marți, 22 decembrie 2009
NISIP DE NORI
Ma uit impietrita spre norii pufosi si albi ...jinduiesc asemeni unui orfan la parintii copiilor norocosi spre acel eden mult visat...Vreau sa ating absoluul unei linisti profunde si al unei impacari cu mine insami...Permanent sunt intr-o fuga continuua spre acel mine insumi ...fugarita din urma paradoxal de acelasi MINE INSUMI....Ma caut pierduta in TOT si in TOTI, intr-o inconstienta demn de oligofreni...ma abandonez rand pe rand in tot ceea ce cunosc si vad lasand cate un pic din mine in fiecare...daruind cate un loc in mintea mea fiecarei farame din viata mea...memoria mea nu e altceva decat o istorie latenta a lui mine insumi...o istorie ce asemeni Troiei refuza sa se piarda pentru eternitate...Oare avantajul uitarii umane nu mi-a fost daruit la nastere??!!?? Oare indiferenta nu intra in adn ul meu spiritual??? Oare asta inseamna sa traiesti cu adevarat??? sa te pierzi incet incet in tot ceea ce te inconjoara pentru a te regasi apoi in amalgamul de istorii latente ale veacurilor fiintei tale? Atata curiozitate...atata nemultumire si visare....atata suflet de imprastiat prin colturile lumii...atatea suflete in care ma pierd ....oare vrea sa ma irosesc in tot sau sa ma transpun in tot? ...De ce nu pot sa fiu ca piatra...tacuta si inceata dar permanenta si de neclintit? de ce trebuie sa fiu fiinta umana cu atatea chinuri spirituale??? oare de ce nu invat lectia iubirii de sine prin sine fara a mai urma calea anevoioasa a iubirii de sine prin ceilalti....oare de ce nu se transforma lumea intr-o imensa oglinda in care sa ma intalnesc doar cu mine insami....de ce trebuie sa ne pierdem unicitatea in diferentele enorme ....DE.....OARE...CE?
sâmbătă, 19 decembrie 2009
SCRISOARE CATRE DUMNEZEU
Scrisoare catre Dumnezeu…
E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!
Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…
Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…
Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…
Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….
Sarbatori fericite!
E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!
Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…
Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…
Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…
Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….
Sarbatori fericite!
SCRISOARE CATRE DUMNEZEU
Scrisoare catre Dumnezeu…
E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!
Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…
Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…
Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…
Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….
Sarbatori fericite!
E sfarsit de an, si, ca in fecare an si poate ca muli altii, imi trag si eu o linie….E bilantul anului ce se duce, asemeni unei fise zilnice in carela sfarsit de zi iti faci evaluarea…E un obicei pe care il tot tin de ani de zile…poate chiar din adolescenta…Inceputul l-am uitat continuarea insa nu… Multi copii ii scriu lui Mos Craciun, eu…ii scriu de cand ma stiu lui Dumnezeu. De ce?? Nu stiu desi explicatii ar exista destule…pur si simplu nu cred ca m-a interesat vreodata sa le gasesc…la ce bun sa aflu cauza? Va schimba raspunsul la dilemma ceva din viata mea? Nu cred, asa ca pentru c sa pierd timpul aiurea??!!!??/
I sctriu deci lui dumneu de cand ma stiu, in special de ziua mea, de Paste si de Craciun…ii scriu si la inceput de an, cand imi propun targetele anuale in plan personal..Puteti rade sau ma puteti numi pur si simplu cretina….sau nebuna, sau inadaptata, sau un copil cu infatisare de femeie…Ce importanta are? Oamenii trec pe rand prin fata mea zambind sau incruntandu-se aruncand priviri pline de dispret sau de admiratie…Aud de cand ma stiu critici sau laude…Toate au ramas insa in urma data cu autorii lor…Eu am mers mai departe, ei la fel si vorbele s-au naruit in aer…Poate ca am devenit o ignoranta…o egoista sau ….pur si simplu mi-a murit sufletul…nu stiu si ce sens are sa mai incerc sa aflu?? Nu void a vina pe oamenii din viata mea…dau intotdeauna vina pe mine si pe idealurile mele pur si simplu rupte parka din romanele de dragoste citite in copilarie…Nu cei ce mi-au spus ca ma iubesc ca apoi sa ma lasa singura in vartejul vietii si al sentimentului de nesiguranta sunt de vina…nu cei ce mi-au promis ca vor fi langa min permanent fara sa mai simt vreodata ca pe lumea asta nu e decat un singur locuitor: EU…nu cei ce mi-au dat speranta ca voi deveni din UNUL ….ACELA ..nu ei sunt de vna ci eu…eu dn dorinta mea nebuna de a transforma visele in realitate am gasit in vorbele lor dovada vie a lui SE POATE!
Ii scriu deci si anul asta lui Dumnezeu dupa un an pe care l-as numi anul vietii mele…un an greu, confuz, nervos….bolnav si plin de durere…un an al sufletului meu, caci el a fost actorul prinvipal…un peste care insa am trecut, am supravietuit ramand apparent intreaga…Spun apparent entru ca mi-e teama ca este anul in care sufletul mi-a fost schilodit si tot ce mi-a mai ramas din el e un biet ciot…Ii scriu dupa un an lung cat o eternitate in care in fiecare zi ingenungheam rugandu-ma sa mor ca apoi a doua zi sa ingenunghez sis a imi doresc sa traiesc vesnic,proslavind minunea vietii…un an in care viata mi-a parut rand pe rand ingozitoare si superba, in care inima mi-a fosr rand pe rand goala si pustie ca mai apoi sa infloreasca plina de speranta si dragoste…Un an in caree zilnic cedam ca mai apoi sa ma ridic pana sus la culmi….Toate Doamne mi le-ai dat cu un scop….ai incercat sa imi raspunzi la toate intrebarile melearuncate in momentele de nebunie spre cerul plin de nori…Eu insa le-am luat pe toate asa cum le-am primit…consumandu-mi sufletul in ele… mintea nefiindu-mi capabila sa le inteleaga sensul…
Pe z ice trece miracolul vietii disparea si ceea ce ramanea era doar o dara din entuziasmului finite mele…am proslavit viata si umanitatea mea de cand ma stiu sperand ca imi voi indeplini misiunea sacra ce mi-a fost data…sa devin ACEL CINEVA…san u trec ca un necunoscut prin zilele vietii mele…Am muncit cu pasiune pentru orice mi-am propus sa realizez…si de cele mai multe ori m-ai ajutat aratand-mi ca sacrificial duce intotdeauna la success….apoi brusc m-ai parasit in umbra cruda a mizeriei umane….a deziluziei si esecului si oricat am incercat sa ajung la limanul sperantei nu am mai reusit…forta…sau credinta au duisparut o data cu sufletul si totul a devenit un labirint fara capat…fara iesire, ascuns intr-o mare imensa de namol vascos in care simt ca ma scufund pe z ice trece…orice sfortare de iesi ma afunda si mai rau si tot ce imi mai ramane sunt gandurile si vocea sufletului meu….strig cu taoata fiinta mea fara insa a mai fi auzita…
Curios cum labilitatea psihica se manifesta latent in fiinta umana…in functie de satisfacerea egosimului nostrum vedem lucrurile prin ochii fericirii sau ai deznadejdii….inconsecventa cred ca este cel mai mare pacat al finite umane….sau cel putin al finite mele…inconsecventa in speranta ca voi reusi sa ies din mlastina deznadejdii…
Poate vei primi si anul asta scrisoarea mea…si poate ca te vei indura sa mai imi ierti din pacate…sis a imi reduce pedeapsa eternitatii la care m-ai spus in ultimii ani…Dar daca nu, eu tot voi continua sa iti scriu…Mi-am invatat lectia consecventei….
Sarbatori fericite!
joi, 10 decembrie 2009
LOST IN WORDS OR SAVED FROM HELL?
Cuvintele gandurilor mele seamana uneori cu un mare furnicar...mntea mea este metropola in care salasluiesc milioane de suflete...toate invizibile si incredibil de puternice...ele pot distruge sau reinvia, ma pot eroda dar si intari....ele sunt GANDURILE MELE...cu voci grave sau soptite, cu glas lin si suav sau cu tipete crunte si repetitive imi inunda intreg universul mental...Nu aud voci...ci doar ganduri...sau vocile propriului meu EU care ratacit si incremenit de spaima propriului paradox se desprinde, rand pe rand in mii si mii de personalitati invizibile, ce se lupta intre ele pentru a detine controlul unui trup sfrijid de cotidian...Ele au propriul lor univers, un univers ce de multe ori il inunda pe al meu, al meu propriu si personal, incercand sa ma rataceasca, sa ma dezbine si sa i mi distraga atentia...
Imi plac gandurile mele atata timp cat sunt niste elevi silitori si ascultatori care nu se cearta si nu vorbesc unul peste celelalalr, atata timp cat respecta sefia propriului meu EU...Cand insa disciplina dispare si ele incep sa se ingane haosul mental inecepe sa ma pandeasca si mintea mea devine campul unei batalii...batalia eurilor-umbre. Le numesc euri umbre in analogie cu sintagma platoniciana a Ideilor....din simplul motiv ca este vorba doar de umbre ale eului real, doar imitatii pierdute si pale ce incearca fara succes sa cucereasca reduta unicitatii mele...Sunt simplii ucenici ce intr-o zi s-au hotarat sa devina maestrii convinsi fiind ca detin toate datele...
sa fiu oare o norocoasa ca am atatia prieteni si dusmani in mine insami, ca niciodata nu sunt singura si astfel nebunia singuraratatii nu ma poate cuprinde??? sau sa fie doar primele semne ale unei nebunii ce in timp are toate sansele sa devina boala psihica....Sunt oare gandurile mele semne ale iadului psihc ce ma pandeste sau doar o binecuvantare??!!?....
Imi plac gandurile mele atata timp cat sunt niste elevi silitori si ascultatori care nu se cearta si nu vorbesc unul peste celelalalr, atata timp cat respecta sefia propriului meu EU...Cand insa disciplina dispare si ele incep sa se ingane haosul mental inecepe sa ma pandeasca si mintea mea devine campul unei batalii...batalia eurilor-umbre. Le numesc euri umbre in analogie cu sintagma platoniciana a Ideilor....din simplul motiv ca este vorba doar de umbre ale eului real, doar imitatii pierdute si pale ce incearca fara succes sa cucereasca reduta unicitatii mele...Sunt simplii ucenici ce intr-o zi s-au hotarat sa devina maestrii convinsi fiind ca detin toate datele...
sa fiu oare o norocoasa ca am atatia prieteni si dusmani in mine insami, ca niciodata nu sunt singura si astfel nebunia singuraratatii nu ma poate cuprinde??? sau sa fie doar primele semne ale unei nebunii ce in timp are toate sansele sa devina boala psihica....Sunt oare gandurile mele semne ale iadului psihc ce ma pandeste sau doar o binecuvantare??!!?....
joi, 5 noiembrie 2009
geniul...
Genialitatea a devenit cunoscuta in istorie prin nume precum Mozart sau Eistein....Galeria numelor geniale din istoria omenirii este clar ca nu se rezuma doar la aceste doua nume...si nici cunostiintele mele...Genialitate este tot ceea ce depasseste limitele normalului, ce transcende puterile muritorilor de rand ...tot ceea ce inseamna excelent, foarte bine, peste medie, nemaintalnit, este numit genial. Genialitatea tinde astfel sa devina un semizeu...geniul nu este nici muritor de rand, deoarece depaseste limitele conditiei umane normale, dar nici Dumnezeu, deoarece nu se defineste prin perfectiune pe toate planurile...El este la jumatatea drumului pe care muritorul il strabate pana la Dumnezeu. Este mai bun decat muritorul, fiind o varianta imbunatatita a acestuia, dar mai putin bun decat Dumnezeu fiind doar o pala imitatie a perfectiunii divine. Geniul prin excelenta este omul extremelor, desi prin statut este conditia echilibrului, al imbinarii dintre fiinta umana si cea divina. Geniul nu intruneste conditia perfectiunii multilateral dezvoltate, el exceland de cele mai multe ori intr-unul sau doua domenii....ceea ce este curios este faptul ca mare parte din genii au apartinut unor domenii precum muzica, pictura, poezia, stiinta. Geniile stiintifice s-au afirmat prin inovatie, prin prespective futuriste si capacitati de medii intuind evolutia societatii umane. Acestea sunt exceptiile si reprezinta o forma mai evoluata a conceptului de geniu, dezvoltandu-se ulterior geniului artistic. Daca acum genialitatea se manifesta in multiple domenii, acum 1000 sau chiar 500 de ani, genialitatea stiintifica era catalogata drept eretism, nebunie sau chiar vrajitorie.Geniul stiintific era ereticc in timp ce cel artistic era doar geniu.
Am observat ca procentajul genialitatii a scazut dramatic in ultimile decenii, iar explicatia est euna relativ simpla. Evolutia si progresul se intampla de o mie de ori mai repede decat acum cateva sute de ani, motiv pentru care genialitatea latenta nu mai are timp sa se afirme. Totul se intampla cu viteza luminii, stiinta este mult mai dezvoltata si mai avansata, curiozitatea umana mai crescuta iar dorinta de a cuceri macar la nivel de idei universul din ce in ca mai puternica.
Ajung astfel la doua ipoteze: fie genialitatea din epocile trecute a fost genialitate doar pentru ca nu a existat un progres stiintific rapid, fie oamenii zilele noastre sunt mai ageri, mai dezvoltati intelectual...am ajuns asadar a concluzia ca statutul de geniu este din ce in ce mai greu de obtinut intr-o lume atat de avansata si de rapida ca ce a in care traim si ca mediul cel mai propice pentru afirmarea geniilor a apus demult, o data cu progresul stiintific.
Deci....dorinta mea de a ma face geniu cand voi fi mare pare din ce in ce mai greu de indeplinit...E o meserie usor de dobandit insa enorm de greu, poate chiar imposibil de practicat si de facut cariera.....
Am observat ca procentajul genialitatii a scazut dramatic in ultimile decenii, iar explicatia est euna relativ simpla. Evolutia si progresul se intampla de o mie de ori mai repede decat acum cateva sute de ani, motiv pentru care genialitatea latenta nu mai are timp sa se afirme. Totul se intampla cu viteza luminii, stiinta este mult mai dezvoltata si mai avansata, curiozitatea umana mai crescuta iar dorinta de a cuceri macar la nivel de idei universul din ce in ca mai puternica.
Ajung astfel la doua ipoteze: fie genialitatea din epocile trecute a fost genialitate doar pentru ca nu a existat un progres stiintific rapid, fie oamenii zilele noastre sunt mai ageri, mai dezvoltati intelectual...am ajuns asadar a concluzia ca statutul de geniu este din ce in ce mai greu de obtinut intr-o lume atat de avansata si de rapida ca ce a in care traim si ca mediul cel mai propice pentru afirmarea geniilor a apus demult, o data cu progresul stiintific.
Deci....dorinta mea de a ma face geniu cand voi fi mare pare din ce in ce mai greu de indeplinit...E o meserie usor de dobandit insa enorm de greu, poate chiar imposibil de practicat si de facut cariera.....
miercuri, 4 noiembrie 2009
Lost in sand
In haul mintii mele se aude intr-una acelasi ecou l unei voci stinse si guturale...Viata e scurta...e scuuurta...scuuurtaa....rtaaa...Fiecare repetare parca imi scurteaza propria viata si mai mult...parca fiecare litera din adevarul apoteotic vine sa imi incece clipele eterntatii iluzorii...Imi scutur capul nervoasa, aproape isterica, incercand parca sa alung naluca profetica ce vine sa imi deschida ochii orbiti de puterea simturilor...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona...Nu pot asadar doar cu simturile, domnule Descartes...ratiunea o am, din moment ce analizez totul cu o logica de gheata...si totusi ...trupul il am...il vad in oglinda propriilor ochi...stiu ca este intreg, ca e in jurul gandurilor mele....
Ma trezesc speriata din cosmarul infiorator pe care as putea sa jur si acum, dupa atatia ani ca l-am trait cu adevarat...afara e nopate...desi stiam ca m-am culcat imediat dupa examen, undeva pe la 9 dimineata...ma uit la ceas....e 4 dimineata....3 zile de la examen!!!! Deschid derutata televizorul in speranta ca aceasta cutie minunata care fura vieti si transforma entitatile in mase ma va ajuta si pe mine macar o data sa ma luminez....calculez ziua, data..totul pare sa demonstreze acelasi lucru....3 zile de somn continuu, singura, la 600 de km de casa, intr-un oras strain...dupa un cosmar ce parea sa nu se mai termine...Brusc mi-am lasat trupul sa alunece la loc in asternuturi, trantndu-mi capul pe perna....mintea mea avea nevoie de liniste ca sa poata procesa informatiile, sa poate analiza si extrage o concluzie...Am ramas cu privirea fixata pe tavanul de un alb galbui al dormitorului incercand sa fiu lucida si sa alung teama si sperietura....Logica speram sa ma ajute sa ma indepartez incet, incet, de terifiantul gand ca ceva ce nu pot controla, vedea sau cunoaste mi-ar putea invada viata....Simteam cum gandurile mele se bat cap in cap, impingandu-se unul pe celalalt, incercand sa se anihileze reciproc pentru a ma convinge, rand pe rand ba de una ba de alta.....
Gata....mi s-au uscat buzele si as avea nevoie de o gura de aer si un fum...Si ma pregatesc sa ma ridic din pat, dar...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona......
Ma trezesc speriata din cosmarul infiorator pe care as putea sa jur si acum, dupa atatia ani ca l-am trait cu adevarat...afara e nopate...desi stiam ca m-am culcat imediat dupa examen, undeva pe la 9 dimineata...ma uit la ceas....e 4 dimineata....3 zile de la examen!!!! Deschid derutata televizorul in speranta ca aceasta cutie minunata care fura vieti si transforma entitatile in mase ma va ajuta si pe mine macar o data sa ma luminez....calculez ziua, data..totul pare sa demonstreze acelasi lucru....3 zile de somn continuu, singura, la 600 de km de casa, intr-un oras strain...dupa un cosmar ce parea sa nu se mai termine...Brusc mi-am lasat trupul sa alunece la loc in asternuturi, trantndu-mi capul pe perna....mintea mea avea nevoie de liniste ca sa poata procesa informatiile, sa poate analiza si extrage o concluzie...Am ramas cu privirea fixata pe tavanul de un alb galbui al dormitorului incercand sa fiu lucida si sa alung teama si sperietura....Logica speram sa ma ajute sa ma indepartez incet, incet, de terifiantul gand ca ceva ce nu pot controla, vedea sau cunoaste mi-ar putea invada viata....Simteam cum gandurile mele se bat cap in cap, impingandu-se unul pe celalalt, incercand sa se anihileze reciproc pentru a ma convinge, rand pe rand ba de una ba de alta.....
