Dragul meu, fie ca-ti place am ajuns si in punctul asta. Stiu ca este tare dureros pentru tine sa stai asemeni unui miel la taiere, lasandu-ma sa iti rascolesc printre toate cotloanele. Stiu ca nu iti place sa e cercetez din simplul fapt ca te-as putea cunoase mai bine, iar o cunoastere mai buna e-ar face vulnerabil in fata mea....Te simti gol si secatuit, fara nici un fel de atu in mana, singur si natural, tu in toata splendoarea ta trebuie sa mi te nfatisezi in toata puritatea ta...Te voi intoarce si te voi analiza in toata istoria ta de suflet zbuciumat...iti voi re-memora toate durerile si frustrarile, te voi face sa iti recunosti pacatele si te voi obliga sa plangi pentru toate...iti voi inventaria bucuriile si zambetele si iti voi numara lacrimile....Te voi lasa sa te privesti pe tine insuti si oate sufletele in care te-ai ratacit de-alungul timpului....Te voi surprinde suspinand urmarindu-ti povestile de dragoste, esecurile si succesele....Te voi lasa sa iti citesti singur gandurile in timp ce te voi judeca...e voi lasa sa disperi uitandu-ma rece la suferinta ta...Vei cunoaste chinurile iadului in tine insuti pentru a te purifica singur, prin adevar....Va trebui sa e accepi asa singur, trist, lipit de alinare si neinteles cum esti...va trebui sa te alini singur si sa inveti din greseli, sa te cunsti si sa e iubesti pe tine fara sa te mai pierzi in ocolul anevoios prin ceilalti...Va trebui sa inveti ca iubirea la care aspiri o poti gasi in tine si prin tine, ca linistea este doar a ta, in tine si pentru tine....ca vei muri la fel de singur cum te-ai nascut...ca tu esti masura tuturor lucrurilor vazute si nevazute, ca daca tu nu te accepti in solitudinea ta nimeni nu o va face.
Te voi chinui pentru binele tau, pentru linistea ta ....te voi chinui pentru a-mi fie mie mai bine.....
luni, 22 decembrie 2008
miercuri, 17 decembrie 2008
HOMO VIRTUALUS- omul de maine sau ultimul om?
Sunt 10 ore pe zi, 5 zile pe saptamana intr-o permanenta conexiune la google. Imi petrec 12 ore in lumea viirtuala a siteurilor, e-commerce-ului si e-marketing…Imi petrec clipele libera citind can-can uri in editiile online ale ziarelor de scandal. Imi fac mare parte din documentari prin biblioteci virtuale…Mi-e teama insa ca intr-o buna z m-as putea pierde in aceasta lume a www-urilor si nu vor mai ramane din mine decat un simplu user name si o parola. Dar oare daca scenariul s-ar extinde la oameni in general…daca ceea ce credeam ca inseamna o binecuvantare ar putea insemna sfarsitul…
Aparent antinomice, filosofia si tehnologia par a fi totusi doua fete ale aceluiasi intreg: lumea. Desi mult timp, de-alungul istoriei omenirii a staruit ca punct de plecare eterna intrebare de ce?, cheia misterului uman pare a sta insa in alta intrebare, si anume in CUM? Secole intregi luminati de diferite religii si origini au incercat sa inteleaga, sa explice cauza tuturor fenomenelor globale si spirituale. Din de ce ul fenomenelor globale s-a nascut stiinta per total, din de ce ul fenomenelor spirituale filosofia. Si uite asa a aparut dualitatea fiintei umane: materie si spirit, vazut si nevazut, uneori dusmani, alteori prieteni. Mergand mai inspre origini, am putea spune ca toate s-au nascut din ceea ce azi numim generic om. Problema misterului uman pare a fi una de fond si nu de forma, una de atitudine, de viziune. Nu cauza trebuie sa o identificam; cauza este una singura Dumnezeu, iar pe Dumnzeu, fie ca il numim Alah, Dumnezeu sau Budha, este prin el insusi de neexplicat, de nedefinit prin prisma logicii umane; el este creatorul nostru si al lumii, fiinta suprema care este pretutindeni intotdeauna. Ratiunea umana este doar o parte din ratiunea divina, si partea nu va putea niciodata sa cuprinda intregul ci doar eventual sa il reflecte. Ar putea insa, satula sa incerce la nesfarsit sa dezlege misterul, sa se erijeze in demiurg, sa se reinventeze pe sine, pe om si lume. Aceasta reinventare pare sa o fi reusit, ratiunea umana prin intermediul internetului. Internetul pare sa fi oferit omului terenul fertil pentru sadirea unui nou univers, pentru crearea unei noi lumi si implicit a unui tip de om. Daca initial am fost tentata sa aseman lumea virtuala cu lumea ideilor prezentata de Socrate intr-un din dialogurile Platoniciene ( Mitul Pesterii), ulterior, la o analiza mai atenta a fenomenului virtual am realizat ca as fi intr-o grava eroare. Lumea ideilor de care vorbea Platon era o lume pura, a conceptelor si ideilor pure, a Binelui si Frumosului suprem, un soi de Rai in conceptia crestin ortodocsilor. In schimb lumea virtuala pare a fi doar o palida copie a lumii reale in care traim. Intr-o ierarhie a lumilor am putea-o situa eventual pe locul 3, dupa lumea Ideilor si Lumea Reala. Aceasta ierarhie nu se vrea insa una a lumilor bune sau rele. Ea are doar scopul de a evidentia gradul de universalitate.
