Prin natura, zodie, fire si mostenire sunt o introvertita intr-un fel ciudat. Extrovertit la prima vedere, prietenul tuturor, umarul de sters toate lacrimile necajitilor, mana de ajutor permanent intinsa...inlauntrul eu zace unul dintre cei mai secretosi oameni cu putinta.
Nu spun niciodata ce simt sau ce gandesc si rarele cazuri in care se intampla sunt scapari datorate unor descarcari nervoase. Nu tac pentru ca vreau sau ca ii place sa fiu interesanta...tac pentru ca mi-e rusine de propriile mele trairi, mi-e teama de ceea ce cei din jurul meu ar putea gandi despre ine...Mi-e teama sa ma dezvalui celorlalti ca nu cumva candva sa a umileasca sau sa ma jicneasca facand referire la vreo slabiciune de -a mea...Mi-e teama de fapt de vulnerabilitatea in fata celorlalti, de refuzul sau abandonul celorlalti. Este proabil o lipsa de incredere in mine insami....a probabil ncredere doar in imaginea de pe retinele celor din jur...
Nu suport umilinta, nu suport rusinea, critica sau bataia de joc...nu imi place infrangerea, esecul sau inchisul usii in nas...nu suport sa plang in fata altora...am o ciudata nevoie de intelegere si de prieteni dar o permanenta reticenta fata de ei. Sufar de fobia singuratatii combinata in mod paradoxal cu fobia de oameni...Plang in coltul meu in fiecare noapte dorindu-mi sa ma pierd fara griji in bratele unui prieten care sa imi spuna: a incredere in tine, totul va fi bine...care sa imi sopteasca incet la ureche...ridica-te, mai ai de urcat pana in varf...in acelasi timp orice mana intinsa sau orice usa deschisa spre marea prietenie este respinsa gratios, cu tact si lipsa de timp....refuz mana intinsa cu un zambet dragut si vinovat, ca peste 10 minute sa regret amarnic decizia refuzului.....
joi, 4 noiembrie 2010
despre TE IUBESC!
Te iubesc...iti spun din cand in cand, iti spui din cand in cand...imi spui din cand in cand..te iubesc prin definitie trimite la sentimente, la o stare suprema de beatitudine, la un transcendental in care eul devine celalalt prin transferul iubirii din unul in altul, alcatuindu-l impreuna pe acel "ei"...un promotor al EULUI Universal in care eul fiecaruia se transpune in altul fiecaruia, si toti ipreuna formeaza impreuna TOTUL...
Te iubesc este traire intensa, intima, speciala...este ceva personal, ceva ce se intampla doar inlauntrul nostru...te iubesc este doar o forma pala prin care explozia de sentiente si trairi din noi vrea sa iasa afara...e doar un semn, o licarire....un semnal pe care incerca sa il tragem anuntand parca un eveniment maiestuos...Te iubesc este un strigat disperat al propriului nostru eu prin care ne anuntam victoria impotriva izolarii, a egocentrismului, a narcisismului si a teamei de altul...Prin te iubesc deveni deschisi spre alteritatate, spre dvinitate, spre noi vazuti din exterior, spre daruire, spre contopire...T e iubesc este biletul de iesire spre marele Alter Ego, este dovada propriei noastre umanitati.
te iubesc nu este doar un simplu cuvant, o simpla declaratie, un cuvant spus la intamplare...in te iubesc ne regasim pe noi insine, il regasim pe celalalt si ii regasim pe altii. El reprezinta dovada unei maturitati sufletesti, o maturitate ce presupune asumarea unor trairi ce ne depasesc logica, ce ne inving ratiunea...trairi ce au ca actor principal sufletul...
te iubesc inseamna fuga in bratele celuilalt, abandonarea in fata necunoscutului, a visarii, a elancoliei si a sperantei...prin te iubesc invatam sa renunta la cenzura dura a materialului si a rationalului...Te iubesc anunta depasirea si stergerea tuturor barierelor sociale, etnice, religioase, sociale...lingvistice si oricare altele...Cand spunem te iubesc nu avem varsta, culoare sau religie....nu tinem cont de nimic material ci ne rezumam doar la spiritual.
