Lost in sand

In haul mintii mele se aude intr-una acelasi ecou l unei voci stinse si guturale...Viata e scurta...e scuuurta...scuuurtaa....rtaaa...Fiecare repetare parca imi scurteaza propria viata si mai mult...parca fiecare litera din adevarul apoteotic vine sa imi incece clipele eterntatii iluzorii...Imi scutur capul nervoasa, aproape isterica, incercand parca sa alung naluca profetica ce vine sa imi deschida ochii orbiti de puterea simturilor...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona...Nu pot asadar doar cu simturile, domnule Descartes...ratiunea o am, din moment ce analizez totul cu o logica de gheata...si totusi ...trupul il am...il vad in oglinda propriilor ochi...stiu ca este intreg, ca e in jurul gandurilor mele....

Ma trezesc speriata din cosmarul infiorator pe care as putea sa jur si acum, dupa atatia ani ca l-am trait cu adevarat...afara e nopate...desi stiam ca m-am culcat imediat dupa examen, undeva pe la 9 dimineata...ma uit la ceas....e 4 dimineata....3 zile de la examen!!!! Deschid derutata televizorul in speranta ca aceasta cutie minunata care fura vieti si transforma entitatile in mase ma va ajuta si pe mine macar o data sa ma luminez....calculez ziua, data..totul pare sa demonstreze acelasi lucru....3 zile de somn continuu, singura, la 600 de km de casa, intr-un oras strain...dupa un cosmar ce parea sa nu se mai termine...Brusc mi-am lasat trupul sa alunece la loc in asternuturi, trantndu-mi capul pe perna....mintea mea avea nevoie de liniste ca sa poata procesa informatiile, sa poate analiza si extrage o concluzie...Am ramas cu privirea fixata pe tavanul de un alb galbui al dormitorului incercand sa fiu lucida si sa alung teama si sperietura....Logica speram sa ma ajute sa ma indepartez incet, incet, de terifiantul gand ca ceva ce nu pot controla, vedea sau cunoaste mi-ar putea invada viata....Simteam cum gandurile mele se bat cap in cap, impingandu-se unul pe celalalt, incercand sa se anihileze reciproc pentru a ma convinge, rand pe rand ba de una ba de alta.....

Gata....mi s-au uscat buzele si as avea nevoie de o gura de aer si un fum...Si ma pregatesc sa ma ridic din pat, dar...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona......