viata ca prin vis

Ador filmele...asta bineinteles dupa carti. Imi plac povestile in general, fie ele in imagini sau in cuvinte. Nu conteaza cum mi se infatiseaza...conteaza ca le aflu. Imi plac povestile poate pentru ca imi doresc sa traiesc o viata de poveste, poate pentru ca ma simt prizoniera intr-o fiinta ce nu ma reprezinta si nu ma satisface. Poate ca ador sa ma pierd in personaje dramatice, sentimentale, care inving intotdeauna raul si traiesc fericite pana la adanci batraneti tocmai pentru ca nu pot fi in realitate niciunul din aceste personaje. Poate ca realitatea mi se pare atat de cruda si de rece incat simt nevoia unui refugiu, nevoia unui univers pe care sa il manevrez doar cu puterea gandului. poate ca imi doresc prea mult sa fiu propriul meu creator ( fara nicio legatura cu Dumnezeu-cratorul). Poate ca nevoia mea de frumos nu e satisfacuta de cusca banalitatii de zi cu zi si fug intr-un scenariu de film. Poate ca lumea in care traiesc ma ingretoseaza si ma sperie in acelasi timp, si ma refugiez in Parisul balzacian. Poate ca oamenii sunt prea rai pentru firea mea angelica si ma refugiez in prietenia total neinteresata a celor 7 pitici. Poate ca mi-e teama sa imi traiesc propria viata de teama esecului si ma refugiez in vata altora. Poate ca sunt prea lasa ca sa fiu eu insami printre oameni, si atunci aleg sa fiu eu insami printre imagini si personaje de povesti...Poate ca eu insami sunt un personaj dintr-o poveste cu "voyajoristi", poate ca tocmai viata prin altii este miterul propriei mele vieti...Oare daca m-as uita la filmul vietii mele m-as regasi in propriul meu personaj?

banalul rutinei

Oare ce-si doresc oamenii? Daca am face un sondaj avand ca public tinta intreaga populatie a globului la ora actuala, oare care ar fi rezultatul? Ce si-ar dori oare oamenii sa realizeze in viata? Uneori eu imi doresc sa fiu doar spirit, sa ma detasez de rutina zilnica si de stresul existentei fizice....insa stiu ca nu se poate...Sau poate se poate, dar doar la manastire...Istoria propriei mele vieti mi-e demonstrat ca nu ma pot refugia intr-o singura sfera...Trebuie sa caut echilibrul, sa armonizez materialul cu spiritualul, fara sa alunec dintr-o parte in alta. Cu toate astea mi-e greu sa imi scriu propriul destin. Oare cati oameni au un plan pe viata, un destin creionat dinainte pe care sa il parcurga pas cu pas, asemeni unui labirint? Rutina zilnica ne cuprinde intr-un asemenea "hal" incat pierdem din vedere "capatul". Cred ca ne pierdem, noi ca umanitate, in banalul "carpe diem" fara sa integram aceste clipe intr-un mare scenariu. S-a demonstrat ca "planul de acasa de cele mai multe ori nu se potriveste cu cel din targ", insa oare e mai bine sa ne propunem, macar la nivel de schita, un plan pe viata? Sau oare e mai indicat sa asteptam urmarile clipelor traite zi de zi? Mi-as dori uneori sa gasesc printre ghidurile si sfaturile practice ale marilor specialisti si un ghid despre cum sa iti planifici viata, cum sa te dezvolti atat spiritual cat si material. De ce trebuie sa descoperim singuri, de cele mai multe ori in preajma sfarsitului vietii, drumul cel bun pentru noi?

Sfarsit de lum€?