Prin te iubesc ma recunosc pe ine ca eu, ca entitate ...te recunosc pe tine, celalalt, atat de diferit si totusi atat de asemanator...prin te iubesc iti declar ca eu acela atat de unic si special ma deschid catre tine, acela atat de unic si de special ...noi acei doi unici vo deveni unul, puntea noastra de legatura fiind acest simplu TE IUBESC.
TE IUBESC este poarta spre un nou univers...un univers in care unul devine doi, in care unicitatea se dubleaza dand nastere alteritatii si nascandu-se in acelasi timp din alteritate. Un simplu te iubesc reprezinta un nou inceput, o viata noua....o alta sansa...inseamna renasterea, speranta. viitorul...te iuesc aduce cu sine noul si necunoscutul, riscul si esecul...te iubesc inseamna dezgolirea de imagine si invelirea in eu insumi.
Iubim zi de zi mai mult, azi mai mult ca ieri, maine mai mult ca azi...permanent intr-o cautare de mai mult, mai intens...ne dorim in taina sa spunem acel te iubesc atat de eliberator si sa auzim la randul nostru deschiderea celuilalt printr-un acelasi te iubesc...visa intr-un vis ascuns pana si de ochii nostri ageri la un te iubesc permanent, la un gol peranent in stomac....la fluturi colorati si artificii de sentimente vesele..visam ascuns la beatitudinea unui atat de simplu si atat de coplex te iubesc..
Te iubesc este traire intensa, intima, speciala...este ceva personal, ceva ce se intampla doar inlauntrul nostru...te iubesc este doar o forma pala prin care explozia de sentiente si trairi din noi vrea sa iasa afara...e doar un semn, o licarire....un semnal pe care incerca sa il tragem anuntand parca un eveniment maiestuos...Te iubesc este un strigat disperat al propriului nostru eu prin care ne anuntam victoria impotriva izolarii, a egocentrismului, a narcisismului si a teamei de altul...Prin te iubesc deveni deschisi spre alteritatate, spre dvinitate, spre noi vazuti din exterior, spre daruire, spre contopire...T e iubesc este biletul de iesire spre marele Alter Ego, este dovada propriei noastre umanitati.
te iubesc nu este doar un simplu cuvant, o simpla declaratie, un cuvant spus la intamplare...in te iubesc ne regasim pe noi insine, il regasim pe celalalt si ii regasim pe altii. El reprezinta dovada unei maturitati sufletesti, o maturitate ce presupune asumarea unor trairi ce ne depasesc logica, ce ne inving ratiunea...trairi ce au ca actor principal sufletul...
te iubesc inseamna fuga in bratele celuilalt, abandonarea in fata necunoscutului, a visarii, a elancoliei si a sperantei...prin te iubesc invatam sa renunta la cenzura dura a materialului si a rationalului...Te iubesc anunta depasirea si stergerea tuturor barierelor sociale, etnice, religioase, sociale...lingvistice si oricare altele...Cand spunem te iubesc nu avem varsta, culoare sau religie....nu tinem cont de nimic material ci ne rezumam doar la spiritual.
Prin te iubesc ma recunosc pe ine ca eu, ca entitate ...te recunosc pe tine, celalalt, atat de diferit si totusi atat de asemanator...prin te iubesc iti declar ca eu acela atat de unic si special ma deschid catre tine, acela atat de unic si de special ...noi acei doi unici vo deveni unul, puntea noastra de legatura fiind acest simplu TE IUBESC.
TE IUBESC este poarta spre un nou univers...un univers in care unul devine doi, in care unicitatea se dubleaza dand nastere alteritatii si nascandu-se in acelasi timp din alteritate. Un simplu te iubesc reprezinta un nou inceput, o viata noua....o alta sansa...inseamna renasterea, speranta. viitorul...te iuesc aduce cu sine noul si necunoscutul, riscul si esecul...te iubesc inseamna dezgolirea de imagine si invelirea in eu insumi.
