miercuri, 5 noiembrie 2008
dialogul sufletelor
Dintotdeauna am avut strania senzatie ca in mine, ca si trup, sunt doua fiinte, doua suflete. stiu suna ciudat si chiar inspaimantator...insa, asa cum viata ne-a invatat deja, si cum batranii o spun deja de mult, sub forma de proverb, aparentele insala...Nu am de gand sa scriu despre nu stiu ce simbioza dintre doua lumi sau mai stiu eu ce aberatii de genul...ci doar despre una din trairile mele. Nu stiu catora s-a mai intamplat ciudatul sentiment insa mie mi-a luat ani de zile sa deslusesc misterul geamanului din mine...In marea majoritate a timpului eu gandesc...nu intotdeauna inteligent, dar am aflat eu la scoala ca tot gandit se numeste, deci eu gandesc in cuvinte, adika intotdeauna articulez in gand...fiecare gand...Adica...e ca atunci cand dupa ce ai trecut de cititul cu voce tare, din clasa I, treci la etapa superioara a cititului in gand..Cam asa as descrie eu acest articulat in gand a gandurilor....Bun deci ar putea fi numit monolog n gand, insa....gandurile mele au intotdeauna un raspuns...afirmativ sau nu...intotdeauna apar teze si antiteze, argumente pro sau contra...asemeni unui ecou....distorsionat insa de o logica imbatabila...Sunt constienta ca multe din lucrurile care nu sunt palpabile, vizibile chiar numai constituie interes pentru marea majoritate, insa nu-mi pasa...sistemul economic si social al lumii umane a fost cladit pe particular, nu pe general....adica fiecare cu ale lui. despre orice lucru, idee sau om gasim un public tinta, anumiti adepti...si chiar daca o idee nu isi gaseste ecou in randul celorlalti asta nu inseamna ca trebuie sortita tacerii. Uneori ma intristeaza acest dezinteres aproape total asupra misterului uman....Ceea ce la vechii greci era o dovada de mare intelepciune, este astazi dovada de mare prostie...sau eventual simbol al miscarii EMO, sau mai stiu eu ce tampenii. Am incetat, noi ca rasa umana sa ne mai preocupa de spiritual...din smplul motiv ca spiritul nu produce bani....materialul insa....produce sau macar are potential. Cu toat astea...muncesc si eu pe si pentru bani, invat pe branci tot in speranta unor venituri mai mari si mai usoare...Cu toate astea insa...noaptea, cand imi inchid ochii....incerc sa imi deslusesc misterul propriei mele fiinte....Cu cine vorbesc oare gandurilemele? Cu cine se cearta si se tot contrazic pana cand ajung la concluzia cea mai buna??? Incotro ne indreptam noi ca oameni, ca spirite? Si uite asa, intrebari ce par a fi eterne mistere uitate in biblioteci imi macina noapte de noapte mintea...pentru ca a doua zi sa lase loc materialului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
E clar, deci, că fiecare dintre noi (şi tu, după cum spui că adormi:), separă cele două lumi: materialului îi dedică spaţiul public şi timpul diurn, iar spiritului îi dedică spaţiul privat şi timpul nocturn. Avea dreptate Leibniz. Trăiască!
RăspundețiȘtergereP.S: Monadele nu au ferestre şi uşi... termopan :)
Mai nu stiu daca le separ in permanenta....doar ca simt nevoia sa le mai analizez separat din cand in cand. Curios cum Descartes imi tot vine in minte si glanda lui hipofiza imi provoaca un zambet surd in coltul gurii. Eu inca sper la sibioza perfecta dintre trup si suflet, materie si spirit...poate asta este secretul fiintei umane...cine stie
RăspundețiȘtergereEu cred că între cele două e o luptă permanentă, iar dacă apare liniştea e pentru că cineva a învins şi îl supune pe celălalt. Fie trupul, fie sufletul... Şi să recunoaştem că trăim vremuri grele, în care sufletul pierde bătălie după bătălie...
RăspundețiȘtergereP.S: Pe mine chiar mă prinsese demonstraţia carteziană a comuniunii sufletului cu trupul, având glanda pineală sau hipofiza ca interfaţă. La fel mă punea pe gânduri şi întrebarea schopenhaueriană privind mişcarea corpului material prin comandamentul voinţei noastre imateriale (explicaţiile neurofiziologice m-au nemulţumit mereu şi poate de aceea mi le-am refuzat)