Regasiri printre iluzii….

Am o bolnavicioasa teama de singuratate…dar nu de singuratatea fizica…si parka uneori nici de cea sufleteasca…ma simt bine in mine insami cu mine insami. Cel care este singur este insa psihicul meu…mintea mea isi cauta cutii in care sa isi impacheteze frumos cuvintele pentru a le face cadou altor suflete….Ideile mele vor sa isi gaseasca jumatatea…intregul meu se cauta pe sine in bucati mici de oglinzi sparte. Ma regasesc uneori in cuvintele altora…prea putin insa…Cu toate astea momentele de regasire sunt asemeni eternitatiii…Sufletul meu le percepe ca pe niste clipe a-temporale ce s-au comprimat din calea timpului…In astfel de regasiri razlete, de cele mai multe ori in niste cuvinte fara chip, simt ca re-nasc si , asemeni unor flashuri imi revin in memoria sufletului clipe din viata mea…Acea viata pierduta printre randurile realitatii, o viata din illo tempore, o viata netraita fizic si inexistenta isotric….o ciudatenie a memoriei mele sufletesti…E ca si cum m-as fi reincarnate printre reincarnate, ca si cum as fi fost aruncata intr-o gaura neagra a universului pentru a-mi regasi bucatile de suflet in chipuri fara vorbe si in cuvinte fara chipuri….Orbecai prin bezna unui secol XXI, cautand intr-o istorie an-istoricul, cautand in oameni divinul….Nu caut unde trebuie si nici cand trebuie….Cu toate astea, micile cioburi in care ma oglindesc o fractiune de secunda, sufletele ce imi soptesc povesti ne-traite imi creaza un sentiment ciudat de implinire…