Iubim zi de zi mai mult, azi mai mult ca ieri, maine mai mult ca azi...permanent intr-o cautare de mai mult, mai intens...ne dorim in taina sa spunem acel te iubesc atat de eliberator si sa auzim la randul nostru deschiderea celuilalt printr-un acelasi te iubesc...visa intr-un vis ascuns pana si de ochii nostri ageri la un te iubesc permanent, la un gol peranent in stomac....la fluturi colorati si artificii de sentimente vesele..visam ascuns la beatitudinea unui atat de simplu si atat de coplex te iubesc..
vineri, 29 octombrie 2010
UITAREA DE SINE
Unii oameni se pierd de ei insisi in bautura...altii in droguri...altii in vise...eu ma pierd in obsesii. Fie ca sunt work-hoolic ori love-hoolic, tot osesie se numeste. Viata mea pare de cele mai multe ori un carusel cu doua niveluri: sus si jos ce uneori stationeaza ca apoi sa coboare vertiginos sau sa urce, dupa caz....Totul pare asemenei unei roti care se invarte la nesfarsit, trecand periodic pin aceleasi locuri, atingang mereu aceleasi puncte si facandu-mi viata un adevrat sir de deja vu-uri.
Mi-a luat mult timp sa imi pot vedea viata din afara asemeni unui simplu spectato,r, sa ma pot detasata punct cu punct, particula cu particula de ceea ce eram EU. Mi-a luat mult timp nu desprinderea propriuzisa ci pozitionarea in afara mea, a tot ceea ce tinea de mine si ma reprezena ntr-un fel sau altul...Detasarea de mne nici nu cred ca s-a intamplat cu adevarat vreodata...nu te poti detasa de ceva de care nu te-ai apropiat nicioata...de ceva cu care nu ai fost niciodata contopit..Si de fapt obsesiile mele nu au fost decat scuze si motive de a fugi de mare contopire cu mine nsami...mi-am cautat intotdeauna motive sa nu mai uit la mine, sa nu fiu disponibila niciodata...mi-am ocupat agenda fie cu iubiri si pasiuni obsesive fata de barbati, fie cu pasiuni ucigase fata de activitati, fiecare dintre ele absorbindu-ma pas cu pas, si facandu-ma sa uit de mine insami...Fiecare obsesie ma consuma si ma omora incet, lin....asemeni unui drog ce imi creea iluzia ca sunt vie cand de fapt ma ucidea lent si sigur...Fiecare noua provocare insemna un nou motiv de a trai, fiecare inceput insemna o noua nastere cu o moarte sigura...M-am pierdut incetul cu incetul consumandu-mi esenta in tot ceea ce am facut, lasand cate un pic din eul meu atat de disperat sa ma intalneasca...mocnea pasiunea in mine....dar eu am aruncat-o in afara mea...cu o ura inconstienta...cu o ciuda sadica ..Fiecare inceput era o intrecere cu mine insami, un pariu pe care trebuia sa il castig printr-o moarte cat mai rapida si mai dureroasa a inca unei parti din acel EU....
