Copil fiind, imi era frica de oglinzi, Frica de a vedea in ele un alt chip decat al meu Sau doar o masca oarba si impersonala Putand ascunde, ascunzand ceva atroce. Asa cum ma temeam Ca nu cumva tacuta vreme din oglinzi Sa nu se-bata de la cursul zilnic(dar asta nimanuia nu i-am spus, Copiii sunt sfiosi). insa acum Ma tem sa nu dezvaluie oglinda Adevaratul chip al sufletului meu, Ranit de umbre, sfasiat de vini, insusi acela pe care Domnul il vede si poate il vad si ceilalti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
DE AJUNS CU MONOLOGUL...SA TRECEM LA DIALOG:)