Gata....mi s-au uscat buzele si as avea nevoie de o gura de aer si un fum...Si ma pregatesc sa ma ridic din pat, dar...Liniste...o liniste la fel de suparartoarea ca si singuratatea...o liniste ca imi face stomacul sa roada in gol, sa se stranga asemeni unei mingii si sa se transforme intr-o ghiulea...o ghiulea ce urca parca, deodata, inspre gat, intepenindu-mi glasul...intepenesc si amutesc....incerc sa spun ceva, orice, sa tip dar parca vocea mi-a disparut...parca intreaga gura a devenit un corp strain...buzele par asemeni unor caramele lipite, iar limba imi inunda toata gura....vreau sa ma misc dar lanturi invizibile ma tintuiesc fix de niste pereti invizibili...intregul corp parca mi-a fost invadat de mii de purici...mici si invizibile care imi ciupesc milimetru cu milimetru....Amorteala devine din ce in ce mai dureroasa pana se transforma in anestezie...Brusc am senzatia mortului ramas captiv intr-un cosciug fara aer si lumina, stramt, apasator si rece...dar nu pot fi moarta...respir si vad....simturile le mai am...ce mi-a disparut e puterea de a le coordona......
marți, 27 octombrie 2009
NEVOIA DE IUBIRE
Sunete, culori, imagini...muzica, pictura, fotografia si vederea unui rasarit de soare pe malul marii sunt momentele sufletului meu...Daca pana acum credeam ca ating extazul spiritual doar prin prisma iubirii am descoperit ca nu este asa...sunetele unei melodii preferate, campii verzi si nemarginite patate parca de un pictor imens ca pete galbene si rosii, toate sub cupola azurie a unui cer de iulie dogoritor...un cer rosiatic spre portocaliu, asemeni unei mari mingii care pare sa se topeasca in valurile line si blande ale marii intr-o dimineata de iunie...un apus de soare privit intr-o padure...asemeni unui mare dragon ascuns parca printre copaci si din care se vad doar limbile de foc...o padure alba, acoperita de nameti in amiaza unei zile de decembrie...un tablou cu un chip angelic...un cal pascand linistit in verdele unei campii...un pian ale carui sunete inalta spiritului cu fiecare nota mai aproape de cer...o vioara ce plange parca duios dupa o mare iubire...un nai ce vine, asemeni unui inger sa mangaie un suflet ratacit...o poezie profunda si enigmatica printre ale carei versuri vezi parca intregul destin uman...Tot acest mare univers este universul in care sufletul meu se linisteste, se impaca cu el insusi, se ridica parca pe un nor moale, pana sus, la ABSOLUT....In astfel de momente materialitatea dispare ca un fum, lasand loc purului...In astfel de momente simturile sunt doar stimuli....nimic din ceea ce este palpabil si material nu mai conteaza...nu mai exista....aceasta este linistea sufleteasca pe care toata lumea pare sa o caute constient sau inconstent, direct sau indirect....
Am crezut mult timp ca numai prin iubire o pot atinge...numai iubind asa cum iubesc eu de felul meu, fara margini, fara limite, fara masura, fara corporal, strict spiritual, pasional, nebuneste uneori, fara ratiune, simplu si naiv dar in acelasi timp profund pot gasi acea implinirea sufleteasca, pot atinge acel extaz spiritual, acel moment de beatitudine in care plutesc pe nori fara sa ma mai intereseze ceva din jurul meu...De fiecare data cand obiectul iubirii disparea sau eu pur si simplu ma stingeam asemeni unor carbuni in bataia unei furtuni, aparea regretul...dorul dupa acel sentiment de caldura sufleteasca pe care il simteam inundandu-mi tot corpul...
Eu nu cautam ubirea in altii...eu cautam prin altii calea spre iubire....eu iubesc ideile...principiile...si asa cum simturile ma ajuta sa ma inund de bucurie sufleteasca, asa si ceilalti ma ajuta sa ajung la acea stare....
Concluzia....cautam iubirea, indiferent de forme, de mijloace...indiferent de timp, de varsta, de educatie, religie sau statut social....cautam iubirea prin ceilalti, prin dragoste, prin sex, prin flirt, prin pasiuni trecatoare sau aventuri de noapte....cautam ubirea prin copii, prin obiecte de lux...nu vrem decat sa detinem controlul sperand ca astfel ne vom putea controla pe noi insine...nu vrem decat sa iubim in speranta ca cei pe care ii iubim ne vor iubi si ei pe noi....cu cat un om iubeste mai mult si mai neconditionat cu atat nevoia lui de iubire este mai mare....el iubeste egoist, fara calcul, fara ratiune sau logica....el iubeste dintr-o nevoie suprema de iubire, o nevoie oarba....
duminică, 4 octombrie 2009
speaking with myself
Au trecut 27 de ani de cand Dumnezeu mi-a incredintat misiunea de a fi om. 27 de ani ce pentru unii par multi, pentru altii putini..pentru mine uneori par o eternitate, un lung sir de lacrimi si zbuciumari interioare, o fuga nesfarsita de mine insami inspre mine insami...Alteori par clipe nesfarsite de zambete si extas, o intreaga beatitudine fara sfarsit..acesti ani, formati din franturi, din cioburi ale sufletului meu, din ganduri, lacrimi, dezamagiri si excese de fericire, din optimism excesiv si pesimism dus la extreme, din oamen ce mi-au trecut pragul sufletului, din dureri nesfarsite si mici inaltari spirituale sunt tot ceea ce am eu pana acum....Amintirea acestor ani reprezinta singura avere a Omului din mine...
marți, 25 august 2009
Ratiune si simtire sau arta echilibrului
Despre paradoxul uman s-au scris si spus atat de multe incat ma simt jenant sa incerc sa mai scriu si eu...Ceea ce ma surprinde insa referitor la acest paradox este constanta lui...indiferent de eopci, de secole, de nationalitati, zodii sau sex el ramane acelasi....In ciuda tuturor diferentelor dintre oameni esenta pare a fi aceeasi, ceea ce ma face sa cred ca avem cu totii un eu comun, care transcende timpul si spatiul la nivel fizic...e un eu atemporal, impersonal ce se manifesta in diverse forme, culori si principii, ramanand insa acelasi in esenta....Uite de exemplu, iubirea, este simtita la fel si de Romeo si Julieta dar si de un cuplu din SUA de pilda, in anii 2000...Tristan si Isolda, fie ca au existat in realitate fie ca au fost transpuneri ale autorului, au simtit aceiasi fiori ai dragostei...Sentimente precum teama, durerea sau iubirea raman constante de-alungul timpului dovedin astfel natura noastra comuna...simtim la fel, gandim dupa aceleasi principii si conexiuni logice...avem aceleasi nevoi si aceleasi probleme indiferent de tara, epoca sau infatisare...Suntem fete ale aceluiasi zar, dar traim in iluzia unicitatii totale...Oare de ce ne re-gasim in altii??? Nu tocmai pentru ca ne asemenam cu ei??? De ce nu iubim oameni care ne seamana fizic, ci doar pe cei care ni se aseamana sufleteste?? De ce iubirea nu are varste si nu cunoaste limite?? Nu tocmai pentru ca este stabilita dupa niste coordonate transcedentale si atemporale??? Am citit undeva ca de fapt sentimentele nu au nicio o legatura cu inima...ci ca ele se nasc si persista la nivel de creier...si totusi...simtim, fizic, chiar, cu inima...ce sa inteleg eu de aici?? ca am un creier atat de smecher incat ma induce in eroare, facandu-ma sa cred ca simt cu inima, ca sa ma razbun pe ea??? Lasand gluma la o parte, ceea ce ma surprinde in lumea asta este tendinta catre individualism si unicitate pe care o tot vad, din ce in ce mai pregnant, in ultimii ani, peste tot in jurul meu....EU a devenit subiect principal in aproape toate domeniile...desi nu are nicio legatura cu egoul sau cu eul principial, ci doar cu manifestarile materiale, exterioare, ale unui eu personificat intr-o persoana...
joi, 20 august 2009
libertatea de a trai...
Ani la rand m-am regasit in ceilalti...am cautat sa fiu cea tare si puternica pentru cei din jurul meu, sperand, inconstient, ca asa ma voi regasi...Ani la rand mi-am intunecat sufletul si mintea cu intrebari si mistere pur umane, incercand parca sa descifrez misterul sufletesc....si am uitat sa imi traiesc viata de zi cu zi, viata cu zambete si nervi, cu stress si bucurii, cu esecuri si victorii, cu batalii si curse de castigat...m-am refulat intr-un suflet surd si frustrat uitand ca sunt OM, format din trup si suflet si ca a fi in viata inseamna a gasi echilibrul dintre interior si exterior...Acum simt ca ma trezesc, desi peste ceva ani s-ar putea sa consider aceasta trezire o greseala adolescentina...dar nu mai conteaza...am invatat ca trebuie intotdeauna sa fac ceea ce simt, ce vreau, ce visez, sau macar sa incerc sa fac...sa invat sa ma iubesc pe mine si sa ma respect, sa ma alint si sa ma dadacesc....sa zambesc in fiecare dimineata catre mine insami si sa imi propun sa am o zi mai buna ca ieri si mai putin buna ca maine....Am invatat sa ma ascult fara sa incerc sa ma limitez in canoane, principii sau reguli etice...sa vorbesc cu mine fara sa ma critic sau sa ma cert...sa ma accept asa cum sunt ...sensibila, vesela, firava, incapatanata, vulcanica si puternica in acelasi timp...sa imi accept paradoxurile fara sa incerc sa le sterg sau sa le anihilez....am invata sa fiu eu, cea parasita si uitata de mine insami in ultimii ani...
miercuri, 22 iulie 2009
dor de viata...
Nu stiu cum se face ca imi amintesc de acest blog in clipele de puritate sufleteasca, atunci cand eu ma intorc cu fata spre mine insami si mai trec in revista ultimile modificari survenite in pustiul sufletesc....Ce neam spurcat oi fi, nu stiu....dar sigur sunt unul dintre cei mai de seama....Dumnezeu mi-a dat atatea calitati, atatea oportunitati si atata minte, incat eu, ca sa nu il dezamagesc as fi putut avea bunul simt sa le si folosesc...In schimb eu cad, clipa de clipa, prada nevoilor mele egoiste, dorintelor surde ce-mi inunda mintea in fiecare noapte, visarilor de romantic incurabil...preferand sa imi rumeg lipsurile si nefericirea, in loc sa mi-o cladesc....Tot timpul sunt nemultumita si goala, pustiita de focul pasiunilor nestinse...caut idealuri ce nici mama idealistilor nu cred ca ar indrazni sa si le imagineze....ca apoi, cand deschid intr-un final ochii si vad ca nu este posibil sa le ating, sa devin trista si deprimata....Pai cum asa, mai Any mai, tu fata desteapta, educata si cu pretentii rationale, te lasi subjugata de niste iluzii...de vise....pai astea te omoara incet-incet, secunda cu secunda....si moartea te va suprinde la fel ca in prima zi de viata....fara nimic trait....De ce???Cum??? Cand??? mi-am pierdut simtul ratiunii...unde mi-a scapat mintea .....de am ramas doar cu doagoarea sufletului??? NU mai vreau sa simt...ci vreau doar sa GANDESCCCCCCCCC....o, tu Descartes, unde esti sa imi despici glanda Hipofiza si sa-mi arunci sentimentalismele la gunoi....>???!!???
duminică, 12 iulie 2009
Buna Dimineata, ANY!
