Copil fiind, imi era frica de oglinzi, Frica de a vedea in ele un alt chip decat al meu Sau doar o masca oarba si impersonala Putand ascunde, ascunzand ceva atroce. Asa cum ma temeam Ca nu cumva tacuta vreme din oglinzi Sa nu se-bata de la cursul zilnic(dar asta nimanuia nu i-am spus, Copiii sunt sfiosi). insa acum Ma tem sa nu dezvaluie oglinda Adevaratul chip al sufletului meu, Ranit de umbre, sfasiat de vini, insusi acela pe care Domnul il vede si poate il vad si ceilalti.
duminică, 4 octombrie 2009
speaking with myself
Au trecut 27 de ani de cand Dumnezeu mi-a incredintat misiunea de a fi om. 27 de ani ce pentru unii par multi, pentru altii putini..pentru mine uneori par o eternitate, un lung sir de lacrimi si zbuciumari interioare, o fuga nesfarsita de mine insami inspre mine insami...Alteori par clipe nesfarsite de zambete si extas, o intreaga beatitudine fara sfarsit..acesti ani, formati din franturi, din cioburi ale sufletului meu, din ganduri, lacrimi, dezamagiri si excese de fericire, din optimism excesiv si pesimism dus la extreme, din oamen ce mi-au trecut pragul sufletului, din dureri nesfarsite si mici inaltari spirituale sunt tot ceea ce am eu pana acum....Amintirea acestor ani reprezinta singura avere a Omului din mine...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
DE AJUNS CU MONOLOGUL...SA TRECEM LA DIALOG:)