbesc cu oricine despre orice, dar mai ales despre suflet, viata si emotii. Am un hobby: sentimentele si emotiile umane, gandurile si trairile interioare. Si ca orice pasionat am inceput cercetarile in domeniu pe mine insami, analizandu-ma si re-analizandu-ma in ganduri, in meotii, in manisfestari, in zambete si in lacrimi...in tot, spunandu-mi ca niciodata nu voi putea intelege puterea din celalalt daca nu o inteleg pe cea din mine...Nu detest aspectul, nu hulesc ambalajul, nu ma dezic de fizic, de frumosul vizual sau de cuvinte frumoase...caut insa intotdeauna sensul tuturor informatiilor venite prin intermediul simturilor...In spatele fiecarui sunet, al fiecarui cuvant, zambet, tipat sau om auzit se afla un suflet, se afla o poveste si un amalgam de trairi. In fond si la urma urmei viata inseamna suma tuturor trairilor si emotiilor traite de un om de-alungul existentei sale. Nu ne amintim niciodata culoarea masinii in care am simtit ca zburam, ci doar senzatia de zbor traita...nu ne amintim intai ziua, locul si ora primului sarut ci doar fluturii din stomac...nu ne amintim cauzele...ci doar efectele din sufletul nostru....
In ciuda talentului meu de vorbareata mi-au trebuit ani de zile sa invat sa ma exprim pe mine insami in fata celorlati...dialogul dintre eu si mine sebloca intre peretii propriului meu trup, ramand prinsi asemeni unor pprizonieri intre limitele tematoare ale mintii mele...Cuvintele mureau inainte de a fi rostite, ramand doar la stadiul de ganduri...multi ani m-am simtit o neinteleasa, un paria incapabil de a se integra in societate...nimic din ceea ce vroiam eu nu se intampla, nimic din ce gandeam eu nu se intelegeam. Totul devenea, de la zi la zi, o mare dezamagire: dorintele mureau in mine, visele se stingeau inainte de a fi visate transformandu-ma intr-un om singur, neinteles, ne-iubit, un monstru al unei taceri apasatoare si dureroase...Tarziu am realizat ca vorbeam dar cuvintele erau mute, neputand exprima nimic din ceea ce eram eu cu adevarat, din ceea ce gandeam si simteam....Eram, fara sa stiu, maestra in arta disimularii, o arta pe care unii o studiaza ani la rand fara a deveni vreodata cu adevarat experti...Eu...eu o detineam din nastere nestiind cum sa o folosesc, vazandu-i partile proaste si neajunsurile...Sufletul copilului din mine nu vroia decat sa tipe, ir tipatul sa ii fie auzit. Cu greu, timid, incet am invatat primii pasi ai vorbirii din suflet....Am invatat sa spun ceea ce simt si gandesc indiferent cat de mult ma degrada in ochii celorlalti...am invatat sa ma "port" cu mandrie si in fata celorlalti, nu doar in fata mea, sa fiu mandra de ceea ce simt si ce gandesc indiferent cat de oribile, hidoase sau inspaimantatoare pareau toate pentru interlocutori....Am invatat sa ma vindec prin vorbire descarcand sacul sufletului din cand in cand in fata celorlalti...