Buna Dimineata, Any! Te-ai trezit din ceata unor iluzii ce pana mai ieri aveau caracter de adevaruri absolute? Oare de cate ori in viata asta scurta ne e dat sa ne confruntam cu silogismele propriilor principii, cu erorile propriei logici? Curios...paradoxal cum viata este ca o carte scrisa parca intr-o limba pe care oricat am incerca sa o invatam si sa o stapanim niciodata nu reusim...Cand credem ca detinem cheia, ca stapanim limbajul si ca am reusit sa o invatam, atunci ea parca se schimba total, asemeni unui cameleon si cuvintele isi pierd sensul cunoscut...Totul este semn in jurul nostru, totul este cod si semnificatie...tot ceea ce ne ramane este sa gasim codul pentru a putea interpreta corect...dar codul pare a nu fi nicaieri...pare doar un ideal pe care noi il tot cautam, haituiti de speranta gasirii...ne pierdem in semnificatii incercand sa le dam un sens propriu...incercand sa ne regasim pe noi insine...de parca intreg universul s-ar rezuma doar la noi, la dorintele si visele noastre...la sperantele si iluziile noastre....Oare daca n-ar exista dointa...vsarea si egoismul de a gasi fericirea...oare ne-am mai simtii pustiiti? Sau poate ca noi suntem, intr-adevar arhitectii propriei mizerii sufletesti...poate noi suntem singurii raspunzatori...Poate ca stoiciii au gasit cheia fericirii umane...totul cu masura...poate ca yin si yang este lectia vietii umane....poate ca echilibrul trebuie cautat in tot si in primul rand in noi insine....poate ca ne pierdem in propria noastra logica ...intr-o logica bolnava si eronata, bazata pr principii mincinoase, menite sa ne induca in eroare....poate ca ne nastem cu un destin...si oricat am incerca sa il ocolim, doar pentru ca ne face nefericiti, nu ne putem feri din calea lui...poate ca implacailul este principalul adjectiv ce ne caracterizeaza existenta....
vineri, 10 iulie 2009
rememorari....
Curios cum viata iti ofera lectii...minuni si miracole exact in momentele in care ti-ai pierdut speranta si te simti neputincios...Citeam mai devreme o postare din 8 aprilie, in care vorbeam de reinventat, de un nou rol al aceluiasi actor, eu, pe o noua scena, cu alti spectatori...Si asa a fost...Curios cum cu doar ceva timp in urma de acest moment m-a cuprins disperarea realitatii unei vieti surde...lipsite de sens si de bucuria de a trai...cum ma simteam ratacita intr-o viata ce nu imi apartinea, cum nu mai regaseam esenta propriului meu suflet...cum totul in jurul meu parea a fi din piatra....si atunci, intr-o clipa de disperare am strigat, din tot sufletul meu spre Dumnezeu implorandu-l sa ma lumineze...sa imi dea o sansa...un drum...sa imi dea si mie o viata ...o sansa la bucurie...la fericire, sa cunosc si eu sublimul la care atatia ani am visat ...pe care atata timp l-am cautat in umbre ...consolandu-ma doar cu falsuri brutale ale idealului meu sufletesc....si Dumnezeu mi l-a dat cand deja uitasem ce-l rugasem, cand deja imi pierdusem si umbra de speranta...si nici n-am realizat ca mi l-a dat pana nu l-am mai avut...povestea vietii mele este mai mult decat paradoxala si dramatica...cu toate astea, secundele de fericire sublima imi lumineaza toti anii de umbra...si reusesc sa ma ridic zambind dulce la amintirea clipelor de fericire...
emptiness...
Iubirea poate parea un ideal greu de atins pentru cei mai multi...iubirea pura, fara principii si fara prejudecati, fara chipuri si diferente...doar cu suflete...A gasi fericirea intr-un zambet...intr-un gand...printr-o simpla imbratisare...a te uita in ochii celuilalt si a vedea intregul univers...a te multumi cu un suras si cu o licarire....a te simti cel mai puternic om din lume doar pentru ca ochii celuilalt lucesc cand te vad, ca zambetul lui apare doar cand te vede...ca vocea ii tremura cand iti rosteste numele....a atinge fericirea printr-o simpla sarutare, usoara si fina ....a sterge tot trecutul si viitorul si a suspenda eternitatea intr-o clipa...clipa cand va priviti ochi in chi si va strageti mainile de parca nu a-ti mai vrea sa va scapati unul pe celalalt....a-ti dori sa inspiri intreaga fiinta a celuilalt doar pentru a nu pierde nimic din el...si sa nu mai vrei sa expiri niciodata doar ca sa nu-l pierzi...a-ti dori sa reinventezi androginul doar ca sa puteti fii voi doi o singura fiinta....nu e un ideal de neatins ci doar o clipa de realitate
marți, 7 iulie 2009
miracolul de dupa azi..
Miracolul de dupa azi
Eseistica mi s-a parut intotdeauna un mod elegant de a tine propiul jurnal…un jurnal ce iti ofera avantajul de a intercala printer realitati si opinii proprii vise si dorinte iluzorii. Eseul pare a fi usa catre propria refulare..o metoda de spalare a creierului de rezidurile de zi cu zi, de durerile accumulate ani la rand..Totusi, nu odata mi s-a dovedit in viata ca propriile opinii si principii sunt trecatoare, ca cineva acolo sus imi demonstreaza, din timp in timp, ca nu eu detin adevarul suprem in ceea ce ma priveste si nici controlul a ceea ce mi se intampla..Ani la rand mi-am scris propria poveste de viata in propria-mi minte, modificand-o dupa caz, dupa vreme sau pur si simplu dupa moft…Povestea insa ramanea intotdeauna poveste iar eu ma concentram din ce in ce mai mult pe ea…uitand practice ca trebuie sa o transpun in realitate…Fantasticul propriei imaginatii m-a furat pe nesimtite lasandu-ma singura intr-o lume si o viata in care nu m-am mai regasit nici macar fizic..Sunt multe blesteme pe lumea asta…toate dureroase, dar parca trezirea intr-o viata care nu iti apartine si in care nut e regasesti nici macar 1 la suta tinde sa devina cap de lista in materie de blesteme ale omului…
Eseistica mi s-a parut intotdeauna un mod elegant de a tine propiul jurnal…un jurnal ce iti ofera avantajul de a intercala printer realitati si opinii proprii vise si dorinte iluzorii. Eseul pare a fi usa catre propria refulare..o metoda de spalare a creierului de rezidurile de zi cu zi, de durerile accumulate ani la rand..Totusi, nu odata mi s-a dovedit in viata ca propriile opinii si principii sunt trecatoare, ca cineva acolo sus imi demonstreaza, din timp in timp, ca nu eu detin adevarul suprem in ceea ce ma priveste si nici controlul a ceea ce mi se intampla..Ani la rand mi-am scris propria poveste de viata in propria-mi minte, modificand-o dupa caz, dupa vreme sau pur si simplu dupa moft…Povestea insa ramanea intotdeauna poveste iar eu ma concentram din ce in ce mai mult pe ea…uitand practice ca trebuie sa o transpun in realitate…Fantasticul propriei imaginatii m-a furat pe nesimtite lasandu-ma singura intr-o lume si o viata in care nu m-am mai regasit nici macar fizic..Sunt multe blesteme pe lumea asta…toate dureroase, dar parca trezirea intr-o viata care nu iti apartine si in care nut e regasesti nici macar 1 la suta tinde sa devina cap de lista in materie de blesteme ale omului…
miercuri, 8 aprilie 2009
PRIMAVARA RENASTERII
Deci...a venit mult visata si dorita primavara....Ador aotimpurile calde, motiv pentru care toata viata mi-am dorit sa traiesc intr-o zona cu clima mediteraneana…Ghinionul meu insa a fost san u am curajul schimbarilor radicale, motiv pentru care am ramas in Romania…Cu toate astea renasc in fiecare an in luna aprilie….Renasterea, manifestata in cazul meu pe absolute toate planurile adduce in schimb mari “framantari” interne….In fiecare an, primavara, imi doresc sa –mi re fac viata, sa-mi redesenez destinul…sa devin altcineva, altundeva….Curios cum ma simt asemeni unui actor care, in fiecare primavara incepe o alta stagiune….cu un nou rol de interpretat….
miercuri, 1 aprilie 2009
Tara, Tara...vrem ostasi!!!
