rememorari....

Curios cum viata iti ofera lectii...minuni si miracole exact in momentele in care ti-ai pierdut speranta si te simti neputincios...Citeam mai devreme o postare din 8 aprilie, in care vorbeam de reinventat, de un nou rol al aceluiasi actor, eu, pe o noua scena, cu alti spectatori...Si asa a fost...Curios cum cu doar ceva timp in urma de acest moment m-a cuprins disperarea realitatii unei vieti surde...lipsite de sens si de bucuria de a trai...cum ma simteam ratacita intr-o viata ce nu imi apartinea, cum nu mai regaseam esenta propriului meu suflet...cum totul in jurul meu parea a fi din piatra....si atunci, intr-o clipa de disperare am strigat, din tot sufletul meu spre Dumnezeu implorandu-l sa ma lumineze...sa imi dea o sansa...un drum...sa imi dea si mie o viata ...o sansa la bucurie...la fericire, sa cunosc si eu sublimul la care atatia ani am visat ...pe care atata timp l-am cautat in umbre ...consolandu-ma doar cu falsuri brutale ale idealului meu sufletesc....si Dumnezeu mi l-a dat cand deja uitasem ce-l rugasem, cand deja imi pierdusem si umbra de speranta...si nici n-am realizat ca mi l-a dat pana nu l-am mai avut...povestea vietii mele este mai mult decat paradoxala si dramatica...cu toate astea, secundele de fericire sublima imi lumineaza toti anii de umbra...si reusesc sa ma ridic zambind dulce la amintirea clipelor de fericire...

emptiness...

Iubirea poate parea un ideal greu de atins pentru cei mai multi...iubirea pura, fara principii si fara prejudecati, fara chipuri si diferente...doar cu suflete...A gasi fericirea intr-un zambet...intr-un gand...printr-o simpla imbratisare...a te uita in ochii celuilalt si a vedea intregul univers...a te multumi cu un suras si cu o licarire....a te simti cel mai puternic om din lume doar pentru ca ochii celuilalt lucesc cand te vad, ca zambetul lui apare doar cand te vede...ca vocea ii tremura cand iti rosteste numele....a atinge fericirea printr-o simpla sarutare, usoara si fina ....a sterge tot trecutul si viitorul si a suspenda eternitatea intr-o clipa...clipa cand va priviti ochi in chi si va strageti mainile de parca nu a-ti mai vrea sa va scapati unul pe celalalt....a-ti dori sa inspiri intreaga fiinta a celuilalt doar pentru a nu pierde nimic din el...si sa nu mai vrei sa expiri niciodata doar ca sa nu-l pierzi...a-ti dori sa reinventezi androginul doar ca sa puteti fii voi doi o singura fiinta....nu e un ideal de neatins ci doar o clipa de realitate

miracolul de dupa azi..

Miracolul de dupa azi


Eseistica mi s-a parut intotdeauna un mod elegant de a tine propiul jurnal…un jurnal ce iti ofera avantajul de a intercala printer realitati si opinii proprii vise si dorinte iluzorii. Eseul pare a fi usa catre propria refulare..o metoda de spalare a creierului de rezidurile de zi cu zi, de durerile accumulate ani la rand..Totusi, nu odata mi s-a dovedit in viata ca propriile opinii si principii sunt trecatoare, ca cineva acolo sus imi demonstreaza, din timp in timp, ca nu eu detin adevarul suprem in ceea ce ma priveste si nici controlul a ceea ce mi se intampla..Ani la rand mi-am scris propria poveste de viata in propria-mi minte, modificand-o dupa caz, dupa vreme sau pur si simplu dupa moft…Povestea insa ramanea intotdeauna poveste iar eu ma concentram din ce in ce mai mult pe ea…uitand practice ca trebuie sa o transpun in realitate…Fantasticul propriei imaginatii m-a furat pe nesimtite lasandu-ma singura intr-o lume si o viata in care nu m-am mai regasit nici macar fizic..Sunt multe blesteme pe lumea asta…toate dureroase, dar parca trezirea intr-o viata care nu iti apartine si in care nut e regasesti nici macar 1 la suta tinde sa devina cap de lista in materie de blesteme ale omului…