Sa fie oare perioada asta declinul capitalismului? Ne indrepatm oare spre un nou inceput, atat politic cat si eonomic? Poate ca a veni momentul sa incheem perioada monopolului american si a capitalismului si sa deschidem o noua fil in cartea umanitatii...Care sa fie aceea nu cred ca stiu nici specialistii...cert e ca cel mai la moda si cel mai uzitat in acelasi timp cuvant la ora actuala este CRIZA FINANCIARA, SAU GLOBALA, dupa caz...Criza financiara este noua pandemie a umanitatii, noua ciuma care par sa afecteze tot ceea ce reprezinta omul modern...Masini, tehnologie, lux, inventii....mofturi. Tot ceea ce poate deveni dispensabil este dat la o parte, redus sau dupa caz eliminat din viata de zi cu zi...Nu ne mai vindem viitorul sub forma de credite pentru ca nu prea mai avem viitorul...Ne-am amanetat probabil munca pe toata viata pentru case, masini, vacante sau haine, pentru operatii estetice sau bijuterii. Acum nu mai avem ce amaneta, drept dovada ca nici bancile nu mai acorda credite...de unde bani? Banii au ajuns oare la capatul existentei lor? Sa fie asta oare SFARSITUL LUMII capitaliste? Dar oare cu ce am putea-o inlocui, ce rau mai putin rau si in acelasi timp salvator poate inlocui ciclul istoric al capitalismului....Suntem oare la sfarsitul unei istorii asa cum spunea Fukuyama? Vrem sau nu sa recunoastem, avem sau nu cunostiinele necesare pentru a intelege, criza asta trebuie sa reprezinte ceva mai mult decat o simpla lipsa de lichiditati....poate e momentul ca noi oamenii sa ne uitam mai mult spre viitor, sa ne preocupam de el si nu sa il aanetam in credite pentru bunuri...Sfarsit de lume? DA..nu neapart sfarsitul lumii noastre, cea in care tram , gandim, simtim, ne nastem si murim, nu lumea asta fizica, pamaneasca....Sfarsitul lumii ca sistem ...Trebuie sa ne reinventam ca elemente ale sistemului global si sa incepem sa invartim rotitele...

frustrari de spirit

Ti s-a intamplat vreodata sa crezi ca nu apartii epocii in care traiesti? Sa fii dezgustat de lumea asta mare in care tu esti atat de mic? Uneori am impresia ca sunt doar un simplu peste intr-un foarte mare ocean ale carui vise se vor ineca inainte de a fi articulate ca dorinte...Vreau....atat de multe , si nu ma refer neaparat la material....vreau sa creez, sa influentez, sa nvat sa devin umana...De ce? Habar nu am ...Dintr-un egoism de sorginte narcisista pobabil...sau ca sa ma admire ceilalti...sau ca sa ma simt eu bine in propria-mi piele, sau ca sa nu zic ca am trait degeaba pe lumea asta...sau pentru ca sunt plictisita si debusolata....Nu stiu de ce, dar am ajuns la concluzia ca daca am eradica actul voitului din structura psihica a omului am fi mai fericiti...Daca nu ai dorinte, daca nu vrei ceva, nu ai cum sa suferi ca nu le dobandesti...Sa luam de exemplu, mitul asta al jumatatii sufletesti la care mare parte din noi ne "inchinam" constient sau nu...Daca nu avem o jumatate langa noi ne innecam in munca sau in alte vicii doar ca sa nu simtim lipsa acuta a unei persoane in care sa ne regasim....Visam, speram si cautam un om in care sa ne pierdem si in acelasi timp sa ne regasim...Daca nu ilavem sau nu il gasim devenim frustrati...goi, singuri si rai....Cazuri sunt berechet pentru a ptea demonstra cele sustinute mai sus...Dar daca de exemplu nu ne-am dori asa ceva? Lipsa lui sau a ei nu ne-ar mai afecta.....Si exemplele pot continua la toate nivelurile si domeniile....Toata nefericirea noastra decurge din propria noastra structura psihica.....Noi singuri suntem proprii nostrii dusmani....