Internetul, cu tot ceea ce presupune el, reprezintă cea mai evoluată formă de libertate a individului de până acum. Vorbim de libertatea de exprimare, de manifestare, de informare. Omul este liber să devină orice şi oricine vrea el, binenţeles, într-o formă virtuală. Această libertate însă presupune şi neajunsuri, ca orice inovaţie din istorie.
Aparent antinomice, filosofia si tehnologia par a fi totusi doua fete ale aceluiasi intreg: lumea. Desi mult timp, de-alungul istoriei omenirii a staruit ca punct de plecare eterna intrebare de ce?, cheia misterului uman pare a sta insa in alta intrebare, si anume in CUM? Secole intregi luminati de diferite religii si origini au incercat sa inteleaga, sa explice cauza tuturor fenomenelor globale si spirituale. Din de ce ul fenomenelor globale s-a nascut stiinta per total, din de ce ul fenomenelor spirituale filosofia. Si uite asa a aparut dualitatea fiintei umane: materie si spirit, vazut si nevazut, uneori dusmani, alteori prieteni. Mergand mai inspre origini, am putea spune ca toate s-au nascut din ceea ce azi numim generic om. Problema misterului uman pare a fi una de fond si nu de forma, una de atitudine, de viziune. Nu cauza trebuie sa o identificam; cauza este una singura Dumnezeu, iar pe Dumnzeu, fie ca il numim Alah, Dumnezeu sau Budha, este prin el insusi de neexplicat, de nedefinit prin prisma logicii umane; el este creatorul nostru si al lumii, fiinta suprema care este pretutindeni intotdeauna. Ratiunea umana este doar o parte din ratiunea divina, si partea nu va putea niciodata sa cuprinda intregul ci doar eventual sa il reflecte. Ar putea insa, satula sa incerce la nesfarsit sa dezlege misterul, sa se erijeze in demiurg, sa se reinventeze pe sine, pe om si lume. Aceasta reinventare pare sa o fi reusit, ratiunea umana prin intermediul internetului. Internetul pare sa fi oferit omului terenul fertil pentru sadirea unui nou univers, pentru crearea unei noi lumi si implicit a unui tip de om. Daca initial am fost tentata sa aseman lumea virtuala cu lumea ideilor prezentata de Socrate intr-un din dialogurile Platoniciene ( Mitul Pesterii), ulterior, la o analiza mai atenta a fenomenului virtual am realizat ca as fi intr-o grava eroare. Lumea ideilor de care vorbea Platon era o lume pura, a conceptelor si ideilor pure, a Binelui si Frumosului suprem, un soi de Rai in conceptia crestin ortodocsilor. In schimb lumea virtuala pare a fi doar o palida copie a lumii reale in care traim. Intr-o ierarhie a lumilor am putea-o situa eventual pe locul 3, dupa lumea Ideilor si Lumea Reala. Aceasta ierarhie nu se vrea insa una a lumilor bune sau rele. Ea are doar scopul de a evidentia gradul de universalitate.
Internetul, cu tot ceea ce presupune el, reprezintă cea mai evoluată formă de libertate a individului de până acum. Vorbim de libertatea de exprimare, de manifestare, de informare. Omul este liber să devină orice şi oricine vrea el, binenţeles, într-o formă virtuală. Această libertate însă presupune şi neajunsuri, ca orice inovaţie din istorie.