Cunoaste-te pe tine insuti…

Cunoaste-te pe tine insuti a fost, sute de ani, un scop suprem, si uneori de neatens, pentru multi oameni. Unii l-au transformat in scop supreme, altii l-au ignorant dupa o perioda iar altii l-au analizat ca simplu inscris al frontispiciului din Delphi. Indiferent de varsta, profesie sau statut social, dincolo de timp si de granite, idealul unei cunoasteri a misteriosului INSUTI a incretit multe frunti, a consumat multe nopti nedormite si a framantat ani la rand sufletele insetate de cunoastere. Pentru multi lupta suprema a cunoasterii a devenit geniu, transformand niste biete suflete chinuite in nume ale posteritatii. Pentru altii a insemnat doar o viata fada si neinsemnata pentru analele istoriei; o viata chinuita de eterne intrebari fara raspuns si de carari intortocheate prin padurea deasa si intunecata a sentimentelor. Pentru cei mai putin fericiti a insemnat propria moarte intr-o imensa descumpanire…intr-un lamentabil sir de intrebari existentiale fara raspuns. Cunoaste-te pe tine insuti e doar o incercare eterna de a gasi scopul, mijloacele si personajul care sa infaptuiasca maretul act al trairii fiintei umane…De ce ul filosofic, atat de comentat in cartile de specialitate, se manifesta, de cele mai multe ori, in toata splendoare lui, in niste fiinte aparent insipide si neinsemnate, care, din teama, nestiinta sau uneori chiar propria dorinta, isi tin tumulturile sufletesti inchise in cufarul propriului eu, nelasand la suprafata niciun semn al luptei pentru aflarea sinelui.

Constient sau nu, fiecare dintre noi incearca sa se cunoasca pe el insusi. Stapanirea de sine, taria de character, corectitudinea, increderea, tenacitatea si chiar pasiunea au la baza o buna cunoastere a celui mai important instrument de lucru pe care il putem folosi: noi insine. Cunoasterea de sine este treapta intermediara dintre cunoasterea empirica a realitatii, bazata pe simturi, si cunoasterea prin intuire a lui Dumnezeu. Cunoasterea se dezvolta intr-o serie intreaga de forme si de etape.

Prima forma de cunoastere este cea bazata pe simturi- asa zisele instinctele animale. Apoi, forma mai evoluata de cunoastere combina simturile cu gandirea, reusind astfel sa cunoasca fenomene, lucruri si stari. A treia forma de cunoastere este cea pur rationala, total separata de simturi, asa zisa cunoastere logica sau teoretica. Toate aceste trei forme ale cunoasterii vizeaza mediul exterior sinelui. Este prima forma de alienare a sinelui: cunoasterea exterioara…Fiecare forma de cunoastere transpune personajul interior in ceea ce cunoastem. Aceasta alienare este imperativ necesara pentru a trece la forma superioara de cunoastere, si anume cunoasterea de sine. Este o cunoastere pur introspectiva, a interiorului. Acum alienarea se face in sens invers: realitatea exterioara este suspendata intr-un timp si spatiu inexistent, singurul univers de exploatat ramand cel al sinelui interior. Ultima treapta a cunoasterii este cea a divinitatii. Forma pura si suprema a cunoasterii umane o reprezinta cunoasterea prin lume si prin sine insusi a zeului suprem. Este o cunoastere ce utilizeaza ca instrumente intuitia, sentimentul si uneori iubirea. Simturile exterioare si ratiunea sunt si ele suspendate in neant.

Pentru a ajunge insa la un nivel satisfacator de cunostiinte sunt necesari ani de sacrificiu, de auto-mutilare, de auto-autopsiere sufleteasca si psihica si nu in ultimul rand de vointa. Trebuie sa inveti sa te divizi in judecator si judecat, in medic si cadavru, in calau si condamnat, sa nu ierti, sa nu uiti, sa nu tolerezi. Trebuie sa inveti sa te renegi pe tine insuti pentru a invata sa fii obiectiv. Trebuie sa te desprinzi asemeni cojii de copac de pe trunchi, bucata cu bucata, pana cand trunchiul ramane dezgolit, viu si curat…apoi, incet , incet sa te indepartezi pana cand vezi trunchiul in ansamblu, urmand ca apoi sa scrijelesti scoarta vie, pana la seva, gaurind-o si racaind-o pana la sangerare…

