marți, 22 decembrie 2009
NISIP DE NORI
Ma uit impietrita spre norii pufosi si albi ...jinduiesc asemeni unui orfan la parintii copiilor norocosi spre acel eden mult visat...Vreau sa ating absoluul unei linisti profunde si al unei impacari cu mine insami...Permanent sunt intr-o fuga continuua spre acel mine insumi ...fugarita din urma paradoxal de acelasi MINE INSUMI....Ma caut pierduta in TOT si in TOTI, intr-o inconstienta demn de oligofreni...ma abandonez rand pe rand in tot ceea ce cunosc si vad lasand cate un pic din mine in fiecare...daruind cate un loc in mintea mea fiecarei farame din viata mea...memoria mea nu e altceva decat o istorie latenta a lui mine insumi...o istorie ce asemeni Troiei refuza sa se piarda pentru eternitate...Oare avantajul uitarii umane nu mi-a fost daruit la nastere??!!?? Oare indiferenta nu intra in adn ul meu spiritual??? Oare asta inseamna sa traiesti cu adevarat??? sa te pierzi incet incet in tot ceea ce te inconjoara pentru a te regasi apoi in amalgamul de istorii latente ale veacurilor fiintei tale? Atata curiozitate...atata nemultumire si visare....atata suflet de imprastiat prin colturile lumii...atatea suflete in care ma pierd ....oare vrea sa ma irosesc in tot sau sa ma transpun in tot? ...De ce nu pot sa fiu ca piatra...tacuta si inceata dar permanenta si de neclintit? de ce trebuie sa fiu fiinta umana cu atatea chinuri spirituale??? oare de ce nu invat lectia iubirii de sine prin sine fara a mai urma calea anevoioasa a iubirii de sine prin ceilalti....oare de ce nu se transforma lumea intr-o imensa oglinda in care sa ma intalnesc doar cu mine insami....de ce trebuie sa ne pierdem unicitatea in diferentele enorme ....DE.....OARE...CE?
sâmbătă, 19 decembrie 2009
SCRISOARE CATRE DUMNEZEU
Scrisoare catre Dumnezeu…
E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!
Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…
Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…
Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…
Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….
Sarbatori fericite!
E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!
Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…
Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…
Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…
Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….
Sarbatori fericite!
SCRISOARE CATRE DUMNEZEU
Scrisoare catre Dumnezeu…
E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!
Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…
Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…
Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…
Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….
Sarbatori fericite!
E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!
Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…
Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…
Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…
Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….
Sarbatori fericite!
joi, 10 decembrie 2009
LOST IN WORDS OR SAVED FROM HELL?
Cuvintele gandurilor mele seamana uneori cu un mare furnicar...mntea mea este metropola in care salasluiesc milioane de suflete...toate invizibile si incredibil de puternice...ele pot distruge sau reinvia, ma pot eroda dar si intari....ele sunt GANDURILE MELE...cu voci grave sau soptite, cu glas lin si suav sau cu tipete crunte si repetitive imi inunda intreg universul mental...Nu aud voci...ci doar ganduri...sau vocile propriului meu EU care ratacit si incremenit de spaima propriului paradox se desprinde, rand pe rand in mii si mii de personalitati invizibile, ce se lupta intre ele pentru a detine controlul unui trup sfrijid de cotidian...Ele au propriul lor univers, un univers ce de multe ori il inunda pe al meu, al meu propriu si personal, incercand sa ma rataceasca, sa ma dezbine si sa i mi distraga atentia...
Imi plac gandurile mele atata timp cat sunt niste elevi silitori si ascultatori care nu se cearta si nu vorbesc unul peste celelalalr, atata timp cat respecta sefia propriului meu EU...Cand insa disciplina dispare si ele incep sa se ingane haosul mental inecepe sa ma pandeasca si mintea mea devine campul unei batalii...batalia eurilor-umbre. Le numesc euri umbre in analogie cu sintagma platoniciana a Ideilor....din simplul motiv ca este vorba doar de umbre ale eului real, doar imitatii pierdute si pale ce incearca fara succes sa cucereasca reduta unicitatii mele...Sunt simplii ucenici ce intr-o zi s-au hotarat sa devina maestrii convinsi fiind ca detin toate datele...
sa fiu oare o norocoasa ca am atatia prieteni si dusmani in mine insami, ca niciodata nu sunt singura si astfel nebunia singuraratatii nu ma poate cuprinde??? sau sa fie doar primele semne ale unei nebunii ce in timp are toate sansele sa devina boala psihica....Sunt oare gandurile mele semne ale iadului psihc ce ma pandeste sau doar o binecuvantare??!!?....
Imi plac gandurile mele atata timp cat sunt niste elevi silitori si ascultatori care nu se cearta si nu vorbesc unul peste celelalalr, atata timp cat respecta sefia propriului meu EU...Cand insa disciplina dispare si ele incep sa se ingane haosul mental inecepe sa ma pandeasca si mintea mea devine campul unei batalii...batalia eurilor-umbre. Le numesc euri umbre in analogie cu sintagma platoniciana a Ideilor....din simplul motiv ca este vorba doar de umbre ale eului real, doar imitatii pierdute si pale ce incearca fara succes sa cucereasca reduta unicitatii mele...Sunt simplii ucenici ce intr-o zi s-au hotarat sa devina maestrii convinsi fiind ca detin toate datele...
sa fiu oare o norocoasa ca am atatia prieteni si dusmani in mine insami, ca niciodata nu sunt singura si astfel nebunia singuraratatii nu ma poate cuprinde??? sau sa fie doar primele semne ale unei nebunii ce in timp are toate sansele sa devina boala psihica....Sunt oare gandurile mele semne ale iadului psihc ce ma pandeste sau doar o binecuvantare??!!?....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)