Sunt un personaj obsesiv si nu am nevoie de nicio hatie oficiala care sa imi ateste acest lucru...propriile mele actiuni repetate sunt dovada vie..argumentele unui diagnostic inspaimantator pentru multi. pentru mine insa este un mare pas spre mine nsami...puterea de a-mi recunoaste defectele, minusurile...de a ma vedea asa cum sunt...lasa, obsesiva....tematoare...singura, egoista...uitata de mine insami
Mi-a luat mult timp sa imi pot vedea viata din afara asemeni unui simplu spectato,r, sa ma pot detasata punct cu punct, particula cu particula de ceea ce eram EU. Mi-a luat mult timp nu desprinderea propriuzisa ci pozitionarea in afara mea, a tot ceea ce tinea de mine si ma reprezena ntr-un fel sau altul...Detasarea de mne nici nu cred ca s-a intamplat cu adevarat vreodata...nu te poti detasa de ceva de care nu te-ai apropiat nicioata...de ceva cu care nu ai fost niciodata contopit..Si de fapt obsesiile mele nu au fost decat scuze si motive de a fugi de mare contopire cu mine nsami...mi-am cautat intotdeauna motive sa nu mai uit la mine, sa nu fiu disponibila niciodata...mi-am ocupat agenda fie cu iubiri si pasiuni obsesive fata de barbati, fie cu pasiuni ucigase fata de activitati, fiecare dintre ele absorbindu-ma pas cu pas, si facandu-ma sa uit de mine insami...Fiecare obsesie ma consuma si ma omora incet, lin....asemeni unui drog ce imi creea iluzia ca sunt vie cand de fapt ma ucidea lent si sigur...Fiecare noua provocare insemna un nou motiv de a trai, fiecare inceput insemna o noua nastere cu o moarte sigura...M-am pierdut incetul cu incetul consumandu-mi esenta in tot ceea ce am facut, lasand cate un pic din eul meu atat de disperat sa ma intalneasca...mocnea pasiunea in mine....dar eu am aruncat-o in afara mea...cu o ura inconstienta...cu o ciuda sadica ..Fiecare inceput era o intrecere cu mine insami, un pariu pe care trebuia sa il castig printr-o moarte cat mai rapida si mai dureroasa a inca unei parti din acel EU....
Sunt un personaj obsesiv si nu am nevoie de nicio hatie oficiala care sa imi ateste acest lucru...propriile mele actiuni repetate sunt dovada vie..argumentele unui diagnostic inspaimantator pentru multi. pentru mine insa este un mare pas spre mine nsami...puterea de a-mi recunoaste defectele, minusurile...de a ma vedea asa cum sunt...lasa, obsesiva....tematoare...singura, egoista...uitata de mine insami
duminică, 20 iunie 2010
Missing you
Mi-e dor de tine!!!! Mi-e dor de ceea ce eram cand eram in tine, cu tine si langa tine...Nu tu mi lipsesti in realitate, ci frumusetea si zambetul cald pe care le avem cand erai langa mine...Nu dupa tine plang de fapt ....plang dupa acel eu care a disparut o data cu tine...te caut in tot: stele, oameni, nori, adieri de vand, saruturi, lacrimi, vise...te caut pentru ca acolo unde esti tu acolo sunt si eu, acea eu pierduta o data cu tine....Nu esti nicaieri....esti pierdut pentru eternitate, pe vecie si ma ingrozeste gandul ca nu ma voi mai reintalni cu mine insami...Nimeni si nimc nu mai imi poate aduce inapoi acel eu pe care tu l-ai adus la lumina zilei, acel eu renascut din cenusa unei existente fade si reci, pierdute in intunericul propriei dureri...Ma cautam de ani de zile prin diferite moduri si modalitati nestiind ca nu eu ma pot regasi, ca nu imi e scris sa ma renasc singura, nestiind ca demiurgul meu pe acest pamant esti tu...ca numai prin tine eu ma voi putea gasi...Mi-ai facut cunsotiinta cu acel eu la care doar visam sa il am, mi l-ai redat si mi l-ai dezvaluit....asemeni unui copil m-am retras intr-un colt tinandu-l strans in brate si sorbindu-l din priviri...privandu-te din cand in cand cu ochi mari si vii in semn de multumire....ai vrut sa imi aci un dar, darul cel mai de pret pe care orice om si-l doreste in aceasta viata..propriul EU...nestiind ca acel eu nu traieste decat in simbioza cu tine, ca nu poate trai decat alaturi de tine si ca intre demiurg si gazda te va alege pe tine....Plecand mi-ai rapit din nou darul, lasandu-ma rece si trista intr-o cautare oarba si rece a lui a fost...
THE END -inguri
Sfarsit...Totul are un sfarsit, un final....orice inceput devine in timp un a fost ce se termina. Sfarsiturile sunt grele, sfasietoare ...ne secatuiesc, ne transpun si ne modifica genetic sufletul, marcandu-ne pe nesimtite firea interioara...Sfarsitul inseamna cutremurarea dorintelor, a credintelor....a totului din care ne consideram parte...sfarsitul inseamna ruptura,pierdere...mutilare sufleteasca...