Cunoasterea de sine este un proces greu, dureros si umilitor. Iti pune in fata un suflet plin de griji, de temeri si de rautati, te face sa recunosti slabiciuni si frustari, rautati si invidii, mizerii si abjectii. Iti arata un scenariu al grotescului, al bizarului si al pacatului animat de invidii, gelozii, blesteme si sadisme al carui unic actor si beneficiar esti chiar tu…Asa incepi sa te urasti, sa te dispretuiesti si sa te renegi. Asta este prima etapa…dedublarea. Renegandu-te te lepezi de tot ceea ce inseamna acel eu uman, plin de vini si de defecte, acel eu pe care fiecare din noi incearca s ail ascunda, s ail innece, nestiind ca, asemeni unei fiare pe care incerci sa o inchizi intr-o cusca, acesta revine mai aprig si mai puternic de fiecare data. Renegarea aduce cu sine o oarecare desprindere de tot, lasand loc obiectivitatii…Dezgustul dispare, incetul cu incetul, pe masura ce ne obisnuim cu animalul uman ce salasluieste in noi, si incepem s ail toleram ca pe un copil bolnav. Apoi, din curiozitate, incepem s ail cercetam mai atent, de la distanta, incercand s ail intelegem prin observatie, ca intr-un laborator. Tacuti, retrasi, cu un gust amar si cu un suflet gol, dar minte lucida, noi cei desprinsi de trunchi, ne vom indrepta ochii spre mica bruta. Intelegand-o, incepem sa o acceptam…acceptand-o, incepem sa ne-o atasam….atasandune-o incepem sa ne-o insusim, pana cand mica bruta devine parte integranta din noi, o parte acceptata si inteleasa. Mica bruta devine, astfel, din monstrul neinteles, un fragment din noi insine…

FRUSTRARI- SPOVEDANII

Prin natura, zodie, fire si mostenire sunt o introvertita intr-un fel ciudat. Extrovertit la prima vedere, prietenul tuturor, umarul de sters toate lacrimile necajitilor, mana de ajutor permanent intinsa...inlauntrul eu zace unul dintre cei mai secretosi oameni cu putinta.
Nu spun niciodata ce simt sau ce gandesc si rarele cazuri in care se intampla sunt scapari datorate unor descarcari nervoase. Nu tac pentru ca vreau sau ca ii place sa fiu interesanta...tac pentru ca mi-e rusine de propriile mele trairi, mi-e teama de ceea ce cei din jurul meu ar putea gandi despre ine...Mi-e teama sa ma dezvalui celorlalti ca nu cumva candva sa a umileasca sau sa ma jicneasca facand referire la vreo slabiciune de -a mea...Mi-e teama de fapt de vulnerabilitatea in fata celorlalti, de refuzul sau abandonul celorlalti. Este proabil o lipsa de incredere in mine insami....a probabil ncredere doar in imaginea de pe retinele celor din jur...

Nu suport umilinta, nu suport rusinea, critica sau bataia de joc...nu imi place infrangerea, esecul sau inchisul usii in nas...nu suport sa plang in fata altora...am o ciudata nevoie de intelegere si de prieteni dar o permanenta reticenta fata de ei. Sufar de fobia singuratatii combinata in mod paradoxal cu fobia de oameni...Plang in coltul meu in fiecare noapte dorindu-mi sa ma pierd fara griji in bratele unui prieten care sa imi spuna: a incredere in tine, totul va fi bine...care sa imi sopteasca incet la ureche...ridica-te, mai ai de urcat pana in varf...in acelasi timp orice mana intinsa sau orice usa deschisa spre marea prietenie este respinsa gratios, cu tact si lipsa de timp....refuz mana intinsa cu un zambet dragut si vinovat, ca peste 10 minute sa regret amarnic decizia refuzului.....

despre TE IUBESC!

Te iubesc...iti spun din cand in cand, iti spui din cand in cand...imi spui din cand in cand..te iubesc prin definitie trimite la sentimente, la o stare suprema de beatitudine, la un transcendental in care eul devine celalalt prin transferul iubirii din unul in altul, alcatuindu-l impreuna pe acel "ei"...un promotor al EULUI Universal in care eul fiecaruia se transpune in altul fiecaruia, si toti ipreuna formeaza impreuna TOTUL...