PRIMAVARA RENASTERII

Deci...a venit mult visata si dorita primavara....Ador aotimpurile calde, motiv pentru care toata viata mi-am dorit sa traiesc intr-o zona cu clima mediteraneana…Ghinionul meu insa a fost san u am curajul schimbarilor radicale, motiv pentru care am ramas in Romania…Cu toate astea renasc in fiecare an in luna aprilie….Renasterea, manifestata in cazul meu pe absolute toate planurile adduce in schimb mari “framantari” interne….In fiecare an, primavara, imi doresc sa –mi re fac viata, sa-mi redesenez destinul…sa devin altcineva, altundeva….Curios cum ma simt asemeni unui actor care, in fiecare primavara incepe o alta stagiune….cu un nou rol de interpretat….

Tara, Tara...vrem ostasi!!!

Asadar traim in Romania...si vorba lui Badea..."asta ne ocupa tot timpul!"...as zice eu ca asta devina sinonima cu "frecat mentei", "pierdere de timp"..."irosire de sanse"....Uneori mi-as dori sa fiu mai "oarba" si sa nu mai "constientizez" haosul legislativ si administrativ care domneste in tara in care m-am nascut si in care am visat sa imi indeplinesc visele...Uneori as vrea sa nu stiu nimic despre alte tari....nu as mai avea cu ce sa fac comparatie si Romanica mea mi s-ar parea cea mai tare tarishoara de pe "Earth"...uite, vezi, Occidentul e de vina ca imi critic tara...El mi-a aratat ca se poate trai si mai bine, ca se poate sa ai si sanse, nu doar pile...ca a "trage tare"poate insemna de multe ori reusita....Uite vezi cum Occidentul cu exemplele lui mi-a daramat mie sistemul "ramanescului pila-spaga-manareli"??!!?? N-a fost Ceausescu prost degeaba...stia el ce stia inchizandu-ne intr-un cerc invizibil de tari de nivelul nostru....Fin cunoscator al psihologiei romanuli, el intuise ca o "eventuala" conexiune cu occidentul l-ar face pe roman "avar" de libertati si dezmat....Noi suntem exact ca-n proverbul ala ...culmea, romanesc..."cand pisica nu-i acasa...soarecii joaca pe masa!!!". Uite mai ca democratia si capitalismul nu fac ntotdeauna bine....Cred ca suntem sngurul popor incapabil sa isi insuseasca democratia pe de-aintregul...sa isi asume rolul de capitalist cap-coada....noi ne-am nascut "shmecheri" si, asemeni lui "fat-Frumos"...crestem intr-un an cati altii in 20, sarind treptele esentiale....

