Despre minciuna si existenta

Azi e 1 Decembrie, ziua nationala a Romaniei. Nu vreau sa "meditez" asupra acestei zle din n motive. Unul ar fi ca nu simt nimic, deci as abera fara sens. E doar o zi libera sau semi-libera in cazul meu, in care armata romana se da in "spectacol". Stiu, urat din partea mea sa imi fac "cunoscuta" insensiblitatea nationala, insa asta-i realitatea. De ce sa si sa ma mint ca simt furnicaturi pe spate sau fluturi in stomac de ziua tarii mele? Minciuna are intotdeauna efectul de lipsa. Stiu ca ce nu stii nu te poate afecta, insa a nu stii ceva inseamna lipsa acelei probleme sau infomatii din mintea ta. Cum nu stii ceva nu ai nici solutii pentru acel ceva si nici informatii. Acel ceva nu exista pentru tine, prin simplul act al minciunii. Curios cum o simpla minciuna poate anula existenta unor oameni sau a unor evenimente. Minciuna are capacitatea de a crea si de a omora, de a da suflul existentei si de a-l anihila. Daca eu mint de exemplu, ca am un prieten sau un sot, acel prieten, respectiv sot este inexistent pentru persoanele pe care le mint despre existenta lui. Bineinteles, si reciproca este valabil...prin prisma minciunii cum ca am un prieten pot crea o fiinta ce in realitate nu exista. De multe ori exprimata prin omitere sau fantezie, minciuna ramane tot minciuna indiferent de numele pe care i-l dam. In definitv, putem afirma ca noi ca fiinte existam fizic doar pentru ca cei din jurul nostru stiu ca existam. Locuitorii unei insule din Pacific de exemplu, ar putea fi inexistenti secole la rand daca nimeni nu ar stii de existenta lor. La fel si cu locurile. Pe vremea lui Cristofor Columb de exemplu, lumea se rezuma la 1-2 continente. La fel si oamenii. Universul, in ansamblu, este doar cel de existenta caruia esti constient. Daca maine, de exemplu, cercetatorii de la NASA ne-ar spune ca nu exista alte planete in sistemul solar in care Pamantul este situat, ne-ar fi greu sa ii credem deoarece am fost martori ai primului pas pe luna si infiecare noapte vedem stele pe cer, care se spune ca ar fi planete luminate de Soare. Cu toate astea, omul isi bazeaza exsitenta pe mai mult decat cunoasterea lui de catre cei din jur. Asta o stim cu totii...nu existam doar prin ochii altora, ci existam noi ca entitati de sine statatoare. Totusi, daca maine as ramane ultimul om de pe Terra, existenta mea ar fi stirbita. As inceta sa exist din anumite puncte de vedere, si totusi sa fiu o fiinta care este, traieste si respira. Sa fie oare societatea cea care ne facesa fim fiinte existente pe toate planurile?