Ideea unor lumi paralele sau alternative nu este noua. Conceptul ca atare este mentionat inca din Biblie, unde regasim Raiul, sub forma Paradisului pierdut. In majoritatea basmelor populare apare conceptual unui taram de dincolo, unei lumi paralele. Sa ne emintim de exemplu Greuceanu. Ideea unei lumi paralele o intalnim si in filosofia de sorginte platoniciana. Socrate intr-unul dintre dialoguri, prezinta prin mitul pesterii teoria Lumii Ideilor. Toate aceste lumi au ca puncte commune posibilitatea unui bine supreme, promisiunea unei lumi mai bune, mai inalte, mai aproape de principiile inalte ale umanitatii. Retragerea in lumi paralele este deci o caracteristica a omului. Tendinta refugierii in universuri paralele lumii reale nu este noua; psihanaliza a demonstrat ca insusi psihicul uman este stucturat pe mai multe nivele ce pot fi identificate drept universuri paralele.
Noua lume virtuala ce ni se infatiseaza prin intermediul tehnologiei este o lume pur umana, bazata pe imaginatia si fantezia fiecarui utilizator. Structura ei pare, la prima vedere asemanatoare lumii pamantesti de natura materiala. Diferenta principala ce apare intre cele doua lumi este una strict legata de localizare; lumea fizica este localizata pe baze materiale, pe continente, tari, orase si case, in timp ce lumea virtuala se desfasoara intr-un spatiu tehnologic, nevazut, nepalpabil. Ca si indivizi, ne regasim in universuri proprii in care suntem proprii nostrii creatori, in care interactionam strict la nivel de limbaj si idei. Infatisarea, rasa, sexul sau etnia sau alte diferente devin in lumea virtuala, bariere invizibile, aproape inexistente. Lumea virtuala nu cunoaste astfel de clasificari. Individualitatile virtuale se reduc la IP-uri, combinatii de numere. Nu mai suntem nume si prenume, personalitati distincte ce-si poarta intreaga istorie in spate, ci simple ID uri si IP uri ce se reinventeaza in fiecare moment. Democratia isi atinge apogeul in cadrul lumii virtuale, devenind dintr-un sistem imperfect, asa cum se prezinta in lumea reala, un adevarat paradis democratic. Fiecare spune ce si cum vrea, unde si cui vrea fara niciun fel de bariere sau restrictii. Libertatea de exprimare este la ea acasa pe taramul virtual. Internetul ofera omului ceea ce putine regimuri politice pot oferi cu adevarat: egalitate, libertate deplina, posibilitatea crearii si a creatiei, dreptul la cunoastere si la informare.
Avem de-aface asadar, cu o lume paralela celei fizice, o lume ce nu se rezuma doar la existenta unui univers intim al psihicului uman. Stim ca fiinta umana, omul ca si psihic are un univers interior al gandurilor in care se retrage sau cu care coexista, dupa caz, in functie de structura sa psihica. Apare insa o alternative la lumea fizica, materiala in care coexistam, o lume virtuala in care omul este el insusi demiurg. Intr-o astfel de lume regasim locul spunerii lui Nietzche: “ Dumnezeu a murit”, si intr-o astfel de lume regasim sensul sfarsitului istoriei lui Fukuyama. In lumea fizica a secolului in care traim regasim ultimul om ca structura milenara. Regasim ultimul om proiectat strict sa existe pe doua planuri: cel interior sic el material al lumii fizice, pamantesti. Apare deci o a treia lume, o a treia alternativa o lume strict umana ca si creatie.
Omul virtual este omul cameleon, cu identitati diferite, uneori total opuse care se creaza si se recreaza permanent prin nick-name-uri si imagini de multe ori fara legatura cu realitatea. El este propriul lui creator, care printr-un simplu click isi transpune visele in plan virtual.Internetul ofera acestui om posibilitatea exprimarii libere, necenzurate, dupa bunul sau plac, dar si iluzia controlului. Universul virtual reprezinta astfel taramul tuturor posibilitatilor, posibilitatea manifestarii fara restrictii a celor mai perfide sau ciudate ganduri si dorinte. Lumea virtuala este, prin definitie, o lume a iluziilor, a imaginilor si a gandurilor. Totul se poate transpune in 3D, chiar si lumea reala in care traim. Exemplul elocvent in acest sens il constituie faimosul joc Second Life, in care individul capata o identitate si se poate manifesta exact ca in viata reala in spatii si locuri din lumea reala transpuse in virtual prin tehnologia 3d.
