Copil fiind, imi era frica de oglinzi, Frica de a vedea in ele un alt chip decat al meu Sau doar o masca oarba si impersonala Putand ascunde, ascunzand ceva atroce. Asa cum ma temeam Ca nu cumva tacuta vreme din oglinzi Sa nu se-bata de la cursul zilnic(dar asta nimanuia nu i-am spus, Copiii sunt sfiosi). insa acum Ma tem sa nu dezvaluie oglinda Adevaratul chip al sufletului meu, Ranit de umbre, sfasiat de vini, insusi acela pe care Domnul il vede si poate il vad si ceilalti.
marți, 25 august 2009
Ratiune si simtire sau arta echilibrului
Despre paradoxul uman s-au scris si spus atat de multe incat ma simt jenant sa incerc sa mai scriu si eu...Ceea ce ma surprinde insa referitor la acest paradox este constanta lui...indiferent de eopci, de secole, de nationalitati, zodii sau sex el ramane acelasi....In ciuda tuturor diferentelor dintre oameni esenta pare a fi aceeasi, ceea ce ma face sa cred ca avem cu totii un eu comun, care transcende timpul si spatiul la nivel fizic...e un eu atemporal, impersonal ce se manifesta in diverse forme, culori si principii, ramanand insa acelasi in esenta....Uite de exemplu, iubirea, este simtita la fel si de Romeo si Julieta dar si de un cuplu din SUA de pilda, in anii 2000...Tristan si Isolda, fie ca au existat in realitate fie ca au fost transpuneri ale autorului, au simtit aceiasi fiori ai dragostei...Sentimente precum teama, durerea sau iubirea raman constante de-alungul timpului dovedin astfel natura noastra comuna...simtim la fel, gandim dupa aceleasi principii si conexiuni logice...avem aceleasi nevoi si aceleasi probleme indiferent de tara, epoca sau infatisare...Suntem fete ale aceluiasi zar, dar traim in iluzia unicitatii totale...Oare de ce ne re-gasim in altii??? Nu tocmai pentru ca ne asemenam cu ei??? De ce nu iubim oameni care ne seamana fizic, ci doar pe cei care ni se aseamana sufleteste?? De ce iubirea nu are varste si nu cunoaste limite?? Nu tocmai pentru ca este stabilita dupa niste coordonate transcedentale si atemporale??? Am citit undeva ca de fapt sentimentele nu au nicio o legatura cu inima...ci ca ele se nasc si persista la nivel de creier...si totusi...simtim, fizic, chiar, cu inima...ce sa inteleg eu de aici?? ca am un creier atat de smecher incat ma induce in eroare, facandu-ma sa cred ca simt cu inima, ca sa ma razbun pe ea??? Lasand gluma la o parte, ceea ce ma surprinde in lumea asta este tendinta catre individualism si unicitate pe care o tot vad, din ce in ce mai pregnant, in ultimii ani, peste tot in jurul meu....EU a devenit subiect principal in aproape toate domeniile...desi nu are nicio legatura cu egoul sau cu eul principial, ci doar cu manifestarile materiale, exterioare, ale unui eu personificat intr-o persoana...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
DE AJUNS CU MONOLOGUL...SA TRECEM LA DIALOG:)