Asadar traim in Romania...si vorba lui Badea..."asta ne ocupa tot timpul!"...as zice eu ca asta devina sinonima cu "frecat mentei", "pierdere de timp"..."irosire de sanse"....Uneori mi-as dori sa fiu mai "oarba" si sa nu mai "constientizez" haosul legislativ si administrativ care domneste in tara in care m-am nascut si in care am visat sa imi indeplinesc visele...Uneori as vrea sa nu stiu nimic despre alte tari....nu as mai avea cu ce sa fac comparatie si Romanica mea mi s-ar parea cea mai tare tarishoara de pe "Earth"...uite, vezi, Occidentul e de vina ca imi critic tara...El mi-a aratat ca se poate trai si mai bine, ca se poate sa ai si sanse, nu doar pile...ca a "trage tare"poate insemna de multe ori reusita....Uite vezi cum Occidentul cu exemplele lui mi-a daramat mie sistemul "ramanescului pila-spaga-manareli"??!!?? N-a fost Ceausescu prost degeaba...stia el ce stia inchizandu-ne intr-un cerc invizibil de tari de nivelul nostru....Fin cunoscator al psihologiei romanuli, el intuise ca o "eventuala" conexiune cu occidentul l-ar face pe roman "avar" de libertati si dezmat....Noi suntem exact ca-n proverbul ala ...culmea, romanesc..."cand pisica nu-i acasa...soarecii joaca pe masa!!!". Uite mai ca democratia si capitalismul nu fac ntotdeauna bine....Cred ca suntem sngurul popor incapabil sa isi insuseasca democratia pe de-aintregul...sa isi asume rolul de capitalist cap-coada....noi ne-am nascut "shmecheri" si, asemeni lui "fat-Frumos"...crestem intr-un an cati altii in 20, sarind treptele esentiale....
marți, 31 martie 2009
mustrari de constiinta
Stii..uneori imi urasc atat de mult partea mea rationala incat as fi in stare, daca s-ar putea, sa o dau la schimb in targ pe inca o jumatate de om, o jumatate strict senzoriala....Am mania asta a categorisirilor, a jumatatilor si a paradoxurilor, si oricat as incerca sa ma abtin, nu pot scapa de ea....Parca intreaga mea gandire e construita pe schema paradoxului sinonim, sau a principiului coincidentei opuselor. In fine...am deci mania asta si uneori ma "interpretez" ca pe ojumatate rationala si una umana....un tot din asta ciudat de amalgam si haos, in care se intalnesc parca un copil si un batran intelept....Cand unul oboseste sa se dea in spectacol celalalt devine actor principal in scena vietii mele...Si uite asa eu trec dintr-o pasa intr-alta, dintr-o stare pur vesela, de copil naiv si curios, intr-una serioasa, grava...de intelept infrant in lupta cu misterul filosofic....Am realizat insa ca nu macinarile interne ne dau esenta vietii...ca nu de ce urile nesfarsite care ne mananca noptile ne dau valoarea clipei, ca nu a gandi estesingura caracteristica a omului.....Putem rade, alerga, risca....putem chiar actiona fara sa calculam fiecare pas, doar de dragul adrenalinei...Putem trai viata si fara a incerca sa o intelegem, putem simti timpul si fara a-l transforma in fomule de calcul...putem iubi si plange fara a cauta misterul si definitiile lor....
Vezi tu....oare unde si cand vom mai avea noi oamenii sansa vietii? Dupa atatea de ce uri filosofice si framantari sufletesti am relizat ca in jurul meu e o lume pe care refuz sa o accept....sa o cunosc si sa o simt....Mi-am refuzat latura umana atat de mult incat acum ma simt asemeni unui orb din nastere care incepe sa vada pentru prima oara....descopar o lume in care ar trebui sa ma "pierd" traindu-ma si traind-o in loc sa o reneg si sa o critic, retrasa in coltul meu sigur...Sufletul il voi avea tot timpul cu mine...lumea fizica, senzitiva...mirosurile, culorile, chipurile....soarele sau ploaia sunt insa doar aici...in lumea asta...Am avut sansa de a fi un om normal....insa normalitatea m-a speriat atat de tare incat am ales sa ma alienez singura printre mistere de neelucidat.....Oare ce vroiam? sa cunosc intai esenta vietii ca apoi sa o pot trai???Pai nu stiam eu oare ca nici o suta de vieti nu sunt de ajuns pntru a descifra misterele umane???
Vezi tu...logica si orgoliul nu prea sunt prieteni buni in cazul meu....iar inteligenta e o "curva" cu doua fete care incearca sa fie prietena amandurora.....Si uite asa ....am ajuns eu sa imi doresc sa se inventeze "BAZARUL CU JUMATATI UMANE".....
Vezi tu....oare unde si cand vom mai avea noi oamenii sansa vietii? Dupa atatea de ce uri filosofice si framantari sufletesti am relizat ca in jurul meu e o lume pe care refuz sa o accept....sa o cunosc si sa o simt....Mi-am refuzat latura umana atat de mult incat acum ma simt asemeni unui orb din nastere care incepe sa vada pentru prima oara....descopar o lume in care ar trebui sa ma "pierd" traindu-ma si traind-o in loc sa o reneg si sa o critic, retrasa in coltul meu sigur...Sufletul il voi avea tot timpul cu mine...lumea fizica, senzitiva...mirosurile, culorile, chipurile....soarele sau ploaia sunt insa doar aici...in lumea asta...Am avut sansa de a fi un om normal....insa normalitatea m-a speriat atat de tare incat am ales sa ma alienez singura printre mistere de neelucidat.....Oare ce vroiam? sa cunosc intai esenta vietii ca apoi sa o pot trai???Pai nu stiam eu oare ca nici o suta de vieti nu sunt de ajuns pntru a descifra misterele umane???
Vezi tu...logica si orgoliul nu prea sunt prieteni buni in cazul meu....iar inteligenta e o "curva" cu doua fete care incearca sa fie prietena amandurora.....Si uite asa ....am ajuns eu sa imi doresc sa se inventeze "BAZARUL CU JUMATATI UMANE".....
joi, 26 martie 2009
Rataciri...
Printre mii de ganduri si critici, printre mii de planuri si strategii legate de viitorul si viata mea, printre suparari si stresul cotidian...printre toate aceste cioburi brute ale realitatii m-am trezit brusc ratacita in FRUMOS....Nicuna din definitiile date frumosului de-alungul timpului de luminati ai omenirii nu pot descrie sentimentul inalt de umplere pe care il simt inundandu-mi sufletul cand ascult o anumita muzica....Poate sunt de moda veche, o adepta a oldiesurilor in materie de muzica, insa putin imi pasa catalogarea altora in privinta gusturilor mele muicale...Ce conteaza e ca eu ating FRUMOSUL propriului meu suflet prin muzica...Sublimul, Frumosul, Diafanul, Divinul...toate se regasesc in inima mea prin intr-un mod misterios printr-o simpla "aglomeratie" de sunete.....Ce msiter uman, ce mister al vietii....asta da mister...Muzica. Cum sa imi explic oare ca o melodie ca November Rain sau Vreau sa am steaua mea ( laura Stoica) sau Ochii tai ( Holograf) sau Dust In The Wind (Kansas) sau Too Much Love Will Kill You (Queen) sau Richard Clayderman...sau Jon Bon Jovi...sau cate si cate alte melodii reusesc sa ma faca sa plutesc, rupta de orice grija sau de orice macinare sufleteasca....Pai e simplu....nu incerc sa imi explic....Pentru prima oara imi refuz natura curioasa si pur si simplu nu imi pasa de DE CE-UL ce m-a macinat nopti intregi....Nu vreau sa stiu prin ce procedee sau ce puncte sensibile imi ating mie acele sunete atat de diafan unite...Nu mai vreau sa ma pierd in explicatii si in cautari si sa pierd tocmai FRUMOSUL din mine....Ma las doar "metamorfozata" de aceste sunete, ma las tratata de muzica abandonandu-mi ratiunea intr-un colt intunecat....unde ar mai fi farmecul vietii fara aceste stari de beatitudine pe care ma fac aceste sunete sa le traiesc??? unde as ajunge cautandu-ma si autopsiindu-mi psihicul si sufletul???
Asadar, uneori trebuie sa ne abandonam Frumosului tocmai pentru a-l si a ne intelege...
Asadar, uneori trebuie sa ne abandonam Frumosului tocmai pentru a-l si a ne intelege...
vineri, 20 martie 2009
FILOSOFIA...AMANTA FIDELA SAU IUBITA ABANDONATA?!
Ma lupt cu ceea ce constituie pasiunea vietii mele, filosofia...intr-o lume in care ea a murt de mult....M-am nascut prea tarziu pentr ao iubi, si prea devreme pentru a o abandona....Ma lupt intre doua lumi, incercand sa regasesc un echilbru intre ele....din dorinta egoista de a ma impaca pe mine insami cu mine insami....
Voi transforma "pasiunea" mea pentru filosofie intr-o ciudata idila, cu tenta sexuala, aducand-o la nivelul omului si nu al fiintei umane. Voi incerca asadar sa o rup de subectul ei de baza, OMUL, si sa o trnspun in lumea in care acel OM se materializeaza...
"Fie ca iti place, fie ca nu, draga mea iubita te voi forta sa intri in lumea in care eu traiesc, sub o forma materiala, numita trup. Poate asa ma vei intelege si nu ma vei mai ura pentru desele mele absente din Palatul de Clestar Al Intelepciunii...poate ca asa nu vei mai numi lipsa mea "dovada vie a insalaciunii"...a cautarii iubirii in alta parte...Poate asa nu ma vei mai acuza ca te parasesc pentr o lume mai buna....poate ca asa nu voi mai fi eu monstrul cel insensibil care te abandoneaza cu anii in singuratatea Palatului ta, uitand sa mai treaca pe la tine...Iti voi arata motivul absentei mele...iti voi arata "monstrii" care ma ataca si lumeapentru care crezi ca te abandonez....Te voi transfoma in femeie si te voi numi Sophia...vei avea trup si chip de zeita fara insa ca nimni sa stie ca esti adevarata zeita a Intelepciunii...Aici, in lumea trupurilor...a fi zeita intelepciunii nu este o lauda....aici este un defect, un rau...o boala incrabila ce ti-ar putea aduce renegarea semenilor...Aici vei fi doar Sophia...Aici vei cunoaste suferinta si umilinta, denigrarea si abuzul...aici barbatii te vor dori pentru visele pe care le generezi in "mintea lor hormonala" i nu pentru ceea ce vei spune, face sau gandi...aici e o lume total opusa celei din palatul de Clestar, deci tot ceea ce acolo considerai frumos, aici va deveni urat si viceversa....aici, tot ceea ce considerai moral va deveni imoral, si tot asa cu iubirea, cu ratiunea, cu pasiunea, cu dragostea fata de semeni, cu iubirea fata de intelepciune....si tot asa....toate principiile tale se resfrang aici, in lumea trupurilor, ca intr-o oglinda ditorsionata....Sa nu te lupti....sa nu incerci sa schmbi ceva...sa nu incerci sa salvezi...sa nu disperi....caci te vei distruge....
Acum...ca ai vazut unde "dispar"....spune-mi ...ma mai urasti ca te parasesc din cand in cand?!?