CRIZA SI CRIZATII

Uite cum se aseaza lucrurile in lumea atat de inumana si pamantul devine locul celor mai mari frustrari si crize de personalitate. Trebuia sa ne dam seama de la curentul EMO ca nu se mai poarta normaltatea anilor 60-80...Ne transformam si noi ca fiinte si incepem sa devenim un "metis" de animal si robot. Da de ce am conduce noi lumea prin ratiune si spirit, cand ne putem lasa condusi de bani, de ura, de credite, de spaime si de stress? De ce sa ne folosim noi de atuurile cu care dumnezeu ne-a inzestrat la facerea lumii? De ce sa fim oameni cand putem fii animale bipede cu capacitatea articularii cuvintelor? De ce sa creem cand putem distruge?? Patetic, dezolant si trist....insa intr-o lume a banilor si a crizelor, in care toata lumea are o singura obsesie, banul, ne mai trebuie si semnale de alarma....Ca nu le trage nimeni atat de tare incat sa se auda in intreaga lume globalizata este altceva...Sau poate ca nu mai avem urechi sa auzim decat clinketul banilor, fosnaitul bancnotelor si stirile despre criza....Joburi nu-s, mancare nu, aer ...devine si asta din ce in ce mai rar...si mai poluat....mancam tampenii ...vorbim tampenii, gandim tampenii si simtim doar ceea ce psihologii numesc sentimente negative. Ne-am transformat in brute si nu putem da vina pe nimeni....V-ati gandit vreodata ca sfarsitul lumii, acea Apocalipsa de care vorbeste Biblia, nu trebui sa fie neaparat sub forma unui potop de apa? Nu trebie neaparat sa sfarsim prin vreun cataclism, prin vreo forta a naturii "ordonata" de Dumnezeu...Putem disparea de pe acest Pamant si altfel....si nu rand pe rand prin moarte naturala, ci toti odata...Ne pot omora chiar banii ...gandurile negative, ura si indolenta sau nepasarea....V-ti gandit vreodata ca poate in anul 2000 Dumneeu ne pregatise o "urgie " naturala sa ne duca sus la El? Da poate ne-o fi lasat sa ne omoram singuri, in timp..Acum suntem in criza chiar daca nu ne putem lauda multi dintre noi cu un trecut lipsit de crize...Adica in criza de bani, de joburi, de vacante sau de lux eram in inainte....si acum 2-3 ani si nu era nicio criza financiara...Acum ar trebui amercanii sa ia lectii de la romani...Sa invete cum e sa traiesti intr-o permanenta criza si teama pentru ziua de maine...Sa vina la noi s le dam lectii...pe bani bineineles, ca doar e criza...Sa ii trainuim in supravietuirea pe timp de criza...sa le dam "tipsuri" despre cum sa iti imparti banii intre mai multe facturi, fara ca macar sa ii ai....Sa vina in Romania si sa invete sa traiasca ca romanii...Si ca respect le vom arata ca ne-am insusit bine lectia capitalista si le vom inchiria blocuri gri si mizere cu camere de 3/3 metri in care sa poata exersa mai bine criza financiara...fara apa calda si cu podele murdare...pentru un training mai bun...Da, romanii au un nou job: TRAINERI IN SUPRAVIETUIREA PE TIMP DE CRIZA!!!!

ESEUL CARCOTASULUI VIRTUAL

dialogul sufletelor

Dintotdeauna am avut strania senzatie ca in mine, ca si trup, sunt doua fiinte, doua suflete. stiu suna ciudat si chiar inspaimantator...insa, asa cum viata ne-a invatat deja, si cum batranii o spun deja de mult, sub forma de proverb, aparentele insala...Nu am de gand sa scriu despre nu stiu ce simbioza dintre doua lumi sau mai stiu eu ce aberatii de genul...ci doar despre una din trairile mele. Nu stiu catora s-a mai intamplat ciudatul sentiment insa mie mi-a luat ani de zile sa deslusesc misterul geamanului din mine...In marea majoritate a timpului eu gandesc...nu intotdeauna inteligent, dar am aflat eu la scoala ca tot gandit se numeste, deci eu gandesc in cuvinte, adika intotdeauna articulez in gand...fiecare gand...Adica...e ca atunci cand dupa ce ai trecut de cititul cu voce tare, din clasa I, treci la etapa superioara a cititului in gand..Cam asa as descrie eu acest articulat in gand a gandurilor....Bun deci ar putea fi numit monolog n gand, insa....gandurile mele au intotdeauna un raspuns...afirmativ sau nu...intotdeauna apar teze si antiteze, argumente pro sau contra...asemeni unui ecou....distorsionat insa de o logica imbatabila...Sunt constienta ca multe din lucrurile care nu sunt palpabile, vizibile chiar numai constituie interes pentru marea majoritate, insa nu-mi pasa...sistemul economic si social al lumii umane a fost cladit pe particular, nu pe general....adica fiecare cu ale lui. despre orice lucru, idee sau om gasim un public tinta, anumiti adepti...si chiar daca o idee nu isi gaseste ecou in randul celorlalti asta nu inseamna ca trebuie sortita tacerii. Uneori ma intristeaza acest dezinteres aproape total asupra misterului uman....Ceea ce la vechii greci era o dovada de mare intelepciune, este astazi dovada de mare prostie...sau eventual simbol al miscarii EMO, sau mai stiu eu ce tampenii. Am incetat, noi ca rasa umana sa ne mai preocupa de spiritual...din smplul motiv ca spiritul nu produce bani....materialul insa....produce sau macar are potential. Cu toat astea...muncesc si eu pe si pentru bani, invat pe branci tot in speranta unor venituri mai mari si mai usoare...Cu toate astea insa...noaptea, cand imi inchid ochii....incerc sa imi deslusesc misterul propriei mele fiinte....Cu cine vorbesc oare gandurilemele? Cu cine se cearta si se tot contrazic pana cand ajung la concluzia cea mai buna??? Incotro ne indreptam noi ca oameni, ca spirite? Si uite asa, intrebari ce par a fi eterne mistere uitate in biblioteci imi macina noapte de noapte mintea...pentru ca a doua zi sa lase loc materialului.