mustrari de constiinta

Stii..uneori imi urasc atat de mult partea mea rationala incat as fi in stare, daca s-ar putea, sa o dau la schimb in targ pe inca o jumatate de om, o jumatate strict senzoriala....Am mania asta a categorisirilor, a jumatatilor si a paradoxurilor, si oricat as incerca sa ma abtin, nu pot scapa de ea....Parca intreaga mea gandire e construita pe schema paradoxului sinonim, sau a principiului coincidentei opuselor. In fine...am deci mania asta si uneori ma "interpretez" ca pe ojumatate rationala si una umana....un tot din asta ciudat de amalgam si haos, in care se intalnesc parca un copil si un batran intelept....Cand unul oboseste sa se dea in spectacol celalalt devine actor principal in scena vietii mele...Si uite asa eu trec dintr-o pasa intr-alta, dintr-o stare pur vesela, de copil naiv si curios, intr-una serioasa, grava...de intelept infrant in lupta cu misterul filosofic....Am realizat insa ca nu macinarile interne ne dau esenta vietii...ca nu de ce urile nesfarsite care ne mananca noptile ne dau valoarea clipei, ca nu a gandi estesingura caracteristica a omului.....Putem rade, alerga, risca....putem chiar actiona fara sa calculam fiecare pas, doar de dragul adrenalinei...Putem trai viata si fara a incerca sa o intelegem, putem simti timpul si fara a-l transforma in fomule de calcul...putem iubi si plange fara a cauta misterul si definitiile lor....
Vezi tu....oare unde si cand vom mai avea noi oamenii sansa vietii? Dupa atatea de ce uri filosofice si framantari sufletesti am relizat ca in jurul meu e o lume pe care refuz sa o accept....sa o cunosc si sa o simt....Mi-am refuzat latura umana atat de mult incat acum ma simt asemeni unui orb din nastere care incepe sa vada pentru prima oara....descopar o lume in care ar trebui sa ma "pierd" traindu-ma si traind-o in loc sa o reneg si sa o critic, retrasa in coltul meu sigur...Sufletul il voi avea tot timpul cu mine...lumea fizica, senzitiva...mirosurile, culorile, chipurile....soarele sau ploaia sunt insa doar aici...in lumea asta...Am avut sansa de a fi un om normal....insa normalitatea m-a speriat atat de tare incat am ales sa ma alienez singura printre mistere de neelucidat.....Oare ce vroiam? sa cunosc intai esenta vietii ca apoi sa o pot trai???Pai nu stiam eu oare ca nici o suta de vieti nu sunt de ajuns pntru a descifra misterele umane???
Vezi tu...logica si orgoliul nu prea sunt prieteni buni in cazul meu....iar inteligenta e o "curva" cu doua fete care incearca sa fie prietena amandurora.....Si uite asa ....am ajuns eu sa imi doresc sa se inventeze "BAZARUL CU JUMATATI UMANE".....

Rataciri...

Printre mii de ganduri si critici, printre mii de planuri si strategii legate de viitorul si viata mea, printre suparari si stresul cotidian...printre toate aceste cioburi brute ale realitatii m-am trezit brusc ratacita in FRUMOS....Nicuna din definitiile date frumosului de-alungul timpului de luminati ai omenirii nu pot descrie sentimentul inalt de umplere pe care il simt inundandu-mi sufletul cand ascult o anumita muzica....Poate sunt de moda veche, o adepta a oldiesurilor in materie de muzica, insa putin imi pasa catalogarea altora in privinta gusturilor mele muicale...Ce conteaza e ca eu ating FRUMOSUL propriului meu suflet prin muzica...Sublimul, Frumosul, Diafanul, Divinul...toate se regasesc in inima mea prin intr-un mod misterios printr-o simpla "aglomeratie" de sunete.....Ce msiter uman, ce mister al vietii....asta da mister...Muzica. Cum sa imi explic oare ca o melodie ca November Rain sau Vreau sa am steaua mea ( laura Stoica) sau Ochii tai ( Holograf) sau Dust In The Wind (Kansas) sau Too Much Love Will Kill You (Queen) sau Richard Clayderman...sau Jon Bon Jovi...sau cate si cate alte melodii reusesc sa ma faca sa plutesc, rupta de orice grija sau de orice macinare sufleteasca....Pai e simplu....nu incerc sa imi explic....Pentru prima oara imi refuz natura curioasa si pur si simplu nu imi pasa de DE CE-UL ce m-a macinat nopti intregi....Nu vreau sa stiu prin ce procedee sau ce puncte sensibile imi ating mie acele sunete atat de diafan unite...Nu mai vreau sa ma pierd in explicatii si in cautari si sa pierd tocmai FRUMOSUL din mine....Ma las doar "metamorfozata" de aceste sunete, ma las tratata de muzica abandonandu-mi ratiunea intr-un colt intunecat....unde ar mai fi farmecul vietii fara aceste stari de beatitudine pe care ma fac aceste sunete sa le traiesc??? unde as ajunge cautandu-ma si autopsiindu-mi psihicul si sufletul???
Asadar, uneori trebuie sa ne abandonam Frumosului tocmai pentru a-l si a ne intelege...