EU=CEILATI+DUMNEZEU+LUMEA

Mi-am omorat gandurile nopti la rand pentru a ma regasi. Ce anume cautam si caut inca nici eu nu stiu, doar ca la un moment dat, undeva prin anul I de filosofie m-am hatarat, sub influenta unor texte filosofice, sa il numesc SINELE MEU, sau mai "mioritic" spus, pe mine insami. Asa am inceput eu sa inot prin noianuri de ganduri si idei, de cele mai multe ori chiar tampite, pentru a ajunge la un mal numit propriul sine. Habar nu am ce ar putea sa insemne pentru mine ragasirea de sine sau daca viata mea se va schimba in vreun fel o data cu regasirea lui...Cert e ca ma mana o bolnava ambitie de a-l cauta...Nu iti imagina insa ca visez toata ziua cu ochii deschisi cu gandurile aiurea si trupul levitand...Sub nicio forma...Nu...aceasta cautare nebuna se da undeva in subconstient, permanent, fara oprire...uneori uit de aceasta obsesie ca apoi sa o regasesc, la fel de incrancenata...E ca si cum as avea un prieten bun celocuieste in mintea mea si cu care ma mai intalnesc din cand in cand...si de fiecare data raspunsul la ce mai faci e acelasi: "caut!!!".
Asadar mi-am acceptat aceasta "boala vicioasa" cu piosenia celui ce se stie pacatos si intelegerea copilului ce constientizeaza necesitatea unui rau.
Am incercat, in rarele momente de luciditate ale "bolii" sa caut remedii, cai si "leacuri" pentru vindecare. Intr-un final am dat peste un scriitor ce pana acu vreo 4 ani ne-a fost contemporan...Paul Riccoeur, ce propunea o interpretare a sinelui prin diverse metode, printre care si cea psihanalitica. O munca titanica din partea "geniului", o munca ce cu greu putea fi citita, daramite inteleasa....Cu toate astea am reusit sa ii inteleg efortul, scopul suprem in numele caruia scrisese atata amar de text....din fiecare metoda de interpretare lua cate ceva, ceva ce il transforma intr-o metoda proprie....Ideea de baza ramanea aceeasi, indiferent de metoda propusa sau utilizata: sinele se regaseste pe sine doar dupa ce se detaseaza de el insusi, se pierde in ceilalti, ca apoi, prin experienta interpretarii celorlati sa se poata regasi pe sine. Ceea ce m-a surprins intr-un mod placut a fost regasirea, intr-un demers atat de complex si de titanic a unui principiu vechi de cand lumea: doar prin suprimarea unui bun, calitate sau o putem sa ii apreciem valoarea. Asadar, eu am inteles, in propriul meu subiectivism, ca trebuie sa ii inteleg pe ceilalti pentru a ma putea intelege pe mine, ca trebuie sa ii accept pe cilalti pentru a invata sa ma accept pe mine, ca trebuie sa ii iubesc pe ceilalti pentru a invata sa ma iubesc pe mine....u ceilalti dau masura propriei mele valori, ci eu, prin ceilalti, invat sa imi redescopar propria-mi valoare...Asadar eu, acel sine pe care ani la rand l-am disecat in fel si chip asemeni unui monstru, eram doar suma lumii, a lui dumnezu si a celorlati....M-am luptat cu mine insami, m-am renegat si m-am ostracizat, asemeni unui condamnat la moarte, cand nu trebuia decat sa ma las sa "zburd" liber printre ceilalti...