Uneori finalurile ne surprind asemeni unor tornate ravasindu-ne si intorcandu-ne universulcu susul intors...alteori le hotaram noi momentulalegand sa spunem STOP si de la capat. de cele mai multe ori nu reusim sa gasim capatul, intorcandu-ne zi de zi , clipa de clipa la ceea ce tocmai s-a sfarsit, sfartecand totul in mii de bucatele, traindu-le over and over de teama sa nu le uitam. Sfarsiturile sunt tragice fie ca ne sunt date fie ca ne sunt alese..ele aduc durere si rupturi sufletesti. Orice final aduce cu sine introspectie, regrete, incapacitatea de a mai vedea calea de iesire, pierderea in trecut, dorinta de a deveni Dumnezeu si de a aduce trecutul inapoi...Sfarsitul ne aminteste ca suntem muritori si orice niciodata devine brusc doar odata, orice nicicand devine brusc atunci cand...Sfarsiturile ne amintesc de timpul uman, un tmp ce are inceput si sfarsit...Oricine are un sfarsit si orice se termina intr-un final.
Urasc sfarsiturile, mai ales cand nu le aleg si cand ma surprind, atunci cand se intampla sa se sfarseasca lucruri pe care le iubesc si care ma fac fericita...Urasc sa imi iau adio, sa constintizez imposibilitatea lui va mai mai fi, sa numesc fiecare gest sau vorba ca fiind ultimul....Urasc sfarsiturile fiindca ma secatuesc de tot ce am mai mfrumos in mine, rup parti umane dintr-un suflet impietrit lasandu-l rece ca un sloi de gheata...Orice sfarsit inseamna adio, ultima oara, ultimul gand, ultimul gest....ultimul adio si aparitia rece si surda a lui NICIODATA...Un niciodata care face acel sfarsit implacabil, de neschimbat, care intoarce cutitul despartirii in rana lui adio...
Uneori finalurile ne surprind asemeni unor tornate ravasindu-ne si intorcandu-ne universulcu susul intors...alteori le hotaram noi momentulalegand sa spunem STOP si de la capat. de cele mai multe ori nu reusim sa gasim capatul, intorcandu-ne zi de zi , clipa de clipa la ceea ce tocmai s-a sfarsit, sfartecand totul in mii de bucatele, traindu-le over and over de teama sa nu le uitam. Sfarsiturile sunt tragice fie ca ne sunt date fie ca ne sunt alese..ele aduc durere si rupturi sufletesti. Orice final aduce cu sine introspectie, regrete, incapacitatea de a mai vedea calea de iesire, pierderea in trecut, dorinta de a deveni Dumnezeu si de a aduce trecutul inapoi...Sfarsitul ne aminteste ca suntem muritori si orice niciodata devine brusc doar odata, orice nicicand devine brusc atunci cand...Sfarsiturile ne amintesc de timpul uman, un tmp ce are inceput si sfarsit...Oricine are un sfarsit si orice se termina intr-un final.
Urasc sfarsiturile, mai ales cand nu le aleg si cand ma surprind, atunci cand se intampla sa se sfarseasca lucruri pe care le iubesc si care ma fac fericita...Urasc sa imi iau adio, sa constintizez imposibilitatea lui va mai mai fi, sa numesc fiecare gest sau vorba ca fiind ultimul....Urasc sfarsiturile fiindca ma secatuesc de tot ce am mai mfrumos in mine, rup parti umane dintr-un suflet impietrit lasandu-l rece ca un sloi de gheata...Orice sfarsit inseamna adio, ultima oara, ultimul gand, ultimul gest....ultimul adio si aparitia rece si surda a lui NICIODATA...Un niciodata care face acel sfarsit implacabil, de neschimbat, care intoarce cutitul despartirii in rana lui adio...