Te iubesc este traire intensa, intima, speciala...este ceva personal, ceva ce se intampla doar inlauntrul nostru...te iubesc este doar o forma pala prin care explozia de sentiente si trairi din noi vrea sa iasa afara...e doar un semn, o licarire....un semnal pe care incerca sa il tragem anuntand parca un eveniment maiestuos...Te iubesc este un strigat disperat al propriului nostru eu prin care ne anuntam victoria impotriva izolarii, a egocentrismului, a narcisismului si a teamei de altul...Prin te iubesc deveni deschisi spre alteritatate, spre dvinitate, spre noi vazuti din exterior, spre daruire, spre contopire...T e iubesc este biletul de iesire spre marele Alter Ego, este dovada propriei noastre umanitati.

te iubesc nu este doar un simplu cuvant, o simpla declaratie, un cuvant spus la intamplare...in te iubesc ne regasim pe noi insine, il regasim pe celalalt si ii regasim pe altii. El reprezinta dovada unei maturitati sufletesti, o maturitate ce presupune asumarea unor trairi ce ne depasesc logica, ce ne inving ratiunea...trairi ce au ca actor principal sufletul...

te iubesc inseamna fuga in bratele celuilalt, abandonarea in fata necunoscutului, a visarii, a elancoliei si a sperantei...prin te iubesc invatam sa renunta la cenzura dura a materialului si a rationalului...Te iubesc anunta depasirea si stergerea tuturor barierelor sociale, etnice, religioase, sociale...lingvistice si oricare altele...Cand spunem te iubesc nu avem varsta, culoare sau religie....nu tinem cont de nimic material ci ne rezumam doar la spiritual.

Prin te iubesc ma recunosc pe ine ca eu, ca entitate ...te recunosc pe tine, celalalt, atat de diferit si totusi atat de asemanator...prin te iubesc iti declar ca eu acela atat de unic si special ma deschid catre tine, acela atat de unic si de special ...noi acei doi unici vo deveni unul, puntea noastra de legatura fiind acest simplu TE IUBESC.

TE IUBESC este poarta spre un nou univers...un univers in care unul devine doi, in care unicitatea se dubleaza dand nastere alteritatii si nascandu-se in acelasi timp din alteritate. Un simplu te iubesc reprezinta un nou inceput, o viata noua....o alta sansa...inseamna renasterea, speranta. viitorul...te iuesc aduce cu sine noul si necunoscutul, riscul si esecul...te iubesc inseamna dezgolirea de imagine si invelirea in eu insumi.

Iubim zi de zi mai mult, azi mai mult ca ieri, maine mai mult ca azi...permanent intr-o cautare de mai mult, mai intens...ne dorim in taina sa spunem acel te iubesc atat de eliberator si sa auzim la randul nostru deschiderea celuilalt printr-un acelasi te iubesc...visa intr-un vis ascuns pana si de ochii nostri ageri la un te iubesc permanent, la un gol peranent in stomac....la fluturi colorati si artificii de sentimente vesele..visam ascuns la beatitudinea unui atat de simplu si atat de coplex te iubesc..

UITAREA DE SINE

Unii oameni se pierd de ei insisi in bautura...altii in droguri...altii in vise...eu ma pierd in obsesii. Fie ca sunt work-hoolic ori love-hoolic, tot osesie se numeste. Viata mea pare de cele mai multe ori un carusel cu doua niveluri: sus si jos ce uneori stationeaza ca apoi sa coboare vertiginos sau sa urce, dupa caz....Totul pare asemenei unei roti care se invarte la nesfarsit, trecand periodic pin aceleasi locuri, atingang mereu aceleasi puncte si facandu-mi viata un adevrat sir de deja vu-uri.

