IERI, AZI SI MAINE

Mi-aduc aminte cum, copil fiind, eram intrebata ce vreau sa ma fac cand voi fi mare..iar eu raspundeam inocenta si visatoare la viitoarea mea meserie...GENIU!!! Poate acum, intr-o era a internetului si multifunctionalismului, intr-un libertinaj excesiv, genialitatea nu pare a avea nimic incriminator, insa atunci, intr-o epoca comunista si cenzurata, visul meu trezea crispari pe fetele musafirilor....Maicamea nu si-a putut explica niciodata de unde auzisem mirabolantul cuvant insa dupa o perioada renuntase sa mai cerceteze...incapatanarea cu care imi promovam viitoarea melodie o speria mai tare decat cuvantul si modul in care mi-l insusisem...Mai tarziu, prin adolescenta, m trezeam afirmand ca eu nu am venit pe lumea asta doar sa fac o umbra plapanda pamantului...ci o adevarata eclipsa...Ai mei saracii ramaneau inmarmuriti de cate ori cineva imi punea cate o intrebare mai cu substrat...raspunsurile veneau intotdeauna ca un trasnet asupra auditorului. Cu toate astea niciodata nu au incercat sa imi ingradeasca libertatea de exprimare, ma lasau sa ma exprim conform traznailor ce imi zburau prin minte, fiind adeptii unei educatii libertine. ca au facut bine sau rau doar istoria propriei mele persoane o poate demonstra.
Imi amintesc de timiditatea si ciudatenia ce ma caracteriza pana in adolescenta...un copil mic, bondoc chiar supraponderal, cu pielea ciocolatie, ochi mari si curiosi si sprancene ce pareau permanent ca se mira...un copil urat, asa ma caracterizam...urat si singur. Mai tarziu am descoperit rand pe rand misterele vietii si caile umanului....frumusetea nu statea in buze ci in suras, simpatia nu statea in trasaturile fetei ci in caldura ochilor....prietenia nu se regasea in frumusetea exterioara ci in interior...uratenia mi-a dat lectia umanitatii. Am invatat sa fiu umana, sociabila si prietenoasa din fire si nu din aspect...pentru ca atat aveam, caracterul...Rand pe rand, la intervale de timp imi schimbam propriile conceptii de viata...i n functie de evenimentele ce mi se intamplau. Asa am ajuns la concluzia ca nimic nu este intamplator in viata, ca totul are o semnificatie karmica, indiferent daca noi o descifram sau nu. Si plecand de la premisa asta am inceput sa imi analizez trecututl, sa caut semne karmice pe care mai apoi sa incerc sa le transform in semne, pilde, povete, lectii de viata...DE CE ul a devenit al doilea meu eu.
Uneori ni se intampla lucruri pe care le catalogam drept inexplicabile, alteori intamplatoare, alteori noroc alteori ghinion...insa de prea putine ori le spunm karmice, de prea putine ori incercam sa le aflam subintelesul....Le primi ca atare si mergem mai departe incercand sa le uitam sau sa le savuram, dupa caz, uitand sa luam din ele ce este mai important: simbolul. Traim intr-o lume plina de mister desi de multe ori pare imposibil. Insusi propriul nostru trup este un mecanism ce functioneaza dupa legi pe care nicio stiinta nu le-a putut descifra in intregime. Purtam misterul in noi, cu noi, pretutindeni. a devenit atat de impregnat in propria noastra fiinta incat am inceput sa o ignoram pana la uitare...
Poate daca am acorda mai multe importanta propriei vieti si propriilor evenimente am putea sa ne apropiem mai mult de noi insine...poate o simpla privire in urma din cand in cand ne-ar ajuta sa ne descifram propriul drum in viata. Poate ar trebui sa reinventam psihanaliza intr-o forma mai umana, fara hipnoza sau simboluri sexuale, fara frustrari sau secrete ascunse bine in colturile mintii...poate ar trebui redenumita...ego-analiza si nu psihanaliza....poate ar trebui sa ne intalnim mai des cu noi insine prin intermediul amintirilor despre noi insine, sa ne analizam cele doua imagini: de atunci si de acum, si sa ajungem la adevarata esenta. Poate ca ne focusam prea mult pe maine si acum de teama de a nu deveni prizonierii lui ieri...din teama ignoram ieri ul uitandu-l, fugind de el ca de o naluca. Poate ca ieri, azi si maine au fost inventate pentru a trai in echilibru. Ignorand una din parti echilibrul se distruge transformandu-se in haos...si uite asa ajungem simpli robotei...stresati, nervosi..uraciosi, tematori, singuri si rataciti...
Am inceput povestea cu o scena din copilaria mea, in semn de exercitiu...mi-am propus ca in fiecare zi sa imi dedic o jumatate de ora pentru a-mi reaminti ceva din viata mea...Poate ca am mai ratacit semne pe drum si paote ca reintorcandu-ma, le voi regasi...Nu am venit degeaba pe aceasta lume...vreau sa fac mai mult decat o simpla umbra pamantului...poate nu o eclipsa cum spunea copilul din mine, dar macar voi incerca....sa mentin echilibrul dintre IERI, AZI SI MAINE...Ieri m-am nascut....azi cresc...maine voi muri....Ieri, azi si maine sunt toate trei la un loc, EU...Nu vreau sa pierd nimic din mine!