Omul virtual este omul nascut din frustrari din incapacitatea sau imposibilitatea implinirii dorintelor in plan real. Lumea virtuala ii ofera astfel refugiul, locul in care si un simplu sclav poate deveni rege, in care diferentele etnice, sociale sau religioase dispar in neant. Omul virtual se naste din dorinta de a fi mai bun sau mai mare, mai bogat sau mai frumos, din dorinta de putere si de afirmare sau din singuratate. El devine deci urmarea unor frustrari acumulate pe fondul unei lumi reale prea rapide, prea dure si prea stresante. Din acest punct de vedere lumea virtuala devine lumea paralela celei globale, o lume a retragerii.
Omul virtual, este, in acelasi timp un malformat, un monstru nascut tocmai pe fondul procesului de globalizare. El are potentialul devenirii unui homo robotus, a unui sclav al tehnologiei si al universului iluzoriu oferit de internet. Este un om nascut din frica fata de viata, de realitate si de greutati, un inadaptat al societatii globale. Poate fi in acelasi timp un revoltat, un geniu neinteles care, constient de urmarile procesului de globalizare prefera sa se refugieze, sa nu ia parte la acest proces. Poate, de asemenea fi nascut pe fondul fricii pentru propriul viitor, un ratacit in increngatura economico-politica in care traim.
Lumea virtuala ofera apropae totul, la un nivel virtual, bineinteles, fara costuri mari. Pretul pentru un asemenea univers virtual este relativ mic ( aprox. 10 euro pe luna, costul unui abonament la internet ). Si mai mult, uneori acest univers poate produce bani. A se vedea in acest sens cazurile adolescentilor sau casnicelor care au castigat cu investitii minime, mii si zeci de mii de euro de pe urma unor situri. Din acest punct de vedere omul virtual este un inovator, un advarat om de afaceri care cu investitii si eforturi minime isi asigura existenta dar si libertatea gandurilor. Omul virtual poate fi si promotorul omului actual, un deschizator de drumuri spre noua era a omenirii, cea virtuala
Pe de alta parte, lumea virtuala, consumata, daca putem spune asa, intr-o cantitate moderata are rolul de a destresa, de a da individului acea gura de aer necesara intr-o lume atat de impregnata de global. Daca si cum vom reusi sa ne impartim viata intre virtual si real, fara sa ne pierdem intr-una din lumi, ramane de vazut...
Noua lume virtuala ce ni se infatiseaza prin intermediul tehnologiei este o lume pur umana, bazata pe imaginatia si fantezia fiecarui utilizator. Structura ei pare, la prima vedere asemanatoare lumii pamantesti de natura materiala. Diferenta principala ce apare intre cele doua lumi este una strict legata de localizare; lumea fizica este localizata pe baze materiale, pe continente, tari, orase si case, in timp ce lumea virtuala se desfasoara intr-un spatiu tehnologic, nevazut, nepalpabil. Ca si indivizi, ne regasim in universuri proprii in care suntem proprii nostrii creatori, in care interactionam strict la nivel de limbaj si idei. Infatisarea, rasa, sexul sau etnia sau alte diferente devin in lumea virtuala, bariere invizibile, aproape inexistente. Lumea virtuala nu cunoaste astfel de clasificari. Individualitatile virtuale se reduc la IP-uri, combinatii de numere. Nu mai suntem nume si prenume, personalitati distincte ce-si poarta intreaga istorie in spate, ci simple ID uri si IP uri ce se reinventeaza in fiecare moment. Democratia isi atinge apogeul in cadrul lumii virtuale, devenind dintr-un sistem imperfect, asa cum se prezinta in lumea reala, un adevarat paradis democratic. Fiecare spune ce si cum vrea, unde si cui vrea fara niciun fel de bariere sau restrictii. Libertatea de exprimare este la ea acasa pe taramul virtual. Internetul ofera omului ceea ce putine regimuri politice pot oferi cu adevarat: egalitate, libertate deplina, posibilitatea crearii si a creatiei, dreptul la cunoastere si la informare.
Avem de-aface asadar, cu o lume paralela celei fizice, o lume ce nu se rezuma doar la existenta unui univers intim al psihicului uman. Stim ca fiinta umana, omul ca si psihic are un univers interior al gandurilor in care se retrage sau cu care coexista, dupa caz, in functie de structura sa psihica. Apare insa o alternative la lumea fizica, materiala in care coexistam, o lume virtuala in care omul este el insusi demiurg. Intr-o astfel de lume regasim locul spunerii lui Nietzche: “ Dumnezeu a murit”, si intr-o astfel de lume regasim sensul sfarsitului istoriei lui Fukuyama. In lumea fizica a secolului in care traim regasim ultimul om ca structura milenara. Regasim ultimul om proiectat strict sa existe pe doua planuri: cel interior sic el material al lumii fizice, pamantesti. Apare deci o a treia lume, o a treia alternativa o lume strict umana ca si creatie.
