duminică, 20 iunie 2010

THE END -inguri

Sfarsit...Totul are un sfarsit, un final....orice inceput devine in timp un a fost ce se termina. Sfarsiturile sunt grele, sfasietoare ...ne secatuiesc, ne transpun si ne modifica genetic sufletul, marcandu-ne pe nesimtite firea interioara...Sfarsitul inseamna cutremurarea dorintelor, a credintelor....a totului din care ne consideram parte...sfarsitul inseamna ruptura,pierdere...mutilare sufleteasca...

Uneori finalurile ne surprind asemeni unor tornate ravasindu-ne si intorcandu-ne universulcu susul intors...alteori le hotaram noi momentulalegand sa spunem STOP si de la capat. de cele mai multe ori nu reusim sa gasim capatul, intorcandu-ne zi de zi , clipa de clipa la ceea ce tocmai s-a sfarsit, sfartecand totul in mii de bucatele, traindu-le over and over de teama sa nu le uitam. Sfarsiturile sunt tragice fie ca ne sunt date fie ca ne sunt alese..ele aduc durere si rupturi sufletesti. Orice final aduce cu sine introspectie, regrete, incapacitatea de a mai vedea calea de iesire, pierderea in trecut, dorinta de a deveni Dumnezeu si de a aduce trecutul inapoi...Sfarsitul ne aminteste ca suntem muritori si orice niciodata devine brusc doar odata, orice nicicand devine brusc atunci cand...Sfarsiturile ne amintesc de timpul uman, un tmp ce are inceput si sfarsit...Oricine are un sfarsit si orice se termina intr-un final.

Urasc sfarsiturile, mai ales cand nu le aleg si cand ma surprind, atunci cand se intampla sa se sfarseasca lucruri pe care le iubesc si care ma fac fericita...Urasc sa imi iau adio, sa constintizez imposibilitatea lui va mai mai fi, sa numesc fiecare gest sau vorba ca fiind ultimul....Urasc sfarsiturile fiindca ma secatuesc de tot ce am mai mfrumos in mine, rup parti umane dintr-un suflet impietrit lasandu-l rece ca un sloi de gheata...Orice sfarsit inseamna adio, ultima oara, ultimul gand, ultimul gest....ultimul adio si aparitia rece si surda a lui NICIODATA...Un niciodata care face acel sfarsit implacabil, de neschimbat, care intoarce cutitul despartirii in rana lui adio...

Un comentariu:

  1. Poate din cauză că asociem sfârşit cu zero? E ca şi cum ai consuma ceva şi vezi cum se micşorează, cum era şi cum nu mai e. Dacă am privi moartea ca pe un mers înapoi, nu ar mai exista sfârşit ci doar o întâlnire cu sinele, marea întâlnire.

    RăspundețiȘtergere

DE AJUNS CU MONOLOGUL...SA TRECEM LA DIALOG:)