-Nu dragul meu...nu te urasc, ci te compatimesc....daca pana acum iti deplangeam absenta aici, acum ti deplang prezenta acolo...."
Voi transforma "pasiunea" mea pentru filosofie intr-o ciudata idila, cu tenta sexuala, aducand-o la nivelul omului si nu al fiintei umane. Voi incerca asadar sa o rup de subectul ei de baza, OMUL, si sa o trnspun in lumea in care acel OM se materializeaza...
"Fie ca iti place, fie ca nu, draga mea iubita te voi forta sa intri in lumea in care eu traiesc, sub o forma materiala, numita trup. Poate asa ma vei intelege si nu ma vei mai ura pentru desele mele absente din Palatul de Clestar Al Intelepciunii...poate ca asa nu vei mai numi lipsa mea "dovada vie a insalaciunii"...a cautarii iubirii in alta parte...Poate asa nu ma vei mai acuza ca te parasesc pentr o lume mai buna....poate ca asa nu voi mai fi eu monstrul cel insensibil care te abandoneaza cu anii in singuratatea Palatului ta, uitand sa mai treaca pe la tine...Iti voi arata motivul absentei mele...iti voi arata "monstrii" care ma ataca si lumeapentru care crezi ca te abandonez....Te voi transfoma in femeie si te voi numi Sophia...vei avea trup si chip de zeita fara insa ca nimni sa stie ca esti adevarata zeita a Intelepciunii...Aici, in lumea trupurilor...a fi zeita intelepciunii nu este o lauda....aici este un defect, un rau...o boala incrabila ce ti-ar putea aduce renegarea semenilor...Aici vei fi doar Sophia...Aici vei cunoaste suferinta si umilinta, denigrarea si abuzul...aici barbatii te vor dori pentru visele pe care le generezi in "mintea lor hormonala" i nu pentru ceea ce vei spune, face sau gandi...aici e o lume total opusa celei din palatul de Clestar, deci tot ceea ce acolo considerai frumos, aici va deveni urat si viceversa....aici, tot ceea ce considerai moral va deveni imoral, si tot asa cu iubirea, cu ratiunea, cu pasiunea, cu dragostea fata de semeni, cu iubirea fata de intelepciune....si tot asa....toate principiile tale se resfrang aici, in lumea trupurilor, ca intr-o oglinda ditorsionata....Sa nu te lupti....sa nu incerci sa schmbi ceva...sa nu incerci sa salvezi...sa nu disperi....caci te vei distruge....
Acum...ca ai vazut unde "dispar"....spune-mi ...ma mai urasti ca te parasesc din cand in cand?!?
-Nu dragul meu...nu te urasc, ci te compatimesc....daca pana acum iti deplangeam absenta aici, acum ti deplang prezenta acolo...."
CRIZA..noua pandemie
Cine a zis ca pandemia inseamna neaparat extinderea unei boli contagioase pe un teritoriu foarte mare?!? Pai cum cine? Dictionarul insusi: "pandemie - PANDEMÍE, pandemii, s.f. Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare. – Din fr. pandémie. ", in conditiile in care acelasi dictionar defineste Epidemia drept "(fr. épidémie, lat. epidemia) este extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc. (Sinonim: molimă)". Asadar, pandemia a fost definita de-alungul timpului drept o boala contagioasa ce se extinde pe un teritoriu foarte mare. Trecand insa peste "introducerea" cu iz "academic" revenim la ideea de baza, si anume modificarea sensului termenului "pandemie" in contextul geo-politic cu radacini economice ce ne marcheaza secolul contemporan.
am ajuns la concluzia ca omenirea s-a schimbat odata cu trecerea de punctus terminus, respectiv anul 2000, inssusi termenii si oamenii cunoscund reale modificari. iata deci ca, pe fondul actualei crize economice putem vorbi de un nou sens al "pandemiei", o noua boala ce actioneaza la nivel de psihic, de societate, care ataca "valorile fundamentale" ale omenirii din ultimele decenii. Criza ideplneste astfel toate conditiile pentru a putea fi numita pandemie: s-a extins cu repeziciune, pe un teritoriu imens, acoperind in totalitate intregul Pamant, este contagioasa, transmitandu-se prin cuvant, prin viul grai al vorbitului si are efecte devastatoare ducand uneori chiar la moartea fizica. Este adevarat ca de cele mai multe ori cel afectat este psihicul pamanteanului, pandemia "criza" avand ca si simptome principale: teama, disperarea, anti-sociabilitatea, inchiderea in sine, incertitudinea, insomnia, depresia, care in cele din urma pot afecta intregulorganism uman provocand "distrugeri" ireaparabile.
Cu toate aceste "calitati" demne de un virus fara antivirus, ca orice rau, si aceasta pandemie-criza ar trebui sa se incadreze in definitia "raului", avand si parti bune, si parti rele. Cheia succesului in cazul pandemie-crize, cred eu, consta in capacitatea persoanelor infectate, de a vedea si partile bune. Avantajul in cazul pandemie-crize, spre deosebire de pandemia clasica, il reprezinta chiar :"posibilitatea" mortii fizice. Ea nu este imuabila, ci poate fi evitata, prin viclesuguri demne doar de Marea Maestra-Ratiunea Umana. Prin instrumentulsau specific, logica, Marea Maestra-Ratiunea poate vedea si partile bune ale pandemie - criza si le poate fructifica pe termen lung.
Putem asadar, vedea in efcetele acestei pandemii chiar valorile afectate, valori precum consumatorismul excesiv, luxul exacerbat, nevoia irationala de acumulare, pierderea moralitatii s a eticii, dorinta de imbogatire prin eforturi de grad variabil intre 0 si 2, concentrarea doar pe latura materiala si tactila a vietii, uitarea de sine, ignorarea statutului de muritor, trecerea lui Dumnezeu la capitolul mit. O astfel de "radiografie" a pamanteanului, total diferit de cel de acum 400 sau chiar 2000 de ani de exemplu nu reprezinta neaparat gradul avansat al dezvoltarii sale, ci mai degraba o alienare a principiilor umane.
Ca urmare a acestor realitati "pamanteanul" si-ar putea lasa Marea Maestra- Ratiunea, sa preia conducerea, convocand de asemenea si sufletul la acest mare Summit, si sa isi reevalueze "valorile" afectate de pandemie. Paote asa va intelege ca Totul este cu masura, ca fara echilibrul dintre cele doua "coincidentia oppossitorum" nimicul il reprezinta chiar el, omul. Poate ca este momentul "transformarii" si re-inventarii valorilor supreme, vechi de mii de ani, printr-o simbioza cu cerintele si conditiile secolului contemporan. poate ca vom invata sa ne pretuim munca si altfel decat prin acumularea de bunuri in exces, poate vom invata ca daca vecinulmoare nu inseamna ca noi devenimnemuritori, poate vom invata ca raul facut azi nu inseamna neaparat binele vesnic, ca poate acolo sus, la judecata de apoi, vom fi cu totii egali, fara lux sau conturi bancare. poate ar trebui sa ne maginam in fiecare secunda in care interactionam cu semenii ca nu stim ce inseamna bani sau lux si sa plecam de la premisa ca suntem egali. Poate asa comportamentul si actele noastre se or modela dupa "credinta egalitatii" si nu dupa "criteriul portofelului"..Poate ca sunt doar "rataciri" de vineri seara ale unui "contagios" sau poate ca acum mi-am lasat Marea Maestra - ratiunea sa-mi cnduca discursul...Nimeni nu poate stii care este adevarul, dar dupa principiul "echilibrului" acesta ar trebui sa se situeze undeva la mijloc...
am ajuns la concluzia ca omenirea s-a schimbat odata cu trecerea de punctus terminus, respectiv anul 2000, inssusi termenii si oamenii cunoscund reale modificari. iata deci ca, pe fondul actualei crize economice putem vorbi de un nou sens al "pandemiei", o noua boala ce actioneaza la nivel de psihic, de societate, care ataca "valorile fundamentale" ale omenirii din ultimele decenii. Criza ideplneste astfel toate conditiile pentru a putea fi numita pandemie: s-a extins cu repeziciune, pe un teritoriu imens, acoperind in totalitate intregul Pamant, este contagioasa, transmitandu-se prin cuvant, prin viul grai al vorbitului si are efecte devastatoare ducand uneori chiar la moartea fizica. Este adevarat ca de cele mai multe ori cel afectat este psihicul pamanteanului, pandemia "criza" avand ca si simptome principale: teama, disperarea, anti-sociabilitatea, inchiderea in sine, incertitudinea, insomnia, depresia, care in cele din urma pot afecta intregulorganism uman provocand "distrugeri" ireaparabile.
Cu toate aceste "calitati" demne de un virus fara antivirus, ca orice rau, si aceasta pandemie-criza ar trebui sa se incadreze in definitia "raului", avand si parti bune, si parti rele. Cheia succesului in cazul pandemie-crize, cred eu, consta in capacitatea persoanelor infectate, de a vedea si partile bune. Avantajul in cazul pandemie-crize, spre deosebire de pandemia clasica, il reprezinta chiar :"posibilitatea" mortii fizice. Ea nu este imuabila, ci poate fi evitata, prin viclesuguri demne doar de Marea Maestra-Ratiunea Umana. Prin instrumentulsau specific, logica, Marea Maestra-Ratiunea poate vedea si partile bune ale pandemie - criza si le poate fructifica pe termen lung.
Putem asadar, vedea in efcetele acestei pandemii chiar valorile afectate, valori precum consumatorismul excesiv, luxul exacerbat, nevoia irationala de acumulare, pierderea moralitatii s a eticii, dorinta de imbogatire prin eforturi de grad variabil intre 0 si 2, concentrarea doar pe latura materiala si tactila a vietii, uitarea de sine, ignorarea statutului de muritor, trecerea lui Dumnezeu la capitolul mit. O astfel de "radiografie" a pamanteanului, total diferit de cel de acum 400 sau chiar 2000 de ani de exemplu nu reprezinta neaparat gradul avansat al dezvoltarii sale, ci mai degraba o alienare a principiilor umane.