Omul virtual este omul cameleon, cu identitati diferite, uneori total opuse care se creaza si se recreaza permanent prin nick-name-uri si imagini de multe ori fara legatura cu realitatea. El este propriul lui creator, care printr-un simplu click isi transpune visele in plan virtual.Internetul ofera acestui om posibilitatea exprimarii libere, necenzurate, dupa bunul sau plac, dar si iluzia controlului. Universul virtual reprezinta astfel taramul tuturor posibilitatilor, posibilitatea manifestarii fara restrictii a celor mai perfide sau ciudate ganduri si dorinte. Lumea virtuala este, prin definitie, o lume a iluziilor, a imaginilor si a gandurilor. Totul se poate transpune in 3D, chiar si lumea reala in care traim. Exemplul elocvent in acest sens il constituie faimosul joc Second Life, in care individul capata o identitate si se poate manifesta exact ca in viata reala in spatii si locuri din lumea reala transpuse in virtual prin tehnologia 3d.
Omul virtual este omul nascut din frustrari din incapacitatea sau imposibilitatea implinirii dorintelor in plan real. Lumea virtuala ii ofera astfel refugiul, locul in care si un simplu sclav poate deveni rege, in care diferentele etnice, sociale sau religioase dispar in neant. Omul virtual se naste din dorinta de a fi mai bun sau mai mare, mai bogat sau mai frumos, din dorinta de putere si de afirmare sau din singuratate. El devine deci urmarea unor frustrari acumulate pe fondul unei lumi reale prea rapide, prea dure si prea stresante. Din acest punct de vedere lumea virtuala devine lumea paralela celei globale, o lume a retragerii.
Omul virtual, este, in acelasi timp un malformat, un monstru nascut tocmai pe fondul procesului de globalizare. El are potentialul devenirii unui homo robotus, a unui sclav al tehnologiei si al universului iluzoriu oferit de internet. Este un om nascut din frica fata de viata, de realitate si de greutati, un inadaptat al societatii globale. Poate fi in acelasi timp un revoltat, un geniu neinteles care, constient de urmarile procesului de globalizare prefera sa se refugieze, sa nu ia parte la acest proces. Poate, de asemenea fi nascut pe fondul fricii pentru propriul viitor, un ratacit in increngatura economico-politica in care traim.
Lumea virtuala ofera apropae totul, la un nivel virtual, bineinteles, fara costuri mari. Pretul pentru un asemenea univers virtual este relativ mic ( aprox. 10 euro pe luna, costul unui abonament la internet ). Si mai mult, uneori acest univers poate produce bani. A se vedea in acest sens cazurile adolescentilor sau casnicelor care au castigat cu investitii minime, mii si zeci de mii de euro de pe urma unor situri. Din acest punct de vedere omul virtual este un inovator, un advarat om de afaceri care cu investitii si eforturi minime isi asigura existenta dar si libertatea gandurilor. Omul virtual poate fi si promotorul omului actual, un deschizator de drumuri spre noua era a omenirii, cea virtuala
Pe de alta parte, lumea virtuala, consumata, daca putem spune asa, intr-o cantitate moderata are rolul de a destresa, de a da individului acea gura de aer necesara intr-o lume atat de impregnata de global. Daca si cum vom reusi sa ne impartim viata intre virtual si real, fara sa ne pierdem intr-una din lumi, ramane de vazut...
Alienari sufletesti …sau spaimele filosofiei
Imi place sa cred ca aparentele lamentari pseudo-pesimistice sunt de fapt constatari realiste…ca nu sunt pasibila de deprimare sau de pessimism, ci ca doar sunt realista…Acum ca stau sa analizez din nou aceasta “inclinatie”, realizez ca realitatea la care ma raportez este simpla iluzie…mare parte din ceea ce ma inconjoara se poate distruge intr-o singura secunda. Aproape intreaga realitate din jurul meu, o realitate de secol XXI, extra tehnologizata, pare rupta din desene animate…Fara pic de substanta, de esenta, de principiu…parca a fost proiectata de un personaj caruia ii functioneaza doar emisfera dreapta, care dupa cum se stie se ocupa cu spatialitatea, concretetea, recunoasterea fetelor si procesarea fina a imaginilor spre deosebire de cea stanga care are “in subordine” tot ceea ce tine de logica, matematica si secventialitate. Ma simt asadar prizoniera unei lumi create din imagini si iluzii, din materialism si present…Uneori simt ca sunt prizoniera propriilor mele dorinte si frustrari, ca sunt prinsa in capcana unei lumi goale in care acum si aici au puteri imperative, unde eu devine zeu supreme iar trupul principalul subiect…Ma simt asemeni ultimului om pe pamant, insa numai in momentele mele de “luciditate”…in rest ma amestec cu imaginile surde ale secolului minune in care m-am nascut.
