viata ca prin vis

Ador filmele...asta bineinteles dupa carti. Imi plac povestile in general, fie ele in imagini sau in cuvinte. Nu conteaza cum mi se infatiseaza...conteaza ca le aflu. Imi plac povestile poate pentru ca imi doresc sa traiesc o viata de poveste, poate pentru ca ma simt prizoniera intr-o fiinta ce nu ma reprezinta si nu ma satisface. Poate ca ador sa ma pierd in personaje dramatice, sentimentale, care inving intotdeauna raul si traiesc fericite pana la adanci batraneti tocmai pentru ca nu pot fi in realitate niciunul din aceste personaje. Poate ca realitatea mi se pare atat de cruda si de rece incat simt nevoia unui refugiu, nevoia unui univers pe care sa il manevrez doar cu puterea gandului. poate ca imi doresc prea mult sa fiu propriul meu creator ( fara nicio legatura cu Dumnezeu-cratorul). Poate ca nevoia mea de frumos nu e satisfacuta de cusca banalitatii de zi cu zi si fug intr-un scenariu de film. Poate ca lumea in care traiesc ma ingretoseaza si ma sperie in acelasi timp, si ma refugiez in Parisul balzacian. Poate ca oamenii sunt prea rai pentru firea mea angelica si ma refugiez in prietenia total neinteresata a celor 7 pitici. Poate ca mi-e teama sa imi traiesc propria viata de teama esecului si ma refugiez in vata altora. Poate ca sunt prea lasa ca sa fiu eu insami printre oameni, si atunci aleg sa fiu eu insami printre imagini si personaje de povesti...Poate ca eu insami sunt un personaj dintr-o poveste cu "voyajoristi", poate ca tocmai viata prin altii este miterul propriei mele vieti...Oare daca m-as uita la filmul vietii mele m-as regasi in propriul meu personaj?