Ca urmare a acestor realitati "pamanteanul" si-ar putea lasa Marea Maestra- Ratiunea, sa preia conducerea, convocand de asemenea si sufletul la acest mare Summit, si sa isi reevalueze "valorile" afectate de pandemie. Paote asa va intelege ca Totul este cu masura, ca fara echilibrul dintre cele doua "coincidentia oppossitorum" nimicul il reprezinta chiar el, omul. Poate ca este momentul "transformarii" si re-inventarii valorilor supreme, vechi de mii de ani, printr-o simbioza cu cerintele si conditiile secolului contemporan. poate ca vom invata sa ne pretuim munca si altfel decat prin acumularea de bunuri in exces, poate vom invata ca daca vecinulmoare nu inseamna ca noi devenimnemuritori, poate vom invata ca raul facut azi nu inseamna neaparat binele vesnic, ca poate acolo sus, la judecata de apoi, vom fi cu totii egali, fara lux sau conturi bancare. poate ar trebui sa ne maginam in fiecare secunda in care interactionam cu semenii ca nu stim ce inseamna bani sau lux si sa plecam de la premisa ca suntem egali. Poate asa comportamentul si actele noastre se or modela dupa "credinta egalitatii" si nu dupa "criteriul portofelului"..Poate ca sunt doar "rataciri" de vineri seara ale unui "contagios" sau poate ca acum mi-am lasat Marea Maestra - ratiunea sa-mi cnduca discursul...Nimeni nu poate stii care este adevarul, dar dupa principiul "echilibrului" acesta ar trebui sa se situeze undeva la mijloc...
confesiunile unui frustrat
da, recunosc, sunt si ma comport ca o frustrata...Sunt frustrata professional si social prin prisma haosului de nedescris pe care, pe z ice trece, il descopar a fi si mai haotic….Stitile atat din presa scrisa, on line si audio-video ma ajuta sa imi intaresc opiniile cu privire la statutul de haos al tarii in care traiesc…Nu am nimic cu nimeni, nu caut vinovati pentru neimplinirile mele profesionale sau sociale, insa pur si simplu incep sac red ca, daca m-as fi nascut intr-o tara mai avansata economic si social decat Romania, poate ca mi-ar fi fost mult mai bine acum…
Totusi, nu as vrea sa pastrez un ton caracteristic lamentarilor si sa alunec pe panta concluziilor subiective, motiv pentru care tot incerc sa gasesc cauze rationale ale situatiei deranjante pe care o vad in tara asta...Explicatii s-au dat si se dau in continuare, mare parte din ele fiind oferite de somitati in domeniile analizelor economico-politico-sociale...Cu toate astea ramane insa aceeasi problema: daca am identificat cauzele, de ce oare nu reusim sa identificam si "antidotul" pentru ele...de ce oare nu aplicam principiile logice pentru a ajunge, de la cauze la concluzii benefice, de ce nu gasim metode de a anihila acele cauze sau de a le modifica, cumva...Timp, am avut din '89 si pana acum destul...cu toate astea "evolutiile" in planurile majore ale Romaniei par destul de modeste comparabil cu perioada de 20 de ani si cu ajutorul, sub o forma sau alta oferit de Uniunea Europeana...
Totusi, nu as vrea sa pastrez un ton caracteristic lamentarilor si sa alunec pe panta concluziilor subiective, motiv pentru care tot incerc sa gasesc cauze rationale ale situatiei deranjante pe care o vad in tara asta...Explicatii s-au dat si se dau in continuare, mare parte din ele fiind oferite de somitati in domeniile analizelor economico-politico-sociale...Cu toate astea ramane insa aceeasi problema: daca am identificat cauzele, de ce oare nu reusim sa identificam si "antidotul" pentru ele...de ce oare nu aplicam principiile logice pentru a ajunge, de la cauze la concluzii benefice, de ce nu gasim metode de a anihila acele cauze sau de a le modifica, cumva...Timp, am avut din '89 si pana acum destul...cu toate astea "evolutiile" in planurile majore ale Romaniei par destul de modeste comparabil cu perioada de 20 de ani si cu ajutorul, sub o forma sau alta oferit de Uniunea Europeana...
joi, 12 martie 2009
Pagini de jurnal
Nu sunt o fire prea deschisa in ceea ce ma priveste, desi multa lume m-ar caracteriza extrem de sociabila si volubila. Cu toate astea "deschiderea" este pur una de suprafata...Nu spun niciodata ce ma roade in adancul vulcanului din mine...nu ma destuinui si nu las sa mi se vada pe chip zbuciumarile sufletesti...Cu toate astea am niste asteptari nebune de la cei din jur, ca si cum mi-as dori sa fiu vesnic inconjurata de oameni care sa ma intuiasca, sa citeasca dincolo de cuvinte si de gesturi. Cum ceea ce imi doresc eu ar pute fi posibil doar intr-un scenariu cu oameni cu capacitati de medium (si nici asa nu cred ca ar deveni posibila "ambitia mea egoista") ma confrunt regulat cu sindromul "geniului neinteles", care in incapacitatea sa de a-si exprima visarile asteapta sa i le exprime ceilalti....Asadar am parte destul de des de ceea ce numim sui-generis "dezamagiri" - sociale as adauga eu, deoarece aceste dezamagiri apar in cadrul interactiunilor sociale de cele mai multe ori...Si uite asa, eu, in propria-mi "mutenie" incep sa ma simt frustrata si "neinteleasa"...si parca , parca imi e lehamte de oameni...si parca-parca nu mai cred in prietenii si in suflete pereche....si uite asa intregul meu edificiu de iluzii pana mai ieri realitati se naruieste....Dar vezi tu...prostia se cuibareste uneori pana si in cele mai iscoditoare minti...Pai cum sa poti intelege un mut care refuza sa se exprime, care refuza sa incerce macar si care, pe deasupra mai face si pe imbufnatul luand un aer de "geniu neinteles"??!!!?? de ce oare ne place sa da vina pe ceilalti cand singurii vinovati si raspunzaori pentru ceea ce ni se intampla suntem noi si ideile nastre preconcepute de fiinte-inteligente?!!??
Curios cum intotdeauna visele ne pacalesc intr-un mod marsav facandu-be sa le ridicam la grad de realitati...curios cum ne place sa ne cladim viata si valorile pe minciuni ticluite inteligent de propriul ego, care dornic sa acceada la tronul regelui suprem, nu se da in laturi de la nicio iluzie...Curios cum noi...fiinte rationale, inzestrate cu darul logicii si al inteligentei, cu capacitati lingvistice si interpreative ne suprimam toate aceste daruri doar pentru ca...pentru o secunda sa ne ridicam pe soclul "geniului neinteles"...
Curios cum intotdeauna visele ne pacalesc intr-un mod marsav facandu-be sa le ridicam la grad de realitati...curios cum ne place sa ne cladim viata si valorile pe minciuni ticluite inteligent de propriul ego, care dornic sa acceada la tronul regelui suprem, nu se da in laturi de la nicio iluzie...Curios cum noi...fiinte rationale, inzestrate cu darul logicii si al inteligentei, cu capacitati lingvistice si interpreative ne suprimam toate aceste daruri doar pentru ca...pentru o secunda sa ne ridicam pe soclul "geniului neinteles"...
miercuri, 11 martie 2009
CV de visator
"Ador" cv-urile de mor. Insusi conceptul de a ma rezuma intr-o pagina, eu cu intreaga mea viata ma dispera. Cum Dumnezeu sa ma sintetizez pe mine insami in 30 de randuri cand eu nu am fost in stare sa ma definesc in 27 de ani de existenta..??!!?? Ba mai mult, nu numai ca mi se cere sa ma "surprind" in esenta actiunilor si "calitatilor" mele, ba mai mult chiar, trebuie sa stiu sa ma si vand. Stiu, e si asta o stiinta din care unii chiar fac bani frumosi, insa nu asta ma preocupa acum....Asadar, obsedata si terorizata de principiile definitorii ale conceptului de CV, am hotarat sa imi creez propriul CV, dupa propriile mele "coordonate"
CURRICULUM VITAE
NUME SI PRENUME: Daca l-as spune ar conta ?? M-ai defini prin prisma unor simple nume?? Nu prea cred, deci vom spune ca sunt Dna X
Data nasterii: Doar Dumnezeu stie cand mi-a creat sufletul
Domiciliul: In propriul meu Sine
Varsta: Milenara
Aspiratii si Idealuri: Regasirea de Sine, Cunosterea Esentei Umane, Crearea unei proprii Academii de Studiere si Analiza a Omului
Postul dorit: OM
Experienta: Lupta cu propriile-mi vicii si defecte: 27 de ani
Calitati: Hmmm...apai daca le aveam nu cred ca mai apucam sa ma "cercetez" atat de intens...
Defecte: Cred ca nu-mi ajunge blogul....dar hai sa incerc...
1. Idealism
2. Empatie
3. Sensibilitate
4. Preocupari Morale
5. Interes fata de etica
6. Seriozitate
7. Obsesie pentru perfectiune
8. Preocupare fata de semeni
9. Pasionata de cunoastere
10. Inutila pentru secolul a-moral in care m-am nascut
CURRICULUM VITAE
NUME SI PRENUME: Daca l-as spune ar conta ?? M-ai defini prin prisma unor simple nume?? Nu prea cred, deci vom spune ca sunt Dna X
Data nasterii: Doar Dumnezeu stie cand mi-a creat sufletul
Domiciliul: In propriul meu Sine
Varsta: Milenara
Aspiratii si Idealuri: Regasirea de Sine, Cunosterea Esentei Umane, Crearea unei proprii Academii de Studiere si Analiza a Omului
Postul dorit: OM
Experienta: Lupta cu propriile-mi vicii si defecte: 27 de ani
Calitati: Hmmm...apai daca le aveam nu cred ca mai apucam sa ma "cercetez" atat de intens...
Defecte: Cred ca nu-mi ajunge blogul....dar hai sa incerc...