Poate pare un pic, sau chiar mai mult, a lamentatie, insa chiar cred ca lumea asta in care traim este una de supravata, in care tindem san e afundam din ce in ce mai mult….Se spune ca daca omul in general isi canalizeaza atentia pe un anumit segment, el tinde sa isi “atrofieze” posibilitatile de extindere si se reduce la nivelul in care este canalizat…In cazul asta, exista posibilitati destul de mari san e reducem intreg universal spiritual la o lume a iluziilor, a virtualului, materialului…simturilor in general…Tindem sa adoptam ca filosofie de viata stilul hedonist sis a ne abandonam latura spirituala…Din ce in ce mai multe suflete par sa se piarda in bucatele mici, neintelese si raslete, sa tinda catre statutul de proscrisi din simplul motiv ca nu isi neaga dualitatea spirit-trup.
In cazul asta toate marile si eternele principii filosofice, acel misterios "cunoaste-te pe tine insuti", intreaga munca de cautari si deslusiri ale misterului uman depusa de randuri si randuride ganditori par in van...e ca si cum ciclul misterului uman s-ar fi inchis undeva, lasand locul materialismului...iluziilor si imaginilor...Tindem sa devenim cutii goale, papusi de portelan poleite cu aur in care vidul se instaleaza...
Poate pare un pic, sau chiar mai mult, a lamentatie, insa chiar cred ca lumea asta in care traim este una de supravata, in care tindem san e afundam din ce in ce mai mult….Se spune ca daca omul in general isi canalizeaza atentia pe un anumit segment, el tinde sa isi “atrofieze” posibilitatile de extindere si se reduce la nivelul in care este canalizat…In cazul asta, exista posibilitati destul de mari san e reducem intreg universal spiritual la o lume a iluziilor, a virtualului, materialului…simturilor in general…Tindem sa adoptam ca filosofie de viata stilul hedonist sis a ne abandonam latura spirituala…Din ce in ce mai multe suflete par sa se piarda in bucatele mici, neintelese si raslete, sa tinda catre statutul de proscrisi din simplul motiv ca nu isi neaga dualitatea spirit-trup.
In cazul asta toate marile si eternele principii filosofice, acel misterios "cunoaste-te pe tine insuti", intreaga munca de cautari si deslusiri ale misterului uman depusa de randuri si randuride ganditori par in van...e ca si cum ciclul misterului uman s-ar fi inchis undeva, lasand locul materialismului...iluziilor si imaginilor...Tindem sa devenim cutii goale, papusi de portelan poleite cu aur in care vidul se instaleaza...
luni, 15 decembrie 2008
Regasiri printre iluzii….
Am o bolnavicioasa teama de singuratate…dar nu de singuratatea fizica…si parka uneori nici de cea sufleteasca…ma simt bine in mine insami cu mine insami. Cel care este singur este insa psihicul meu…mintea mea isi cauta cutii in care sa isi impacheteze frumos cuvintele pentru a le face cadou altor suflete….Ideile mele vor sa isi gaseasca jumatatea…intregul meu se cauta pe sine in bucati mici de oglinzi sparte. Ma regasesc uneori in cuvintele altora…prea putin insa…Cu toate astea momentele de regasire sunt asemeni eternitatiii…Sufletul meu le percepe ca pe niste clipe a-temporale ce s-au comprimat din calea timpului…In astfel de regasiri razlete, de cele mai multe ori in niste cuvinte fara chip, simt ca re-nasc si , asemeni unor flashuri imi revin in memoria sufletului clipe din viata mea…Acea viata pierduta printre randurile realitatii, o viata din illo tempore, o viata netraita fizic si inexistenta isotric….o ciudatenie a memoriei mele sufletesti…E ca si cum m-as fi reincarnate printre reincarnate, ca si cum as fi fost aruncata intr-o gaura neagra a universului pentru a-mi regasi bucatile de suflet in chipuri fara vorbe si in cuvinte fara chipuri….Orbecai prin bezna unui secol XXI, cautand intr-o istorie an-istoricul, cautand in oameni divinul….Nu caut unde trebuie si nici cand trebuie….Cu toate astea, micile cioburi in care ma oglindesc o fractiune de secunda, sufletele ce imi soptesc povesti ne-traite imi creaza un sentiment ciudat de implinire…