Mi-a luat mult timp sa imi pot vedea viata din afara asemeni unui simplu spectato,r, sa ma pot detasata punct cu punct, particula cu particula de ceea ce eram EU. Mi-a luat mult timp nu desprinderea propriuzisa ci pozitionarea in afara mea, a tot ceea ce tinea de mine si ma reprezena ntr-un fel sau altul...Detasarea de mne nici nu cred ca s-a intamplat cu adevarat vreodata...nu te poti detasa de ceva de care nu te-ai apropiat nicioata...de ceva cu care nu ai fost niciodata contopit..Si de fapt obsesiile mele nu au fost decat scuze si motive de a fugi de mare contopire cu mine nsami...mi-am cautat intotdeauna motive sa nu mai uit la mine, sa nu fiu disponibila niciodata...mi-am ocupat agenda fie cu iubiri si pasiuni obsesive fata de barbati, fie cu pasiuni ucigase fata de activitati, fiecare dintre ele absorbindu-ma pas cu pas, si facandu-ma sa uit de mine insami...Fiecare obsesie ma consuma si ma omora incet, lin....asemeni unui drog ce imi creea iluzia ca sunt vie cand de fapt ma ucidea lent si sigur...Fiecare noua provocare insemna un nou motiv de a trai, fiecare inceput insemna o noua nastere cu o moarte sigura...M-am pierdut incetul cu incetul consumandu-mi esenta in tot ceea ce am facut, lasand cate un pic din eul meu atat de disperat sa ma intalneasca...mocnea pasiunea in mine....dar eu am aruncat-o in afara mea...cu o ura inconstienta...cu o ciuda sadica ..Fiecare inceput era o intrecere cu mine insami, un pariu pe care trebuia sa il castig printr-o moarte cat mai rapida si mai dureroasa a inca unei parti din acel EU....

Sunt un personaj obsesiv si nu am nevoie de nicio hatie oficiala care sa imi ateste acest lucru...propriile mele actiuni repetate sunt dovada vie..argumentele unui diagnostic inspaimantator pentru multi. pentru mine insa este un mare pas spre mine nsami...puterea de a-mi recunoaste defectele, minusurile...de a ma vedea asa cum sunt...lasa, obsesiva....tematoare...singura, egoista...uitata de mine insami

Missing you

Mi-e dor de tine!!!! Mi-e dor de ceea ce eram cand eram in tine, cu tine si langa tine...Nu tu mi lipsesti in realitate, ci frumusetea si zambetul cald pe care le avem cand erai langa mine...Nu dupa tine plang de fapt ....plang dupa acel eu care a disparut o data cu tine...te caut in tot: stele, oameni, nori, adieri de vand, saruturi, lacrimi, vise...te caut pentru ca acolo unde esti tu acolo sunt si eu, acea eu pierduta o data cu tine....Nu esti nicaieri....esti pierdut pentru eternitate, pe vecie si ma ingrozeste gandul ca nu ma voi mai reintalni cu mine insami...Nimeni si nimc nu mai imi poate aduce inapoi acel eu pe care tu l-ai adus la lumina zilei, acel eu renascut din cenusa unei existente fade si reci, pierdute in intunericul propriei dureri...Ma cautam de ani de zile prin diferite moduri si modalitati nestiind ca nu eu ma pot regasi, ca nu imi e scris sa ma renasc singura, nestiind ca demiurgul meu pe acest pamant esti tu...ca numai prin tine eu ma voi putea gasi...Mi-ai facut cunsotiinta cu acel eu la care doar visam sa il am, mi l-ai redat si mi l-ai dezvaluit....asemeni unui copil m-am retras intr-un colt tinandu-l strans in brate si sorbindu-l din priviri...privandu-te din cand in cand cu ochi mari si vii in semn de multumire....ai vrut sa imi aci un dar, darul cel mai de pret pe care orice om si-l doreste in aceasta viata..propriul EU...nestiind ca acel eu nu traieste decat in simbioza cu tine, ca nu poate trai decat alaturi de tine si ca intre demiurg si gazda te va alege pe tine....Plecand mi-ai rapit din nou darul, lasandu-ma rece si trista intr-o cautare oarba si rece a lui a fost...