1. Idealism
2. Empatie
3. Sensibilitate
4. Preocupari Morale
5. Interes fata de etica
6. Seriozitate
7. Obsesie pentru perfectiune
8. Preocupare fata de semeni
9. Pasionata de cunoastere
10. Inutila pentru secolul a-moral in care m-am nascut
luni, 9 martie 2009
EU=CEILATI+DUMNEZEU+LUMEA
Mi-am omorat gandurile nopti la rand pentru a ma regasi. Ce anume cautam si caut inca nici eu nu stiu, doar ca la un moment dat, undeva prin anul I de filosofie m-am hatarat, sub influenta unor texte filosofice, sa il numesc SINELE MEU, sau mai "mioritic" spus, pe mine insami. Asa am inceput eu sa inot prin noianuri de ganduri si idei, de cele mai multe ori chiar tampite, pentru a ajunge la un mal numit propriul sine. Habar nu am ce ar putea sa insemne pentru mine ragasirea de sine sau daca viata mea se va schimba in vreun fel o data cu regasirea lui...Cert e ca ma mana o bolnava ambitie de a-l cauta...Nu iti imagina insa ca visez toata ziua cu ochii deschisi cu gandurile aiurea si trupul levitand...Sub nicio forma...Nu...aceasta cautare nebuna se da undeva in subconstient, permanent, fara oprire...uneori uit de aceasta obsesie ca apoi sa o regasesc, la fel de incrancenata...E ca si cum as avea un prieten bun celocuieste in mintea mea si cu care ma mai intalnesc din cand in cand...si de fiecare data raspunsul la ce mai faci e acelasi: "caut!!!".
Asadar mi-am acceptat aceasta "boala vicioasa" cu piosenia celui ce se stie pacatos si intelegerea copilului ce constientizeaza necesitatea unui rau.
Am incercat, in rarele momente de luciditate ale "bolii" sa caut remedii, cai si "leacuri" pentru vindecare. Intr-un final am dat peste un scriitor ce pana acu vreo 4 ani ne-a fost contemporan...Paul Riccoeur, ce propunea o interpretare a sinelui prin diverse metode, printre care si cea psihanalitica. O munca titanica din partea "geniului", o munca ce cu greu putea fi citita, daramite inteleasa....Cu toate astea am reusit sa ii inteleg efortul, scopul suprem in numele caruia scrisese atata amar de text....din fiecare metoda de interpretare lua cate ceva, ceva ce il transforma intr-o metoda proprie....Ideea de baza ramanea aceeasi, indiferent de metoda propusa sau utilizata: sinele se regaseste pe sine doar dupa ce se detaseaza de el insusi, se pierde in ceilalti, ca apoi, prin experienta interpretarii celorlati sa se poata regasi pe sine. Ceea ce m-a surprins intr-un mod placut a fost regasirea, intr-un demers atat de complex si de titanic a unui principiu vechi de cand lumea: doar prin suprimarea unui bun, calitate sau o putem sa ii apreciem valoarea. Asadar, eu am inteles, in propriul meu subiectivism, ca trebuie sa ii inteleg pe ceilalti pentru a ma putea intelege pe mine, ca trebuie sa ii accept pe cilalti pentru a invata sa ma accept pe mine, ca trebuie sa ii iubesc pe ceilalti pentru a invata sa ma iubesc pe mine....u ceilalti dau masura propriei mele valori, ci eu, prin ceilalti, invat sa imi redescopar propria-mi valoare...Asadar eu, acel sine pe care ani la rand l-am disecat in fel si chip asemeni unui monstru, eram doar suma lumii, a lui dumnezu si a celorlati....M-am luptat cu mine insami, m-am renegat si m-am ostracizat, asemeni unui condamnat la moarte, cand nu trebuia decat sa ma las sa "zburd" liber printre ceilalti...
Asadar mi-am acceptat aceasta "boala vicioasa" cu piosenia celui ce se stie pacatos si intelegerea copilului ce constientizeaza necesitatea unui rau.
Am incercat, in rarele momente de luciditate ale "bolii" sa caut remedii, cai si "leacuri" pentru vindecare. Intr-un final am dat peste un scriitor ce pana acu vreo 4 ani ne-a fost contemporan...Paul Riccoeur, ce propunea o interpretare a sinelui prin diverse metode, printre care si cea psihanalitica. O munca titanica din partea "geniului", o munca ce cu greu putea fi citita, daramite inteleasa....Cu toate astea am reusit sa ii inteleg efortul, scopul suprem in numele caruia scrisese atata amar de text....din fiecare metoda de interpretare lua cate ceva, ceva ce il transforma intr-o metoda proprie....Ideea de baza ramanea aceeasi, indiferent de metoda propusa sau utilizata: sinele se regaseste pe sine doar dupa ce se detaseaza de el insusi, se pierde in ceilalti, ca apoi, prin experienta interpretarii celorlati sa se poata regasi pe sine. Ceea ce m-a surprins intr-un mod placut a fost regasirea, intr-un demers atat de complex si de titanic a unui principiu vechi de cand lumea: doar prin suprimarea unui bun, calitate sau o putem sa ii apreciem valoarea. Asadar, eu am inteles, in propriul meu subiectivism, ca trebuie sa ii inteleg pe ceilalti pentru a ma putea intelege pe mine, ca trebuie sa ii accept pe cilalti pentru a invata sa ma accept pe mine, ca trebuie sa ii iubesc pe ceilalti pentru a invata sa ma iubesc pe mine....u ceilalti dau masura propriei mele valori, ci eu, prin ceilalti, invat sa imi redescopar propria-mi valoare...Asadar eu, acel sine pe care ani la rand l-am disecat in fel si chip asemeni unui monstru, eram doar suma lumii, a lui dumnezu si a celorlati....M-am luptat cu mine insami, m-am renegat si m-am ostracizat, asemeni unui condamnat la moarte, cand nu trebuia decat sa ma las sa "zburd" liber printre ceilalti...
vineri, 6 martie 2009
A FI SAU A NU FI
Intotdeauna am avut o viziune un pic diferita asupra vietii...de retinut ca diferita nu inseamna nici unica nici ciudata, ci doar diferita de majoritate. E...o astfel de viziune, a litlle bit deferent ca sa fiu in ton cu trend-ul globalist ce pare sa marcheze societatea in care traiesc, am avut-o si asupra vietii. Poate inclinatiile filosofice sau poate firea mai romantica m-au transformat intr-o idealista. Pentru mine totul trebuie sa aibe un scop, un tel, un ideal....un SENS. Dar intr-o societate precum cea romaneasca in care traiesc sensul pare a fi unul strict empiric..financiar...de suprafata...Sensul devine doar imagine, doar impresie transformandu-se din sens in iluzie. Si uite asa, dorindu-mi idealuri intelectuale, dorindu-mi sa urc pe piramide spirituale si sa dau un sens vietii mele incep sa ma simt ca un fugar ce rataceste printre fantomele marketingului global, haituit de necesitati si cifre, de facturi si neajunsuri...Oare unde am gresit...oare ce ar trebui sa fiu sau sa fac ca sa imi gasesc un sens care sa-mi impace trupul cu sufletul,...Eu caut idealuri intelectuale, caut sa creez si sa ma implic....insa aceste tipuri de idealuri par a se afla intr-o ciudata antagonie cu supravietuirea fizica....Incep sa urasc conceptul de capitalism in conditiile n care, combinat cu democratia oarba a romanului scapat din cusca comunista da nastere unor paradoxuri demne de cartea recordurilor....Ce societate e asta in care promovam prostia, smecheria si iluzia in detrimentul muncii, al pasiunii si al idealurilor??!!?? Ce animale fizice si monetare am reusit sa inventam in doar 20 de ani de democratie romaneasca?? !!?? Da...se pare ca noi romanii am reusit sa inventam un nou tip de democratie, o democratie de tip negativ, in care nu regasim decat principii si urme ale democratiei conceptuale...Noi am inventat democratia saraciei, a prostiei si a incompetentei, intemnitand pe vecie idealurile, profesionalismul, cultura si civilizatia in sens clasic...Noua nu ne place nici comunismul strict, nici capitalismul american, nici democratia occidentala...noua ne plac doar libertatile lor nu si obligatiile....Noi alegem doar suprafata lasandu-le lor esenta...Nu stim sa fim "smecheri" intr-un sens inteligent si sa "furam" ideile lor pentru a le aplica la noi, nu stim sa furam din experientele lor pentru a ni le insusi...nu, noi stim sa furam de la noi ...Suntem oare o tara saraca??!!?? PAi bani sunt...doar ca nu sunt egal sau proportional distribuiti....Cum ma uit eu la un profesor de istorie care imi spune ca are un salariu de 7 milioane?? Si cum ma uit eu la "pitipoancele' din CAncan care isi etaleaza feminitatea in forma cea mai naturala??!!?? Unde-i dreptatea, unde-i meritocratia....unde-i sensul vietii si unde-i idealul uman?? Daca scopul omului pe Pamant e sa se inmulteasca si sa manance(fiecare dupa posibilitati), atunci cu ce scop ne-a mai fost dat darul ratiunii???!!!??
Ce ma surprinde e faptul ca parca nimeni nu-si mai ridica astfel de intrebari....toti suntem ca niste fiare turbate ce fug din calea saraciei cum si pe unde apuca....de teama sa nu ajunga in ghearele ei...
Raman ingandurata si cu un gust amar, dorindu-mi parca sa scap de blestemul ratiunii...intrebandu-ma in continuare...."AFI om sau A NU FI OM in secolul meu"??!!??...(...) aceasta-i intrebarea...
Ce ma surprinde e faptul ca parca nimeni nu-si mai ridica astfel de intrebari....toti suntem ca niste fiare turbate ce fug din calea saraciei cum si pe unde apuca....de teama sa nu ajunga in ghearele ei...
Raman ingandurata si cu un gust amar, dorindu-mi parca sa scap de blestemul ratiunii...intrebandu-ma in continuare...."AFI om sau A NU FI OM in secolul meu"??!!??...(...) aceasta-i intrebarea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)