luni, 14 iunie 2010
GENIUL SI GENIILE
Genialitatea a devenit cunoscuta in istorie prin nume precum Mozart sau Eistein....Galeria numelor geniale din istoria omenirii este clar ca nu se rezuma doar la aceste doua nume...si nici cunostiintele mele...Genialitate este tot ceea ce depasseste limitele normalului, ce transcende puterile muritorilor de rand ...tot ceea ce inseamna excelent, foarte bine, peste medie, nemaintalnit, este numit genial. Genialitatea tinde astfel sa devina un semizeu...geniul nu este nici muritor de rand, deoarece depaseste limitele conditiei umane normale, dar nici Dumnezeu, deoarece nu se defineste prin perfectiune pe toate planurile...El este la jumatatea drumului pe care muritorul il strabate pana la Dumnezeu. Este mai bun decat muritorul, fiind o varianta imbunatatita a acestuia, dar mai putin bun decat Dumnezeu fiind doar o pala imitatie a perfectiunii divine. Geniul prin excelenta este omul extremelor, desi prin statut este conditia echilibrului, al imbinarii dintre fiinta umana si cea divina. Geniul nu intruneste conditia perfectiunii multilateral dezvoltate, el exceland de cele mai multe ori intr-unul sau doua domenii....ceea ce este curios este faptul ca mare parte din genii au apartinut unor domenii precum muzica, pictura, poezia, stiinta. Geniile stiintifice s-au afirmat prin inovatie, prin prespective futuriste si capacitati de medii intuind evolutia societatii umane. Acestea sunt exceptiile si reprezinta o forma mai evoluata a conceptului de geniu, dezvoltandu-se ulterior geniului artistic. Daca acum genialitatea se manifesta in multiple domenii, acum 1000 sau chiar 500 de ani, genialitatea stiintifica era catalogata drept eretism, nebunie sau chiar vrajitorie.Geniul stiintific era ereticc in timp ce cel artistic era doar geniu.
Am observat ca procentajul genialitatii a scazut dramatic in ultimile decenii, iar explicatia est euna relativ simpla. Evolutia si progresul se intampla de o mie de ori mai repede decat acum cateva sute de ani, motiv pentru care genialitatea latenta nu mai are timp sa se afirme. Totul se intampla cu viteza luminii, stiinta este mult mai dezvoltata si mai avansata, curiozitatea umana mai crescuta iar dorinta de a cuceri macar la nivel de idei universul din ce in ca mai puternica.
Ajung astfel la doua ipoteze: fie genialitatea din epocile trecute a fost genialitate doar pentru ca nu a existat un progres stiintific rapid, fie oamenii zilele noastre sunt mai ageri, mai dezvoltati intelectual...am ajuns asadar a concluzia ca statutul de geniu este din ce in ce mai greu de obtinut intr-o lume atat de avansata si de rapida ca ce a in care traim si ca mediul cel mai propice pentru afirmarea geniilor a apus demult, o data cu progresul stiintific.
Deci....dorinta mea de a ma face geniu cand voi fi mare pare din ce in ce mai greu de indeplinit...E o meserie usor de dobandit insa enorm de greu, poate chiar imposibil de practicat si de facut cariera.....
Am observat ca procentajul genialitatii a scazut dramatic in ultimile decenii, iar explicatia est euna relativ simpla. Evolutia si progresul se intampla de o mie de ori mai repede decat acum cateva sute de ani, motiv pentru care genialitatea latenta nu mai are timp sa se afirme. Totul se intampla cu viteza luminii, stiinta este mult mai dezvoltata si mai avansata, curiozitatea umana mai crescuta iar dorinta de a cuceri macar la nivel de idei universul din ce in ca mai puternica.
Ajung astfel la doua ipoteze: fie genialitatea din epocile trecute a fost genialitate doar pentru ca nu a existat un progres stiintific rapid, fie oamenii zilele noastre sunt mai ageri, mai dezvoltati intelectual...am ajuns asadar a concluzia ca statutul de geniu este din ce in ce mai greu de obtinut intr-o lume atat de avansata si de rapida ca ce a in care traim si ca mediul cel mai propice pentru afirmarea geniilor a apus demult, o data cu progresul stiintific.
Deci....dorinta mea de a ma face geniu cand voi fi mare pare din ce in ce mai greu de indeplinit...E o meserie usor de dobandit insa enorm de greu, poate chiar imposibil de practicat si de facut cariera.....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)