luni, 1 decembrie 2008
eseuri de indragostit
Sunt o romantica incurabila...doar ca nu las sa se vada decat in zambetul timid al ochilor...Nu plang dupa lucruri ...ci doar dupa oameni...si dupa experienta dobandita prin intermediul lor. Pe de alta parte sunt insa o fire extrem de pragmatica...Visez cu ochii deschisi, dar doar noaptea cand ar trebui sa dorm...in rest traiesc cu ochii deschisi, ancorandu-ma strans in realitate. Sunt om, ca toti ceilalti, cu defecte si calitati cu balente si contra-balante, cu lumini si umbre, bune si rele..Gandesc, visez, traiesc, vorbesc si rad...plang si meditez, analizez si uneori ma prabusesc in plasa umbrelor. Alteori ma inalt cu viteza unui bumerang...Am insa o pasiune nebuna pentru filosofie...atat de nebuna incat 5 ani mi i-am dedicat, zi de zi, secunda cu secunda ei si misterelor ei. M-am indragostit subit, scurt, intr-o clipa. Eliade ne-a facut cunostiinta cu al sau Roman de adolescent miop. Cum ma mai ademenea el atunci ca pot fi propriul meu "papusar", ca nu trebuie decat sa ma dedic unui lucru in intregime pentru a-l avea. Cum imi demonstra el, fila cu fila, ca teoria vointei pe post de tiran se poate adeveri printr-un personaj asemeni lui...De aici a venit motivatia, ambitia de a-mi insusi aceasta femeie misterioasa cu nume de muza, ce combina doua idei aparent opuse: iubirea si intelepciunea....Cine a vazut indragostiti intelepti, rationali si cu picioarele pe pamant...Toti sunt pierduti in lumea viselor, a norilor...Si cine a mai intalnit intelepti care sa fie indragostiti...antiteza clor doua se pastreaza insa doar la o analiza pur empirica si chiar puerila as putea spune, in care conceptele nu au universalitatea sensului ci doar se pliaza pe anumite imagini preconcepute. Apoi a venit augustin si mi s-a confesat...Imi povestea parca viata...si imi promitea linistea si impacarea cu propriul meu suflet....Exista asadar iertare si dupa pacat, regasirea si dupa pierzanie...trebuia doar sa imi doresc....Augustin mi-a dat pasiunea, promisiunea unei impacari cu mine insami, mi-a oferit iluzia unei intalniri cu propriul meu eu pe care il cautasem indelung peste tot, numai in mine insami nu....Apoi a venit Pascal care mi-a rasturnat mitul unicitatii, spunandu-mi ceea ce inteleptii stiau de mult, dar eu nu....asa e omul...nu asa e Ana...Misterul sufletului meu era un mister universal si apartinea tuturor....Suflet aveau toti oamenii, in cantitati mai mari sau mai mici...in cautarea lor mai pornisera si altii, cu mult inaintea mea...Acum erau doar oale si ulcele...Si uite asa, pas cu pas, fila cu fila, am inceput sa cad in mrejele celui mai puternic afrodisiac...PASIUNEA. M-am indragostit nebuneste de cheile pe care le gaseam prin intermediul zeitei Sophia, de misterele pe care mi le dezlega si de lumile pe care mi le deschidea. Descopeream universul, bucata cu bucata...Apoi omul, apoi fiinte, apoi subectul, cuvantul sau gandul...ideile, patosurile, principiile si conceptele au devenit prietenii mei de baza...Noaptea nu mai era neagra , rece si surda ca in trecut...era plina de lumina, de idei, vie. Totul parea a avea un sens,un principu si un scop....
As putea fi numita intr-un fel nu prea onorant daca as spune ca am cunoscut foarte multi barbati. dar cei care m-ar numi asa s-ar cam grabi in a trage concluzii, pentru ca eu am cunoscut cu adevat, pana in strafundul sufletului o multime de filosofi, care spre marea mea surprindere s-au dovedit a fi toti barbati. Asa am ajuns sa imi dau seama ce inseamna sa cunosti cu adevarat un om; sa ii traiesti gandurile, sa ii simti chinurile sufletesti, sa ii re-traiesti experienta sufleteasca pentru a-l asimila si a-l contopi cu tine.
