SCRISOARE CATRE DUMNEZEU

Scrisoare catre Dumnezeu…


E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!

Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…

Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…

Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…


Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….

Sarbatori fericite!