Poate nu am avut prea multe experienta in viata din care sa povestesc si altora...poate nu am vazut atat de multe locuri incat sa povestesc despre cascade si tigri, despre lux si oameni...insa am avut cea mai frumoasa experienta traind o poveste de dragoste cu cea ce cei mai multi numesc simplu...FILOSOFIE. Am re-trait experienta semenilor mei prin cuvant, care a devenit legatura mea cu universalitatea si cu istoria. Si daca unii ureaza fericire, altii noroc sau bani, altii sanatate si bucrie sau copii multi, eu urez tuturor o intalnire cu misterele filosofiei....
As putea fi numita intr-un fel nu prea onorant daca as spune ca am cunoscut foarte multi barbati. dar cei care m-ar numi asa s-ar cam grabi in a trage concluzii, pentru ca eu am cunoscut cu adevat, pana in strafundul sufletului o multime de filosofi, care spre marea mea surprindere s-au dovedit a fi toti barbati. Asa am ajuns sa imi dau seama ce inseamna sa cunosti cu adevarat un om; sa ii traiesti gandurile, sa ii simti chinurile sufletesti, sa ii re-traiesti experienta sufleteasca pentru a-l asimila si a-l contopi cu tine.
Poate nu am avut prea multe experienta in viata din care sa povestesc si altora...poate nu am vazut atat de multe locuri incat sa povestesc despre cascade si tigri, despre lux si oameni...insa am avut cea mai frumoasa experienta traind o poveste de dragoste cu cea ce cei mai multi numesc simplu...FILOSOFIE. Am re-trait experienta semenilor mei prin cuvant, care a devenit legatura mea cu universalitatea si cu istoria. Si daca unii ureaza fericire, altii noroc sau bani, altii sanatate si bucrie sau copii multi, eu urez tuturor o intalnire cu misterele filosofiei....
Despre minciuna si existenta
Azi e 1 Decembrie, ziua nationala a Romaniei. Nu vreau sa "meditez" asupra acestei zle din n motive. Unul ar fi ca nu simt nimic, deci as abera fara sens. E doar o zi libera sau semi-libera in cazul meu, in care armata romana se da in "spectacol". Stiu, urat din partea mea sa imi fac "cunoscuta" insensiblitatea nationala, insa asta-i realitatea. De ce sa si sa ma mint ca simt furnicaturi pe spate sau fluturi in stomac de ziua tarii mele? Minciuna are intotdeauna efectul de lipsa. Stiu ca ce nu stii nu te poate afecta, insa a nu stii ceva inseamna lipsa acelei probleme sau infomatii din mintea ta. Cum nu stii ceva nu ai nici solutii pentru acel ceva si nici informatii. Acel ceva nu exista pentru tine, prin simplul act al minciunii. Curios cum o simpla minciuna poate anula existenta unor oameni sau a unor evenimente. Minciuna are capacitatea de a crea si de a omora, de a da suflul existentei si de a-l anihila. Daca eu mint de exemplu, ca am un prieten sau un sot, acel prieten, respectiv sot este inexistent pentru persoanele pe care le mint despre existenta lui. Bineinteles, si reciproca este valabil...prin prisma minciunii cum ca am un prieten pot crea o fiinta ce in realitate nu exista. De multe ori exprimata prin omitere sau fantezie, minciuna ramane tot minciuna indiferent de numele pe care i-l dam. In definitv, putem afirma ca noi ca fiinte existam fizic doar pentru ca cei din jurul nostru stiu ca existam. Locuitorii unei insule din Pacific de exemplu, ar putea fi inexistenti secole la rand daca nimeni nu ar stii de existenta lor. La fel si cu locurile. Pe vremea lui Cristofor Columb de exemplu, lumea se rezuma la 1-2 continente. La fel si oamenii. Universul, in ansamblu, este doar cel de existenta caruia esti constient. Daca maine, de exemplu, cercetatorii de la NASA ne-ar spune ca nu exista alte planete in sistemul solar in care Pamantul este situat, ne-ar fi greu sa ii credem deoarece am fost martori ai primului pas pe luna si infiecare noapte vedem stele pe cer, care se spune ca ar fi planete luminate de Soare. Cu toate astea, omul isi bazeaza exsitenta pe mai mult decat cunoasterea lui de catre cei din jur. Asta o stim cu totii...nu existam doar prin ochii altora, ci existam noi ca entitati de sine statatoare. Totusi, daca maine as ramane ultimul om de pe Terra, existenta mea ar fi stirbita. As inceta sa exist din anumite puncte de vedere, si totusi sa fiu o fiinta care este, traieste si respira. Sa fie oare societatea cea care ne facesa fim fiinte existente pe toate planurile?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)